Contemporanul » Noutăți editoriale » Istoria Transilvaniei – Storia della Transilvania de Ioan-⁠Aurel Pop, Ioan Bolovan

Istoria Transilvaniei – Storia della Transilvania de Ioan-⁠Aurel Pop, Ioan Bolovan

Ce este şi ce a fost de fapt Transilvania şi cum se prezintă ea astăzi?

Numele de Transilvania (cu o primă variantă Ultrasilvana), deşi, prin prisma rezonanţei sale latine, pare destul de exotic şi foarte vechi, nu datează din Antichitate, ci abia de la cumpăna dintre mileniile I şi II ale erei creştine şi înseamnă „peste pădure” sau „dincolo de pădure”.1 Astăzi denumirea se acordă, în limbajul comun, unei arii vaste (de aproape 100 000 de kilometri pătraţi), situată la nord de Carpaţii Meridionali (Alpii Transilvaniei) şi la vest de Carpaţii Orientali, parte integrantă a României, reprezentând circa 40% din suprafaţa actuală a acestui stat. Populaţia Transilvaniei de astăzi este de circa 7,5 milioane de oameni (mai mult de o treime din populaţia României), dintre care aproape 80% sunt etnici români, circa 16% maghiari, restul fiind romi, slavi, germani etc. Cele mai importan­te popoare istorice cunoscute ale Transilvaniei au fost, în ordine cronologică, daco-⁠geţii şi romanii (latinofonii) – în Antichitate –, apoi românii, maghiarii, secuii şi saşii – în vremurile medievale; abia relativ recent secuii s-⁠au contopit cu maghiarii, iar saşii (după al Doilea Război Mondial) au emigrat masiv în Germania, încât tabloul etnic s-⁠a simplificat mult. Fireşte, o asemenea evoluţie a fost determinată şi de alţi factori, care vor fi relevaţi pe parcurs.

Această Transilvanie (în ungureşte Erdély, în germană Siebenbürgen) prezentă, a secolului al XXI-⁠lea, poartă urmele unui trecut frământat şi destul de diferit de ceea ce s-⁠a întâmplat în alte regiuni ale Europei. Încă de la o primă privire, călătorul venit de departe este frapat, deopotrivă în peisajul urban şi în cel rural, de alăturarea unor lăcaşuri de cult variate, de la cupolele bizantine şi neobizantine ale bisericilor ortodoxe la turnurile gotice care străpung cerul şi de la arcurile rotunde ale bisericilor romanice până la faţadele baroce ale altor locuri de închinăciune. În unele zone, pe o suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi, se pot vedea biserici ortodoxe şi greco-⁠catolice, alăturate unora romano-⁠catolice, calvine, luterane sau unitariene, situate în vecinătatea câte unei sinagogi. Moschei nu sunt, deoarece ţara nu a fost niciodată cucerită şi integrată efectiv în Imperiul Otoman, iar o emigraţie recentă dinspre tărâmuri musulmane nu a existat şi nu se înregistrează nici acum. Dar varietatea cultelor creştine este într⁠adevăr impresionantă. De exemplu, în oraşul Cluj-⁠Napoca (Clus, Kolozsvár, Klausenburg, Claudiopolis), capitala tradiţională a provinciei, rezidă astăzi cinci prelaţi creştini de rang cel puţin episcopal (un mitropolit ortodox, un episcop greco-⁠catolic, un episcop calvin, unul luteran şi unul unitarian), alături de un vicar episcopal (romano-⁠catolic), iar în cadrul Universităţii „Babeş-⁠Bolyai” (cu circa 42 000 de studenţi, masteranzi, doctoranzi, profesori etc.) funcţionează patru facultăţi teologice, între care două cu limba de predare română şi două cu limba de predare maghiară. Transilvania este singurul loc din Europa cu o asemenea structură culturală şi confesională complexă, singurul loc unde monumentele în stilurile romanic şi gotic coexistă cu cele construite în stil bizantin, în cel al Renaşterii, în cel baroc sau chiar în cel numit Secession (Modern Style, Jugendstil, Art Nouveau).

Dincolo de Transilvania, spre est, stilul romanic dispare cu totul, iar cel gotic se topeşte în stilul moldovenesc, al unei lumi vechi româneşti, care a oscilat spiritual între Constantinopol (Noua Romă) şi a Treia Romă (Moscova), pe calea „Bizanţului după Bizanţ” (în acord cu formula lui Nicolae Iorga) sau – cum ar fi spus Dmitri Obolenski – a Commonwealth-⁠ului bizantin.

Peisajul este dominat de sute de biserici bizantine româneşti de lemn sau de piatră şi zid, unele clădite pe la 1200, de biserici romanice şi gotice ridicate de germani, maghiari şi secui, tot în Evul Mediu, devenite în parte luterane, calvine sau unitariene, după secolul al XVI-⁠lea. Sunt impresionante numărul şi amploarea bisericilor fortificate din sudul Transilvaniei – cele mai multe de acest fel din Europa –, construite de germani pentru apărarea comunităţilor lor de invaziile otomane din secolele al XV-⁠lea, al XVI-⁠lea şi chiar al XVII-⁠lea. La fel, surprind bisericile de lemn, unele cu turnuri de peste 50 de metri, care străpung cerul, mărturie a unui gotic rural românesc inegalabil, ilustrat mai ales în nordul provinciei şi în Maramureş. Într-⁠un anume sens, Transilvania este o Europă în miniatură, cuprinzând deopotrivă grupurile etnice şi lingvistice de bază (romanic, germanic şi slav, plus cel fino-⁠ugric) şi principalele religii şi confesiuni (ortodoxă, catolică, iudaică, culte protestante şi neoprotestante etc.) care dau personalitate continentului însuşi. În această lume transilvană s-⁠au împletit în Evul Mediu modele spirituale de viaţă răsăriteană (ortodoxă) şi apuseană (catolică), pentru ca timpurile moderne să aducă, alături de ele, o importantă componentă protestantă, una iudaică, alta neoprotestantă etc. Toate aceste modele au fost, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, în pericol, s-⁠au aflat în rivalitate şi în dispută, şi-⁠au periclitat reciproc existenţa, dar au funcţionat până la urmă concomitent şi s-⁠au influenţat reciproc, conferind unicitate lumii transilvane, cunoscute, de aceea, în anumite cercuri, drept o lume a toleranţei. „Toleranţa” transilvană a însemnat, în funcţie de realitate, dar şi de interpretarea fiecăruia, acceptare şi respingere în acelaşi timp, primire şi excludere, egalizare şi segregare, dând societăţii o formă şi o funcţionare sui-⁠generis. Cartea aceasta îşi propune să arate cum s-⁠a putut produce acest lucru de-⁠a lungul timpului, care au fost priorităţile şi cum au evoluat lucrurile deopotrivă în context local, regional, naţional şi european.

Cum spuneam, numele de Transilvania este dat astăzi uneia dintre cele trei provincii istorice mari (Transilvania, Ţara Românească şi Moldova) care formează România, cea mai mare ţară din sud-⁠estul Europei (circa 240 000 de kilometri pătraţi, cam cât suprafaţa Marii Britanii) şi care adăposteşte majoritatea poporului român (circa 20 de milioane de oameni), cel mai numeros popor din sud-⁠estul Europei. România, ca suprafaţă şi populaţie, este a şaptea ţară din Uniunea Europeană. Înţelesul geografic al numelui de Transilvania a variat în timp, el referindu-⁠se în Evul Mediu (secolele XII-⁠XVI) doar la o anumită regiune din interiorul arcului Carpaţilor, de peste 50 000 de kilometri pătraţi, organizată atunci ca voievodat distinct în cadrul Regatului Ungariei. Ulterior, denumirea s-⁠a extins, prin formarea Principatului Transilvaniei, care a cuprins şi alte provincii, situate spre vest, precum Banatul, Crişana, Maramureşul, Sătmarul etc. Procesul în detaliu se va vedea pe parcursul derulării istoriei acestor locuri şi a oamenilor care le-⁠au locuit. În mod curent, astăzi denumirea de Transilvania se foloseşte în sens larg, cum spuneam, oamenii referindu-⁠se în vorbirea cotidiană la toată regiunea nord-⁠vestică a României, formată din Transilvania propriu-⁠zisă (intracarpatică), Banat, Crişana şi Maramureş. Istoria Transilvaniei trebuie să însemne evocarea vieţii tuturor locuitorilor care au trăit pe acest teritoriu, din cele mai vechi timpuri până astăzi. Nicio experienţă a oricărei comunităţi umane nu este de neglijat, fiindcă „trecutul nu este niciodată mort, el nici măcar nu este trecut” (William Faulkner). Într-⁠adevăr, trecutul este viaţă trăită şi realitate vie, el devenind trecut doar în mintea noastră, printr-⁠o convenţie.

De aceea, în această scurtă expunere, se vor relata frânturi din viaţa trecută a celor mai importante comunităţi, populaţii, popoare şi naţiuni care au trăit pe pământul Transilvaniei, începând cu daco-⁠geţii (primii locuitori cu existenţă certă şi atestată de izvoare incontestabile) şi terminând cu oamenii care trăiesc aici astăzi.

Fragment din vol. Istoria Transilvaniei, Editura Rediviva, 2018
Traducere în italiană de Maria Floarea Pop

Cosa è, cosa è stata di fatto la Transilvania e come si presenta oggi? 

Il nome Transilvania (con una prima variante Ultrasilvana), pur sembrando esotico e antico grazie al suono latino, non s’origina nell’Antichità, ma appena nell’epoca a cavallo tra il I e il II millennio dell’era cristiana e significa “oltre i boschi” oppure “al di là dei boschi”. Oggi, nel linguaggio comune, la denominazione è attribuita ad un’area ampia quasi 100 mila Km2 situata a nord dei Carpazi Meridionali (le Alpi della Transilvania) e ad ovest dei Carpazi Orientali, parte integrante della Romania, che rappresenta circa il 40% dell’attuale superficie di questo Stato. La popolazione attuale della Transilvania consta di circa 7,5 milioni di persone (più di un terzo della popolazione della Romania), di cui quasi l’80% di etnia romena, circa il 16% di etnia magiara, il resto di etnia rom, slava, tedesca ecc. Le più importanti popolazioni della storia della Transilvania sono state, in ordine cronologico, i Geto-⁠Daci e i Romani (i cosiddetti latinofoni), nell’Antichità, seguite dai Romeni, dai Magiari, dai Secleri e dai Sassoni – nell’epoca Medioevale; solo relativamente di recente i Secleri si sono fusi con i Magiari, mentre i Sassoni, dopo la Seconda Guerra Mondiale, sono emigrati in massa in Germania, cosicché il quadro etnico si è parecchio semplificato. Una tale evoluzione è stata chiaramente determinata anche da altri fattori che saranno via via messi in evidenza.

La Transilvania (in ungherese Erdély, in tedesco Siebenbürgen) del XXI secolo reca le tracce di un passato tormentato e assai diverso dai trascorsi delle altre regioni europee. Già da un primo sguardo, il peregrino è colpito, in ugual misura nel paesaggio urbano e in quello rurale, dall’accostamento di diversi luoghi di culto, dalle cupole bizantine e neobizantine delle chiese ortodosse, alle torri gotiche che trafiggono il cielo, dagli archi tondi delle chiese romaniche alle facciate barocche di altri luoghi di preghiera. In alcune zone, su una superficie di qualche centinaio di metri quadrati, si possono scorgere chiese ortodosse e greco-⁠cattoliche, vicino a chiese romano-⁠cattoliche, calviniane, luterane o unitariane, situate nei pressi di qualche sinagoga. Moschee non ve ne sono, perché il Paese non è mai stato conquistato e integrato a tutti gli effetti nell’Impero ottomano, e un’emigrazione recente dalle terre musulmane non c’è stata né si registra oggigiorno. Tuttavia la varietà dei culti religiosi è veramente impressionante. Per esempio, nella città di Cluj-⁠Napoca (Clus, Kolozsvár, Klausenburg, Claudiopolis), la capitale tradizionale della provincia, risiedono oggi cinque prelati cristiani di rango almeno vescovile (un metropolita ortodosso, un vescovo greco-⁠cattolico, un vescovo calvino, uno luterano e uno unitariano), insieme ad un vicario vescovile romano-⁠cattolico, mentre all’interno dell’Università “Babeş-⁠Bolyai” (con circa 42 mila studenti, masterandi, dottorandi, docenti ecc.) operano ben quattro facoltà teologiche, di cui due adottano come lingua di insegnamento il romeno e due l’ungherese. La Transilvania è l’unico luogo in Europa con un substrato culturale e confessionale così complesso, l’unico luogo dove i monumenti in stile romanico e gotico coesistono con quelli in stile bizantino, rinascimentale, barocco o addirittura in cosiddetto stile Secessione (Modern Style, Jugendstil, Art Nouveau). Al di là della Transilvania, verso l’est, lo stile romanico sparisce del tutto e quello gotico si fonde nello stile moldavo di un antico mondo romeno che oscillava spiritualmente tra Costantinopoli (Nuova Roma) e Mosca (la Terza Roma), sulla via di “Bisanzio dopo Bisanzio” (in accordo con la formula di Nicolae Iorga2) oppure – come avrebbe detto Dimitri Obolenski – del Commonwealth bizantino. Il paesaggio è dominato da centinaia di chiese bizantine romene in legno, in pietra e in muratura, alcune delle quali costruite attorno al 1200, da chiese romaniche e gotiche erette dai Sassoni, dai Magiari e dai Secleri, sempre nel Medioevo, divenute in parte luterane, calviniste o unitariane dopo il XVI secolo. Il numero e l’ampiezza delle chiese fortificate nel sud della Transilvania sono impressionanti – le più numerose di questo tipo in Europa –, costruite dai Sassoni per difendere le loro comunità dalle invasioni ottomane del XV, XVI e persino del XVII secolo. Colpiscono in ugual misura anche le chiese di legno, alcune con torri di altezza superiore ai 50 m che svettano verso il cielo, testimoni di un gotico rurale romeno ineguagliabile, presente soprattutto nel nord della provincia e in Maramureş. In un certo senso, la Transilvania è un’Europa in miniatura, che comprende sia i gruppi etnici e linguistici di base (romanico, germanico e slavo, oltre a quello finno-⁠ugrico) sia le principali religioni e confessioni (ortodossa, cattolica, giudaica, i culti protestanti e neoprotestanti, ecc.), che caratterizzano l’identità del continente stesso.

In questo universo transilvano si sono intrecciati nel Medioevo i modelli di vita spirituale orientale (ortodossa) e occidentale (cattolica), mentre i tempi moderni hanno introdotto un’importante componente protestante, una giudaica, un’altra neoprotestante ecc. Tutti questi modelli sono stati, per periodi più o meno lunghi, in pericolo; sono entrati in rivalità o in dispute, hanno reciprocamente compromesso la propria esistenza, pur trovando in seguito il modo di coesistere fino al punto di influenzarsi a vicenda, conferendo unicità al mondo transilvano, conosciuto per questo, in certi ambienti, come un mondo della tolleranza. La “tolleranza” transilvana ha significato, in funzione della realtà e dell’interpretazione di ognuno, accettazione e repulsione allo stesso tempo, accoglienza ed esclusione, uguaglianza e ghettizzazione, facendo sì che la società assumesse una forma e un’organizzazione sui generis. Questo libro si propone di mostrare come tutto ciò sia stato possibile nel tempo, quali siano state le priorità e come si siano evoluti i fatti sia nel contesto locale, regionale, nazionale sia in quello europeo.

Come si diceva, oggi il nome Transilvania è attribuito ad una delle tre grandi province storiche (Transilvania, Valacchia e Moldavia) che compongono la Romania, il più grande Paese del sud-⁠est europeo (circa 240 mila Km2, più o meno corrispondenti alla superficie della Gran Bretagna) dove vive la maggioranza del popolo romeno (circa 20 milioni di persone), il più numeroso popolo del sud-⁠est d’Europa. La Romania, per superficie e popolazione, è il settimo Paese dell’Unione Europea. Il significato geografico del nome Transilvania è variato nel tempo e si riferiva nel Medioevo (nei secoli XII-⁠XVI) solamente ad una specifica regione all’interno dell’arco carpatico, di oltre 50 mila Km2, organizzata all’epoca come un voivodato distinto nell’ambito del Regno d’Ungheria.

Successivamente la denominazione si è estesa con la formazione del Principato di Transilvania, includendo altre province, situate ad ovest, come il Banato, la Crişana, il Maramureş, il Sătmar ecc. La sua evoluzione sarà vista nel dettaglio con lo sviluppo della storia di questi luoghi e dei loro abitanti. Nel linguaggio quotidiano, la denominazione Transilvania viene oggi usata correntemente in senso lato, con riferimento a tutta la regione a nord-⁠ovest della Romania, formata dalla Transilvania stessa (delimitata dai Carpazi), dal Banato, dalla Crişana, dal Maramureş. La storia della Transilvania deve dunque ricordare la vita di tutti gli abitanti che hanno vissuto su questo territorio dai tempi antichi fino ai giorni nostri. Nessuna esperienza di qualsivoglia comunità umana deve essere trascurata, perché “il passato non muore mai. Non è nemmeno passato.” (William Faulkner). Il passato è vera vita vissuta e realtà viva, e diventa passato solamente nella nostra mente, per pura convenzione. Per tal motivo, in questa breve esposizione, saranno descritti frammenti di vita passata delle più importanti comunità, popolazioni, genti e nazioni che hanno abitato la Transilvania, a partire dai Daco-⁠Geti (i primi abitanti di accertato insediamento e attestato da fonti incontestabili) fino alla popolazione che oggi vi risiede.

Storia della Transilvania, frammento, Rediviva Edizioni, 2018
Traducere în italiană de Maria Floarea Pop

FOTO: Felicia Chiciorangea

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest