Din ultimul număr:
Contemporanul » Polemice » Declinul populaţiei României

Declinul populaţiei României

O întrebare tulburătoare se poate însă pune: este pregătită ţara, societatea românească, pentru o redresare consistentă a natalităţii, dacă ar fi să aibă loc? Nu, nu este pregătită, fie şi numai dacă ţinem cont de relatările presei despre starea maternităţilor şi spitalelor de copii, dotarea cu echipamente, prezenţa personalului medical de specialitate, numărul de creşe şi grădiniţe; accesul populaţiei rurale în special la asistenţă medicală adresată mamei şi copilului

Anul în care nu demult am intrat este cel de al 30‑lea în care populaţia ţării îşi continuă neabătut declinul. În istoria unei populaţii naţionale o perioadă de declin etalată pe o întindere atât de lungă, în timp de pace, ridică mari semne de întrebare asupra măsurii în care stoparea declinului şi redresarea mai sunt posibile. În 30 de ani de declin se produc schimbări radicale în structura pe vârste a populaţiei, prin reducerea dimensiunii şi a proporţiei populaţiei tinere în favoarea populaţiei adulte şi, îndeosebi, a celei vârstnice. Din aceste schimbări se creează şi se consolidează mecanismele dezvoltărilor viitoare ale natalităţii şi mortalităţii populaţiei, însemnând componenta naturală a declinului populaţiei. I se adaugă scăderea prin migraţie externă.

Calcule relativ simple arată că în perioada 1990‑2018 populaţia rezidentă a ţării, cea care are reşedinţa obişnuită, locuieşte, în ţară, s‑a redus cu 3,8 milioane. O imensă pierdere umană. În cea mai mare parte, de 71 la sută, ea provine din migraţie externă negativă şi doar 29 la sută are originea în scădere naturală, prin natalitate mai mică decât mortalitatea. Migraţia externă nu mai are însă după anul 2010 amploarea din primele două decenii de după anul 1989, iar scăderea naturală s‑a majorat ca dimensiune şi datele pentru perioada 2011‑2018 plasează scăderea naturală drept componenta majoră a declinului, cu o proporţie de 63 la sută. Migraţia externă are o determinare economică şi schimbări importante în nivelul de trai din ţară ori de pe piaţa muncii din ţările dezvoltate de destinaţie a migraţiei pot modifica amploarea declinului prin migraţie. În schimb, scăderea naturală are o determinare mult mai complexă, plasată la nivelul multitudinii de factori economici, sociali, culturali şi medicali care modelează evoluţiile natalităţii şi mortalităţii populaţiei. Sunt determinări stabile, rigide şi lente în schimbare. Cu alte cuvinte, un declin al populaţiei provenit predominant din scădere naturală poate fi cu greu influenţat şi numai pe termen lung, prin redresare a natalităţii şi regres al mortalităţii populaţiei.

Intrând în cel de al 30‑lea an de declin demografic, întrebarea firească este în ce măsură redresarea mai este posibilă, şi iată opiniile demografului. Dezvoltările viitoare ale natalităţii, mortalităţii şi migraţiei externe sunt înscrise în mod esenţial în evoluţiile din trecut, în caracteristicile actuale ale populaţiei şi fenomenelor demografice şi în toate mecanismele determinante ale demograficului venind din ariile economică, socială, culturală şi medicală ale societăţii româneşti. Cele 30 de generaţii mici născute după anul 1989 compun astăzi, şi o vor face în proporţie crescândă în viitor, populaţia tânără (şi apoi adultă) care aduce pe lume copiii ţării. Dimensiunea acestei populaţii urmează să se reducă continuu. În anul 2040, populaţia feminină în vârstă de 15‑49 ani (vârste de la care provin copii născuţi într‑un an calendaristic) va ajunge la doar 3,4 milioane, cu 1 milion mai mică decât cea de astăzi. Va fi compusă din persoane aflate astăzi în viaţă, nu va depinde de evoluţia viitoare a natalităţii. Este uşor de realizat ce evoluţie ar urma să aibă numărul de născuţi în anii viitori (fără creştere a numărului mediu de copii aduşi pe lume de o femeie). Şi în ceea ce priveşte evoluţia numărului anual de decese în deceniile următoare determinările sunt cunoscute, chiar mai bine decât în cazul natalităţii. Mortalitatea este un fenomen demografic cu mare stabilitate în timp, rigid şi lent în schimbare. Prin progresele economice, sociale, culturale şi medicale societatea a împins decesele la vârste din ce în ce mai ridicate. Chiar dacă nivelul speranţei de viaţă la naştere (72 de ani la bărbaţi şi aproape 79 de ani la femei) plasează ţara noastră pe unul dintre ultimele locuri în Uniunea Europeană, indicatorul a fost în ascensiune constantă după anul 1996, ceea ce a dus concentrarea deceselor dintr‑un an calendaristic la vârste din ce în ce mai mari. În proporţie de 75 la sută decesele dintr‑un an calendaristic au loc astăzi în ţara noastră în populaţia în vârstă de 65 ani şi peste, populaţie aflată în ascensiune a numărului şi proporţiei în populaţia totală. Efectele unei posibile reduceri a numărului de decese prin regresul intensităţii mortalităţii pe vârste (şi ascensiune a speranţei de viaţă) vor fi anihilate prin creşterea numărului de decese la vârstele avansate. Numărul anual al deceselor este astăzi cu 75 de mii mai mare decât numărul născuţilor, reprezentând o imensă scădere naturală a populaţiei, iar diferenţa urmează să ajungă la 100 de mii în anul 2035. Acestea sunt perspectivele numărului de născuţi şi de decedaţi în deceniile care vin şi, implicit, ale declinului natural al populaţiei. Ar putea fi stopată masiva, încă, emigrare a populaţiei tinere şi adulte? Migraţia nu are factori şi mecanisme determinante atât de complexe precum cele ale mortalităţii şi, mai ales, ale natalităţii. Factorul economic este cel major. Atât timp cât decalajele considerabile de venit şi standard general de viaţă dintre ţările dezvoltate şi România se vor menţine, propensiunea spre emigrare va rămâne importantă, iar migraţia va continua să fie negativă, amplificând dimensiunea declinului populaţiei rezultată din scădere naturală.

În faţa unor realităţi şi perspective demografice profund negative există prudenţă, îndoieli şi chiar scepticism, atitudini care provin şi din incertitudinea viitorului pe termen lung, în general. Se adaugă refuzul individului, prin natura, construcţia şi educaţia sa, de a‑şi organiza viaţa cu o viziune şi o filosofie pesimiste, atât timp cât declinul populaţiei ţării nu a avut până acum efecte negative semnificative asupra vieţii sale. Mai mult, acest declin a avut efecte economice benefice asupra societăţii, prin reducerea considerabilă a resurselor orientate spre alocaţii (numărul născuţilor este de multă vreme la nu cu mult peste jumătatea celui de la începutul anilor 1990), maternitate, asistenţă medicală a mamei şi copilului, educaţie, fără a mai vorbi de reducerea presiunii asupra pieţei muncii prin masiva migraţie pentru muncă a câtorva milioane de persoane tinere şi adulte. Prin reducerea numărului de copii şi la nivelul familiei au existat avantaje economice, resursele financiare pe membru de familiei fiind mai mari în cele fără copii ori cu un singur copil. Toate aceste avantaje vor avea însă costuri, nemăsurabile astăzi, pe termen lung şi foarte lung. În tabelul care urmează sunt prezentate doar câţiva dintre indicatorii majori ai populaţiei rezidente în anii 2020, 2030, 2040 şi 2050, aşa cum rezultă din proiectarea populaţiei (pe sexe şi vârste) de la începutul anului 2018 şi admiţând păstrarea numărului mediu de copii la o femeie rezultat din datele asupra numărului de născuţi din anul 2017, continuarea creşterii speranţei de viaţă la naştere şi fără a include o ipoteză asupra migraţiei externe.


Datele pentru anul 2050 din această proiectare sunt în perfectă concordanţă cu cele pe care le găsim pentru ţara noastră în Seria 2017 a perspectivelor Diviziei de Populaţie a Naţiunilor Unite (United Nations Population Division, 2017), în proiectările Eurostat (2017) şi în cele ale Institutului Naţional de Statistică (2017).

Degradarea situaţiei demografice urmează a căpăta dimensiuni dramatice şi nu văd nevoia dezvoltării unor comentarii, cititorul putând realiza că datele pentru anul 2050 conturează o populaţie care şi‑a epuizat resursele interne de redresare. Voi adăuga că în ipoteza reducerii migraţiei nete negative de la nivelul mediu din ultimii ani (53 mii persoane) şi atingerea unei situaţii în care numărul emigranţilor să fie egal cu numărul imigranţilor în anul 2040, populaţia rezidentă ar ajunge la 15,5 milioane în anul 2050. Revenind la întrebarea asupra măsurii în care declinul şi depopularea pot fi stopate, se cuvine a preciza că nu există precedente istorice în care o populaţie având câteva zeci de milioane locuitori, aflată în declin timp de 30 de ani, întindere în care a pierdut aproape 4 milioane de locuitori şi aflată în ultimii ani în fază de majorare a declinului anual, să fi cunoscut spectaculoase şi durabile schimbări în evoluţia natalităţii, mortalităţii şi migraţiei externe care să ducă la stoparea scăderii populaţiei. Ajungem astfel la o altă întrebare: poate fi redus considerabil declinul având caracteristicile menţionate? Admitem că scăderea prin migraţie se va reduce considerabil, chiar stopată, componenta declinului populaţiei rămânând doar cea naturală. Nu trebuie omis faptul că declinul populaţiei ţării după anul 2010 provine în măsură mai mare din scădere naturală decât din scădere prin migraţie externă negativă. Putem chiar merge într‑o zonă ipotetică în care admitem un recul consistent al numărului de decese. În 30 de ani de natalitate scăzută şi de masivă emigrare a populaţiei tinere structura pe vârste a populaţiei a suferit deteriorări iremediabile, cu efecte asupra natalităţii pe termen lung şi foarte lung. Fără o redresare substanţială a natalităţii, declinul natural nu poate fi stopat. Există un calcul matematic care nu poate fi schimbat: generaţiile care compun o populaţie (sunt 100‑115 în orice moment) îşi asigură înlocuirea numerică şi populaţia poate atinge un număr stabil în timp numai dacă numărul mediu de copii aduşi pe lume de o femeie (un cuplu) de‑a lungul vieţii este de 2 copii (descendenţa finală). O astfel de abordare la nivelul generaţiilor se poate însă efectua numai retroactiv, la vârsta de 50 de ani şi încheierea perioadei fertile a vieţii fiecărei generaţii. Analiza demografică dispune însă de instrumente fine care permit determinarea descendenţei finale (ipotetice) din datele asupra numărului de născuţi dintr‑un an calendaristic. Acest indicator a coborât rapid după anul 1989 sub valoarea‑prag menţionată, a rămas mulţi ani la 1,3 copii la o femeie şi este în uşor progres în ultimii ani (dacă datele statistice sunt corecte), dar rămâne departe de 2 copii la o femeie. Pentru a găsi un echivalent al amplorii schimbărilor impuse de o redresare a natalităţii capabilă să stopeze declinul populaţiei, iată imposibila exigenţă: o creştere a numărului de născuţi de la 190 de mii, nivelul din ultimii ani, la 260 de mii, numărul anual de decese, pentru a atinge o creştere zero a populaţiei. Dar o creştere semnificativă a numărului de născuţi, este ea posibilă? Toate informaţiile disponibile înclină spre un răspuns pozitiv. Singura măsură generoasă de susţinere a natalităţii luată vreodată în ţara noastră în context de acces neîngrădit la contracepţie şi întreruperea sarcinii a fost şi a rămas concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului, măsură luată în primăvara anului 2003. Ea a împiedicat o veritabilă prăbuşire a natalităţii, prin redresare moderată a numărului de născuţi aduşi pe lume de femei salariate, aflate preponderent în mediul urban, redresare care a acoperit continuarea declinului numărului de născuţi în mediul rural. Modificările aduse legislaţiei în vara anului 2017, îndeosebi majorarea consistentă a nivelului minim al indemnizaţiei şi neplafonarea nivelului maxim, au avut şi au efecte benefice, dacă urmărim dinamica numărului de femei beneficiare. Să nu uităm însă că această măsură se adresează prioritar mamelor cu venit impozabil înainte de naştere (chiar dacă în timp s‑a extins şi la alte categorii de beneficiari), neaplicându‑se unui număr important de femei casnice, din mediul rural îndeosebi. Oricât ar creşte numărul de născuţi proveniţi de la mame având venit impozabil, o redresare semnificativă a natalităţii întregii populaţii nu este posibilă fără contribuţia femeilor casnice, aflate încă în număr mare în ţara noastră. Elaborarea unei politici în domeniul populaţiei a fost şi a rămas dezideratul major pentru reducerea dimensiunii declinului populaţiei şi a ritmului de depopulare a ţării. Este cel mai important proiect naţional pe care s‑ar cuveni să îl aibă România în situaţia demografică în care se află. Un astfel de proiect nu va putea fi viabil şi eficient decât dacă va fi conceput şi realizat prin consultarea populaţiei tinere (şi adulte), pentru a putea răspunde la întrebări fundamentale: ce factori stau la baza deciziilor ferme ale sutelor de mii de tinere cupluri de a nu avea copil ori de a avea un singur copil?; este factorul economic, nivelul de trai scăzut, cel major în aceste decizii ori sunt şi alţi factori?; sunt dezirabile măsuri stimulative unitare pentru întreaga populaţie tânără ori sunt preferabile măsuri şi mijloace numeroase şi variate permiţând astfel satisfacerea unor preferinţe, gusturi şi ierarhii diferite? Şi multe alte aspecte şi faţete ale vieţii tinerilor, atitudinilor şi comportamentelor asupra căsătoriei, copilului şi familiei ar putea fi cunoscute prin astfel de consultări pe eşantioane reprezentative şi îndeosebi prin luarea în considerare a aspiraţiilor, dezideratelor şi preferinţelor celor care doresc să aibă copii, dar numeroase bariere şi practici le stau în faţă. Iar expresia acestor bariere şi practici o găsim, irecuzabil, în natalitatea mai ridicată a românilor rezidenţi în Italia (1,2 milioane) şi Spania (676 de mii) în anul 2017: potrivit datelor publicate de institutele naţionale de statistică din Italia şi Spania, rata natalităţii a fost de 12 şi, respectiv, 15 născuţi la 1000 de locuitori (Istat.it, 2018; Ine.es, 2018). În România rata a fost de numai 9 născuţi la 1000 de locuitori.

O întrebare tulburătoare se poate însă pune: este pregătită ţara, societatea românească, pentru o redresare consistentă a natalităţii, dacă ar fi să aibă loc? Nu, nu este pregătită, fie şi numai dacă ţinem cont de relatările presei despre starea maternităţilor şi spitalelor de copii, dotarea cu echipamente, prezenţa personalului medical de specialitate, numărul de creşe şi grădiniţe; accesul populaţiei rurale în special la asistenţă medicală adresată mamei şi copilului. Clasa politică nu s‑a aplecat în cei aproape 30 de ani cu responsabilitate, competenţă, continuitate şi viziune pe termen lung asupra situaţiei demografice a ţării. Creşteri de alocaţii şi alte stimulente financiare nediferenţiate şi neadaptate în raport cu nevoile, preferinţele şi aspiraţiile tinerelor cupluri nu reprezintă nici strategie şi nici programe în domeniul populaţiei. Starea dramatică a populaţiei ţării şi sumbrele perspective ale depopulării masive reclamă programe şi strategii realiste şi autentice, elaborate cu responsabilitate faţă de viitorul ţării, competenţă, continuitate şi viziune pe termen lung.

Referinţe
Eurostat. 2017. Population projections 2015 at national level (base year 2015)
(http://ec.europa.eu/eurostat/web/population‑demography‑migration‑projections/population‑projections‑data).
Gheţău, 2018. Capitolul IV. Privind spre anii celui de al doilea Centenar, în Demografia României, (Coord. Vasile Gheţău), Seria Civilizaţia Românească nr. 9 (Coord. Victor Spinei), Editura Academiei Române, Bucureşti.
Institutul Naţional de Statistică. 2015. Anuarul Demografic al României 2015.
Institutul Naţional de Statistică. 2017. Proiectări ale populaţiei României în profil teritorial. Orizont 2060.
Institutul Naţional de Statistică. 2018a. Anuarul Statistic al României 2017.
Institutul Naţional de Statistică. 2018b. Evenimente demografice în anul 2017.
Instituto Nacional de Estadistica, 2018. Nacimientos de madre extranjera por país de nacionalidad de la madre y cifras absolutas/ relativas (www.ine.es/jaxi/ Tabla.htm?path=/ t20/e301/nacim/…).
Instituto Nazionale di Statistica, 2018. Statistiche report, Anno 2017, Natalità e fecondità della popolazione residente, 28 novembre 2018
(https://www.istat.it/it/files//2018/11/Report_Natalita_fecondita.pdf).
United Nations Population Division (2017a). World Population Prospects: The 2017 Revision, United Nations, New York
(https://esa.un.org/unpd/wpp/Publications/).

Vasile Gheţău

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now