Contemporanul » Modele » Marilena Rotaru: Regele României lui Dumnezeu

Marilena Rotaru: Regele României lui Dumnezeu

După atâtea renunţări şi aşteptări, după interdicţii şi sancţiuni care mi-⁠au surclasat imaginaţia, mi s-⁠a dat să trăiesc în plus faţă de tot ceea ce am trăit.
De aceea, îngăduiţi-⁠mi să mărturisesc, Sire: Călătoria cu Majestatea Voastră rămâne pentru mine prezentul continuu, în singura patrie posibilă: România lui Dumnezeu

Douăzeci de minute şi porţile, porţile Vilei Serena, mă despărţeau în după-⁠amiaza zilei de 25 noiembrie 1991, de clipa în care aveam să-⁠l întâlnesc pe cel care mi-⁠a electrizat copilăria, ieşind din poveştile bunicii Ecaterina, din istorisirile de război şi din fotografiile tatii cu sabia şi decoraţiile regale, din oftatul greu al mamii şi al bunicilor Ioan şi Ioan, răniţi la Oituz şi la Mărăşeşti, din cozonacii frământaţi de mama cu lacrimi în toate zilele de Crăciun şi Anul Nou ale copilăriei mele, de monezile răspândite peste tot, în locuinţa noastră, în casa bunicilor şi a tuturor rudelor. Citisem până atunci, cărţi, mai mult sau mai puţin interzise, căutasem oameni care să-⁠mi vorbească despre timpul dinaintea naşterii mele. Puneam semn de întrebare după semn de întrebare pe tot ce mă înconjura, pe faţa lumii în care, de ceva timp, intrasem. Răspunsurile tatii la întrebările mele copilăreşti mă plasaseră, cu treizeci de ani în urmă, într-⁠un univers interzis, pe care, dacă îndrăzneai să-⁠l deschizi, o păţeai rău de tot. Şoaptele, degetul dus la gură, schimbul de priviri între mama şi tata, toate gesturile de protecţie şi une­ori ameninţările, mă aduceau şi mai aproape de poarta regatului, temeinic instalat în mintea şi în sufletul meu. Intrasem într-⁠un plan secret al existenţei mele şi ştiam că împlinirea lui însemna împlinirea propriei mele vieţi.

Dar numai acea zi – onomastica bunicii – Sf. Muceniţă Ecaterina, mi-⁠a aşternut drumul. Paralizată de emoţie, intrând pe uşa deschisă de Regele Mihai, părăsită de cele mai elementare percepţii, ştiam un singur lucru: că nu mai am cale de întors. Am trăit în primele clipe calvarul ieşirii din crusta dură a propriei mele timidităţi. Cenzura pe care o aplicam întregii mele fiinţe, mă lăsase fără aer. De unde să ştiu că augusta prezenţă avea să mă scoată la liman?! Că protocolul regal avea clemenţe pe care eu însămi nu le aveam faţă de mine? Cuvintele şi gesturile simple veneau dintr-⁠un magnet al bunătăţii pe care Pronia Cerească l-⁠a hărăzit să urce acum 90 de ani pe Tronul României! Mi se împlinea astfel nevoia disperată de a întâlni acea instanţă morală, care să mă smulgă din îndelungate labirinturi şi naufragii, să-⁠mi redea suflul vital prin încredere şi speranţă.

M-⁠aţi întrebat atunci, Sire, după filmarea interviului, cu o îngrijorare şi o iubire pe care n-⁠o mai percepusem la vreun alt conducător al Ţării, rostind aproape şoptit, un gând: „Cu ce-⁠ar trebui început după atâta suferinţă?” „Cu Cerul şi Pământul, Majestate! m-⁠am auzit. Cerul este Coroana Română şi Pământul, Regatul României.”

21 de ani, cu şi fără cameră de filmat, am fost martorul ales să asculte cuvântul Regelui despre furtunile şi încrâncenările istoriei, despre încercările exilului, despre dreptate şi libertate, despre credinţă, iubire, iertare, împăcare, despre valorile care ţin în dreaptă cumpănă lumea în care trăim. O prezenţă morală nemaiîntâlnită îmi confirma prin cele mai mărunte gesturi şi prin cuvinte simple, dar precise, misiunea şi vocaţia de suveran. Încurajată şi eliberată de rigidităţi, dar nu şi de emoţia momentelor, plonjam, uneori parcă dincolo de limitele mele, într-⁠o lume pentru care nu fusesem pregătită, într-⁠o ţară care îmi fusese ascunsă, furată, dar pe care o ştiam şi o visam… Pentru că era Ţara mea despre care vorbeam cu Regele ei şi al meu. Convorbirile cu Majestatea Sa mă plasau, nu o dată, în regatul limbii române, în care Regele dădea unui lexic aproape uitat, noi şi adânci înţelesuri. Uneori dialogul continua cu tăceri vorbitoare. Iscodeam tăcerile Regelui cu propriile mele tăceri. Îmi răspundea la întrebări pe care nu le formulasem, sau pe care le rosteam doar în gând. Asista cu bunătate şi bună credinţă la marile sau micile mele cazne de a înţelege ceea ce era de înţeles, când era de înţeles şi cum era de înţeles. Clădea cel mai greu lucru de clădit: încrederea. Un excepţional dascăl care-⁠ţi predă acele punţi şi temelii ale cunoaşterii, care nu se vor mai clătina sau prăbuşi niciodată. Prezenţa Sa umplea întreg universul doar cu măsura gândului bun.

„Este adevărat, Sire, că în 22 decembrie 1989, Vi s-⁠a telefonat să veniţi în România?” „E adevărat, mi-⁠a răspuns Majestatea Voastră, chiar mi s-⁠a pus un avion la dispoziţie, dar am refuzat, pentru că românii care au murit în decembrie, n-⁠au murit pentru mine. Nu puteam să-⁠mi fac dreptate, profitând de moartea oamenilor.”

Toate scrisorile Regelui sunt pline de cuvinte copleşitoare.
„Regina şi cu mine vă trimitem apreciere pentru felul drept în care traversaţi această lume”, îmi scriaţi, Sire, în 25 octombrie 2007. Ce să faci când Regele îţi scrie aşa?! Ştii că e mai mult decât meriţi, dar te străduieşti să intri, să încapi în acele cuvinte, să le adevereşti.

Privirea pierdută a Majestăţii Voastre prin ferestrele biroului în care a tunat Vâşinski şi glasul care-⁠mi transmitea o îngrijorare:
„Vine o vreme când cei pentru care te-⁠ai sacrificat îţi vor capul!”

Nu eram eu, ci îngerul meu păzitor îmbrăcat în straiele mele, cel ce a primit din mâna Majestăţii Voastre „Medalia Regele Mihai pentru Loialitate” şi „Crucea Casei Regale”. Fiecare clipă în care am vorbit şi l-⁠am ascultat pe Regele Meu s-⁠a cristalizat într-⁠o preţioasă medalie pe care sufletul meu o va purta pe veci.

Sunt la Palatul Elisabeta, în 2006, noiembrie. Un amurg sângeriu, prevestitor de grele bătălii, îşi trimite o rază pe zidul din biroul Regelui, crăpat de Vâşinski acum cincizeci şi unu de ani. „Plecaţi iar, Sire?” „Plec, deşi acum, plec şi vin, la fiecare plecare mi se strânge sufletul ca acum 59 de ani, la 30 decembrie…” „Ce-⁠ar fi să nu mai plecaţi?” încerc să schimb puţin registrul apăsător. „Ai văzut vreun politician onest care să vrea să schimbe lucrurile? Eu nu… Cum să locuiesc definitiv în republică?! Doar când voi închide ochii, poate…”

Întâlnirea mea din copilărie şi adolescenţă cu Regele Mihai, în imaginaţie şi vis, a activat un orizont de magie şi mister pe puterile căruia m-⁠am clădit. Realitatea ultimilor 27 de ani a întărit şi amplificat, cu noi dimensiuni, acest orizont.

Momentul final, presupus de orice existenţă reală, este definitiv suspendat în temeiul logicii aflate în orizontul întâlnirii iniţiale.

După atâtea renunţări şi aşteptări, după interdicţii şi sancţiuni care mi-⁠au surclasat imaginaţia, mi s-⁠a dat să trăiesc în plus faţă de tot ceea ce am trăit.

De aceea, îngăduiţi-⁠mi să mărturisesc, Sire:
Călătoria cu Majestatea Voastră rămâne pentru mine prezentul continuu, în singura patrie posibilă: România lui Dumnezeu.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now