Modele

Ioan Drăgan: Despre deposedarea românilor din Transilvania din secolele XIII‑XIV

Pe când la sud și răsărit de Carpați se petrecea procesul salutar al întemeierilor, zăgăzuind poftele de expansiune ale Regatului ungar, românii din Transilvania, care au contribuit la „descălecarea” celor două țări românești, au fost victimele unui ultim asalt din partea statului cuceritor. Elitele sale, cnejii și voievozii, care mai supraviețuiseră în formule tradiționale, au fost în parte deposedate de pământul lor, de statutul lor similar nobililor, supuse prozelitismului bisericii catolice, excluse din adunările reprezentative ale popoarelor Transilvaniei și, în cele din urmă, îndepărtați de la exercitarea puterii ca exponente ale poporului român, alături de nobilimea maghiară și reprezentanții sașilor și secuilor. Ioan‑Aurel Pop a realizat nu de mult cea mai completă, argumentată și convingătoare monografie a acestui proces istoric complex, îndelungat și dificil de conturat, pe baza unor documente puțin generoase, privind aproape exclusiv chestiuni de proprietate.

Cercetările sale, întemeiate solid pe o informație documentară și bibliografică cvasi‑exhaustivă, pe metodologia și instrumentarul auxiliar al științei istorice și pe o abordare subordonată ferm căutării adevărului istoric, au condus la realizarea unor lucrări de referință: monografii, studii, sinteze de autor sau în colaborare. Cităm doar câteva dintre ele: Instituții medievale românești. Adunările cneziale și nobiliare (boierești)din Transilvania între secolele al XIV‑lea și al XVI‑lea (1991), Românii și maghiarii în secolele IX‑XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, Cluj‑Napoca (1996), Naţiunea română medievală. Solidarităţi etnice româneşti în secolele XIII‑XVI (1998), „Din mâinile valahilor schismatici…”, Românii şi puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII‑XIV) (2011, reeditată și adăugită 2017), Hunedoreștii. O familie europeană (2021).

Pe urmele unor mari istorici precum A.D. Xenopol, D. Onciul, N. Iorga, Gh. Brătianu și Ș. Papacostea, istoricul a abordat curajos piatra de încercare a medievisticii românești, anume epoca întemeierilor de stat din secolele XIII‑XIV, prima perioadă acoperită documentar cât de cât satisfăcător a istoriei noastre medievale.

Spre deosebire de înaintașii săi menționați, Ioan‑Aurel Pop privește procesul formării celor două „libertăți românești”, Țara Românească și Moldova, din punctul de vedere al evoluției elitei românilor din Transilvania, Banat, Crișana, Sătmar, Maramureș, ținuturi anexate în etape de regatul feudal ungar. În opinia lui Șerban Papacostea, românii dintre Carpați și Tisa au suferit contralovitura din partea Regatului Maghiar, în condițiile în care acesta, din cauza unei acerbe și eroice rezistențe, s‑a văzut obligat să renunțe la ambițiile de a ocupa teritoriile românești extracarpatice.

Lucrarea „Din mâinile valahilor schismatici…”. Românii şi puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII‑XIV) analizează în detaliu etapele și conținutul politicilor Regatului feudal Maghiar de anihilare a puterii economice și a rolului politic al românilor intracarpatici, prin elita lor, cnejii și voievozii, incluși treptat până către 1200 în granițele sale stabile.

Autorul nu omite a menționa faptul că până la această dată teritorii întinse din Câmpia de Vest, de pe văile Mureșului, Someșului, Târnavelor, din Câmpia și Podișul Transilvaniei cuprinzând sute de sate, ajunseseră deja în posesia nobilimii maghiare, a bisericii catolice sau a unor coloniști străini. Așadar, avem de‑a face cu etapa finală de anihilare a puterii cnejilor și voievozilor din ținuturile rămase încă sub autoritatea directă a regelui din țările românești ale Maramureșului, Beregului, Hațegului, Banatului de Severin, Făgărașului sau din zona Munților Apuseni. Aici feudalitatea românească deținea moșii, chiar sate întregi, societatea funcționa după dreptul românesc cu instituții proprii, susținea Biserica Răsăriteană, însă presta dările specifice față de rege și participa la oaste precum ceilalți nobili. În pofida unei presiuni tot mai insistente din partea feudalității maghiare, la finele secolului al XIII‑lea și în prima jumătate a celui următor, reprezentanții românilor participau chiar la congregațiile generale al Transilvaniei alături de nobili, sași și secui. Cnejii și voievozii, boierii făgărășeni, unii ajunși mai târziu nobili români, au dominat până târziu, în secolele XV‑XVI, adunările obștești și instanțele de judecată din „țările” Maramureșului, Hațegului, Severinului, Făgărașului și ale altor districte românești mai mici.

Momentul inițial al cuceririi prin luptă a ținuturilor românești, menționat în cronistica maghiară, a determinat din partea oficialității o ofensivă continuă și o atitudine de desconsiderare, de plasare a lor în rândul categoriilor sociale inferioare, supuse deposedării de pământ și creșterii obligațiilor feudale. De partea lor, în rândul românilor se manifestă o rezistență continuă și amintirea vechii lor libertăți. Acestea nu sunt impresii subiective ale istoricului, ci constatări care rezultă din analiza temeinică și interpretarea corectă a informației oferite de documentul istoric. În opinia autorului, până la 1200 pare să se fi instaurat un anumit statu quo, care a permis evoluții pozitive și pentru românii din teritoriile aflate sub autoritatea puteri centrale, așa‑numitul domeniu regal, unde cnejii și voievozii români, stăpâni peste sate și țărani dependenți, se manifestau la fel ca și ceilalți nobili din cadrul Regatului Maghiar.

În mod firesc, sunt examinate amănunțit, în toate dimensiunile și implicațiile lor, momentele principale ale afirmării cnezimii ca factor politic și militar, dar și ale reversul acestui fenomen: procesul de lichidare a proprietății libere românești, de segregare juridică în rândul cnejilor și de îndepărtare a elitei românilor de sistemul de exercitare a puterii. Spre deosebire de o parte a istoricilor anteriori, Ioan‑Aurel Pop relevă caracterul complicat, uneori contradictoriu, al relațiilor elitei românești cu factorii de putere din epocă. În opinia sa, „românii au fost la putere în Transilvania secolelor al XIII‑lea și al XIV‑lea, alături de nobili, de sași și de secui, dar tot atunci a început și s‑a produs treptat, dar implacabil, îndepărtarea lor ca grup distinct de la conducere”.

Situația elitei românești a început să se înrăutățească la începutul secolului al XIII‑lea, odată cu instaurarea Imperiului Latin de la Constantinopol și transformarea sud‑estului Europei de Biserica Catolică și monarhiile sale apostolice în teritoriu al cruciadei. Ortodocșii români, denumiți „schismatici” și socotiți stăpâni de pământ ilegali (iniusti possessores) într‑un regat catolic, au fost socotiți alături de păgânii și ereticii din zonă și au devenit tot mai expuși acțiunilor de prozelitism și deposedare de bunuri din partea catolicilor, susținuți de aparatul de stat. Titlul cărții, extras dintr‑un document de epocă, „Din mâinile valahilor schismatici…” exprimă esența procesului istoric, întins pe câteva secole, de deposedare a românilor dinte Tisa și Carpați de patrimoniul lor ancestral.

O nouă etapă a intervenit în secolul al XIV‑lea, odată cu instaurarea dinastiei de Anjou și măsurile acesteia de instaurare a unor rânduieli de tip occidental în domeniul proprietății și al statutului nobilimii. Condiționarea stăpânirii pământului de un act scris a obligat cnejii români la fidelitate necondiționată față de rege. Prin slujbe credincioase și fapte de arme răsplătite cu acte de danie pentru moșiile proprii, o parte a lor a reușit până la mijlocul secolului al XV‑lea să‑și salveze statutul social; ceilalți au rămas în categoria inferioară a nenobililor, apropiați iobagilor. Problema s‑a acutizat în contextul încercărilor repetate ale Regatului Maghiar de luare în stăpânire a teritoriilor extracarpatice, când elitele românești din Maramureș, Hațeg și Banat s‑au asociat adesea cu rebelii de peste munți și s‑au ales cu decapitări pentru necredință și confiscări de moșii.

Apogeul politicii ungare contra elitei românilor a fost atinsă sub regele Ludovic de Anjou (1342‑1382). Privilegiul solemn din 1366 acordat nobilimii ardelene a introdus segregarea cnezimii pe criteriul diplomei regale de stăpânire a moșiei și a oficializat discriminarea juridică a românilor în raport cu ceilalți locuitori. În Banat s‑a condiționat chiar deținerea moșiilor de apartenența la Biserica Catolică. Presiunile prozelite și condiționarea stăpânirii pământului au avut efectul scontat în rândurile elitei românești, care va fi divizată, fiind alcătuită în continuare, vreme de circa un secol, din două categorii juridice: cnejii tradiționali (Kenezii) și cnejii nobili sau nobilii români (Nobiles Valachi), egali între ei în mediul țărilor și districtelor românești, dar tratați diferit în mediul oficial.

Românii nobili și‑au păstrat și consolidat statutul social și averea, însă s‑au integrat treptat mediului dizolvant al nobilimii maghiare majoritare. Cei mai puternici s‑au catolicizat, au fost admiși în funcții publice, au contractat căsătorii în mediu străin, unii au părăsit zona de origine. Micii nobili legați de pământul lor și de mediul românesc au rămas mai departe exponenții poporului lor, departe de centrele puterii politice din Transilvania și Ungaria.

Istoricul înzestrat cu darul comunicării care este Ioan‑Aurel Pop nu s‑a limitat la o reconstituire strict științifică, erudită, a procesului de înlăturare a românilor din cercul puterii. Adept al „comunicării largi cu un public dornic de cunoaștere”, el oferă analize detaliate, explicații adiacente și ambiționează să ofere un tablou complet și amănunțit al celor două secole examinate, cu referiri și trimiteri semnificative și dincolo de ele. Astfel, aflăm capitole necesare și convingătoare referitoare la numele poporului și țărilor românești, la cadrul istoric general al Europei de Sud‑Est, la etniile și confesiunile din Transilvania și din regatul multietnic al Ungariei, la specificul feudalismului ungar, raporturile românilor cu ungurii, sașii și secuii, mobilitatea populației în epocă, raporturile românilor ortodocși cu biserica apuseană și exponenții săi.

Un capitol foarte interesant abordează imaginea țărilor române în conștiința ungară a epocii și impactul ei asupra statutului românilor transilvăneni, etichetele nedrepte și disprețuitoare la adresa românilor generate de opoziția lor la dominația ungară, care s‑au format în secolele XIII‑XIV și au rămas în arsenalul imagologic antiromânesc până în epoca modernă. Lucrarea dispune de anexele utile consultării oricărei întreprinderi de acest gen: bibliografia izvoarelor și istoriografiei utilizate, indice, hărți, cronologia esențială a epocii, o listă a demnitarilor de origine română. Pe baza unei analize profunde în toate implicațiile lor a tuturor documentelor cunoscute și a unei bogate bibliografii a temei, Ioan‑Aurel Pop reușește să ne ofere cea mai amplă și convingătoare imagine a procesului de aservire a românilor din Transilvania Evului Mediu, o lucrare fundamentală, de referință pentru cercetările viitoare.

 

Sorin Șipoș
Cercetarea istoriei Maramureșului

 

Profesorul Ioan‑Aurel Pop are o activitate ştiinţifică de excepţie desfășurată pe parcursul a peste trei decenii[1]. Este autorul unui număr de mai bine de 850 de lucrări științifice, respectiv monografii ca unic autor, de lucrări de sinteză, volume în calitate de coautor, studii, articole, prefețe, recenzii și note publicate în reviste științifice și de cultură din ţară şi din străinătate[2]. Dintre lucrările publicate de Ioan‑Aurel Pop privind Evul Mediu și începuturile Epocii Moderne, amintim doar câteva[3]. Pentru cei interesați de operă facem trimitere la bibliografia întocmită de colega noastră Mihaela Bedecean[4]. Academicianul Ioan‑Aurel Pop a fost preocupat în cercetarea trecutului românilor de câteva direcții importante pentru investigarea istoriei românilor în Evul Mediu, respectiv de introducerea în circuitul ştiinţific de noi surse documentare, prin publicarea unor volume de documente și de realizarea de ediţii critice[5]. Ioan‑Aurel Pop a fost interesat şi de cealaltă dimensiune a scrisului istoric, de reinterpretare, de recitire a surselor documentare în acord cu noile direcţii şi metode de cercetare din istoriografia contemporană nouă[6].

Dintre numeroasele spații istorice românești de care Ioan‑Aurel Pop a fost interesat în cercetările sale, ca Banatul, Țara Hațegului, Țara Făgărașului, Țara Severinului, un loc aparte îl ocupă Țara Maramureșulului. Sigur, fiecare dintre zonele amintite, regiuni sau țări, sunt speciale pentru istoria românilor. Țara Hațegului, pentru cnejii și voievozii și pentru adunările cneziale din Evul Mediu; Țara Făgărașului, cu boierii și vecinii și având legături cu Țara, de la sud de Carpați; Țara Severinului, la rândul ei, a fost disputată de primii voievozi românii cu regii Ungariei. Însă Maramureșul are din fiecare țară câte ceva și mai are ceva special. Motivele pentru care istoricul Pop s‑a apropiat de Maramureș, spațiu românesc binecuvântat, sunt numeroase și aș aminti doar câteva. Maramureșul a fost provincia românească care a intrat cel mai târziu sub autoritatea coroanei maghiare. Când a fost cucerită și organizată de regii unguri, în prima jumătate a secolului al XIV‑lea, Țara Maramureșului pulsa de lume românească și de sate românești, de cneji și voievozi, de instituții și de tradiții ancestrale. În consecință, Maramureșul de la mijlocul secolului al XIV‑lea putea să demonstreze, fără nicio îndoială, cum ar fi putut să arate și restul țărilor românești, dacă ar fi avut o evoluție firească și nu ar fi fost cucerite și integrate de coroana maghiară.

În Maramureș sunt consemnate, în această perioadă, numeroase cnezate, având în fruntea lor cneji, adică nobili, după model apusean, sau boieri, după model răsăritean, care se ocupau de conducerea acestor unități politico‑administrative. Aici funcționau, ca și în alte spații românești, adunările cneziale și voievodale care se întruneau în fiecare an pentru a‑și alege voievodul, după model răsăritean, sau ducele, după model apusean, persoană înzestrată cu atribuțiuni militare. Cnejii și voievozii stăpâneau sate sau părți de sate, cu alte cuvinte, reprezentau o elită puternică, iar satele erau locuite de o masă mare de români care aveau atribuțiuni și obligații militare și fiscale. Apoi, prin cele două descălecate, românii maramureșeni au contribuit decisiv la întemeierea statului medieval Moldova.

În consecință, investigarea Țării Maramureșului s‑a dovedit a fi mai mult decât o necesitate, ea ținea de interesul național pentru a se demonstra că și românii în Evul Mediu au avut o elită care s‑a integrat în structurile Regatului Ungar. Istoria Maramureșului în Evul Mediu a fost o temă de cercetare de mare interes pentru istoria locală și pentru înțelegerea evoluției românilor din interiorul arcului carpatic, dar și din afara lui, prin desele descălecări și mișcări de populație. Cercetarea istoriei Maramureșului a fost urmărită de Ioan‑Aurel Pop fie în studii punctuale și volume de documente, fie în cercetări de sinteze privind istoria românilor din Transilvania, provincie înțeleasă cu un termen generic care desemna și regiunile vestice.

Editarea volumului al doilea din Diplome maramureșene și reeditarea primului volum din aceeași lucrare, în conformitate cu normele de editare și traducerea documentelor latine și a celor câteva de limbă maghiară sunt fără nicio îndoială realizări de excepție. Prin repunerea în circuitul științific contemporan a mai bine de 700 de documente medievale și premoderne, din secolul al XIV‑lea, până la finalul secolului al XVII‑lea, i se oferă specialistului o imagine de ansamblu și în durată lungă a instituțiilor și a elitei românești din voievodatul devenit, mai apoi, comitatul Maramureșului.

În privința istoriei Maramureșului, cercetările istoricului Ioan‑Aurel Pop au avut ca arie de interes în primul rând editarea celui de‑al doilea volum din Diplome maramureșene[7], de reeditare a primului volum din aceeași colecție de documente[8], dar și de publicare a numeroase studii punctuale din istoria medievală[9]. Dar o mare parte a studiilor și a cărților publicate de Ioan‑Aurel Pop despre instituțiile și elita politică românească din Transilvania includ și Maramureșul medieval. Astfel, istoricul a reușit să reconstituie evoluția instituțiilor românești pe întregul areal al Transilvaniei și să remarce caracterul unitar al organizării lor.

Ioan‑Aurel Pop a reușit să reconstituie etapele cuceririi și integrării ducatelor româno‑slave și a situației românilor în noile realități politice. În această nouă realitate politică, două vor fi direcțiile de acțiune ale cnejilor și voievozilor români. În primul rând, vor încerca să obțină din partea regelui confirmarea vechilor stăpâniri, prin obținerea de documente de danie. Dar, așa cum preciza istoricul Ioan‑Aurel Pop, „dinastia Angevinilor – obișnuiți, în țările lor occidentale, cu reguli precise de organizare a societății, cu o anumită ordine, inclusiv a regimului patrimonial – a încercat să uniformizeze cutumele așa de diferite, într‑o țară formată din atâtea țări, etnii și religii (confesiuni). Regula de bază, care se prefigurase de decenii bune, era deținerea dreptului de proprietate a moșiilor în temeiul documentului scris”[10]. În consecință, va exista o adevărată competiție pentru obținerea documentelor de confirmare. Un alt deziderat al cnejilor și voievozilor a fost de a intra în rândurile nobilimii adevărate a regatului, lucru și mai greu de realizat. Atât pentru obținerea confirmării scrise de danie, cât și pentru intrarea în rândul nobilimii adevărate era nevoie de servicii făcute puterii centrale, regelui și coroanei sfinte a regatului în baza raporturilor de suzeranitate‑vasalitate. Cel mai bine se observă acest lucru în Maramureș, spațiu intrat mai târziu sub dominația maghiară.

O parte a cnejilor și voievozilor români din Maramureș vor depune eforturi mari pentru slujirea puterii centrale, ei fiind convinși că era singura cale de a‑și păstra avantajele. O altă parte, însă, vor considera că trebuie să‑și păstreze vechile instituții, să‑și conserve autonomia față de puterea centrală, să se împotrivească tendințelor regilor maghiari de‑a impune reguli noi prin care era subminată autoritatea cnejilor și voievozilor. Ioan‑Aurel Pop a remarcat că situația românilor și a elitei lor politice era una mai specială. Românii fuseseră populația cucerită. Ei se mai diferențiau de noii stăpâni prin origine, credință și confesiune. În plus, prezența la frontierele sudice și estice ale regatului a populației românești care a reușit să‑și constituie un stat a accentuat sentimentele antiromânești și antiortodoxe din partea elitei politice din regat. Conflictele cu aceste formațiuni statale au contribuit și ele în mare măsură la accentuarea clivajului dintre puterea centrală și românii din interiorul și din afara frontierelor regatului. Documentele din epocă prezintă frământarile elitei politice românești în privința căilor de urmat față de puterea politică din regat.

O parte a elitei politice avându‑l în fruntea ei pe voievodul Bogdan a decis să se împotrivească. Când n‑au mai avut șanse de a câștiga în Maramureș, Bogdan, cu o parte a familiarilor săi, a trecut în Moldova. Drept pedeapsă pentru trecerea în Moldova și înlăturarea lui Balc, fiul lui Sas, familiari credincioși ai regelui Ludovic cel Mare, acesta din urmă îi confiscă lui Bogdan moșia Cuhea, cu cele 8 sate din Maramureș. În documentul din 2 februarie 1365, regele scrie că „Bogdan şi fiii săi, fulgeraţi de diavolul, duşmanul neamului omenesc – care, rănindu‑le greu inima cu săgeţile «sale» înveninate de viclenie şi înşelăciune, i‑a îndemnat de mai multe ori să se abată de la calea adevărului şi de la statornicia credinţei datorate – plecând pe ascuns din zisul nostru regat al Ungariei în suspomenita noastră ţară moldovenească, uneltesc să o păstreze spre paguba maiestăţii noastre; «drept care noi», pentru ca nebunia lor să nu fie cumva pildă altora, care ar cuteza fapte asemănătoare, am lipsit şi despuiat cu totul, ca pe nişte nevrednici, pe acel Bogdan şi fiii săi.“[11] Fără îndoială, deși textul este oarecum impregnat de formule teologice, Bogdan este totuși descris ca fiind viclean și înșelător; de asemenea, el și fiii săi sunt considerați nevrednici, iar gestul lor este asemuit cu o adevărată nebunie. Apelativele sunt adresate deopotrivă lui Bogdan și fiilor săi. Nemulțumirea regelui față de gestul lui Bogdan și al familiarilor săi cu greu poate fi reprimată, semn clar că trecerea și ocuparea Moldovei se făcuse de curând.

Dintre rezultatele cercetării istoriografice ale profesorului, remarcăm faptul că a surprins continuitatea lumii româneşti din Maramureș, după cucerirea sa de Regatul Maghiar. Mecanismele de reacţiune ale lumii româneşti au fost diverse, de la rezistenţă militară, armată, la eforturile elitei politice de a se integra în noile structuri statale.

 

Note:
[1] Vezi, pentru bibliografia lucrărilor lui Ioan‑Aurel Pop, Mihaela Bedecean, Academician Ioan‑Aurel Pop, Bibliografia selectivă a operei științifice, în Istoria ca datorie. Omagiu academicianului Ioan‑Aurel Pop la împlinirea vârstei de 60 de ani, coordonatori: Ioan Bolovan, Ovidiu Ghitta, Cluj‑Napoca, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2015, p. 13‑60.
[2] Ibidem.
[3] Instituţii medievale româneşti. Adunările cneziale şi nobiliare (boiereşti) din Transilvania în secolele XIV‑XVI, Cluj‑Napoca, Editura Dacia, 1991, 256 p. [teza de doctorat]; Românii și maghiarii în secolele IX‑XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, Cluj‑Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 1996, 245 p. Ediţia a II‑a, revizuită și adăugită, Cluj‑Napoca, Editura Tribuna, în 2003, 290 p. Ediţia în limba engleză, Cluj‑Napoca, 1996, 246 p.; Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul, Cluj‑Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 1997, 274 p.; Geneza medievală a naţiunilor moderne (secolele XIII‑XVI), Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998, 232 p.; Naţiunea română medievală. Solidarităţi etnice româneşti în secolele XIII‑XVI, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998, 180 p.; Contribuţii la istoria culturii româneşti (cronicile braşovene din secolele XVII‑XVIII), Cluj‑Napoca, Editura Dacia, 2003; Memoriu topografic şi statistic asupra Basarabiei, Valahiei şi Moldovei, provincii ale Turciei în Europa, [Editor împreună cu Sorin Şipoş], Institutul Cultural Român, Centrul de Studii Transilvane, Cluj‑Napoca, 2004; Istoria Transilvaniei, I‑III, Cluj‑Napoca, 2003‑2008; Silviu Dragomir şi dosarul Diplomei Cavalerilor Ioaniţi, Cluj‑Napoca, 2009, 210 p. (în colaborare cu Sorin Şipoş); Patrimoniul cultural al României. Transilvania (lucrare în limbile română, engleză, franceză, germană şi italiană), [Coordonator] Institutul Cultural Român ‑ Centrul de Studii Transilvane, Cluj‑Napoca, 2004, 292 p.; (în colaborare cu Marius Porumb), Din mâinile valahilor schismatici. Românii şi puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII‑XIV), Bucureşti, Editura Litera, 2011.
[4] Mihaela Bedecean, Academician Ioan‑Aurel Pop, Biblio­grafia selectivă a operei științifice, în Tradiții istorice românești și perspective europene. In honorem academician Ioan‑Aurel Pop. Coordonatori: Sorin Șipoș, Dan Octavian Cepraga, Ion Gumenâi, Editura Universității din Oradea, Editura Universității de Stat din Moldova, Oradea‑Chișinău, 2015, p. 35‑103.
[5] Izvoare privind evul mediu românesc. Ţara Haţegului în secolul al XV‑lea. Vol. I (1402‑1473), Cluj‑Napoca, Editura Dacia, 1989, 327 p. Introducere şi ediţie îngrijită, în colaborare cu Adrian Andrei Rusu, Ioan Drăgan. Instituţii medievale româneşti – adunările cneziale şi nobiliare (boiereşti) din Transilvania în secolele XIV‑XVI, Cluj‑Napoca, Editura Dacia, 1991, 256 p. Silviu Dragomir şi dosarul Diplomei Cavalerilor Ioaniţi, Cluj‑Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2009, 210 p. (în colaborare cu Sorin Şipoş); Diplome maramureşene din secolele XVI‑XVIII, provenite din colecţia lui Ioan Mihalyi de Apşa, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2010, 467 p. (coordonator; autor în colaborare cu Mihai Dăncuş, Adinel Dincă, Andreea Mârza); „Despre publicarea documentelor latine medievale după copii târzii (din secolul al XIX‑lea)” în: The Historian’s Atelier. Sources, Methods, Interpretations, coord. Sorin Şipoş, Gabriel Moisa, Mircea Brie, Florin Sfrengeu, Ion Gumenâi, Cluj‑Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2012, pp. 203‑211. Diplome maramureşene din secolele XVI‑XVIII, provenite din colecţia lui Ioan Mihalyi de Apşa, ediţia a II‑a revizuită şi adăugită, Cluj‑Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2012, 503 p. (coordonator; autor în colaborare cu Mihai Dăncuş, Adinel Dincă, Andreea Mârza); „Manifest pentru meseria de istoric” în: The Historian’s Atelier. Sources, Methods, Interpretations, coord. Sorin Şipoş, Gabriel Moisa, Mircea Brie, Florin Sfrengeu, Ion Gumenâi, Cluj‑Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2012, pp. 7‑11. Silviu Dragomir et le dossier du Diplôme des Chevaliers de St. Jean, Cluj‑Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2012, 221 p. (în colaborare cu Sorin Şipoş); „Un text latin din 1531, despre raporturile moldo‑polone de la arhivele de stat din Milano”, în: The Steppe Lands and the World Beyond Them – Studies in Honor of Victor Spinei on His 70th Birthday, editori Florin Curta, Bogdan‑Petru Maleon, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2013, pp. 761‑778.
[6] Contribuţii la istoria culturii româneşti. Cronicile braşovene din secolele XVII‑XVIII, ediţia a II‑a, Cluj‑Napoca, Editura Dacia XXI, 2011, 272 p.; Din mâinile valahilor schismatici. Românii şi puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII‑XIV), Bucureşti, Editura Litera Internaţional, 2011, 381 p.; „De manibus Vallacorum scismaticorum…”. Romanians and Power in the Mediaeval Kingdom of Hungary (The Thirteenth and Fourteenth Centuries), Frankfurt am Main, Peter Lang Verlag, 2013, 516 p.; Istoria, adevărul şi miturile (Note de lectură), Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2014, XXII, 401 p. Moldova medievală văzută dinspre Transilvania, Editura Junimea, Iași, 2024, 218p. Originile medievale ale civilizației românești moderne. Occidentul Latin și Orientul Bizantin, Editura Litera, Chișinău, 2024, 256 p.
[7] Diplome maramureşene din secolele XVI‑XVIII, provenite din colecţia lui Ioan Mihalyi de Apşa, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2010, 465 p. (coordonator şi coautor Ioan‑Aurel Pop); Diplome maramureşene din secolele XVI‑XVIII, provenite din colecţia lui Ioan Mihalyi de Apşa, Bucureşti, Editura Academiei Române, Ediția a II‑a, revăzută și adăugită, 2012, 483 p. (coordonator şi coautor Ioan‑Aurel Pop).
[8] Dr. Ioan Mihalyi de Apşa, Diplome maramureșene din secolele XIV și XV. Ediția a IV‑a. Traducere din limba latină și note de prof.univ.dr. Ioan Rus. Prefață de prof.univ.dr. Ioan‑Aurel Pop, Editura Societății Culturale Pro Maramureș „Dragoș Vodă”, Cluj‑Napoca, 2009, 983 p.
[9] Ioan‑Aurel Pop „Legături artistice şi culturale între Ţara Maramureşului şi celelalte ţinuturi româneşti în secolul al XVIII‑lea”. În: Marmaţia, 1979‑1981, V‑VI, p. 513‑518. /În colaborare cu Marius Porumb/. Idem, „Un cnezat maramureşean în veacurile XIV şi XV: câteva observaţii privind caracterul şi specificul stăpânirii cneziale”. În: Acta Musei Napocensis, 1985‑1986, XXII‑XXIII, pp. 239‑249. Idem, „Bogdan Voievod, întemeietorul”. În: Tribuna, 1991, III, nr. 18, din 2‑8 mai, p. 9. „Cuvânt înainte”. În: Alexandru Filipaşcu, Patronime maramureşene. Genealogia familiei de Dolha şi Petrova. (Nobili maramureşeni urmaşi ai Dacilor Liberi), ediţie de Livia Piso‑Filipaşcu, Bucureşti, Editura Albatros, 2003, pp. 5‑6. Idem, „O aniversare inventată. Falsul hronic al descălecatului Moldovei: 1359, anul care nu a însemnat nimic”. În: Magazin istoric, 2009, XLIII, nr. 5, pp. 5‑11. Idem, Nicolae Iorga despre Ţara Maramureşului la 1400”. În: Memoriile Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologice, 2010, XXXIV, pp. 37‑49. Idem, „Ţara Maramureşului în secolul al XIV‑lea – interferenţe etnice şi confesionale”. În: Istoria culturii. Cultura istoriei. Omagiu profesorului Doru Radosav la vârsta de 60 de ani, coord. Ionuţ Costea, Ovidiu Ghitta, Valentin Orga, Iulia Pop, Cluj‑Napoca, Editura Argonaut, 2010, pp. 45‑61. Idem, „Le pays du Maramureş au XIV‑e siècle – interférences ethniques et confessionnelles”. În: Studia Universitatis „Babeş‑Bolyai”. Historia, 2011, LVI, nr. 1, pp. 27‑44. Idem, „Genealogii maramureşene medievale – exemplul familiei Gorzo (Gurzău) de Ieud”. În: Maramureş – vatră de istorie milenară. Volum omagial – 15 ani de activitate a Societăţii Culturale Pro Maramureş, vol. VII, ediţie de Vasile Iuga, Cluj‑Napoca, Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş „Dragoş Vodă”, 2011, pp. 85‑101. Idem, „Maramureşul… intrând pe furiş la moldoveni ‑ reflecţii pe marginea unei idei de unire românească din secolul al XVI‑lea”. În: Convorbiri literare. Revistă a Uniunii Scriitorilor din România, 2014, CXLVIII, nr. 12 (228), pp. 36‑43.
[10] Ioan‑Aurel Pop, Din mâinile valahilor schismatici. Românii și puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII‑XIV), p. 101.
[11] Documenta Romaniae Historica. Seria D, Relații între Țările Române (1222‑1456), vol. I, București, p. 82‑83; Dr. Ioan Mihalyi de Apşa, Diplome maramureșene din secolele XIV și XV. Ediția a IV‑a. Traducere din limba latină și note de prof.univ.dr. Ioan Rus. Prefață de prof.univ.dr. Ioan‑Aurel Pop, Editura Societății Culturale Pro Maramureș „Dragoș Vodă”, Cluj‑Napoca, 2009, p. 73‑74.

Total 0 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button