Contemporanul » Modele » Sorin Lavric în dialog cu Virgil Nemoianu. Virgil Nemoianu: „Merkel se va dovedi o figură istoric negativă”

Sorin Lavric în dialog cu Virgil Nemoianu. Virgil Nemoianu: „Merkel se va dovedi o figură istoric negativă”

Sistemul de „credinţe alternative”, verbal la început, ajunge să se traducă în realităţi periculoase. Pe de altă parte, să ne gândim că orice imperiu sau sistem are o viaţă a sa, mai lungă sau mai scurtă. Poate că aşa e şi cu această Europă, după un zenit, are şi un amurg al ei, poate inevitabil, şi e cazul să ne împăcăm cu această încheiere

Sorin Lavric: Dragă domnule Virgil Nemoianu, ultima oară când ne-⁠am întâlnit la hotelul Continental de pe Calea Victoriei, mi-⁠aţi mărturisit că toţi bărbaţii din familia dumneavoastră au făcut puşcărie în timpul comunismului. Aţi avut chiar o rudă care a fost partizan în munţii Banatului, fiind până la urmă executat de Securitate. Să începem cu cazul lui.

Virgil Nemoianu: Gheorghe (Ghiţă) Ionescu era notar public în Teregova, toată viaţa lui convins naţional-⁠ţărănist. Era căsătorit cu cea mai vârstnică dintre surorile Tatălui meu, Valeria („Tuşa Leli”) şi nu aveau copii. Vânător, pescar, hoinar prin munţii Banatului pe care-⁠i cunoştea la perfecţie. Când au venit bolşevicii la putere, şi-⁠a luat armele şi s-⁠a alăturat grupului destul de mare condus de Uta şi Domăşneanu, foşti militari cu ranguri în armata regală. Urmăriţi fără încetare de forţe considerabile au sfârşit prin a fi măcinaţi. Ghiţă Ionescu a fost executat.

Urmează Petre Nemoianu, superiorul ierarhic al lui Mircea Vulcănescu la Ministerul Finanţelor în guvernul Antonescu. A făcut parte din partidul lui Goga şi a murit la Aiud.

Despre Petre Nemoianu am scris mai amănunţit în volumul meu Arhipelag interior. Provenea din oameni simpli, dar a făcut o carieră strălucită, era specialist în comerţul exterior, a fost prefect, ministru. În guvernarea Antonescu a fost ministru (de fapt, tehnician) vreme de 4 luni. Pe actul de condamnare se dă ca motiv principal… că a contrasemnat o vânzare de peşte către Germania! Cât de inocent era reiese şi din faptul că după 1944 a fost din nou numit ministru, a fost în delegaţie la Moscova, se împrietenise cu… Anastas Mikoyan. Condamnat la 5 ani închisoare, a murit la Aiud după doi ani; eu cred că mai mult din motive psihologice, nu suporta umilinţa. A scris atât lucrări de specialitate (comerţul exterior), cât şi ziaristică (foiletoane), unele de bună calitate. Nu era rudă foarte apropiată cu mine, dar mi-⁠a fost naş de botez. Era, ca şi fratele său, strălucitul medic Iosif Nemoianu, apropiat politic de Octavian Goga.

Al treilea întemniţat a fost unul din bunici, nu mai reţin din care ramură genealogică.

Da, bunicul matern Romulus Boldea, colonel în rezervă, de două ori prefect în Severin. Ce e interesant este că, anchetat sub arest la Caransebeş, prin 1953, i se căutau zor-⁠nevoie situaţii în care ar fi prigonit, persecutat minorităţi etnice sau politice. (Era aplicarea retroactivă a unei legi noi!) Ei bine, caz cu totul rar, cu toate eforturile, nu s-⁠a găsit o singură persoană care să dea mărturie de acest fel, aşa că după câteva luni l-⁠au eliberat. De ce? Acest bunic nu era neapărat mare progresist sau mărinimos, ci avea inculcate în mintea şi firea lui legalitatea de tradiţie habsburgică (făcuse şcoala şi studiile în Imperiu, înainte de primul război mondial), care nu i-⁠ar fi îngăduit să comită astfel de fapte. Peste un an a fost din nou ridicat şi trimis, alături de alţi vreo 10 foşti demnitari bătrâni, la Săveni, în nord-⁠estul îndepărtat al ţării; era, la 70 de ani, cel mai tânăr din acest grup. Autorităţile se temeau în mod ridicol că aceşti bătrini ar fi putut fi conducătorii unei eventuale revolte. A stat acolo peste doi ani. Întors acasă, nu s-⁠a lăsat, a cerut într-⁠un val de petiţii să i se restituie pensia; a şi reuşit până la urmă. În preziua morţii a venit să-⁠l îmbrăţiseze fostul şef al social-⁠democraţilor din judeţ.

În fine, la al patrulea exemplu este chiar tatăl dumneavoastră. Mi-⁠a mai scăpat cineva?

Da, sigur, atât tatăl meu, cât şi un unchi (cumnatul mamei) au petrecut fiecare câteva luni în temniţă, eliberaţi însă fără acuzare. Alţi veri mai îndepărtaţi ai părinţilor, în schimb, au suferit ani lungi de carceră.

În ultima vreme vă preocupă scriitorii care au reuşit, prin romanele lor, să dea o replică narativă la creaţia lumii. E vorba de autorii care au plăsmuit universuri de sine stătătoare, lumi autonome cu reguli proprii, asemeni unor veritabili demiurgi. Îmi pomeneaţi de Iosif şi fraţii săi de Thomas Mann sau de Demonii lui Dostoievski. Iar alături de ei un nume cvasi-⁠necunoscut cititorilor români: Erwin Kolbenheyer.

Mi se pare un vis ambiţios, cine ştie dacă se va realiza. Să spun că ar intra în această listă Tom Jones al lui Fielding, Middlemarch al doamnei George Eliot, un roman din China medievală, un altul din Japonia antică, Omul fără însuşiri de Robert Musil, un roman cavaleresc din Catalonia medievală, şi alte câteva. Îmi sunt dragi toate, cred că o carte de acest fel ar fi reuşită, dar îmi vine greu să cred că voi izbuti să duc la bun sfârşit acest proiect.

V-⁠aţi numărat printre semnatarii petiţiei menite a-⁠l apăra pe Mircea Vulcănescu de încercarea de a-⁠l epura ideologic din spaţiul public. Vă sunt recunoscător şi vă întreb cu ce gust aţi rămas după întreaga tevatură? Noi, aici – eu, Aura Christi şi academicienii, care au avut reacţia demnă de a semna petiţia – am trăit acele zile ca pe o mare încordare, încheiată cu un triumf. Vă daţi seama cum ar fi fost dacă Vulcănescu ar fi ajuns un proscris în propria ţară.

Da, de fapt, eu nu ştiu prea multe despre Vulcănescu, am citit câte ceva care mi-⁠a plăcut mult, m-⁠a impresionat, dar era despre filosofia limbii, n-⁠avea nimic politic. Măsuri de acest fel mi se par absurde şi de-⁠a dreptul imbecile. Vezi, eu nu sunt contra sancţionării unor vinovaţi de crime concrete, demonstrabile. Dar învinovăţirile pentru idei sau convingeri nu mi se par deloc îndreptăţite. Să luăm un caz opus: poetul Ion Gheorghe. Acesta a fost comunist convins, după 1989 nu şi-⁠a schimbat vederile (fapt ce, în ochii mei, îi face onoare), dar nu am auzit că ar fi înfăptuit fapte ce pot fi incriminate. Sunt potrivnic ideilor sale, dar, n-⁠am ce face, îl consider poet bun şi gata. Nu văd de ce ar fi trebuit să fie pus după gratii.

Vă spuneam că am renunţat să mai fac şcoala de vară de la Piatra-⁠Neamţ întrucât studenţii sau absolvenţii de filosofie au premise de viaţă în faţa cărora sunt consternat. Mai toţi sunt de stânga, clamează un egalitarism vehement, de o naivitate uimitoare, sunt atei, privesc cu ostilitate biserica şi merg până la a privi căsătoria între homosexuali ca pe un câştig al democraţiei liberale. Mă uit la ei şi-⁠mi spun că etosul european e pe ducă.

Nu prea ştiu ce să spun. Îmbucurător nu este. Atmosfera generală înconjurătoare joacă un mare rol, cum şi imitaţia supusă faţă de hegemonia vestică. Un fel de „spălare a creierului”. Plus că vorbeşti de tineri care nu au cunoscut dictatura de stânga în forma ei ciomăgească. Şi mai regretabil este că, de fapt, nu i-⁠a învăţat nimeni ce este în esenţă şi în adevărul său liberalismul democratic. Bunul simţ nu intervine în chip corectiv decât mult mai târziu. Prea târziu? Asta nu mai ştiu!

A trecut mai mult de un an de când Trump, în ciuda formidabilei agresiuni mediatice la care a fost supus în campania electorală, a câştigat mandatul de preşedinte. În ultimul dialog îmi spuneaţi că nici 60% din ce şi-⁠a propus nu va putea face în timpul mandatului, din cauza eficienţei unui sistem politic care poate să-⁠şi anihileze adversarii atunci când devin supărători. După un an şi câteva luni, cum îl judecaţi pe Trump? A fost învins de Leviathanul american?

Întâi de toate, să ştii că am coborât baremul de la 60% la vreo 35%. Mai mult nu cred că poate izbândi. La întrebare îmi vine să răspund aşa. Nu, nu a fost învins, nici nu a fost biruitor însă. Ne aflăm într-⁠o stare de echilibru tensionat. Viitorul? Poate fi de un soi sau de altul. Numai că tare greu îmi vine să cred într-⁠o revenire la „post-⁠rooseveltianismul” precedent. Indiferent de rezultat, o anume îndiguire şi blocare sau măcar încetinire tot se va fi petrecut.

Partidul Alianţa pentru Germania a obţinut în septembrie 2017 13% din sufragii, adică 96 de locuri în Bundestag. Mă îndoiesc că vor putea stăvili emigraţia sinucigaşă la care Angela Merkel îşi supune propriul popor. O invazie de hoarde barbare în sensul cel mai concret cu putinţă, şi ce este cel mai grav este că această colonizare se face cu consimţământul politicienilor din CDU şi CSU – partide care au încetat de mult să mai aibă un profil creştin.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now