Contemporanul » Poemul lunii » Poeme de Andrei Novac

Poeme de Andrei Novac

poem rupt, făcut praf,

gata,
aproape toţi m-au trădat,
sunt singur
şi această singurătate e contemporană
cu fiecare anotimp în parte,
viaţa are ceva inabordabil,
ceva care adună cu ambele mâini
toată mişcarea acestor zile
se face grămezi, grămezi,
afară e din ce în ce mai cald
limitele au fost rupte de foarte multă vreme,
s-au spart, brusc toate oglinzile,
gata,
imaginile noaste sunt doar
nişte senzaţii de frig.

azi după atâta timp

nu dau foc la nimic,
dau târcoale imaginaţiei mele
şi merg mai departe,
eu lupt,
mă îmbrac în tot ce este
viu.

de aici

un spaţiu uriaş
prin care destinele devin întotdeauna
subţiri,
la fel ca venele prin care
curge sânge de oameni nevinovaţi,
lumea asta a crescut pe războaie

acestea sunt urmele pe care pământul
le păstrează pentru totdeauna,
din când în când, ele răsar, apoi dispar

un spaţiu uriaş pe care îl împachetez
ca pe un şerveţel,
destine care se închid la nasturi
şi şanţuri
uriaşe care rămân neastupate.

a pleca devreme

după ce se face seară,
nu o să mai vină nimeni,
mai târziu, se va aprinde un bec
pe fiecare alei pe care,
duminică de duminică,
vin femei cu coşuri cu colaci
şi colivă

luminile aprinse pe morminte dau
umbre ciudate când bate vântul,
în rest, e foarte linişte,
doar întuneric şi lacrimi.

cu ochii deschişi

fără să fi plâns,
fiecare atingere e un punct sensibil
al fiecărei vieţi,
tu întorci toate bluzele pe dos,
au trecut câţiva ani de când
viaţa mea e întinsă la masă,
la ea se aşează bărbaţi bărbieriţi
şi femei care poartă pe mâinile lor
o nostalgie întreagă şi clară,
uşa prin care trec e din sticlă,
prin ea au loc toate câte s-au
întâmplat în zilele care au trecut.

au rămas din ce în ce mai puţini

îmi ţin echilibrul cu frică,
mişcând încet picioarele pe bordura
din beton,
pe stradă, mor în fiecare zi oameni
ducând cu ei
mormane uriaşe de ceară
în care se transformă
tăcerea acumulată în camerele
destinate pentru plâns,
acum, sunt singur de la un capăt la altul
al străzii,
echilibrul firesc e format din concluziile
din care se nasc întotdeauna soluţii şi timp,
la fel cum ţin vântul în braţe,
înainte de moarte.

umbră peste lumină

eu locuiesc între două cimitire
aşezate la distanţe egale,
unul faţă de celălalt,
viaţa e dusă în dinţii şi în lătratul câinilor,
între cele două înşiruiri de cruci,
feţele noastre sunt definite de lumină,
în fiecare dintre dimineţile în care
ne găsim timp să ne strângem în braţe.

despre fericire

fericirea e închisă,
eu urc în fiecare noapte o uliţă
a singurătăţii
nu mai e nimeni,
decât un şir nesfârşit de case
părăsite,
bântuite
de amintirile
care se răsucesc în capăt
în forma unei cruci.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest