Contemporanul » Polemice » Adrian Dinu Rachieru: Despre vulturi şi „popândăi estetici”

Adrian Dinu Rachieru: Despre vulturi şi „popândăi estetici”

Efortul lui Sorin Lavric ne conduce spre concluzia că am avut eroi şi martiri, că examinând acest câmp de forţă simbolică avem în faţă pilde de verticalitate, oferind unui neam (considerat „moale”, tranzacţional, nevertebrat, „de plastilină”) o lecţie de urmat.
„Ei sunt legitimarea noastră”, va conchide autorul.

Eseist sclipitor, de farmec stilistic, pensând cuvinte „miezoase” sau rarităţi, trase în fraze somptuoase şi judecăţi tranşante, Sorin Lavric este un scriitor vertical. După un oarece răgaz editorial, ca „cititor constant de literatură penitenciară”, revărsată abundent („există cu duiumul”, ne asigură S. Lavric), el ne propune, prin Glasuri din bolgie (Editura Ideea Europeană, 2018), sub obligaţia de a spune adevărul, un volum memorabil, ascultând – într-⁠o societate amnezică, indiferentă, cinică – „murmurul subteran” al coralei foştilor deţinuţi. Ţinută lungă vreme în carantină (ca literatură clandestină), eruptivă după decembrie ‘89, aproape intruvabilă, în tiraje modeste, la edituri mici, literatura carcerală îi procură, prin forţă morală şi „virtuţi de spirit”, o adâncă revelaţie şi ecouri sufleteşti pe care ţine să ni le împărtăşească. Evident, cartea sa nu e doar o colecţie de recenzii. Forţând regimul contrastativ (v. Cuvânt înainte), el invocă „fermentul suferinţei”, mizând pe emoţia inestetică. Prilej de a blama cohorta literatorilor himerici, cu al lor talent redus la histrionism, hrănit de orgolii intelectuale. Dacă scriitorii sunt „paraziţi de esenţă meditativă” (p. 134), trăind în „cecitate metafizică”, fără trăiri filocalice, iubind un „joc frivol de capricii obtuze”, spiritul mărturisitor al celor trecuţi printr-⁠o pacoste („nacafaua detenţiei”) întreţine măreţia unui crez şi ne dezvăluie un „miez de duh”. Adică „bucuriile suferinţei”, cum spunea Dimitrie Bejan, vestind o împlinire în duh jertfelnic prin „drojdia numinoasă” a supliciului. Idealist, Sorin Lavric mizează pe flerul numinos şi deplânge critica „de gust”, interesată de efectele estetice. Trece în revistă cărţile care produc vibraţie, o iniţiere iraţională, valoroase sub unghiul spiritului, cultivând un ethos eroic; şi contrapune acestor mărturisitori-⁠„vulturi”, inşi cu vieţi ratate la nivel laic, trecuţi prin pătimiri şi iluminări, geometrizând relaţia, seria (specia) „popândăilor estetici”, contemplând – cu ştaif stilistic – suferinţa de la distanţă. Ciudată această (prea) brutală opoziţie, autorul fiind, de regulă, atent la jocul nuanţelor, examinând mereu circumspect pliurile textului, întârziind pe detalii. În fine, lansând enunţuri ferme, sub pecetea categoricului, el forţează paradoxul. De pildă, „debutul unui scriitor nu se face cu prima carte pe care o publică, ci cu prima stupoare pe care o provoacă” (p. 120); aşadar, pentru un Sorin Lavric-⁠pamfletar (când, în eseul final, compune figura „persecutorului modern”) există autori care nu debutează niciodată!

Dacă Florin Constantin Pavlovici, de talent recunoscut, impresionează prin precizia detaliilor într-⁠un „roman nonfictiv” (v. Tortura pe înţelesul tuturor, ediţia a III-⁠a, Eikon, 2017), infernul penitenciar, banalizând răul, activează, în cazul altora, sensibilitatea religioasă. Un rebel asocial precum Marin Tarangul notează „tresăririle de suflet” (v. Nocturnal, Humanitas, 2011), în timp ce profesorul Alexandru Mironescu, un savant eliminat din circuitul social se va înnoi în spirit, aflând temeiul divin (v. Admirabila tăcere, Eikon, 2014). Dacă Florin C. Pavlovici se va întreba oripilat „cum a fost posibil”, Petre Pandrea, pus pe harţă, ca autor cârtitor, colţos, fără fibră mistică, îşi va încondeia contemporanii; mandarinul valah, o „natură cverulentă”, produce încântare estetică, bestiarul său adăpostind „jerbe de venin deştept”. Virgil Ierunca îşi propusese „să umilească uitarea”, încât în Fenomenul Piteşti (Humanitas, 1990) descrie, „la mâna a doua”, un proiect demonic (1949-⁠1952), de „rafinament drăcesc”, experimentul piteştean fiind, în geografia penitenciară, „o insulă a ororii absolute”. Cartea sa, iniţial radiodifuzată, ar fi avut un „efect providenţial” (p. 204).
Evident, în pofida noianului de depoziţii, narând situaţii-⁠limită, experienţa rămâne „netransmisibilă”, cum ne asigura Grigore Caraza. Şi Sorin Lavric scrie apăsat: astfel de lecturi, dezvăluind bestialitatea omenească, te fac să te îndoieşti de valabilitatea principiului autonomiei esteticului (p. 206). Într-⁠adevăr, atrocitatea torţionarilor (Ţurcanu, Nicolski, Crăciun ş.a.) şi ţinuta morală a celor încarceraţi, distingând net între suferinţa reală şi cea fictivă (literară), par a justifica vorbele grele pe care Sorin Lavric nu ezită a le arunca în obrazul literaturii, ca joc frivol, „dospind fantezii”. Totuşi, va scrie elogios despre Gabriel Chifu, un analist moral în romanul Punct şi de la capăt, prelucrând literar ororile, personajele devenind „esenţe etice” sau despre Adrian Alui Gheorghe, „invidiat” pentru „ideea din care şi-⁠a extras intriga” în Urma sa (p. 84), impunând o viziune metafizică. Rezultă că, în astfel de cazuri, nu putem vorbi despre „o literatură fără spirit”, interesată doar de cizelarea stilistică. Fireşte, într-⁠o „zbatere cabotină”, după logica autorului, doritor a reabilita memorialistica de tip carceral, taxată, nedrept, de esteţii de serviciu, ca „literatură de mâna a doua”. Dar Lavric are dreptate când, analizând prob dezechilibrul dintre inteligenţă şi caracter, afirmă neted că intelectualul este „un exponent al eschivei” (p. 149). Şi că pendulând între tergiversare şi pertractare nu este decât rareori „la înălţimea spiritului”. Ca dovadă, aduce în discuţie pe „ademenitorul” Noica, ilustrând paradigma intelectualului laic (mântuirea prin cultură) şi paradigma sacrificială (cazul Vulcănescu, un „afierosit” caterisit, „întocmindu-⁠şi capodopera în matca sacrificiului pentru aproapele”). Convins că biografia este „ecoul unei dospiri spirituale”, S. Lavric poposeşte şi asupra posterităţii ingrate a lui Traian Brăileanu, profesorul cernăuţean provocându-⁠şi destinul. Cum gândirea sa sociologică era „o replică la pericolul marxist” (p. 161), văzut ca o „boală socială”, periplul politic (senator pe listele legionarilor) îi va atrage o grea detenţie în procesul guvernului Antonescu. Sorin Lavric se întreabă de ce bucovineanul nu are parte de o monografie, stăruind asupra acestor „ruperi de destin”. Dar există cărţile lui Radu Florin Bruja, tentativa de recuperare a operei la TipoMoldova, iar Alexandru Ovidiu Vintilă, menţionat la subsol pentru Întruchipările raţiunii (Paideia, 2012), e drept, fără a fi comentat (p. 163), ne-⁠a oferit, la Tracus Arte (2013), un volum impozant despre Dialectica unei istorii personale. Ne întrebăm, la rându-⁠ne, de ce lipseşte Paul Goma? Sau Nicolae Balotă şi Ion Ioanid? E bine că putem citi comentariile despre paladinul V. Motrescu sau „penitenţa nelămurită” în cazul Jurnalului semnat de Alice Voinescu, constatând că, pătrunzând în atmosfera de bolgie, deţinuţi cu stofa lui N. Stroescu-⁠Şovarna sunt rarisimi. Sunt atâtea destine frânte, cazuri dramatice în sine din tragica noastră istorie recentă. Cum Sorin Lavric contrapune acest tragism, de eticism implicit, frivolităţii epocii noastre, e limpede că va empatiza cu cei trecuţi prin experienţa carcerală, suferinţa conducând la transfigurare. Paradoxul e că blamând jocurile imaginaţiei „cu ifose”, el vădeşte, prin astfel de lecturi corective, nu o curiozitate rece; dimpotrivă, prin scriitură şi cultură filosofică, procură o portretistică pasional-⁠reflexivă, răvăşită de unda emoţională. Are, aşadar, talent, pagina e cutreierată de „fluizi emotivi”, conspectele sale încheagă o carte de idei, biciuind amnezia colectivă. Pledează pentru respiritualizare, precum în Addenda (în dialog cu Vasile Bănescu), condamnând dresajul mediatic în „societatea spectacolului”. Şi deplânge voinţa cenzorială, încă activă, sub incidenţa lui damnatio memoriae. În fond, efortul lui Sorin Lavric ne conduce spre concluzia că am avut eroi şi martiri, că examinând acest câmp de forţă simbolică avem în faţă pilde de verticalitate, oferind unui neam (considerat „moale”, tranzacţional, nevertebrat, „de plastilină”) o lecţie de urmat. „Ei sunt legitimarea noastră”, va conchide autorul (p. 253), dezavuând – bănuim – teza lui Mihai Neagu Basarab care, într-⁠o recentă care (Ultima boemă bucureşteană, Editura Compania, 2018), vrea să ne convingă că boema, reapărută în 1964, odată cu eliberarea masivă a foştilor deţinuţi politici, ca instanţă socială acceptată, activă anarhic într-⁠un plan social paralel, ar fi adunat „candidaţii la ratare”. Deşi nu fără temei, observa G. Dimisianu, teza nu poate fi absolutizată; exemple se pot da, dar ar fi nedrept să credem că din „masa” foştilor deţinuţi politici s-⁠ar fi recrutat, „vrând-⁠nevrând” (nuanţează G. Dimisianu), „cultivatorii învederaţi ai boemei”, acei „revoltaţi în absolut”, refugiaţi în alcoolism, marginalizaţi, deşi nume – altădată – foarte cunoscute.

Ascultând, cu „urechea inimii”, glasurile unor oameni cereşti, îmbrăţişând „zarea metafizică”, aflând, prin rugă, sensul mântuitor al suferinţei, căutând liniştire în coşmar, Sorin Lavric ne obligă să recunoaştem că iadul e lângă noi.

Articolele din numărul curent le găsiți aici (Click)

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Adrian Dinu Rachieru

Adrian Dinu Rachieru, sociolog, critic și istoric literar, eseist, prozator, profesor universitar, doctor în sociologie, actualmente prorector al Universităţii „Tibiscus” din Timişoara. S-a născut la Soloneţ- Suceava, la 15 septembrie 1949. Este absolvent al Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now