Contemporanul Revista Contemporanul. Ideea Europeană
Gloria
De Dumnezeu se leagă, cel ce călăuzeşte
O falnică ureche, pentru că minunată
E faimoasa viaţă şi clară, nepătată
Că omul merge singur chiar de călăreşte.
Bucuriile, bunătatea şi bunurile gliei,
Grădina, pomul, via cu păzitorul ei,
Îmi par o reflectare a cerului temei
Redat de Duhul fiilor de zei.
Când cineva e dăruit cu bunuri,
Când fructele grădina-i împodobesc
Şi casa este plină de tot felul de vinuri
Ce vreau mai mult în viaţă, ce pot să-mi mai doresc?
Dimineţii
De rouă străluceşte iarba; mai repede
Izvorul treaz grăbeşte; mesteacănul se-nclină
Capul lui se leagănă în frunzele
Care foşnesc sclipind; dar înspre cenuşiu
Se-ndreaptă norii înflăcăraţi în roşu,
Anunţă o trezire fără zgomot;
Cum se ondulează mareele pe mal
Din ce în ce mai mari, mai schimbătoare.
Hai vino, vino, nu te grăbi prea tare,
Tu zi de aur, înspre vârf de cer!
Căci zboară mai deschis, se-ncrede-n mine,
Ochiul, tu fericită! Atâta timp cât tu
Priveşti în frumuseţea tinereţii tale,
Nici glorioasă, nici prea mândră;
Tu eu eşti; Tu te grăbeşti mereu, nu pot
Divin să rătăcesc cu tine! – dar tu zâmbeşti
În aroganta-ţi veselie, căci ea doreşte
A fi ca şi tine; binecuvântează-mi mai degrabă
Muritoarele-mi fapte şi înveseleşte-mi
Bunătatea! Astăzi, calea-ţi e tăcută înspre mine!
Perspectivă
Când în depărtare a omului viaţă reînvie,
Unde în depărtare străluceşte-a viţei vie
Acolo sunt, şi-a verii câmpuri goale,
Pădurea-ntunecată răsare-n zări domoale.
Natura întregeşte a vremii perspectivă,
Adastă doar o clipă, trecând, definitivă,
Spre cerul aşteptând tot ce-i perfect;
Atuncea oamenilor pomii le înfloresc.
Cântul sorţii lui Hyperion
Eu cutreier a luminii înălţime
Pe afânat pământ, blagoslovite Genii!
Strălucitoare aere divine
V-ating uşor
Ca degetul artistei
Sfinte corzi.
Fără destin, ca adormitul
Prunc, respiră al cerescului înalt;
Cast păstrează
Într-un mugure umil
Veşnica înflorire
A spiritului fantomatic
Şi binecuvântaţii ochi
Privesc tăcuţi
Eterna claritate.
Dar nouă nu ne este dat
Să odihnim niciunde,
Dispar şi cad
Suferinzii oameni
Orbiţi pe rând
Oră de oră,
Cum apa dintr-un mal
într-altul se loveşte
Din an în an spre nesiguranţă.
WordPress
Google + 
Facebook