Contemporanul » Polemice » Dan Voiculescu: Umanismul pragmatic şi celelalte tipuri de umanism contemporan

Dan Voiculescu: Umanismul pragmatic şi celelalte tipuri de umanism contemporan

Neajunsul major al construcţiilor ideologice îl reprezintă încremenirea, incapacitatea acestora de a se adapta într-⁠un ritm comparabil cu ritmul evoluţiei societăţii. Lumea modernă, a secolului XXI, nu are cum îşi găsi răspunsurile la marile întrebări în dogme împietrite, ale altor veacuri. Aceasta este premisa de la care am pornit atunci când am încercat să găsesc o expresie nouă pentru vechea gândire umanistă. Aşa s-⁠a născut „Umanismul pragmatic”.

Umanismul pragmatic nu este o variantă românească a unor alte concepţii umaniste existente în lume, ci este o concepţie originală, de sine stătătoare, care nu îşi asumă ideile, principiile sau poziţiile altor mişcări umaniste contemporane. Existenţa unor frământări comune, a unor întrebări comune sau a unui limbaj aparent similar nu înseamnă că toate concepţiile umaniste au un fond comun şi nici nu anulează diferenţele profunde dintre ele. Umanismul pragmatic are un profil propriu, inconfundabil, izvorât din examinarea atentă, ştiinţifică, a problemelor şi dilemelor lumii contemporane, din analiza bilanţului proceselor recente din societate – globalizarea, transformările economiei mondiale, schimbările sociale şi politice din ultimele decenii, crizele apărute pe plan intern şi internaţional, conflictele şi tensiunile înregistrate în lume, modificarea raporturilor de putere şi a echilibrelor strategice etc. – şi din propunerea unui set coerent de răspunsuri la provocările lumii de azi.

Umanismul are, desigur, o tradiţie străveche în lumea occidentală, începând cel puţin din epoca Renaşterii, şi a cunoscut o mare varietate de forme. Şi în perioada contemporană există o întreagă varietate de concepţii umaniste sau declarat umaniste, ceea ce implică necesitatea diferenţierii atente şi, în cazul de faţă, necesitatea de a distinge clar umanismul pragmatic de alte tipuri de umanism, pentru a clarifica ce anume îl distinge de acestea. În mod special, vom urmări în cele ce urmează poziţionarea umanismului pragmatic faţă de mişcarea umanistă internaţională de azi, numită deseori generic The Humanist International, mişcare dezvoltată mai ales în Europa şi în America Latină, al cărei prim congres a avut loc la Florenţa în ianuarie 1989.

Umanismul şi religia

Toate formele de umanism acordă personalităţii umane locul principal în lume, dar modul în care se explică această poziţie diferă destul de mult. Atât umanismul clasic european, cât şi unele teorii umaniste contemporane, pornesc de la premisa laicizării, acordând o anumită prioritate teoretică înlocuirii cultului pentru divinitate cu un cult al personalităţii umane. De aici urmează adesea anumite tente favorabile ateismului şi liberei cugetări, mai mult sau mai puţin explicite.

Umanismul pragmatic, fiind o concepţie economică, socială şi politică, nu una teologică sau anti-⁠teologică, nu subscrie acestor tendinţe şi nu consideră că definirea unei poziţii anti-religioase ar constitui o prioritate pentru omul contemporan. Priorităţile, în viziunea noastră, sunt cu totul altele: explicarea cauzelor crizei contemporane, elucidarea cauzelor marilor probleme cu care se confruntă oamenii, şi definirea unui nou tip de societate sau a unei „a Patra Căi” susceptibile să conducă la depăşirea acestor probleme. Umanismul pragmatic se concentrează, aşadar, asupra acestor obiective majore, şi nu adoptă o poziţie ateistă programatică, care se poate dovedi contraproductivă mai ales în state cu o populaţie majoritar credincioasă sau, cel puţin, respectuoasă faţă de religie, aşa cum de altfel este şi România (procente mari de încredere în Biserică).

Pentru unele mişcări umaniste europene prioritatea este apărarea dreptului de a fi ateu. Umanismul pragmatic nu contestă acest drept, recunoscut de altfel în toate constituţiile moderne, dar nu face din el o prioritate, deoarece nu consideră că lipsa libertăţii de a practica ateismul ar fi o problemă majoră a vremii noastre.

În mod special, se impune atenţiei următoarea diferenţă semnificativă: umanismul pragmatic pune în prim plan valoarea umană, dar nu pentru a o contrapune divinităţii şi a combate religia, ci pentru a semnala că în lumea contemporană valoarea umană este adesea neglijată, marginalizată sau irosită, că marile crize contemporane sunt legate de slaba valorificare a capacităţilor şi înzestrărilor oamenilor activi, întreprinzători, şi că sunt necesare aranjamente sociale şi politice fundamental noi, care să valorifice inventivitatea, energia întreprinzătoare şi creativitatea umană – fructificarea acestor resurse fiind, în concepţia umanismului pragmatic, singura soluţie de ieşire din criza actuală. Aşadar, şi în concepţia noastră umanismul şi valoarea umană joacă rolul central, dar nu în opoziţie cu divinitatea, ci în opoziţie cu acele caracteristici ale capitalismului şi socialismului care au ignorat natura umană şi care, drept urmare, au împiedicat valorificarea maximă a resurselor oamenilor.

Poziţionarea politică

Mişcările umaniste contemporane, atât din America Latină (Siloismul), cât şi din Europa, precum şi autorii care se revendică de la umanism (Brian Ellis ş.a.) se poziţionează clar la stânga spectrului politic, iar prin anumite idei (precizate mai jos) chiar aproape de stânga radicală.

Liderii umanişti ai acelor mişcări se prezintă, în textele lor programatice şi în poziţiile lor exprimate public, inclusiv pe site-⁠urile internet, ca apărători ai muncitorilor şi angajaţilor, ca promotori ai unor revendicări muncitoreşti clasice, binecunoscute în mişcările de stânga din secolul XX. Printre elementele politice caracteristice acestei poziţionări se numără: revendicarea ca muncitorii să participe la proprietatea asupra companiilor; apărarea dreptului la grevă al angajaţilor; adoptarea reducerii şomajului ca prioritate nr. 1 a politicilor publice şi activităţilor militante; reducerea continuă a timpului de muncă al angajaţilor, pe măsura creşterii productivităţii şi a modernizării tehnologice, principiul propus fiind acela că de modernizarea tehnologică trebuie să profite nu doar patronul (care îşi reduce cheltuielile de salarii), ci şi angajaţii, care ar trebui să obţină un program de lucru redus; sistarea concedierilor, şi, în cazurile în care se impune reducerea aportului de muncă, realizarea acestui deziderat prin reducerea timpului de muncă (working hours); revendicarea asigurării graduale a gratuităţii serviciilor de sănătate publică, educaţie publică, chiar şi a locuinţelor (ceea ce constituie o solicitare destul de radicală), respingerea privatizărilor în sănătate, educaţie ş.a.; asigurarea gratuităţii transportului în comun; asigurarea gratuităţii culturii şi petrecerii timpului liber (vezi programul umanist elaborat cu ocazia alegerilor europene din 1999).

Toate aceste revendicări indică atât o continuitate clară între mişcările umaniste respective şi alte mişcări de stânga din secolul XX, cât şi o implicită acceptare a sistemului economico-⁠social existent, care s-⁠ar menţine în liniile sale fundamentale, dar ar ameliora situaţia angajaţilor prin asigurarea beneficiilor revendicate. Tocmai aici intervine poate cea mai importantă deosebire dintre diversele mişcări umaniste şi umanismul pragmatic, deoarece: umanismul pragmatic nu se afirmă ca o simplă mişcare revendicativă a oamenilor dezavantajaţi sau marginalizaţi, ci ca o doctrină politică a restaurării valorilor în societate, o doctrină a oamenilor activi, capabili, dornici de a munci şi a acţiona, pe care societatea contemporană, cu aranjamentele ei favorabile unor privilegiaţi, îi împiedică să creeze şi să contribuie la progresul întregii societăţi; umanismul pragmatic nu vizează simple îmbunătăţiri graduale ale situaţiei celor dezavantajaţi, nu urmăreşte simpla acordare a unui surplus de beneficii, şi nu apelează la bunăvoinţa puterii pentru a ajuta pe cei copleşiţi de nevoi, ci militează pentru o nouă societate, pentru noi aranjamente sociale fundamentale, care să ofere tuturor oamenilor, şi în primul rând celor capabili, oportunităţile necesare, condiţiile de acţiune şi viaţă care să le permită să se manifeste activ şi creativ, sporind bogăţia şi prosperitatea socială, adică asigurând mediul necesar pentru rezolvarea problemelor esenţiale ale lumii de azi şi pentru satisfacerea tuturor revendicărilor legitime.

În raport cu aceste transformări ale aranjamentelor sociale fundamentale care sunt azi indispensabile, extrem de semnificativ este faptul că diverse mişcări umaniste din Europa şi America Latină insistă, în privinţa modului de transformare a proprietăţii, asupra cooperativelor, proprietatea muncitorilor asupra acestora fiind văzută ca fiind susceptibilă să creeze o noua relaţie capital-⁠munca (colectivism).

În contrast cu aceste revendicări tipice programelor socialiste din secolul XX, umanismul pragmatic se afirmă ca doctrină politică a secolului XXI, prin aceea că: nu are un caracter defensiv, de apărare a unor categorii de oameni aflaţi în dificultate, ci are un caracter proactiv, pledând pentru o schimbare a societăţii care să permită oamenilor capabili să contribuie la progresul economico-⁠social şi, pe această cale, să asigure bunăstarea şi oportunităţile necesare pentru toate categoriile sociale; nu pledează pur şi simplu cauza angajaţilor în faţa angajatorilor, ci pledează pentru transformarea treptată, de masă, a angajaţilor („forţa de muncă”) în mici proprietari şi antreprenori independenţi; nu se afirmă prioritar ca promotor al „clasei muncitoare”, şi implicit ca un continuator al gândirii „de clasă” a secolelor trecute, ci ca purtător de cuvânt al tuturor oamenilor activi şi capabili, dornici de a acţiona atât pentru propriul bine, cât şi pentru interesul public, şi, mai ales, ca promotor al clasei de mijloc, care trebuie să devină clasa majoritară, cu rol de echilibru, în societatea modernă; nu se rezumă la revendicări privind creşterea nivelului de trai în interiorul capitalismului actual, ci pledează pentru un nou tip de societate; nu cere gratuitatea locuinţelor (locuinţe de stat), ci extinderea proprietăţii individuale asupra locuinţelor; nu pune accentul pe confruntare între angajaţi şi angajatori (promovând dreptul la grevă, la presiuni în economie), ci pe armonia socială şi pe echilibru, obiective ce se pot atinge prin consens bazat pe înţelegerea nevoilor şi priorităţilor generate de situaţia contemporană.

Într-⁠un cuvânt, umanismul pragmatic refuză să privească societatea tăcută, dornică de schimbare, dar căreia nu i se oferă accesul la politică, ca o masă amorfă, incapabilă, ce trebuie ajutată, refuză să-i privească pe cei nemulţumiţi drept victime care trebuie apărate şi recompensate cu mici beneficii suplimentare. El vede această parte a societăţii şi aceste categorii sociale, care au nevoie de schimbare şi o doresc, ca pe o forţă activă, capabilă, bogată în înzestrări, căreia nu i s-⁠au oferit oportunităţile necesare, şi care, în cadrul unor aranjamente sociale noi, adecvate secolului XXI, va deveni categoria dominantă în societate, o clasă de mijloc independentă economic, stăpână pe propria viaţă, aptă să întreprindă şi să acţioneze fără ajutorul altcuiva şi să împingă întreaga societate spre progres şi prosperitate.

Ignorarea problemei resurselor

Ca multe alte mişcări de stânga, umanismul din Europa şi America Latină tinde să ignore problema resurselor, promovând revendicări extrem de costisitoare fără nici o soluţionare măcar tentativă a chestiunii găsirii resurselor necesare pentru satisfacerea acestor revendicări. Spre exemplu, se insistă asupra dreptului la liberă circulaţie, apărându-⁠se dreptul tuturor imigranţilor la rezidenţă şi la asistenţă socială în ţările care îi primesc, pe baza principiului drepturilor şi obligaţiilor identice cu locuitorii autohtoni. Se cere de asemenea eliminarea tuturor restricţiilor puse în calea imigranţilor, deschiderea completă a graniţelor şi eliminarea detenţiilor emigranţilor ilegali.

Este însă evident că aceste măsuri ar încuraja fluxul imigraţiei, transformându-⁠l într-⁠o maree necontrolabilă, şi ar pune presiuni financiare imense, practic insuportabile, asupra societăţilor care îi primesc. Cu toate acestea, umanismul promovat de unele mişcări din America Latină sau Europa occidentală nu specifică nimic despre sursa fondurilor necesare acoperirii acestor obiective excesiv de generoase, nici despre existenţa unor costuri de oportunitate mari (renunţarea la alte investiţii sau cheltuieli necesare, în vederea satisfacerii acestor doleanţe pentru imigranţi).

Umanismul pragmatic nu poate saluta această tendinţă nerealistă de a avansa idealuri maximale implicând costuri enorme, fără nici o preocupare pentru găsirea surselor de finanţare necesare. În plus, el nu poate saluta nici faptul că, în aceste luări de poziţie declarat „umaniste”, se ignoră opoziţia unei mari părţi a populaţiilor autohtone faţă de acest aflux de imigranţi, ignorare profund nedemocratică. Umanismul implică respectarea priorităţilor oamenilor, deci, nu poate însemna neglijarea voinţei cetăţenilor autohtoni în vederea rezolvării unor probleme umanitare ale imigranţilor, ci presupune construirea unei societăţi noi care să nu mai declanşeze crizele şi problemele ce conduc la imense afluxuri de imi­granţi.

Umanismul pragmatic şi
ideologiile „tier-⁠mondiste”

O suită de poziţii ale mişcării umaniste din străinătate, influenţate de unele ideologii „tier-⁠mondiste” din secolul XX, conduc la implicaţii internaţionale foarte problematice, la presupuse „soluţii” care însă nu sunt de natură a detensiona, ci susceptibile de a agrava problemele mondiale.

Spre exemplu, umanismul din America Latină solicită măsuri foarte radicale, evident inacceptabile pe plan internaţional, cum sunt: refuzul statelor îndatorate pe plan internaţional de a-⁠şi mai plăti datoriile externe, stoparea imediată a rambursării acestora; desfiinţarea Fondului Monetar Internaţional, a Băncii Mondiale; restituirea către statele din Africa, Asia, America de Sud etc. a bogăţiei confiscate de statele europene în perioada colonialistă, plus dobânda cuvenită pentru această bogăţie, începând din anul 1492 (data la care Columb ajunge în America).

Este greu de văzut cum asemenea măsuri „tier-⁠mondiste” extreme ar putea menţine stabilitatea relaţiilor internaţionale şi cooperarea pe plan internaţional. Umanismul pragmatic nu poate încuraja asemenea iniţiative, el pledând pentru alte tipuri de măsuri favorabile depăşirii sărăciei şi subdezvoltării.

Problemele geostrategice şi militare

O serie de poziţii ale diverselor partide umaniste şi ale mişcării umaniste internaţionale conţin o ideologie antimilitaristă cu unele accente anti-⁠occidentale. În general, poziţiile umaniste ale acestor mişcări din străinătate sunt îndreptate principial contra blocurilor militare, pentru nealiniere, pentru dezarmare imediată, pentru desfiinţarea industriei de armament etc.

Revendicări ca: reducerea bugetelor militare, demilitarizarea, retragerea trupelor străine de pe teritoriul altor state etc. – se află în prim planul programelor acestor mişcări umaniste din diverse ţări – ceea ce nu este cazul cu umanismul pragmatic din România. Desigur că nici umanismul pragmatic nu pledează pentru militarism, pentru înarmare accelerată, pentru soluţii militare, pentru dezvoltarea armamentului nuclear etc. – adică pentru strategii care ţin de politicile confruntării de forţe. Dimpotrivă, umanismul pragmatic pledează pentru o lume a soluţiilor negociate, a căutării şi găsirii consensului, a cooperării constructive.

Pe de altă parte însă, cunoaşterea obiectivă a problemelor şi a situaţiilor de pe eşichierul internaţional, înţelegerea surselor tensiunilor şi conflictelor existente, indică în mod clar că politica simplelor revendicări pacifiste, a idealurilor de dezarmare neacordate cu realităţile geostrategice, a cererilor de anulare imediată a tuturor angajamentelor militare existente sau de desfiinţare instantanee a alianţelor, este extrem de naivă şi complet inaplicabilă.

Retragerea imediată a trupelor din diverse teritorii, dezarmarea imediată, desfiinţarea rapidă a alianţelor nu pot fi şi nu sunt printre priorităţile umanismului pragmatic. Şi este evident de ce: aşa cum indică şi numele ei, doctrina noastră nu se inspiră din deziderate pioase şi speranţe adolescentine, ci din realităţile practice, din experienţa acumulată în viaţa reală, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Din punct de vedere pragmatic, aşadar, şi având în vedere conflictele şi tensiunile existente, este greu de văzut cum s-⁠ar putea trece imediat la dezarmare, la desfiinţarea alianţelor militare, la retragerea trupelor. Aici, se poate constata din nou că în rândurile altor mişcări umaniste se manifestă cu putere vechea tendinţă de stânga de a privi problemele internaţionale în termeni de idealuri abstracte şi doleanţe emoţionale, fără atenţia cuvenită realităţilor de pe teren, intereselor existente, riscurilor practice, etc. Umanismul pragmatic nu poate accepta asemenea puncte de vedere.

Concluzie sintetică

În concluzie,
a) poziţiile mişcării umaniste internaţionale sunt mai la stânga şi mai „tier-⁠mondiste” (favorabile unor interese specifice anumitor state din „lumea a treia”) decât cele ale umanismului pragmatic, care se situează mai aproape de centru;
b) diverse opţiuni ale acestei mişcări nu corespund cu cele ale umanismului pragmatic din România (de ex., promovarea ateismului), în timp ce altele (naiv antimilitariste) sunt, din punctul nostru de vedere, nerealiste şi neaplicabile;
c) poziţiile mişcării umaniste sunt mai tradiţionaliste (pe linia ideologiilor de stânga din secolul XX) decât cele ale umanismului pragmatic, care are o viziune mult mai modernă, inspirată de realităţile specifice ale mileniului III şi de soluţiile eficace la acestea;
d) unele din soluţiile propuse de reprezentanţii acestor mişcări din Europa sau America Latină sunt fanteziste, deoarece nu ţin seamă de problemele social-⁠economice existente, de resursele necesare şi nici de opţiunile democratic exprimate ale cetăţenilor (de ex., deschiderea completă a graniţelor, eliminarea oricărui control asupra imigrării).

Umanismul pragmatic are, deci, o fizionomie proprie, şi nu se poate confunda cu niciuna dintre celelalte doctrine umaniste aflate în circulaţie. El propune un tip nou de societate şi o „a patra cale” de dezvoltare a comunităţii umane, nicidecum simple măsuri de ameliorare a situaţiei existente azi în lume.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now