Contemporanul » Poemul lunii » David Fogel

David Fogel

David Fogel (1891‑1944) s‑a născut în oraşul Stanov, în regiunea Podolia, în 1891. În 1909 sau 1910 s‑a mutat la Vilna, unde era student. În 1912 s‑a mutat la Viena. La începutul Primului Război Mondial a fost la închisoare ca inamic al Rusiei, fiind eliberat în 1916. Povestea lui Gershon Shofman, Under Siege and Cliff, al cărui erou este David Gol, se ocupă de viaţa lui Fogel. Soţia sa, Eelka, a contractat tuberculoză, în 1919 el însuşi a fost diagnosticat cu această boală. Pentru cea mai mare parte a vieţii sale, amândoi au rătăcit în jurul Europei, săraci, trăind din drepturile de autor primite pentru poeziile şi poveştile sale.
În 1925 s‑a mutat la Paris. Spre sfârşitul anilor 1920 s‑a recăsătorit. În 1929, el a emigrat în Israel la invitaţia unor scriitori evrei care au avut grijă de certificatele pentru el şi soţia sa, dar el şi soţia nu s‑au adaptat climatului şi mediului cultural. În Palestina s‑a născut singura fiică, Tamara. În primăvara anului 1930 s‑a întors cu soţia şi fiica sa în Europa, locuind la Varşovia şi Viena, iar în 1932 s‑a întors la Paris.
La începutul celui de‑al Doilea Război Mondial a părăsit Parisul şi a călătorit cu fiica sa în Ottwil, judeţul Anne, unde soţia sa a fost spitalizată pentru tuberculoză. La 3 octombrie 1939 a fost arestat acolo şi a fost pus în închisoare ca subiect al unui stat inamic (Austria). În august 1940, după capturarea Franţei de către Germania nazistă, a fost eliberat şi a revenit la Otoile, care era sub conducerea lui Vichy. El a descris această perioadă din viaţa sa într‑un fel de jurnal scris în idiş (versiunea ebraică, cu titlul Toată lumea a mers la luptă, inclusă în cartea sa Staţii de oprire). În februarie 1944 a fost prins de Gestapo în Ottwil, transferat în lagărul de concentrare Drancy şi de acolo în lagărul de moarte de la Auschwitz, unde a fost ucis.

*

Încet se urcă caii mei
Pe urcuşul muntelui,
Noaptea stă deja neagră
Înăuntrul nostru şi în toate.

Grea scrâşneşte căruţa mea câteodată
Parcă e plină cu mii de morţi.

Cântec şoptit voi trimite
Pe drumul undelor nopţii,
Să meargă la îndepărtare.
Caii mei ascultă şi se urcă încet.

3

Doar barba ta neagră
Buclată
Flutura pe obrazul meu frigid –
Şi inima mea dansa.

Şi mâna ta păroasă
Se odihnea tăcută în mânuţele mele mici,
Tată.

Dar ochi tăi trişti
Îi voi vedea în toate zilele
Pe mine.

Toate uliţele mele vin la tine, tată!

Când îmi voi prelinge toate zilele mele
La picioarele tale
Ca un vin auriu, strălucitor?

12

În faţa porţii tale, tu rochie albă,
Voi sta confuz.

În faţa sufletului albăstriu,
Auriu,
Al unei dimineţi de vară.

Dintr‑un adânc întunecat
Urc.
Şi liniştea râsului tău pluteşte
Spre mine.

Cum voi veni spre camerele tale
Luminoase –
Şi îmbrăcămintea mea e neagră?

Nici degetul
Nu va atinge discret
Sânii tăi moi.

24

La malul râului goală voi sta
Dreaptă.

În apa blândă,
Rătăcită,
Soarele dimineţii tremură aurit
În faţa frumuseţii mele tăcute.

Dar în vale,
Între dealurile sânilor mei plini de dor,
Briza albăstruie
Va trece tăcută,
Chiar mi‑ar mângâia burtica adormită.

Plină de dorul dragostei dintr‑odată voi sări
Spre soare.

Spre dragostea tremurândă.

30

Ochiul meu caută podul,
Sufletul meu doreşte noaptea.

Toate prietenele m‑au părăsit
Şi m‑au compătimit tăcute.

Dar eu –
Inima îmi arde ca o faclă
Iubitului meu îi luminez întunericul.

Ca un val de foc auriu
Sunt vijelie îmbătată
În nopţi.

Şi iubitul meu va vâsli
În valurile mele.

Ochiul meu caută podul,
Sufletul meu năzuieşte spre noapte.

32

Dormi, copile,
Tăcută îţi mângâie mâna mamei tale
Picioruşele roz,
Rotunde.

Pe casa noastră se sprijină
Noaptea grea –
Şi eu am coborât perdelele.

Ca o stea singuratică
Rătăceşte tatăl trist
Acolo, printre munţii săi.

Ce caută tatăl trist
Acolo, printre munţii săi?

Şi în albastrul ochilor tăi
Adânc
Locuieşte deja tristeţe mare,
Copile.

Repede vei pleca de la mine
Şi tu.

39

În ora înserării
În ceaţa gri a toamnei
Va pleca tăcută de la mine, tăcută
Tinereţea.

Încovoiat voi sta la geam
Şi trist voi spune:
„Pleacă sănătoasă!”
Pe spatele tremurător
Urcă încet noaptea.

Şi acolo
Va pleca tăcută de la mine, tăcută
Tinereţea.

40

În nopţile toamnei
Cade în pădure o frunză nevăzută
Şi e culcată mută pe brazde.

În râuri
Va sări peştele din apă
Şi ecoul loviturii umede
Va răspunde din întunecime.

În depărtarea neagră
Se aud galopurile cailor nevăzuţi
Care se topesc mai departe.

Toate astea le va auzi
Călătorul obosit
Şi tremurul va trece prin carnea lui.

44

Bunul meu câine
Îngenunchez în faţa măreţiei iubirii tale
Permite‑mi să reazăm capul obosit
Pe spatele tău
Şi voi ţipa un amar şi enorm ţipăt…

După aceea ne vom ridica,
Tăcuţi ne vom ridica
Şi vom merge încovoiaţi
Şi cu capul aplecat,
Rătăcind, zi şi noapte,
Până vom ajunge la o piatră gri,
Singură,
Pe ea ne vom pune capul
Şi vom muri cu suflete împreunate.

56

Oamenii pălăvrăgesc fiecare pe mormântul său
Scheletele se odihnesc în descompunere întunecată:
Pădurile – deja îngălbenesc toamna veştejită
Şi vara a legat viscolurile la proţapul căruţei sale.

Pruncii sunt confuzi în străzile tinereţii
Şi plâng tare, plâng pierderea mamelor
Spre seară vor veni la casele deschise
Pe care maturii le‑au părăsit, dorindu‑şi moartea.

Şi pisicile cu ochi verzi umblă
Sar dintr‑odată în farfuriile de pe masă
Ca servitorii în resturile mesei servite:

Lătraturile câinilor străpung întunericul
Şi le răspunde cocoşul într‑un singur cucurigu –
Dar nimeni nu s‑a trezit încă din somnul adânc.

70

Singurul şi ultimul vagon e pregătit de drum
Haide să urcăm şi să plecăm
Căci nu va aştepta.

Am văzut fete fragede plecând
Şi faţa lor alungită
S‑a înroşit şi s‑a îndoliat
Ca apusul stacojiu.

Copii rotunzi şi rozalii
Au mers inocenţi
Căci au fost chemaţi.

Am văzut oameni
Mândri şi drepţi trecând pe străzile lumii,
Ochii lor mari s‑au îndepărtat
Dinlăuntrul lor mai departe
Şi ei au urcat liniştiţi
Şi au plecat.

Ultimii suntem noi
Ziua se înserează
Ultimul şi singurul vagon e deja pregătit
Hai să urcăm tăcuţi şi noi
Să plecăm şi noi
Căci nu va aştepta.

Traducere din limba ebraică şi prezentare de
Menachem M. Falek

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now