Noutăți editorialeNoutăți

Un atac grosolan la Cioran

Un atac grosolan la Cioran

Unul dintre rolurile Academiei Române e să apere demnitatea valorilor culturii, literaturii și științei naționale consacrate în țara și în străinătate

În Solenoid, există această sectă care protestează împotriva morții și a tot ceea ce este rău în viață. Te-ai gândit la antinatalism și la principalul său susținător român, Emil Cioran, când ai scris despre ei?

Mircea Cărtărescu: Bineînțeles, am citit câteva cărți de Cioran când și-a publicat primele cărți în limba română. Dar nu-l prea iubesc din cauza trecutului său politic. Nu sunt total de acord cu ideile lui politice, care erau idei de dreapta, extremiste, fasciste. De aceea sunt suspicios față de tot ce a scris. A fost un foarte bun scriitor, înainte de a fi un foarte bun filosof, după părerea mea. Lucrările sale sunt absolut minunate ca piese ale experienței estetice, dar nu ale experiențelor politice sau ideologice. A fost un scriitor cinic. Era un fel de nou Schopenhauer, care era de fapt exact opusul a ceea ce susținea în filosofia sa – era un gurmand, un afemeiat sau, după cum spunem, „ardea lumânarea la ambele capete”. Este cam la fel cu Cioran. El era filosoful care vorbea tot timpul despre sinucidere, dar nu avea nicio intenție să se sinucidă el însuși, totul era pură fantezie. (s.n.) (Sursa: 10.06.2022, interviu publicat și în engleză, și în olandeză: https://theuntranslated.wordpress.com/2022/10/06/mircea-cartarescus-interview-for-de-reactor-on-solenoid-mites-butterflies-kafka-untranslatability-censorship-a-paradise-in-ruins-and-his-latest-novel-theodoros/

Acad. Nicolae Breban: „E atât de grosolan atacul dlui Cărtărescu la Cioran, încât ar fi ineficient dacă ar apărea într-o țară din cultura europeană. În plus, acest pasaj denotă o necunoaștere a marii filosofii moderne. După atacurile incalificabile ale dlui Cărtărescu la adresa lui Eminescu, să ne mai mire că îl atacă și pe Cioran, acuzându-l de fascism și confundând mișcarea legionară cu fascismul italian și german (sau cu nazismul)? Suntem uimiți că dl Cărtărescu (unul din liderii așa-zisei generații optzeci) nu face numai eroarea grosolană și nerușinată de a ataca unul din marii gânditori și poeți români, Eminescu, fondator al culturii moderne românești, ci și se încarcă de un ridicol formidabil prin acest atac la Cioran, atac care ne întristează pe toți. Spre consternarea noastră, dl Cărtărescu atacă altundeva, cu o dezinvoltură profund provincială, și tema identității și specificului național roman – ceea ce este de neacceptat. Unul dintre rolurile Academiei Române e să apere demnitatea valorilor culturii, literaturii și științei naționale consacrate în țara și în străinătate.”

Total 6 Votes
0

Nicolae Breban

Nicolae Breban, romancier, eseist, poet, dramaturg, publicist (n. 1 februarie 1934, Baia Mare), unul dintre cei mai importanţi romancieri români. Familia Breban se refugiază la Lugoj, unde tatăl scriitorului va funcţiona în cadrul Episcopiei Unite (1940-1941). Nicolae Breban îşi începe, în acest oraş bănăţean, studiile gimnaziale şi liceale. Este exmatriculat, datorită originii sale sociale „nesănătoase”, din penultima clasă a Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Absolvă, la fără frecvenţă, Liceul „Oltea Doamna” din Oradea (1952), după ce se angajase ca funcţionar în acest oraş. Intenţionează să se înscrie la Politehnică, fiind nevoit să intre, mai întâi, ca ucenic la fostele Uzine „23 August” din Bucureşti, unde lucrează la sudură şi strungărie, calificându-se apoi în meseria de strungar fier. Se înscrie la Facultatea de Filosofie, „măsluind actele”, după cum mărturiseşte în Confesiuni violente, fiind dat însă afară după şase luni (1953). Lecturile sale din Nietzsche şi Schopenhauer îl fac, de altfel, să devină suspect pentru decanul Athanase Joja. Devine student la germană, la Facultatea de Filologie din Cluj, pe care o abandonează după un an. Are, apoi, la insistenţele tatălui său, o tentativă de a urma dreptul (1955-1956). Debut literar în revista Viaţa studenţească (nr. 5, din mai), cu schiţa Doamna din vis (1957). Este, alături de Nichita Stanescu, unul dintre vârfurile generaţiei şaizeci.

Devine membru supleant al C.C. şi îşi dă, aflându-se la Paris, în Le monde, demisia (1971, Tezele din Iulie), în semn de protest faţă de dictatura personală a lui Ceauşescu. Romanul Bunavestire este atacat cu brutalitate: „După amânări şi tracasări prelungite datorate cenzurii comuniste, la Editura Junimea din Iaşi apare Bunavestire, roman scris între anii 1972-1974. Cartea fusese refuzată, pe rând, de Editurile Cartea Românească şi Eminescu. Acest «roman excepţional», cum fusese caracterizat cu promptitudine de către Nicolae Manolescu, «scris cu vervă, sarcastic, grotesc, stilistic inepuizabil şi original», este încununat cu Premiul Uniunii Scriitorilor. După apariţie, romanul este incriminat cu vehemenţă în plenara CC al PCR din 28-29 iunie”. Un fragment din atacul brutal la adresa romanului şi a autorului, proferat în Plenara CC al PCR de către Titus Popovici, după care de îndată au urmat atacuri în cele mai importante foi culturale şi de partid la adresa aceleiaşi capodopere brebaniene, Bunavestire, este inserat în Ediţia a IV-a a romanului (Editura Paralela 45, 2002). Acelaşi roman figurează printre primele zece romane ale secolului al XX-lea într-o anchetă iniţiată de revista Observatorul cultural (nr. 45-46, 3-15 ianuarie, 2001).

Este menţinut în marginalitate socială până în 1989, fiind unul dintre cei mai atacaţi scriitori sub dictatură.

După 1989 revine din exil, propunând megaproiecte. Astfel, publică în circa douăzeci ani, trilogia romanescă Amfitrion (1994), tetralogia epică Ziua şi noaptea, tetralogia memorialistică Sensul vieţii. Din romanele publicate menţionăm: Francisca (1965, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române), În absenţa stăpânilor (1966), Animale bolnave (1968, „romanul anului” şi Premiul Uniunii Scriitorilor), Îngerul de ghips (1973), Bunavestire (1977), Don Juan (1981), Drumul la zid (1984), Pândă şi seducţie (1992), trilogia Amfitrion (1994), tetralogia Ziua şi noaptea, Singura cale (2011). Volume de eseuri: O utopie tangibilă (1994), Confesiuni violente (1994), Riscul în cultură (1996), Spiritul românesc în faţa unei dictaturi, Fr. Nietzsche. Maxime comentate, Vinovaţi fără vină, Trădarea criticii (2009), O istorie dramatică a prezentului (2010) etc. Poezie: Elegii parisiene (1992, ed. a II-a, 2006). Teatru: Teatru (Viaţa Românească). Traduceri: Rainer Maria Rilke, Elegii duineze (2006), J.W. Goethe, Elegiile romane (2009). Memorii: tetralogia Sensul vieţii.

Romanele sale au fost traduse în suedeză, franceză, rusă, engleză, bulgară etc. Publică trei romane la prestigioasa Editură Flammarion, Paris: În absenţa stăpânilor (1983),  Bunavestire (1985), Don Juan (1991).

Din ianuarie 2009, devine membru titular al Academiei Române. Este director al revistei Contemporanul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button