Contemporanul » Noutăți editoriale » Salonul Internaţional de Carte de la Torino – Salone Internazionale del Libro 2018

Salonul Internaţional de Carte de la Torino – Salone Internazionale del Libro 2018

Institutul Cultural Român, prin Centrul Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a organizat, în perioada 10–14 mai 2018, pentru al zecelea an consecutiv, participarea României la cea mai importantă manifestare de profil din Italia, Salonul Internaţional de Carte de la Torino – Salone Internazionale del Libro 2018. Grafica standului României a evocat Centenarul Primului Război Mondial şi al Marii Uniri şi are logoul ROMANIA 1918 {100}2018. Tema generală din acest an a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, ajuns la cea de-⁠a 31 ediţie: „Un giorno, tutto questo“/ „Într-⁠o bună zi, toate acestea“.

La evenimentele organizate de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia la Standul România au participat 25 de invitaţi, români şi italieni: scriitori, traducători, istorici, jurnalişti, critici literari şi reprezentanţi ai unor edituri italiene. Au participat la dezbateri Ana Blandiana, Smaranda Bratu Elian, Ioan Bolovan, Dan Octavian Cepraga, Ionuţ Marius Chelariu, Horia Corneliu Cicortaş, Ştefan Damian, Dinu Flămând, Luigi Forte, Antonio Di Gennaro, Guido Manacorda, Bruno Mazzoni, Marian Mocanu, Anita Paolicchi, Marco Pasi, Andrei Pleşu, Ioan Aurel Pop, Maria Floarea Pop, Violeta Popescu, Bruno Rombi, Roberto Scagno, Natale Spineto, Irina Niculescu şi Francesco Testa.
„Salonul de Carte de la Torino a intrat deja în agenda anuală a Institutului Cultural Român, într-⁠un spaţiu cultural prioritar pentru promovarea culturii române. Programul de la standul României cuprinde evenimente al căror scop este de a promova cartea românească, atât ficţiune, cât şi nonficţine, autori contemporani şi clasici, edituri româneşti. Un eveniment remarcabil în cadrul programului Centenar e lansarea în limba italiană a volumului Istoria Transilvaniei de Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi Ioan Bolovan. Am avut la stand şi carte în limba română pentru italienii pasionaţi de limba noastră şi pentru numeroasa comunitate de români din Italia. Astfel, le facilităm românilor din diaspora contactul cu limba română pentru a păstra vie identitatea culturală, legătura cu ţara”, a declarat domnul Mirel Taloş, vicepreşedinte ICR.

Pe parcursul Salonului au fost prezentate traducerile în limba italiană ale unor volume de Ana Blandiana (Oroglogiul fără ore – L’orologio senza ore), Max Blecher (Inimi cicatrizate – Cuori cicatrizzati), Emil Cioran, George Bălan (Epistolar – Carteggio), Ioan Petru Culianu (Iocari serio), Ştefan Damian (La provocazione dell’aria), Mircea Eliade (Jurnal 1970–1985 – Diario 1970–1985), Dinu Flămând (Umbre şi faleze – Ombre e falesie), Andrei Pleşu (Pitoresc şi melancolie – Pittoresco e malinconia), Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan (Istoria Transilvaniei – La storia della Transilvania), Mihail Sebastian (De două mii de ani – Da duemila anni).

Standul României a avut o suprafaţă de 120 metri pătraţi şi a fost realizat în parteneriat cu organizatorii Salonului Internaţional de Carte de la Torino. Pe durata celor cinci zile, în Sala României au fost organizate manifestări în scopul de a promova relaţiile bilaterale româno-⁠italiene în domeniul literaturii, al traducerilor şi al politicilor editoriale. De asemenea, se doreşte stimularea interesului specialiştilor, editorilor şi traducătorilor pentru literatura română, stabilirea de contacte directe între scriitorii invitaţi şi publicul larg, precum şi păstrarea legăturii cu comunităţii româneşti, cu valorile culturale ale ţării de origine.

Situată în Pavilionul 3 R10–S09, Sala România a găzduit un spaţiu dedicat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Librăriei Libris din Braşov, un spaţiu destinat evenimentelor literare şi o cabină radio. Echipa Radio Torino International e unul dintre partenerii media tradiţionali ai participării României la Salonul de Carte de la Torino.

Biroul de presă. ICR

Editura Rediviva din Milano în Anul Centenarului Marii Uniri

Două naţiuni cu o istorie milenară de raporturi şi contacte, precum Italia şi România, au datoria de a aprofunda cunoaşterea reciprocă şi de a hrăni spiritul, pornind de la vârfurile culturale de ieri şi de azi.

Cu rădăcini adânci în cultura romană şi aripi deschise spre publicul larg, a luat fiinţă tocmai în acest scop, în 2012, la Milano – centrul pulsant al progresului, al creativităţii şi al inovaţiei din Italia – Editura Rediviva, ca punte interculturală între Italia şi România, pentru a se extinde, apoi, spre alte culturi ale lumii. Este un proiect al Centrului Cultural Italo-⁠Român din Milano, animat de un grup de scriitori, jurnalişti, traducători români şi italieni cu scopul de a face cunoscute culturi, istorii şi mentalităţi diferite. Activităţile şi publicaţiile editurii sunt focalizate pe promovarea valorilor culturale româneşti în Italia şi pe raporturile culturale dintre cele două popoare, dar manifestă o largă deschidere spre orice contribuţie semnificativă la stimularea dialogului între culturi, a convieţuirii pacifice şi a reciprocei îmbogăţiri spirituale. Se remarcă acest fapt din amplele colecţii, din operele autorilor ce şi-⁠au găsit o casă în Editura Rediviva, în cei câţiva ani de activitate, pe parcursul cărora s-⁠a remarcat prezenţa constantă a acestei instituţii la manifestările, la evenimentele culturale, la ceremoniile de decernare a premiilor literare, la reţele de schimburi culturale, în diferite contexte instituţionale sau informale din Peninsulă. În decursul anilor, Rediviva a făcut numeroase donaţii de carte bibliotecilor italiene, la cererea unor fundaţii, şcoli sau universităţi.

S-⁠a tradus mult din română în ultimii ani şi datorită programelor de traducere ale Institutului Cultural Român din Bucureşti, chiar dacă nu îndeajuns pentru a cinsti cum se cuvine marii scriitori români, autori de opere de o mare valoare, care reuşesc cu greu să ajungă la publicul italian. Colecţia „Caiete româneşti” a Editurii Rediviva îşi propune, aşadar, să ofere publicului din Italia plăcerea lecturii unor importanţi autori clasici şi contemporani, diversificând propunerile pentru a capta diferite segmente de cititori. Printre cărţile publicate în traducere se numără: Craii de Curte Veche de Mateiu Caragiale, Adam şi Eva de Liviu Rebreanu, Principele de Eugen Barbu, În absenţa tatălui de Stelian Ţurlea, Dimineaţa unui miracol de Bujor Nedelcovici, Andantei de Vasile Igna, În absenţa stăpânilor de Nicolae Breban, Lizoanca de Doina Ruşti ş.a.

Pentru aprofundarea anumitor aspecte din istoria comună a celor doua ţări, a unor documente importante sau mărturii, biografii de excepţie, Colecţia „Memorii” a Editurii Rediviva propune opere din istoria recentă, care ne ating sufletul, precum Între uitare şi memorie de Micaela Ghiţescu; Catacombele din România. Mărturii din închisorile comuniste 1945-⁠1964, volum îngrijit de Violeta Popescu; Frontierele inimii de Lilian v Kertay, în ediţie bilingvă, italiană şi română etc. Poezia ocupă un loc de cinste în catalogul Editurii Rediviva, împotriva oricăror tendinţe comerciale. Colecţia Phoenix dă spaţiul cuvenit marilor teme universale tratate în opera unor poeţi de valoare, precum Aura Christi (Sfera frigului · Din infern, cu dragoste/ La sfera del freddo · Dall’inferno con amore, traducere în limba italiană de Maria Floarea Pop, volum publicat acum trei ani în Peninsulă, şi Geniul inimii, în curs de publicare), Julio Monteiro Martins (La grazia di casa mia), Severino Bachin, Viorel Boldiş etc.

Deosebit de apreciată a fost republicarea în italiană a volumului Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt, o mare operă a spiritualităţii şi culturii române, care s-⁠a bucurat de o primire călduroasă din partea presei din Peninsulă.

Domeniul cercetării şi al studiilor universitare îşi găsesc locul cuvenit în Colecţia „Universitaria”, unde au fost publicate câteva cărţi. O atenţie deosebită revine artei, tratată în lucrări publicate în Colecţia „Artă şi viaţă”.

Românii constituie astăzi cea mai mare comunitate de străini din Italia, atestându-⁠se, la această oră, peste un milion de persoane. Prin urmare, în chip firesc, mulţi autori promovaţi de Rediviva tratează teme care abordează problemele românilor din peninsulă, amintirile şi zbuciumul membrilor comunităţii, cu toate speranţele, aspiraţiile, frustrările şi lacerarea inimii pe care o aduce cu sine condiţia de emigrant. S-⁠au bucurat de mare succes în comunitatea de români şi nu numai, cărţile scriitoarei Ingrid Beatrice Coman, Badante pentru totdeauna, Satul fără mămici şi Pentru cine cresc trandafirii. Alte comunităţi de imigranţi din Italia regăsesc în Colecţia „Afrika” autori cunoscuţi în ţările lor de origine sau legende şi povesti în mai multe limbi, pentru toate vârstele (Mimoza din decembrie de Keltoum Staali, Lacrimile Leoaicei Regine de Ranzie Mensah etc.).

Editura Rediviva publică Anuarul Centrului Cultural Italo-⁠Roman care, an de an, aduce în atenţia publicului repere culturale româneşti din Peninsulă şi aduce în lumina cuvenită raporturile culturale dintre cele două ţări latine. În decursul anilor, Rediviva a participat – alături de autorii săi – la cele mai importante evenimente culturale din Italia: Salonul Internaţional de Carte de la Torino (participări la şase ediţii consecutive), Festivalul Pordenonelegge, Festivalul de Literatură şi Festivalul Internaţional de Poezie din Milano. Rediviva a organizat lansări de carte şi seminarii la Universitatea de Studii Bicoca din Milano, Târgul Bookcity din Milano, întâlniri şi conferinţe în biblioteci la Lomazzo, Cremona, Novara, Roma, în parohii, la Standul României din Cadrul Expoziţiei Universale EXPO Milano (2015) şi la Bursa Internaţională pentru Turism.

Istoria Transilvaniei de Ioan Aurel Pop şi Ioan Bolovan, ediţie în italiană, traducere de Maria Floarea Pop, Editura Rediviva, e un volum de referinţă pentru România, apărut în Anul Centenarului. E vorba de un proiect, un eveniment de excepţie în Anul Centenarului Marii Uniri, propus de Rediviva. Istoria Transilvaniei de Ioan Aurel Pop şi Ioan Bolovan, volum important apărut în Colecţia „Culturi şi civilizaţii”, e o operă istorică necesară, care lipsea în peisajul cultural italian. Cartea a apărut cu sprijinul Institutului Cultural Roman din Bucureşti, prin programul de traduceri TPS al Centrului Naţional al Cărţii. Volumul a fost lansat în cadrul celui mai important eveniment cultural din acest sector din Italia – Salonul Internaţional de Carte de la Torino, în Sala România; o prezentare organizată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi de Centrul Cultural Italo-⁠Roman din Milano. Un mare succes, public numeros, ales, ajuns din toate părţile Italiei. Record de vânzări. Istoria Transilvaniei fiind cea mai vândută carte la Standul României. Sunt deja în programare numeroase alte lansări, organizate la cererea unor academii, universităţi, instituţii, asociaţii şi organizaţii italiene. Rediviva a participat, spuneam, la şase ediţii ale Salonului internaţional de carte de la Torino, în cadrul Standului României, promovând volume de istorie, literatură, memorii, scriitori şi poeţi importanţi.

Cea de-⁠a 31 ediţie a Salonului Internaţional de carte de la Torino a avut tema „Un giorno, tutto questo” („O zi, toate acestea”) şi a fost o ediţie-⁠record. În cinci zile, începând cu 10 mai şi până pe 14 mai 2018, s-⁠au înregistrat peste 170 mii de vizitatori, au participat ţări de pe toate continentele, editori, scriitori, oameni de ştiinţă, laureaţi ai premiului Nobel, ai premiului Pulitzer, al premiului Goncourt, al premiului Oscar, pentru a discuta despre cum se poate construi un viitor comun în care viaţa sa aibă un sens. Prin tema, relevanţa şi valoarea culturală, Istoria Transilvaniei s-⁠a înscris perfect în tema generală a Salonului, aşa cum a declarat în discursul său, acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, rectorul Universităţii „Babeş-⁠Bolyai” din Cluj-⁠Napoca: „Istoria Transilvaniei este în parte istoria poporului român, Transilvania reprezentând 40% din teritoriul actual al Ţării şi din populaţie. În acelaşi timp, istoria Transilvaniei reprezintă istoria minorităţilor etnice convieţuitoare, maghiarii, saşii, evreii, slavii, care sunt parte din trecutul, din prezentul şi din viitorul nostru. Este, aşadar, într-⁠un anumit sens, şi istoria Europei. Centenarul României Mari, unificarea de la 1918 a provinciilor Bucovina, Basarabia şi, apoi, Transilvania este un fapt de mare importanţă în istoria poporului român, anul 1918 fiind şi anul de unificare a altor popoare europene. Toate popoarele se raportează foarte mult la identitatea lor”.

Ca român, autorul a declarat că se simte „mândru că această istorie a fost publicată în versiune italiană, adresându-⁠se unui popor prieten”, deoarece aceste convergenţe sunt foarte importante pentru cunoaşterea reciprocă în cadrul Uniunii Europene. Ioan Aurel Pop, cu eleganţa, entuziasmul şi darul oratoric care-⁠l caracterizează, a adus în atenţia publicului istoria de aproape 20 de ani a acestei cărţi, care este, de fapt, o sinteză a unei ample lucrări colective în 3 volume, peste 1500 de pagini. Cei doi autori au încercat cu onestitate şi corectitudine să redea trecutul transilvan, din perspectiva tuturor comunităţilor etnice şi confesionale care au alcătuit Transilvania.

Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie din Cluj, Filiala Academiei Române, a subliniat efortul autorilor de a trata echilibrat toate evenimentele şi procesele istorice relevante pentru trecutul Transilvaniei, din antichitate până în prezent, şi a amintit că „această carte în limba italiană vine cumva să omagieze în anul Centenarului Unirii Transilvaniei cu România generaţia care acum o sută de ani a ştiut să asume cu responsabilitate un proiect politic naţional de cea mai mare importanţă pentru naţiunea română. Unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918 se originează în efortul comun al mai multor generaţii, de o parte şi de alta a Carpaţilor, din Vechiul Regat şi din Transilvania. Generaţiile din epoca modernă care au realizat Unirea au inclus persoane, dar şi asociaţii, care prin acţiuni constante şi complexe, în timp, au reuşit să menţină individualitatea naţională românească din Transilvania, să educe masele în spirit liberal-⁠democratic şi naţional.”

Doamna Violeta Popescu, preşedinta Centrului Cultural Italo-⁠Român de la Milano, a mulţumit celor doi autori pentru darul de a încredinţa volumul unei edituri milaneze de un real prestigiu, care promovează valorile culturale de vârf ale României în Italia. „Este o mare onoare pentru editura noastră ca în anul Centenarului să publice această carte. Nu întâmplător a fost aleasă, întrucât volumul se înscrie în obiectivele editurii, de a face cunoscute publicului din Italia, istoria şi cultura românească de vârf. Este o obligaţie morală, cuprinsă într-⁠o viziune profesională, într-⁠o strategie culturală de care este nevoie în plan european.”

Traducătoarea Maria Floarea Pop a adus în discuţie, din punctul de vedere al cititorului, un alt mare merit al Istoriei…, acela de a fi accesibilă tuturor şi nu doar unui public de specialitate: „Pe lângă excepţionala valoare istorică, este surprinzător cum această carte curge ca un text narativ, suportat de imagini, pe alocuri o privire de ansamblu a evenimentelor, pentru a se cufunda apoi în inima epocii istorice tratate, în limba documentelor, ca un flash-⁠back, alteori închegându-⁠se ca o povestire intertextuală, care te prinde şi face să devină interesant orice detaliu, chiar şi unele date mai aride, tehnice, precum statisticile, pentru că toate laolaltă dau chip, făcându-⁠ne să regăsim sentimente şi frământări umane la personalităţi şi grupuri care, pentru mulţi dintre noi, nu sunt altceva decât nume sau evenimente istorice îndepărtate”.

Evenimentul a fost moderat de prof. Cristian Luca, directorul adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, care a pus în evidenţă importanţa documentară deosebită a acestei lucrări în Italia. Din partea Institutului Cultural Român din Bucureşti, care organizează de 10 ani Standul României de la Salonul International de Carte de la Torino prin reprezentanţa sa de la Veneţia şi prin Centrul Naţional al Cărţii, a fost prezent vicepreşedintele Mirel Taloş care a declarat că „târgurile de carte sunt o oportunitate excepţională de diplomaţie culturală, de promovare a culturii româneşti în străinătate, cartea fiind unul din principalele produse de export cultural pe care le avem. Cel mai important eveniment din acest an din cadrul Standului României de la Torino este lansarea în italiană a volumului Istoria Transilvaniei. E o oportunitate excepţională pentru noi de a aduce în atenţia istoricilor italieni şi a studenţilor, a celor preocupaţi de istoria Europei, punctul de vedere românesc cu privire la istoria Transilvaniei”. E un motiv pentru care Institutul Cultural Român va dona această carte bibliotecilor şi universităţilor din Italia.

Rediviva. Biroul de presă

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

  1. predosanu@yahoo.com'

    Este imbucurator faptul ca se vad roadele bugetelor alocate constant de Institutul Cultural Român din Bucureşti pentru traducerea lucrarilor unor autori romani clasici şi chiar contemporani. Nu sunt mari aceste bugete dar sunt constante si in timp se vad si efectele. Trebuie sa felicitam Institutul Cultural Român, mai ales atunci cand o merita din plin. Ne-am obisnuit cu totii sa criticam si sa nu observam si lucrurile bune care se fac.

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest