Contemporanul » Poemul lunii » Fragment din romanul în versuri Ostrovul Învierii de Aura Christi

Fragment din romanul în versuri Ostrovul Învierii de Aura Christi

Abis, agonie, extaz

Abis, agonie, extaz, golite de conţinut,
trăite până la capăt, până la ultimul
icnet, surâs, oftat. Înveţi, iubeşti în forul
tău, în grădină. Plăteşti cu sânge, sânge.
Nu-i nimic. Mestecenii s-au golit de tot;
morţi sunt, aproape, zici, şi ei te îngână
abia din moartea lor ultimă şi din dorul

de a fi iubiţi, alintaţi şi, ca albatroşii năuci,
în razele de sânge ale dimineţii îmbăiaţi.
Nu-i nimic, nu-i nimic, susuri. E iarnă,
dragii mei. Frigul e-n apele lui. Moartea
e-n apele ei ancestrale, adânci. Bucuraţi-vă!
Aveţi timp s-adunaţi putere din plin până
la primăvară, voi, cei mai dragi dintre fraţi.

E bine. Frigul îmi scurmă curtea, grădina
şi cutreieră fiinţa-mi întreagă, răvăşind
cotloanele-i toate. E bine. Miroase a ger
şi a moarte. E-ntuneric în livadă, în cer
şi în ochii mamei. Nu mi-e frică: iubesc.
Nu mi-e somn: visez. De mine mi-e dor
ca de prima noapte de dragoste – mister

în aburul fiinţei săpând tot mai adânc,
cum sapă ziua – în noapte, lumina – în ochi,
uitarea – în amintire, lacrima – în veghe,
orbul – în beznă, lovitura – în plex, eliberarea –
în durere. Abătuţi din drum, trei heruvimi
zăpăciţi tremură cu tot cu puţina lor carne.
Cu ochii pe ei, cobor în fiinţa-mi străveche.

E aripa aceea nebună

E frig, e nesomn şi durere e cât
pot cuprinde cu ochii mei mari
şi adânci în fiinţa-mi străveche,
unde cobor tot mai departe.
Din ce în ce mai încet înaintez.
Cobor în mine, în labirint. E rece.
Pustiu. Vânt. De tot ce a fost, este,
va fi, încet, uşor, mă eliberez.

Las în urmă suferinţă, milă, rătăcire,
tandreţe, bucurie, noapte, dor. Ce
pace se aşterne dinspre amiezi!
Ce linişte-mi aduce amintirea dulce
a perechilor de fluturi, care m-au
însoţit, în timp ce treceam prin vară
sau vara trecea prin duhu-mi ajuns
pe platou, unde zburdă trei iezi

şi-n acest început de iarnă divină.
E început de viaţă şi-n acest trup locuit
în taină de toamnă. Iezii se iau la trântă
în omătul cât casa – le arde de joacă.
Şi fulgilor de joacă le arde. Râd cu gura
până la urechi şi-n zăpadă mă las uşor.
Prind fulgii cu mâinile, cu gura, cu duhul
ce-şi desface larg de tot aripa în zbor.

Aripa-mi creşte aiuritor. În curând
se face cât grădina, cât livada, cetatea
şi creşte, tot creşte şi pe toţi îi adună
şi îi cuprinde în freamătul ei zănatec,
mecanic, de neoprit! E iarnă, Doamne,
şi-i freamăt cât cu duhul cuprind. Ninge
ca în copilărie, ca în basme! E aripa!
E aripa aceea nebună, sublimă, nebună!!…

Din romanul în versuri
Ostrovul Învierii

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Aura Christi

Aura Christi, poet, romancier, eseist și traducător român. S-a născut la Chişinău (Republica Moldova), la 12 ianuarie 1967. Este absolventă a Liceului teoretic român-francez „Gh. Asachi” din Chişinău (1984) şi a Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat (1990). Debut [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now