Contemporanul » Polemice » Magda Ursache: În poala lui Marx

Magda Ursache: În poala lui Marx

Cei crescuţi în poala lui Marx, a cărui statuie-colos a fosr recent dezvelită la Trier, cu prilejul bicentenarului naşterii, foşti factori decidenţi, câştigă teren pas cu pas, schimbându-⁠şi „nasurile şi obrazele”, cum ar spune cronicarul. Political-thinkerii de la Academia „Ştefan Gheorghiu”, ştefangheor-ghizii în democraţie populară, după ce şi-⁠au convins discipolii că evanghelia marxistă e bine suprem (deşi Marx însuşi se săturase să fie marxist, ba-⁠i ieşiseră şi bube dulci pe faţă când scria Das Kapital) au trişat ideologic în folos personal. Abia şterşi la gură de slana oferită de Partidul-⁠stat s-⁠au vrut în podul disidenţei, cu slană cu tot, ceea ce nu-⁠i greu când ai putut intra în PCR la 19 ani şi încă unul, fără să te preseze nimeni s-⁠o faci sau când ai deprins de mic ştiinţa înaintării din Beobe (BOB) UTC în CC-⁠UTC. Şi câţi nu s-⁠au dat opozanţi după căderea regimului roşu! După ce au luptat anti-Occident din flancul Estului, şi-⁠au schimbat profilul şi au obţinut burse vestice (cu recomandare PCR şi Securitate, că altfel nu se putea), documentări la Aix-⁠en Provence, Dijon, Anvers… Profilul? Trebuia să spun profitul, bursa Soros fiind mai măricică decât una Humboldt. Puii bătrânilor comunişti fac rapoarte anti-⁠comuniste, ţinându-⁠se scai de Zeitgeist-⁠ul anti-⁠naţional: să vrei şi să ceri capitală la Bruxelles, nu la Bucureşti, opunându-⁠te „elementelor reacţionare, închistat naţionaliste”, cu „obsesie identitară tribalistă”. Însă, a fi al vremii tale nu înseamnă să propagi corectitudinea politică, acuzând ca-⁠n stalinism „tendinţe naţionaliste”. Menirea scriitorului nu-⁠i alta decât încercarea de a îndrepta răul.

Retorica stalinistă revine în forţă. Să sperăm că nu se va uza şi de tactici şi metode. „Care popor? Ăla prost?”, întreba cu mâna-⁠n buzunar Sabin Gherman, specializat în vrajbă socială, care nu pridideşte să ne spună, la Look Plus, că-⁠i sătul de valahi şi că ardelenii îs fruntea. Efectul? În anul Centenarului (ştire de presă venită din Târgu Jiu, în 17 mai 2018), Universitatea „Constantin Brâncuşi” îi acordă separatistului zelos titlul de Doctor Honoris Causa.

Lauzi ca propagandist „fenomenala industrializare” (exploatând Gospodăria de Partid), ca apoi s-⁠o declari de pe altă baricadă morman de fiare vechi; ridici în slăvi „binefacerile” socialismului, ca apoi să vorbeşti ritos de dezastrul regimului Ceauşescu. Cel mai simplu e să te justifici prin Kollectivshuld, ca şi cum tot una ar fi fost să decizi sau să te supui deciziei; să te laşi mânat la manifestaţii de 23 august sau să aplauzi socialismul din vârful tribunei.

La urma urmelor, nu-⁠s mai profitabile stelele SUA decât una singură, a Kremlinului? De ce n-⁠ar fi cunoscut agitatorii, după „plinătatea” vieţii sub Ceauşescu, „plinătatea” capitalistă? Profii de socialism ştiinţific declaraţi atei au luat aghiasmă-⁠n gură, trecând de la codul eticii şi echităţii socialiste la cel creştin, ba chiar la etica lui Toma d’Aquino (bonum homines), ca prorectoreasa Elena Puha, de la noi din Ieş’. Să te dai de-⁠a dura de la omul nou la omul înnoit şi să apelezi la trezvie a fost cale uşoară. Mai greu e de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, reclamat la CNCD că i-⁠ar fi discriminat pe atei, la Trinitas TV. „Un om fără credinţă este un om capabil de orice”, parafrază după Hugo: „Cine nu crede în nimic e capabil de orice.”Aferim!

Una dintre cele mai spectaculoase, uluitoare transformări a cunoscut fondatorul GDS, Pavel Câmpeanu (luptând sub pseudonimul Filipe Garcia Casals). Pledoarie în trei termeni: întâi având ca tânăr (ilegalist) frumoase iluzii egalitare, venind apoi înţelegerea că teoria marxistă a fost distrusă de practică, ca în final să treacă la construirea poziţiei elitiste. Numai că fostul comunist tot comunist rămâne. Şi dacă declară anticomunismul o iluzie, şi dacă susţine că la noi nu s-⁠a realizat comunism nici un pic. Doar că nealiniaţii, cei abătuţi de la linia Partidului şi puşi la zidul exterminării profesionale, trebuie izbiţi din nou în moalele capului. „În cap, în cap, în cap!”, ca să-⁠l citez pe Paul Goma. Capul (care face şi trage) e mereu ţinta: cu lovituri de ciomag în cap îi verificau gardienii pe morţii carcerelor staliniste, nu cumva să mai sufle; târnacoapele minerilor, chemaţi de Ion Iliescu la Bucureşti, să apere farsa democraţiei originale, care se juca în Piaţa Universităţii cu casa închisă, vizau tot capetele care gândeau, nu munceau. Iar Departamentul D (dezinformare) din vechea Securitate a lăsat moştenire pentru CNSAS, odată cu dosarele, motoarele. „Metodele combinative” de compromitere au acţionat contra lui Cezar Ivănescu, împins în moarte de acuze perfid-⁠incorecte, contra lui N. Breban şi aşa mai departe. Cercetătorul de arhivă Mădălin Hodor a dat recent un fapt nereal ca real: aşa-⁠zisul sprijin acordat de actualul Preşedinte al Academiei, Ioan Aurel Pop. Oare de ce? Pentru că istoricul de la Cluj se luptă cu eseiştii istorici falsificatori, prototip Lucian Boia?
Cel mai aberant fenomen postsocialist? Vârfurile staliniste considerate disidente. În dosarul de urmărire informativă (DUI) al lui Dan Deşliu, se poate afla o declaraţie a celui considerat în proletcultism „naş Ieminescu”: „mai bine era pe timpul ruşilor, întrucât pe atunci erau mai mulţi care trăiau bine”. Turciţii, desigur, printre care se număra şi baladeurul lui Lazăr de la Rusca (nume real: Lazăr Cernătescu), exterminatorul anticomuniştilor din munţi. S-⁠a dezis Deşliu de „eroul” său, căzut la datoria de a-⁠i ucide pe rezistenţii la colectivizare, de vreme ce scria un alt De Profundis, la un interval de zece ani? Ce-⁠i drept, n-⁠a mai fost încununat pentru maculatură proletară cu uriaşul Premiu de Stat, ca – bunele vremi staliniste, dar „Dandu” – nume de cod – grădinărea cântăreţele „Florii din grădină”, isprăvile sale erotice ducând la eliminarea din grila TV.

Are dreptate Ion Cristofor în titlul său de poem, Istovitoarea profesie de om. Da, e istovitoare. Însă profesia de activist PCR nu părea prea istovitoare, dacă erai dotat cu pickhammerul funcţiei, dacă şefeai într-⁠o „unitate de cultură”. Sau în două-trei în acelaşi timp, tot ca la noi, la Ieş’, un fier de călcat oameni şi scriitor-⁠fruntaş în ideolitic, pe care nu-⁠l mai numesc. Unii îi mai pupă şi acum mâna stângă cu care dădea BT autorilor cu mare grijă cenzuraţi.

„Numai bou-⁠i consecvent”, ne-⁠a spus mie şi lui Petru amicul George Pruteanu, trecut cu ce profit, în stil fals disidenţial, prin trei partide, trei doctrine. Cel care caută folosul, oricât de intello ar fi, caută un protector politic: Emil Hurezeanu îl consilia, în 2003, pe Adrian Năstase, micul Boc li se părea multora mare, un teolog se lăsa îmbătat de parfumul Elenei Udrea, un fost jurnalist la BBC, nu la „Scânteia”, găsea în Băsescu „ereticul care nu arde”, dar care i-⁠a ars pe mulţi. Acest ungurean l-⁠ar fi omagiat, cum acuza Andrei Bădin, pe Ceauşescu însuşi, cu prilejul inaugurării Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Interesele personale sunt justificate prin „salvarea Patriei” din avion prezidenţial sau din curtea de la Neptun, cum observă Dan Culcer.Totu-⁠i să ai „simţul descurcăreniei”, al optulea după Luca Piţu. Mai maleabil, mai flexibil, mai relativist decât Georgică Pruteanu a fost Mihai Ralea, în continuu flirt ideologic: cu PNŢ, cu liberalii, cu social-democraţii, cu Carol II, cu Antonescu, cu masonii, cu Pauker… Ce mai contează onoarea „nereperată”? Dictatura proletară i-⁠a fost lui Imoralea ultim paradis.

Tânărul meu prieten Daniel R. îmi spune că nu trebuie judecaţi copiii după părinţi, că nu pot fi făcuţi vinovaţi ei pentru sângele vărsat: „Copiii aceia aveau vreo vină?” Îi răspund că, în comunism, s-⁠au judecat copiii pentru sângele nevărsat de părinţi. Lui Nicolae Manolescu i-⁠au fost arestaţi ambii (a rămas doi ani şi jumătate fără mamă). Ca să-⁠şi continue studiile, a fost înfiat, şi-⁠a schimbat numele tatălui. Arestarea părinţilor însemna pentru studenţi exmatricularea. O, erau „ chestii” comune epocii, „obişnuite” în epocă, să fii scos, ca N. Manolescu, în ’58-⁠’59, din universitate şi să suporţi o viaţă „zgaibele” din dosarul de cadre. Ion Iliescu l-⁠a ajutat atunci, anchetând cazul: tatăl său nu fusese legionar, ci înscris la Tătărăscu, în ’46. Falsul îl comisese rectorul Livescu, plecat la Bucureşti după un uriaş scandal de bordel. Prin unchiul Andrei Oţetea, N. Manolescu a ajuns cu jalba la Cornel Burtică, secretar CC-⁠UTM. Rezolvat: reînmatriculat la Facultatea de Filologie. George Ivaşcu l-⁠a adus preparator la facultate, după 11 luni de şomaj (’62-⁠’63 ), tot din cauză de dosar. Deţinea, în acest timp, rubrică la Contemporanul, fapt salvator. Şi se mai spune că prima dată vin la judecată cărţile, apoi biografia. Numai că biografia îţi punea condeiul în lanţ. Arşavir Acterian a debutat (cu volum) la 84 de ani, după ieşirea din socialism; poemele lui Crainic şi Gyr n-⁠au văzut tiparul cât au mai trăit autorii lor, declaraţi „fascişti misticoizi”.

Constantin Eretescu narează, în Periscop, şedinţa de exmatriculare, din martie 1959. La prezidiu, Ion Iliescu, alături de Athanasie Joja (tov Tăsică), Ghiţă Florea, Florian Dănălache, Ilie Murgulescu şi amara Tamara Dobrin. Iar pe copilul lui Octav Bjoza l-⁠au scos din Academia maritimă, din cauză că tatăl a fost deţinut politic. Cu greu, a făcut o facultate pe care nu şi-⁠a dorit-⁠o.

Pe fiica lui Radu Gyr, Simona Popa-Gyr, n-⁠au acceptat-⁠o la universitate decât când Gyr a fost eliberat. O eliminase Alexandrina Sidorovici, soţia lui Brucan, tocmai când Simona Popa-Gyr aflase că tatăl său a decedat, deşi nu decedase. Pentru pâinea zilnică, soţia lui Gyr făcea nasturi de lemn. Măriuca Vulcănescu povesteşte că tatăl ei, după 3 luni de Aiud, arăta „ca Lazăr ieşit din mormânt”. La 18 ani a fost arestată, în Săptămâna Mare, ca fiică a tatălui ei, atât. Oana Orlea a fost închisă, la 16 ani, numai pentru că era o Cantacuzino.

„Să nu fie ca-⁠n comunism”, pledează Daniel R. Dar, Daniel, îi spun, se procedează exact ca-⁠n comunism: am ajuns iarăşi la privilegiile nomenclaturii, dacă părinţii ne-⁠au tocat ideologic mintea cu socialismul ştiinţific, iar copiii lor fac Procesul Comunismului şi ne oferă Raportul ca dar de Crăciun. Zice Paul Goma că Tismăneanu-⁠père a fost şeful Catedrei de marxism-⁠stalinism. Nu leninism, stalinism, cum precizează tot el.

Arhitecta Eugenia Greceanu mi-⁠a povestit că i-⁠au amînat sine die, în regimul Ceauşescu, susţinerea doctoratului pentru că a fost fiică de ofiţer (mort pe frontul sovietic) şi pentru că s-⁠a măritat „greşit” cu istoricul Radu Greceanu. Mai era şi cumnată cu aviatorul Tudor Greceanu, căruia nu i s-⁠a respectat jertfa: a murit într-⁠un apartament din Ferentari (n-⁠a apucat să-⁠şi recupereze casa naţionalizată), cu piciorul amputat din cauza inumanului, barbarului tratament la care a fost supus în închisoare. Copiii ofiţerilor superiori, judecaţi şi împuşcaţi fără vină, nu au avut drept la pensie de orfan, ci drept de urmărire… operativă. Partizanii din munţi au murit, după ’90, nereabilitaţi, dar se cere clemenţă pentru cei care au omorât familii întregi de rezistenţi. Dintre cei 120.000 deţinuţi politici, existenţi în ’90, puţin peste o mie mai trăiesc. Reparaţii morale şi materiale? Nici pentru ei, nici pentru copiii lor. Bani sunt pentru pensii speciale. S-⁠au acordat 40 de lei pentru un an de temniţă, deşi suferinţa a fost pe viaţă. Colonelul Ilie Merce, din Direcţia I a DSS, „sector arte-cultură”, cel care l-⁠a arestat la Buzău, în noaptea de 21-⁠22 decembrie pe disidentul real Gabriel Andreescu, a ajuns parlamentar din partea PRM, iar un fiu de general de Securitate era cât pe ce să acceadă la cea mai înaltă funcţie în stat. O fi normal aşa ceva? Chiar banal? Vorbim de banalitatea răului?

La dialogul cu Daniel R. voi reveni.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Magda Ursache

Magda Ursache s-a născut la Bucureşti, la 20 decembrie 1943. A absolvit Colegiul „B.P. Hasdeu” din Buzău şi Facultatea de filologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, cu diplomă de merit, în 1967. A lucrat în redacţia revistei „Cronica” (redactor, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest