Contemporanul » Modele » Rezistenţa verticalităţii. Eugen Simion văzut de un neurolog

Rezistenţa verticalităţii. Eugen Simion văzut de un neurolog

Jean Askenasy

O verticalitate apărută din fragedă tinereţe, când înţelepciunea vârstei nu a dat încă roade, presupune elemente genetice. Nu am date biografice şi medicale despre mama sa, Sultana (născută Moise), sau despre tatăl său, Dragomir Simion (ambii, moşneni de origine ardeleană), pentru a trage concluzii despre aportul lor genetic (separat şi împreună). Dar, dat fiind că ştiinţa geneticii demonstrează că jocul genelor este un joc al hazardului, ar fi oricum inutil să mă lansez în asemenea consideraţii. În consecinţă, mă voi rezuma la analiza trăsăturilor sale pe baza experienţelor şi observaţiilor mele directe. L-⁠am cunoscut pe Eugen Simion în 1998, acum douăzeci de ani.

De la primul contact, am fost impresionat de verticalitatea acestei persoane, pentru a ajunge treptat la concluzii ferme privind rolul esenţial pe care această trăsătură de caracter a avut-⁠o în viaţa celui devenit încă din tinereţeú o mare personalitate culturală a României.

La vârsta de 23 de ani, şef de promoţie al Facultăţii de Filologie, îşi câştigă dreptul de a fi repartizat într-⁠un loc de muncă preferenţial. Dar iată că proletcultismul şi celelalte politici ale unei dictaturi în plină dezvoltare îl aleg ca victimă, fără a-⁠i intuí însă verticalitatea. Aşa cum s-⁠a întâmplat cu Alexandru Zub (care a fost trimis în închisoare pentru şase ani) şi cu mulţi alţii, Eugen Simion a fost implicat în anchete privind ecourile româneşti ale revoluţiei de la Budapesta, din 1956, deoarece a participat la o adunare studenţească de solidarizare cu colegii maghiari. „Vânătorii de contrarevoluţionari” au informat prompt partidul despre prezenţa sa în acel cadru subversiv. Este exclus din Uniunea Tineretului Muncitor, pus pe lista neagră şi repartizat în cel mai izolat sat de lângă Măcin. Verticalitatea îl obligă, în primul rând, să refuze postul oferit. Îşi începe astfel viaţa de şomer, care durează cinci ani, între 1956 şi 1962. Şi iată-⁠ne în faţa unei a doua trăsături de caracter izvorâtă din verticalitatea sa, şi anume, eliminarea până la eradicare a autovictimizării. Eugen Simion nu exhibă nici un semn de suferinţă provocată de această perioadă de şomaj şi marginalizare, nu se bate cu pumnul în piept pentru ea, un cere compensaţii şi un dă lecţii morale. Dimpotrivă.

Acest proces, care ar putea purta numele de rezistenţă lăuntrică a verticalităţii, extrem de greu de dobândit fără existenţa elementelor înnăscute, a conturat decisiv personalitatea lui Eugen Simion. Criticul şi istoricul literar, profesorul şi mentorul, prin cărţi şi periodice, la catedră, în reuniuni literare publice şi în inspecţiile pentru grade didactice a reuşit, datorită rezistenţei lăuntrice a verticalităţii sale, să ofere un model de demnitate multor generaţii de cititori, cadre didactice de toate gradele, cercetători şi autori. A contribuit prin presa scrisă, prin radio şi televiziune la educarea marelui public în spiritul valorilor culturale naţionale şi al exemplului personal. A construit şi reconstruit instituţii şi reţele de cercetare (cu accent pe promovarea tinerilor, ca la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu”), a fost activ în diplomaţia culturală (lector de română la Sorbona etc.), în dialogul academic internaţional (Penser l’Europe sau Clubul Prieteniei de la Bucureşti), în periodice şi reuniuni literare, prin seria monumentală de Opere fundamentale etc. A condus Academia cu dăruire, seninătate şi destoinicie.

În discursul ţinut cu ocazia celebrării celor 85 de ani ai săi în aula Academiei Române, Eugen Simion, pentru prima dată, renunţă pentru câteva clipe la o parte din verticalitatea sa – rezerva sa proverbială – şi le dezvăluie prietenilor veniţi să-⁠l sărbătorească anxietăţile sale, pe care le-⁠a numit „fantasme”. Eugen Simion, ca un semn de prietenie pentru toţi cei prezenţi, dezvăluie astfel pentru întâia dată o latură adânc omenească a verticalităţii sale. O latură mai vulnerabilă, dar care nu a fost niciodată motiv de compromis ori scuză. O latură nobilă şi ataşantă, alcătuită din cordialitate calmă, sensibilitate bine temperată şi suferinţă discretă, din tainice frământări, din inevitabile îndoieli şi regrete.

A fost o mărturisire mişcătoare şi admirabilă, care ni l-⁠a apropiat şi mai mult pe acest om profund şi înzestrat, altruist şi cu vocaţia construcţiei. La mulţi ani!

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now