Contemporanul » Poemul lunii » Ostrovul Învierii de Aura Christi – fragment

Ostrovul Învierii de Aura Christi – fragment

Vârf intangibil

Vârf intangibil, ah, stejarule,
ce linişte în umbra ta îmi ţine
loc de sânge, înghiţindu-mă în
respirarea nu se ştie cui? Vine

ceva, în tihna-ţi sfântă se abate
şi mă cuprinde-n vraja-i toată,
strânsă din iarna pe jumătate
vie, pe jumătate moartă.

Ce linişte aduci în duhu-mi blând,
unde sfârşitul se simte ca la el acasă
şi-i îmboldit tandru, încet, de-un
început abrupt de primăvară. Lasă

tristeţile, neliniştea, dorul îl lasă.
În trunchiul tău sunt azi, acum,
ca niciodată. Aud cum cântă morţii
în pământ, în cer, întorşi din drum.

Aud cum ghioceii îşi desfac corola,
brânduşele după lumina luminilor
se-ntorc. Aud cum şiroieşte seva
prin patimile ghindei şi ale pinilor

din preajma ta, a mea, a noastră
sau, poate, ascult mirarea de a fi aici
încă o clipă, încă un ceas, o zi, un an…
Totu-i pierdut definitiv, tu mă ridici

iubeşti, mă-nalţi… Dar pentru ce
şi pentru cine la viaţă m-ai trezit
şi ai trezit femeia care pare că
mai sunt? Ori, poate, am murit

de secole, iar mie nu mi-ai spus
şi stau aici, aştept, ascult, respir,
abia respir, zeul respiră-n mine,
iar tu aştepţi, te miri şi eu mă mir:

şi el aşteaptă, prin mine cântă,
plânge, râde, el însuşi este şi să fie
prin mine visează-n somn. El e viu.
Şi eu mă regăsesc din ce în ce mai vie.

 

Mi-e dor de Shakespeare

Azi e duminică şi mi-e dor
de Shakespeare. Voi mantia
să mi-o aduceţi cât ai clipi
din ochi ori cât ai bate din
aripe. Pegasul negru, cel cu
stea în frunte, să mi-l daţi
chiar la intrarea în palatul
mohorât, închis, în zori de zi.

Mi-e dor de Shakespeare.
Ah, doar nopţile ştiu cum
dorul de viu mă arde. Şi
buhele oprite-n zbor târziu
în noapte au aflat ce-n duhul
meu se-ntâmplă, curge, stă
pe gânduri şi cântă de când
stau aici nici mort, nici viu

şi mort şi îngropat de viu între
miresme, vise, pereţii groşi şi
grei cât anul de restrişte trecut
pe lângă noi, prin inimi triste,
oprite locului sub luna nouă
şi steaua prelinsă-abrupt într-o
fântână, culeasă precum ciupercile
de rouă şi adăpostită sub un scut

de un băiat trimis la şcoală,
care şi-o cruce i-a făcut stelei
tembele: să-i ţină loc de îndoială,
iubire, speranţă şi de cald până
se va întoarce perechea ei; ca
oamenii, ca păsările prea curate,
şi aştrii îşi află jumătatea. Ca din
vis vine cândva salvarea… Să vină

ea, zice şi zumzăie, ca o albină,
puştiul prevăzător şi urmăreşte
felul în care-i şerpuit de vânt
un pliu al mantiei de-un negru
stins. E timpul. Va veni la timp,
când va vedea că altfel nu se
poate. Până atunci citeşte Hamlet,
stând ochi în ochi cu răsăritul blând.

Fragment din romanul în versuri Ostrovul Învierii

Articolele din numărul curent le găsiți aici (Click)

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Aura Christi

Aura Christi, poet, romancier, eseist și traducător român. S-a născut la Chişinău (Republica Moldova), la 12 ianuarie 1967. Este absolventă a Liceului teoretic român-francez „Gh. Asachi” din Chişinău (1984) şi a Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat (1990). Debut [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest