Contemporanul » Poemul lunii » Sonete de Ignatie Grecu

Sonete de Ignatie Grecu

Închinăciune de seară

A ostenit şi mierla. Frunza poate
În voie să suspine, dreaptă, clară.
Pe fluturii cu aripi înstelate,
Să doarmă-n flori, păianjenii-i lăsară.
Să fie poate, în curând, şi seară.
Din mări adânci, din singurătate,
O lună ca o arcă solitară
Pluti-va-ncet peste păduri şi sate.

Tălăngile la stână or s-apună
Cu stelele clipind în cer deodată.
Şi fluierul de dor pentru o fată
Va murmura o vreme: Noapte bună!
Izvoarele în munţi cu nimb de lună
Vor zdrumica-ntre pietre noaptea toată.

O, vremuri triste!…

O, vremuri triste!… La ce să mai deschid
Ceaslovul plin de lacrimi şi suspine?
O văd pe mama ostenind cum vine
Sub bolta-naltă-a soarelui torid.
Lovea în brazdă sapa ca-ntr-un zid.
Departe-n zare vălureau senine
Ca un veşmânt de aur, coapte grâne:
O, bogăţii sub cerul translucid!

S-au dus acele vremi! Pustie, vastă,
Răsună-n sufletu-mi pe veci robit,
Câmpia, o vioară sub arcuş divin:
Caişii înflorind atunci pe coastă.
Şi tu, nemărginită, vie-această
Neostoită sete a mea de infinit!…

O, mai ales…

O, mai ales când înserarea vine
Nu simţi cum teii dau buzna în cetate
Şi biruiesc parfumurile toate?
Oraşele şi pieţele sunt pline
De seve şi miresme minunate.
Ca frânghii de mătase-n loc te ţine
Mireasma lor cu-mbrăţişări divine.
Ai vrea să fugi dar încă nu se poate.

Să urci, fugind, te-ndeamnă rugătoare
Cărări de vers la munţi de poezie.
Fără prea multă, altă întrebare,
Apucă deci condeiul lung şi scrie;
E singura şi tainica scăpare
De pe pământ direct în veşnicie!

Trimite Domnul…

Trimite Domnul din păduri la tine
Corăbii cu mireasmă încărcate.
Pe fluvii luminoase, preacurate,
Plutind uşor în seară, arhipline.
Cu tril subţire, fără să se arate,
O mierlă-anunţă norul lor că vine.
La uşi şi la ferestre, citadine,
N-auzi cum lună răsărindă bate?

Deschide, dar, atunci ca să inunde
Cămara ta de taină-n clipe bune.
Şi fă, cutremurat de stări profunde,
Tot sufletul din nou, adânc, să sune.
În rugăciune lin să se adune
Cu luminoase, împletite unde.

Doar un surâs…

Doar un surâs de-al tău, un zâmbet poate,
Rămas în urmă, dulce amintire,
Mai face să tresară, nălucire,
Tărâmul viu al clipei preacurate.
Eram prea tineri, poate, năvalnici şi necopţi.
Dar ochii străluceau de nestemate
Culese-n taină-acelor sfinte nopţi,
Pe care cine azi le mai străbate?

La umeri aripi ne creşteau imense.
Visam cu ele să străbatem spaţii,
Să-mbrăţişăm înalte constelaţii
Şi lumi de dincolo de noi, prea dense,
Pe care Domnul le-a sădit în vreme,
Sub cerul lor de aur să ne cheme.

Continuare pe pagina următoare:

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest