Din ultimul număr:
Contemporanul » Noutăți » Undeva în Transilvania

Undeva în Transilvania

Gestul acesta îi va fi atât de necesar în perioada următoare, în care avea de îndeplinit o misiune istorică; gestul acesta va transmite în jurul lui forţă şi autoritate. Da, el era desemnat să fie sfârşitul evreilor din judeţul Sălaj. El era Istoria. Fusese numit comandantul ghetoului unde urma să fie aduşi toţi evreii din judeţul Sălaj…

Cu excepţia lui Klein, toate personajele acestei cărţi sunt reale. Până şi zmeul este real. Klein nu este un personaj real, dar este o personificare a Raţiunii. Toate faptele relatate s‑au petrecut aievea, oricât de neverosimil ar putea părea astăzi acest lucru, din cauza uitării sau a naivităţii. Romanul se bazează pe mărturii culese de autor de la urmaşii unor protagonişti, etnici români din satul Jac şi oraşul Şimleu‑Silvaniei, judeţul Sălaj, care au trăit acele evenimente dramatice (autorul însuşi este nepotul unuia din personaje şi strănepotul altuia), precum şi pe documente studiate în arhivele publice.
În mod excepţional, unul dintre protagonişti, locuitor al satului Jac, este încă în viaţă.
De asemenea, în partea a treia, care acoperă perioada de funcţionare a ghetoului de lângă Şimleu‑Silvaniei, în care au fost strânşi evreii din judeţul Sălaj în luna mai a anului 1944, pentru a fi deportaţi la Auschwitz, romanul se bazează şi pe mărturiile tulburătoare cuprinse în cartea lui Oliver Lustig, Procesul ghetourilor din nordul Transilvaniei.
Din cei circa 8000 de evrei din judeţul Sălaj deportaţi la Auschwitz în 1944 s‑au întors acasă 150. Romanul este o frântură din istoria lor, văzută prin prisma convieţuirii cu vecinii lor.

Caracterul lui era format în condiţii neprielnice, dar era exact caracterul potrivit pentru această misiune; trebuia să fie dur, neiertător, nemilos. Tăria neclintită, curajul, voinţa de a duce lucrurile la capăt, acestea sunt elementele ce alcătuiesc caracterul unui bărbat, îşi spunea. În pieptul lui nu se va putea aciua vreodată vreo formă de milă. Cu aceste gânduri, Krasznai coborî din maşină în centrul Şimleului. Se uită la clădirile din jur foarte trufaş, apoi îşi aranjă haina cu ambele mâini, trăgând de ea în jos, în timp ce bătu din călcâie şi împinse pieptul în faţă, aşa cum văzuse că făceau ofiţerii SS. I se păru că nu‑i ieşise prea bine figura, aşa că o reluă, de data asta în succesiune diferită. Întâi întinse pieptul în faţă, apoi bătu din călcâie şi la urmă îşi trase haina în jos cu mâinile. Se declară nemulţumit. Încercă să‑şi amintească succesiunea acestor gesturi ferme la ofiţerul SS Ernest Rudolf, pe care îl cunoscuse la Oradea. Da, îşi amintea acum, cum de uitase! Bătu din călcâie, apoi întinse pieptul şi mâna în faţă şi la urmă îşi trase haina în jos. Se declară încă o dată nemulţumit, deja era furios pe el însuşi. Gestul acesta îi va fi atât de necesar în perioada următoare, în care avea de îndeplinit o misiune istorică; gestul acesta va transmite în jurul lui forţă şi autoritate. Da, el era desemnat să fie sfârşitul evreilor din judeţul Sălaj. El era Istoria. Fusese numit comandantul ghetoului unde urma să fie aduşi toţi evreii din judeţul Sălaj. Avea de îndeplinit o misiune. Nu o misiune, o Misiune. Nu putea îndeplini această misiune fără a şti să execute poziţia fermă, germană, ca un ofiţer SS. Da, în sfârşit, cum de uitase. Întâi baţi din călcâie, apoi împingi pieptul şi în acelaşi timp tragi cu mâinile de haină în jos, aranjând‑o. Făcu figura şi se declară mulţumit; era pregătit pentru misiunea pe care o avea de îndeplinit. Era un moment pe care şi l‑ar fi dorit eternizat într‑o fotografie; ar fi rămas o urmă în timp dintr‑un tablou istoric în care el era, precum în marile tablouri, Eroul. Îi plăcea să fie măgulit; nu refuza niciodată o măgulire, şi nu le aprecia în primul rând pe cele fine, aluzive, ci pe cele foarte directe, sforăitoare. Vanitatea lui era nesăţioasă. Dacă cineva i‑ar fi spus, mai în glumă, mai în serios, că ar trebui să intre într‑un Panteon, ar fi considerat de la sine înţeles că este o propunere pe deplin justificată. Considera că firea lui, înzestrată din belşug cu cusururi, era demnă de toată admiraţia; ţesătura faptelor pe care urma să le înfăptuiască era o tapiserie pentru istorie.

Regreta că nu participase la întâlnirea de la Satu Mare, în care se comunicase decizia guvernului de a deporta evreii din Ungaria şi Transilvania de Nord[1], o întâlnire care cu siguranţă va intra în istoria acestui război. Ratase ocazia de a fi acolo, unde se planificase acţiunea, dar era aici, unde se desfăşura acţiunea. Regreta cel mai mult că ratase ocazia de a‑l întâlni pe însuşi Laszlo Endre[2], subsecretar de stat la Ministerul de Interne de la Budapesta, omul responsabil de curăţarea Ungariei de evrei. Era expertul numărul unu în problema evreiască şi ar fi fost cu siguranţă inspirat de prezenţa acestuia. Deşi nu participase la întâlnirea de la Satu Mare, fusese desemnat, din calitatea sa de primpretor al plasei Şimleu‑Silvaniei, responsabil pentru organizarea ghetoului unde urma să fie adunaţi toţi evreii din judeţul Sălaj. Şansa lui aceasta fusese; că la întâlnirea prefectului judeţului Sălaj, Szlávy, cu toţi primpretorii plaselor judeţului, participanţii au stabilit ca Şimleu‑Silvaniei să fie locul unde să fie strânşi la un loc toţi evreii din Sălaj, în vederea deportării. Şimleu‑Silvaniei, unde el era primpretor. Era şansa vieţii lui; era sigur că istoria îl va răsplăti pentru îndeplinirea acestei misiuni. Îi plăcea în mod deosebit felul în care participanţii la conferinţa de la Satu Mare denumiseră operaţiunea de care acum el era responsabil: curăţarea ţării de evrei. Da, ce termen potrivit, îşi spunea. Curăţarea. Evreii sunt o plagă, or, plaga o cureţi, îşi repeta.

Se apropie de primărie; şedinţa fusese convocată pentru ora zece. O oră târzie, o oră a leneşilor, o oră a ineficienţei, gândi. Subprefectul Gazda András convocase întâlnirea, la care mai erau aşteptaţi primarul Şimleului, Udvári Iosif, şeful poliţiei din Şimleu‑Silvaniei, Péthes Ştefan, un oarecare locotenent‑colonel Mariska Gheorghe şi prim-medicul judeţului, doctor Suchi. Scopul întâlnirii era alegerea locului ghetoului. Avea în minte deja cel mai bun loc, dar nu îl va spune de la început. Îi va lăsa pe nepricepuţi să facă întâi propunerile lor, apoi le va desfiinţa cu argumente şi va asculta cum toţi ceilalţi vor fi de acord cu propunerea lui, ce va fi găsită nici mai mult, nici mai puţin decât genială.

Ajunse la primărie cu paşi apăsaţi. Portarul se ridică şi îl salută cu solemnitate. Îi răspunse cu o mişcare imperceptibilă a capului în sus. Urcă scările plin de importanţă, savurând cu plăcere fiecare pas; se gândi că o pereche de flecuri metalice vor da pasului său hotărât o fermitate suplimentară, ajutându‑l să‑şi impună voinţa. Deschise hotărât uşa sălii de şedinţă şi, spre surprinderea lui totală, constată că ajunsese ultimul la întâlnire. Toate feţele de la masă se întoarseră către el, deza­măgite că liderul operaţiunii ajunge în urma tuturor celorlalţi. Nu era bine pentru imaginea lui, dar se gândi că va întoarce situaţia.

– Am avut de rezolvat o situaţie urgentă…

I se păru că nimeni nu‑l credea.

– Stimaţi colegi, continuă subprefectul Gazda András întâlnirea, după cum ştiţi prefectul, baronul Josika Ioan[3], a demisionat din funcţie, sub pretextul că acţiunile stabilite în întâlnirea de la Satu Mare sunt „ilegale şi imorale”. El este solidar cu evreii sălăjeni. Asta a confirmat bănuiala multora dintre noi, că era vădit nepotrivit pentru acest rol, de prefect; a demisionat, spre paguba numelui său. Noul prefect, domnul Szlávy, are toată hotărârea de a duce la îndeplinire această sarcină. Toţi evreii din judeţul Sălaj vor fi transportaţi aici, la Şimleu‑Silvaniei. În acest moment, misiunea noastră este să stabilim locul în care evreii din judeţul Sălaj vor fi strânşi la noi în oraş, pentru a fi mai departe transferaţi în Germania, conform deciziilor conferinţei de la Satu Mare din 26 aprilie… Domnule primar?

– Domnule subprefect, răspunse solemn primarul Udvári, cred că cel mai potrivit şi eficient ar fi să urmăm exemplele oferite de acţiunile aliaţilor noştri germani în Polonia; să delimităm o zonă a oraşului, căreia să‑i asigurăm securitatea şi acolo să aducem toţi evreii din judeţ. Această zonă ar putea cuprinde cartierul cel mai populat de evrei, din jurul străzii Báthory şi în jurul sinagogii…

– Da, interveni în discuţie prim‑medicul judeţului Sălaj, Suchi. Din punctul de vedere al igienei, este cel mai bine…

– Dacă îmi permiteţi, domnule subprefect, interveni Krasznai cuvios ca o vulpe şi sigur pe el, cred că această propunere este una proastă. Să nu ne grăbim cu această hotărâre. Experienţa ghetourilor urbane din Polonia a arătat că acestea au fost ineficiente şi necontrolabile; ca dovadă că ele au fost, fără excepţie, evacuate în cele din urmă…

Subprefectul Gazda nu se aştepta la o contrapropunere ce se prefigura bine argumentată… Primarul era şi el surprins. Întâlnirea părea să se prelungească şi nimănui nu părea să‑i convină acest lucru.

– Dacă îmi permiteţi, domnule subprefect, continua Krasznai, pe un ton tot mai sigur. Experienţa ghetourilor din Polonia construite de aliaţii noştri este o foarte bună lecţie pentru noi. Mai pe scurt, stimaţi invitaţi, după ce germanii au construit un ghetou la Varşovia în 1940 s‑au confruntat cu o serie de probleme, pe care noi, aşadar, trebuie să căutăm să le evităm. Prima, organizarea unui ghetou în oraş ar însemna evacuarea unei părţi a locuitorilor maghiari sau români, pentru a crea un spaţiu suficient de mare pentru circa 8000 de evrei estimaţi a fi aduşi aici din întreg judeţul Sălaj…

Krasznai era ascultat cu atenţie; părea un expert, transmitea participanţilor la întâlnire sentimentul că au în faţa lor un organizator extrem de capabil. În faţa unei opinii care părea competentă, toţi tăcură în semn de aprobare.

–… Or, nimeni nu va lua această decizie, să evacuăm locuitorii noştri ca să facem loc evreilor, nici măcar pentru scurt timp. La asta cred că nimeni nu are nimic de spus.

Argumentul era, desigur, de necombătut; cum era să evacueze locuitorii maghiari şi români pentru a face un ghetou?

– Mai departe, continua Krasznai, dacă organizăm ghetoul în oraş, trebuie să‑l izolăm prin construirea de ziduri, aşa cum s‑a făcut în Polonia. Dar asta, stimaţi colegi, înseamnă să distrugem un număr de străzi, înseamnă bani aruncaţi degeaba, înseamnă muncă şi mai ales înseamnă timp, pe care nu‑l avem…

Audienţa era din ce în ce mai convinsă de argumentele lui Krasznai.

– Domnilor, deşi nu‑mi face plăcere să vă spun asta, presimt că locuitorii oraşului, români sau maghiari, nu ni se vor alătura în efortul de a curăţa oraşul şi judeţul de evrei. Dimpotrivă, ne vom confrunta cu dese situaţii în care se vor solidariza cu ei…

Era ascultat cu atenţie. Reveni cu un argument decisiv.

– Un ghetou în oraş, care să găzduiască opt mii de oameni, nu poate fi gestionat din punctul de vedere al igienei. Pericolul bolilor…

– Am înţeles, domnule Krasznai, interveni nervos subprefectul, oarecum indignat că toate argumentele aduse desfiinţau o propunere cu care el fusese iniţial de acord: organizarea ghetoului în oraş.

– Unde atunci? se răsti Udvári.

– La Cehei, Cărămidăria Klein.

– Cehei nu înseamnă Şimleu‑Silvaniei, interveni Udvári. Decizia a fost ca la Şimleu…

Îi plăcea în mod deosesbit felul în care participanţii la conferinţa de la Satu‑Mare denumiseră operaţiunea de care acum el era responsabil: curăţarea ţării de evrei. Da, ce termen potrivit, îşi spunea. Curăţarea. Evreii sunt o plagă, ori plaga o cureţi…

– Cehei este la cinci kilometri de Şimleu‑Silvaniei. Putem considera că este Şimleu‑Silvaniei, deci. Important este să ducem această operaţiune la bun sfârşit. Dacă îmi permiteţi, domnule subprefect. La Cehei există un loc numit Cărămidăria Klein, o fostă cărămidărie cu spaţiu suficient de mare pentru numărul estimat de evrei ce vor fi aduşi din întregul judeţ. Vom împrejmui locul cu plasă, făcându‑l uşor de păzit. Există surse de apă, un râu în apropiere şi, mai ales, calea ferată foarte aproape, de unde vor pleca trenurile cu destinaţia Germania. Logistic, este cea mai bună locaţie de care putem dispune pentru această operaţiune de curăţare. Din punct de vedere organizatoric…

Subprefectul Gazda îl întrerupse, uitându‑se la ceilalţi.

– Opinii?

– Nu cred că vor încăpea toţi în micile clădiri de acolo… interveni doctorul Molnár.

– Suntem interesaţi în mod special de confortul cazării evreilor?

Replica lui Krasznai fusese foarte violentă.

– Vom mai ridica unele corturi, dacă va fi nevoie, îşi înmuie Krasznai intervenţia, a cărui duritate îl surprinsese chiar şi pe subprefect. În problema aceasta, a evreilor, nu există nici autoritate, nici supunere, nici legi. Suntem numai noi. Dispunem de o libertate de acţiune ce nu vine din încălcarea unei legi, încheie el cu mintea infuzată de ură.

După câteva minute de linişte, în care participanţii la întâlnire se priviră în tăcere, subprefectul conchise în grabă.

– Domnule Krasznai, gândurile noastre merg în aceeaşi direcţie cu ale dumneavoastră. Ridicăm ghetoul la Cehei. Vă rog să acţionaţi în consecinţă, cu toată autoritatea!

– Aşa facem, confirmă Krasznai, cu un aer de profundă mulţumire de sine.

II

Îşi stabilise prima şedinţă de lucru pentru organizarea ghetoului chiar la faţa locului, a doua zi. Entuziasmul devenise o stare permanentă; deja se gândea cu regret la ziua în care se va fi achitat cu onoare de misiunea lui „sfântă”, odată cu plecarea vagoanelor. Va regreta zilele acestea de muncă asiduă, de organizare, în vederea curăţării ţării de evrei. Îi convocase pe Molnár Francisc, medicul oraşului Şimleu‑Silvaniei, pe inginerul Kemecsey Ştefan, şeful serviciului tehnic al oraşului Şimleu‑Silvaniei, precum şi pe ofiţerul şi soldatul SS delegaţi din partea aliaţilor. Venise însoţit un grup consistent de jandarmi trimişi în ajutor de la Budapesta, pentru a asigura sprijinul necesar misiunii, ce păreau propriul lui alai; când se dădu jos din maşină, făcu figura nemţească menită să‑i dea forţă şi să‑i impresioneze pe cei din jurul său, prieteni sau duşmani. Bătu din călcâie, apoi, simultan, întinse pieptul în faţă şi trase de haină în jos. Îi ieşi binişor, după estimarea lui; mai avea totuşi de exersat. Chiar i se păru că cei din jurul lui fură impresionaţi, iar asta îl entuziasmă peste măsură.

Locul nu arăta deloc bine, se văzu nevoit să recunoască. Opt mii de oameni vor fi greu de cazat aici; se deplasă încet spre puţinele clădiri, încercând să facă evaluări pe măsură ce mergea, măsurând lucrurile cu ochii. Clădirea fabricii avea doar trei camere care cu greu ar fi putut fi considerate, cu concesii consistente, locuinţe. Hotărî că acestea vor reveni conducerii ghetoului. Singurele clădiri erau, de fapt, uscătoriile fabricii şi două şoproane fără pereţi laterali.

– Domnule Molnár, cum estimaţi acest loc?

Doctorul se uită cu atenţie de jur împrejur; locul era vecin cu râul Crasna, ceea ce îl făcea foarte mlăştinos. Dacă ar fi plouat, locul s‑ar fi transformat într‑o baie de noroi. Văzu două fântâni, amândouă părăsite, şi se apropie de ele. După ce le studie cu atenţie şi se mai uită o dată la toate detaliile, îi strigă lui Krasznai.

– Locul e bun pentru ghetou!

– Şi fântânile? întrebă Krasznai.

– Una pare perfect în regulă, propun ca din ea să bea conducerea ghetoului şi jandarmii. Cealaltă pare să nu fi fost curăţată de mult, dar evreii vor putea bea din ea… la limită, putem să le permitem să bea apă din râul Crasna, nu vor sta mult pe aici…

– Îmi place cum gândeşti, domnule Molnár, îi spuse Krasznai zâmbind.

Se întoarse spre şeful grupului de jandarmi şi îl întrebă:

– Din punctul de vedere al securităţii, cum ţi se pare?

– Domnule primpretor, răspunse jandarmul dându‑şi importanţă, mi se pare un loc uşor de păzit. În condiţiile în care înconjurăm locul cu un gard de sârmă ghimpată, nu e nevoie de mai mult de zece posturi de pază. Nimeni nu va ieşi viu de aici, se poate?

Lucrurile păreau că se aşază bine. Se adresă din nou doctorului.

– Câte persoane estimaţi că pot fi cazate în aceste clădiri, domnule doctor?

Doctorul se uită cu atenţie la clădiri, îşi concentră privirea, strângând ochii şi încreţind fruntea, ca şi cum ar fi făcut un calcul, apoi îi răspunse.

– Dacă nu ne preocupă în mod special confortul locatarilor, ceea ce cred că nu ar trebui să ne preocupe, cam patru mii…

Acum lucrurile nu sunau deloc bine. Patru mii era jumătate din opt mii. Putea să‑i ţină şi sub cerul liber, dar o revoltă, cum fusese cea din Varşovia, despre care ştia destule, nu era necesară. Voia să evite greşelile făcute în curăţarea Europei de evrei. Se întoarse spre doctor.

– Vom mai construi barăci fără pereţi laterali, e destul de cald, e mai, ce dracu! Oamenii ăştia, ştim bine, fac aici doar un popas spre moarte…

Doctorul Molnár intră în una din clădiri. Krasznai se îndepărta de clădiri, pentru a le putea estima suprafaţa, când îl văzu în drum, venind în fugă, aproape alergând, pe Lázár Iosif.

– Fără ideile mele nu veţi putea organiza în mod eficient ghetoul… mă suprinde că nu m‑aţi chemat…

Krasznai se uită surprins la Lázár Iosif, apoi îşi dădu seama tot cu surprindere că uitase să‑l cheme. Ideile lui erau, desigur, binevenite.

– Vom construi mâine câteva barăci, doar cu acoperiş, fără pereţi laterali. E destul de cald afară. Cine nu va încăpea va sta sub cerul liber, precum nomazii. Nu suntem aici să construim hanuri, ci un loc de tranzit pentru evreii din Sălaj, în drumul lor spre… Misiunea noastră este să‑i îmbarcăm în tren. Se întoarse spre inginerul Kemecsey şi îi ordonă:

– Mâine seară vreau să avem gata barăcile!

Se întoarse să plece, dar Lázár Iosif interveni în discuţie.

– Şi unde vom construi latrinele?

Nimeni nu se gândise la asta. Inginerul Kemecsey veni repede cu soluţia:

– Le vom construi la marginea aceasta, cu spatele la gard.

– Şi sper că nu vă trece prin cap să faceţi latrine cu pereţi! Nu! Latrinele trebuie făcute fără pereţi, să se vadă cât sunt de mizerabili evreii!

În faţa unei idei sfidătoare la adresa bunului‑simţ, inginerul Kemecsey se uită la Krasznai, cu speranţa că acesta va invalida o propunere atât de deplasată. Krasznai nu zăbovi să confirme propunerea făcută.

– Excelenta propunere, domnule Lázár, excelentă. Cât se poate de excelentă! Domnul Kemecsey va acţiona în consecinţă.

■ Fragment din romanul Undeva în Transilvania, în curs de apariţie la Editura RAO

Note:
[1]  Guvernul condus de Dőme Sztójai, instalat în Ungaria de Germania nazistă la 19 martie 1944, prin înlocuirea prim‑ministrului Miklós Kallai, controlat de Regentul Ungariei Miklós Horthy. Guvernul Sztójai, în strânsă colaborare cu Adolf Eichmann, a planificat şi executat deportarea a cca 440.000 de evrei la Auschwitz, din care 160.000 din Transilvania de Nord, în perioada mai‑iulie 1944.
[2]  Laszlo Endre (1895‑1946), politician maghiar, a fondat în 1937, alături de Ferenc Szálasi, Partidul Crucilor cu Săgeţi. În perioada aprilie‑septembrie 1944 a fost subsecretar de stat la Ministerul de Interne de la Budapesta, fiind principalul organizator al deportării evreilor din Ungaria şi Transilvania de Nord la Auschwitz. În ziua de 6 aprilie 1944 a organizat Conferinţa de la Satu Mare, în care a planificat deportarea evreilor din judeţele Bistriţa‑Năsăud, Cluj, Satu Mare, Bihor, Someş şi Sălaj. A fost condamnat la moarte şi executat în 1946.
[3]  Josika Ioan, prefect în funcţie al judeţului Sălaj în aprilie 1944, a demisionat, considerând ilegale şi imorale politicile antievreieşti decise în conferinţa de la Satu Mare, la care nu a participat.

Mirel Taloș

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Mirel Talos

Mirel Taloș s-a născut în 1973. A absolvit Liceul de matematică-fizică din Zalău în 1992. Studii de filologie hispanică și română la Universitatea București (1992-1996), încheiate cu o teză de licență despre romanul politic al lui Mario Vargas Llosa. În [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now