Contemporanul » Noutăți editoriale » Poziția Academiei Române privind proiectul Roșia Montană

Poziția Academiei Române privind proiectul Roșia Montană

Academia Română, consecventă cu poziția sa fermă de apărare a valorilor culturale naționale, de conservare a bogățiilor subsolului României și de protejare a mediului natural – poziție exprimată în repetate rânduri (vezi doc) – salută decizia Guvernului României de reluare a procedurii de înscriere a sitului Roșia Montană în lista patrimoniului mondial al UNESCO.

Totodată, Academia Română, cel mai înalt for de consacrare a valorilor intelectuale, de cercetare și de creație din România, este gata să sprijine în continuare autoritățile statului și alte entități interesate în conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și culturale de la Roșia Montană, în elaborarea grabnică a unui Plan Urbanistic General, în dezvoltarea durabilă a unor activități economice benefice locuitorilor și în stimularea turismului cultural de interes național și internațional în această importantă regiune a Munților Apuseni.

 

Biroul Prezidiului Academiei Române

București, 3 februarie 2020

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now