Contemporanul » Modele » George Grigoriu în dialog cu Victor Voicu. Quo Vadis, Europa Creştină?

George Grigoriu în dialog cu Victor Voicu. Quo Vadis, Europa Creştină?

Aceşti veniţi în spaţiul european se enclavizează, se izolează, cerând toleranţă de la gazde. Ştiţi cuvântarea acelei doamne prim-⁠ministru a Australiei? „Aţi venit la noi, nu v-⁠am chemat, v-⁠am primit, veţi fi obligaţi să acceptaţi regulile noastre. Dacă nu, noi nu v-⁠am chemat, nu v-⁠am obligat să veniţi. Puteţi să plecaţi oricând”. Acea doamnă a avut demnitatea, a avut curajul politic să spună nişte lucruri care au avut răsunet. E de remarcat faptul că şi acum e preluată ideea-⁠cheie a discursului d-⁠sale. Problema se cuvine, cred eu, tratată în felul următor. Faptul că tu vii la mine acasă şi îmi impui regulile tale, mie mi se pare de o ciudăţenie inacceptabilă. Incapacitatea acestor oameni cu altă educaţie de a se adapta. Ideea unei persoane, lider european de anvergură, că „îi voi folosi ca mână de lucru”? „Errare humanum est”? Expresia gnomică lansată de Cicero, în acest context, este imposibilă. Giovanni Sartori spune foarte clar: „Nu vă faceţi iluzii” – această personalitate a şi murit recent – „nu se vor adapta, ci din contră, vor încerca să impună regulile jocului”, jocurilor religiei şi ale educaţiei lor. Capacitatea lor de adaptare la civilizaţia europeană tinde spre zero, aşa cum aţi spus. Dovadă enclavele.

Aluzia vizează consecinţele geopolitice la nivelul Europei, consecinţele gravei perturbări a relaţiei societăţii cu religia creştină, cu viaţa spirituală. Eu sunt un om de ştiinţă – aşa zice lumea cel puţin – sunt cercetător de vreo 60 de ani, sunt medic ca formaţie, farmacolog, într-⁠o lume care se află la graniţa dintre medicină şi ştiinţele exacte. Dacă nu ştii puţină chimie şi fizică nu prea poţi să abordezi subiectul respectiv. Ca om de ştiinţă, mi-⁠e foarte greu să identific un antagonism, să identific şi să definesc un antagonism între ştiinţă şi religie

Creştinismul, în ADN-⁠ul său, are tocmai acest sâmbure al toleranţei, al iubirii dincolo de graniţa religioasă.

Aşa este.

Avem, pe de o parte, sâmburele acesta religios, pe de altă parte, avem aspectul social, care nu poate fi neglijat. Şi atunci suntem într-⁠o uşoară tensiune. Cum reuşim să armonizăm cele două planuri, pentru că nu te poţi numi creştin şi să ridici un gard, spunând „tu nu poţi să vii la mine”. Nici nu poţi să-⁠l laşi să vină la tine în casă şi să-⁠şi facă regulile, să devii chiriaş în propriul tău lăcaş. E o chestiune foarte delicată.

Domnule George Grigoriu, ştiţi ce mi-⁠aţi sugerat acum? Formidabilul sacrificiu al lui Brâncoveanu şi al familiei sale. Sfântul Constantin Brâncoveanu s-⁠a sacrificat, apărându-⁠şi şi păstrându-⁠şi credinţa. E un exemplu de o forţă morală absolut dramatică şi, totodată, exemplară. Dacă te duci să-⁠i vezi moaştele şi îţi evoci tragedia, pleci îndurerat.

La Biserica Sfântu Gheorghe, la kilometrul zero.

Dacă eşti mai sensibil, plângi. Creştinismul este o religie extraordinară prin valoarea ei umană, prin apropierea de sufletul omenesc, de percepţia binelui, de capacitatea de a-⁠ţi înţelege aproapele tău, de a-⁠l apăra. „Iubeşte-⁠ţi aproapele ca pe tine însuţi” e un concept de o frumuseţe fără seamăn. Această parte morală, această parte etică a religiei creştine este absolut extraordinară! Problema este alta. Deci, nu este vorba că musulmanii nu tolerează creştinismul. Problema este că creştinismului european acceptă să fie substituit de o altă religie, de cu totul altă natură şi de cu totul altă factură. Aici este problema.

Tot de la tribuna Academiei Române, distinsul rector al Universităţii Romano-⁠Catolice, citându-⁠l pe Papa Francisc, a spus că „Europa, creştinismul european se va retrage în comunităţi mici şi acolo va subzista”. Ceea ce nu pare un scenariu imposibil.

N-⁠am terminat ideea că Europa creştină de Est, sub presiunea comunismului, n-⁠a devenit atee. A supravieţuit şi e mai puternică acum decât Occidentul Europei. Creştinismul, ortodoxismul mai ales. Eu iubesc Biserica Catolică pentru valoarea ei, dar creştinismul ortodox, în Europa de Est, este în creştere. În România avem în jur de 86%. În Moldova sunt peste 90%. În toate ţările din jur creştinismul e în creştere, catolicismul e în scădere. Personal îmi pare foarte rău. Dar, iată că, sub presiunea comunismului, ortodoxia nu a scăzut în forţă, în popularitate, în prezenţă şi în dominanţă, din punct de vedere numeric. Această chestiune cu enclavizarea este înfricoşătoare. Nu suntem în timp de bejenie, nu suntem în cruciade ca să ne enclavizăm şi să putem supravieţui ca ortodoxism sau catolicism. E ciudat! Eu sunt de acord că e o teorie, dar de ce să ajungem aici? În numele cărei idei? În numele toleranţei? Eu cred că trebuie să apărăm creştinismul, să-⁠l apărăm, să ajungem chiar la sacrificii de tip Brâncoveanu! Mă întreb şi eu. Am pus nişte întrebări, dacă vă aduceţi aminte, în Conferinţa mea. Şase sau şapte întrebări…

Erau exact întrebările de încheiere.

Acele şase sau şapte întrebări, vă spun foarte sincer, nici nu mi-⁠au luat mai mult de vreo 5-⁠10 minute să le redactez, pentru că nu sunt, zic eu, geniale, sunt de bun simţ. Între altele, m-⁠am întrebat: de ce ţări foarte bogate din zona Golfului, foarte bogate şi cu suprafeţe, cu spaţii, teritorii libere, ample, nu oferă găzduire acestor oameni de multe ori chinuiţi de soartă, victime ale războiului. Dar, nota bene, nu toţi. Există statistici, cum le-⁠au realizat specialiştii nu ştiu: zeci de mii de terorişti sunt găzduiţi de statele occidentale: Franţa, Anglia şi Germania. De ce aceste state bogate, musulmane, nu-⁠şi ajută coreligionarii? De ce trebuie să recurgă la ajutor european cu consecinţele pe care le expun toţi oamenii realişti? „Quo vadis, Europa?” Încotro, Europa? Ce intenţie avem, de fapt, cu civilizaţia iudeo-creştină, europeană? Cu fundamentele ei de 2000 de ani, cu valorile ei uriaşe? Am văzut foarte bine ce au făcut ISIS. Chiar cu templele necreştine. Orice valoare care are o anumită simbolistică pentru cultura lumii a fost dărâmată cu târnăcoapele! Întrebarea încotro? este dramatică, provocatoare şi îngrijorătoare.

Aţi amintit mai devreme de rezistenţa ortodoxă la comunism şi la acest fenomen al secolului al XXI-⁠lea. Aş vrea să completez un pic ceea ce spuneaţi. Mergând în comunităţile româneşti din afară, din diaspora, am întâlnit acest fenomen de care dumneavoastră aţi amintit: comunităţile româneşti sunt omogene, omogene în jurul Bisericii. La Londra, pentru că aţi amintit de Londra, în biserica Sfântu Gheorghe, în fiecare duminică, vin aproape 500 de români, dintre care 100 de copii, care se împărtăşesc duminică de duminică. Peste drum, nu departe, la Saint Paul, vine lumea. Dar vine lumea în vizită.

Să vadă monumentul.

Mai mult turistic. Aş putea să continui cu această listă de exemple aproape în toate capitalele europene. Putem să ne ducem în Franţa, putem să ne ducem în oraşele din Europa, din Italia. Ceea ce se întâmplă în acest moment e un tipar aproape…

Turistic.

Corect. Aşa constat şi eu.

Şi eu mă duc ca turist. Dar biserica ortodoxă e biserica mea, credinţa mea e credinţa mea. Originile pornesc de la Iluminismul francez şi Revoluţia Franceză. Această separare e violentă. Revoluţiile au contribuţii mari la civilizaţia şi progresul omenirii, dar sacrificiile uneori sunt intolerabile! Gândiţi-⁠vă la ce s-⁠a întâmplat cu „copiii Revoluţiei Franceze”. Ei înşişi au dispărut sub ghilotină. Problema este delicată, dar Iluminismul, Diderot, Helvetius, Rousseau, ideologul Revoluţiei Franceze într-⁠un fel, cel puţin aşa e considerat, precum şi toţi ceilalţi, sunt superbi! În 1793 este desfiinţată Academia Franceză! Lavoisier a cerut să mai fie lăsat trei zile, înainte de a-⁠l ghilotina; avea ceva experienţe de terminat! Şi ce s-⁠a întâmplat peste câţiva ani, peste 2-⁠3 ani? Academia Franceză, marea academie, strălucita Academie Franceză, 1635, înfiinţată de Richelieu? Revoluţionarii francezi, peste trei ani, au reînfiinţat Academia Franceză, Institutul Franţei, cu mare pompă! Se spune că a fost o exagerat de mare pompă! Descrie impresionant Dimitrie Gusti în 1923, acum aproape o sută de ani… Peste 5-⁠6 ani se împlinesc 100 de ani de la discursul lui Dimitrie Gusti despre „Rolul Academiilor în societăţile omeneşti şi în societatea românească, Academia Română”. Deci, iată erori reparate aproape prin supramăsură! Se pare că s-⁠a făcut o demonstraţie, o demonstraţie de grandoare prin reînfiinţarea Academiei Franceze, pentru că Academia Franceză era a poporului francez, era a elitelor, a poporului francez şi a elitelor poporului francez. Dar destinul princeps – ca şi al Academiei Române – stă în identitate şi limbă. Apropo de revoluţii şi de schimbări. Reperele majore rămân însă. Iluminismul a combătut relaţia stat-⁠religie. Dar nu e nici o incompatibilitate aici, şi am să vă arăt o altă opinie a Academiei Naţionale de Ştiinţe Americane.

În acest moment avem o altă dilemă: pe de o parte, România întăreşte Europa prin comunităţile româneşti, şi aici vorbim de substratul spiritual, pentru că aceste comunităţi capătă vitalitate prin diaspora românească, cum am spus, una omogenă, credincioasă, ataşată valorilor tradiţionale în oraşele unde aceste comunităţi sunt găzduite. Iar pe de altă parte, România iese tot mai slăbită. Şi aceasta este o altă temă, lansată tot de Academia Română.

Da. Această emigraţie românească pentru noi este o dramă. De bună seamă, această afirmaţie a mea nu se îndreaptă spre emigranţii români, pe care-⁠i respectăm şi-⁠i iubim. Patru milioane de români emigraţi sunt un alt popor român. Făcând parte din diaspora, un emigrant spune: „Poporul român global”. Poporul, atenţie! Impresionant! Şi sunt multe aspecte la mijloc. Noi trebuie să ne apropiem din ce în ce mai mult emigraţia, diaspora românească. Diaspora românească este valoroasă, este o structură populaţională, este un popor educat care a plecat din ţară. Sunt cei performanţi, inclusiv medici, din meseria mea, între 30-⁠50 de ani. A fost, pentru noi, o pierdere uriaşă: economică, ţinând de resursă umană, din punct de vedere social, din punctul de vedere al perspectivelor României. Acest popor educat, de fapt, susţine dezvoltarea economică a Europei.

Dar nu suntem conştienţi de acest lucru.

„Ştiinţa, evoluţia şi creaţionismul fac clar dovada că evoluţia poate fi în întregime compatibilă cu faptele religioase. Ştiinţa şi religia sunt căi diferite de a înţelege lumea. Este fără sens plasarea lor în opoziţie, reducând potenţialul fiecăruia de a contribui la un viitor mai bun”. Atenţie: semnează preşedintele Academiei Naţionale de Ştiinţe din Statele Unite, preşedintele Institutului de Medicină şi preşedintele Consiliului Academiei

Nu suntem conştienţi, n-⁠am reuşit să ni-⁠i apropiem, n-⁠am reuşit să creăm condiţii să se şi întoarcă. Sunt ţări care încearcă şi această variantă: să folosească resursele şi economiile diasporei respective, diasporei româneşti în speţă, să facă investiţii să se dezvolte regiunile. Cum să mai dezvolţi regiunile, unele regiuni ale ţării, sărace, care sunt şi depopulate? Depopularea zonelor lor creează, evident, o descurajare majoră a oricăror investiţii. Problema diasporei româneşti trebuie tratată la nivelul valorii ei! Şi aş vrea să evoc o întâmplare care ne-⁠a marcat pe noi, cei din Academia Română, şi încerc să transfer informaţia respectivă la nivelul unui public mai larg. A existat în România un ambasador al Franţei, acum circa 8-⁠10 ani, Philippe Etienne. Om de ştiinţă, om de mare anvergură. Precizez că acum este consilierul diplomatic al preşedintelui Macron. Vorbeşte româneşte şi e un om de mare anvergură intelectuală. A ţinut, pe vremuri, un discurs în aula Academiei Române, „Acei români care au făcut Franţa”. Rămâi fără replică. Ce a vrut să spună? A evocat marii intelectuali români dintre cele două Războaie şi din prezent, o minoritate ca număr, relativ redusă, dar de o valoare extraordinară, care a dat conotaţii majore culturii franceze prin ceea ce au transferat ei din punctul de vedere al performanţei culturale: scriitori, oameni de artă, filosofi: Cioran, cred că e suficient să-⁠l evocăm pe el, mai sunt şi Ionesco, C. Brâncuşi etc. Nu se punea problema unei incompatibilităţi culturale. Noi ne tragem major rădăcinile din cultura franceză. Era o performanţă adusă de la spiritul românesc spre spiritul francez. Această îngemănare a produs nişte valori extraordinare. Cred că Philippe Etienne – mi se pare că o să-⁠l avem invitat anul viitor – a făcut un elogiu absolut impresionant. Am cuvântarea aici; o s-⁠o republicăm.

Domnule academician, pentru că timpul este cel mai mare vrăjmaş al acestei emisiuni…

Din păcate…

… Şi al nostru în general… Aş vrea să amintesc faptul că recent aţi avut o vizită la Vatican, unde i-⁠aţi conferit titlul de membru al Academiei Române, suveranului pontif.

Vă mulţumesc că amintiţi acest lucru.

Este membru al Academiei Române în mod oficial.

A fost un moment impresionant vizita la Vatican. Ne-⁠a emoţionat extraordinara primire de către Sanctitatea Sa a delegaţiei române, alcătuită din membrii biroului prezidiului Academiei Române. Am fost însoţiţi şi de trei dintre soţiile noastre. Am fost primiţi de Sanctitatea Sa, Papa Francisc, într-⁠o audienţă privată. La întrevedere a participat şi ambasadorul nostru la Vatican. A fost impresionantă primirea. Sanctitatea Sa ne-⁠a declarat că primeşte oferta Academiei Române, deşi ni s-⁠a spus cu fermitate: nu-⁠i faceţi propunerea, riscaţi să vă refuze. Noi ne-⁠am asumat răspunderea şi ne-⁠am expus unui potenţial de risc de a fi refuzaţi, dar Papa Francisc ne-⁠a răspuns, aproape, într-⁠o secundă: „Primesc din prietenie pentru voi, pentru Academia Română şi pentru România. Să transmiteţi în România gândurile mele bune şi Preafericitului Patriarh Daniel. Voi face în România o vizită în 2018 sau 2019”. Sanctitatea Sa ne-⁠a vorbit extrem de cald, cu o privire şi o căldură emoţionante. Se vede, se simte forţa marii personalităţi a catolicismului mondial. A fost, remarc, încă o dată, o vizită care lasă amintiri. Avem şi fotografii, pe care o să le difuzăm, pentru că avem acest drept pentru un număr relativ restrâns de fotografii care marchează aceas-tă vizită.

Aşadar, după Papa Ioan Paul al II-⁠lea, Papa Francisc e al doilea suveran pontif care primeşte titlul de membru al Academiei Române. Şi pentru că acest moment nu este întâmplător şi, probabil, va fi un subiect pe care Laboratorul de Istorie şi Geopolitică condus de domnul Dan Dungaciu îl va interpreta din toate perspectivele, aş vrea să vă întreb: ce înseamnă acest moment într-⁠o perioadă în care, făcând referire la modul în care am început emisiunea, practic lumea creştină ar trebui să fie mult mai solidă, pentru că vremurile…

Lumea creştină trebuie să uite că s-⁠a împărţit în nişte facţiuni. Lumea creştină de aceea se numeşte creştină: îl au ca reper pe Omul-Dumnezeu, care este Iisus Christos. De aceea se numeşte creştină.

Acesta e şi elementul invocat la Liturghie, pentru unitatea credinţei.

Lumea creştină este o forţă morală uriaşă şi trebuie să devină şi să rămână o forţă geopolitică.

Cred că teologii secolului al XXI-⁠lea au o mare responsabilitate şi probabil că mai mult ca oricând aceste punţi de dialog ar trebui să găsească nişte răspunsuri adecvate la întrebările vremurilor pe care le trăim. Aş vrea acum, din perspectiva omului de ştiinţă, a medicului, să încheiem practic această emisiune, pentru că – dincolo de calităţile oficiale – cred că experienţa profesională, experienţa de viaţă reprezintă până la urmă cel mai bun reper atunci când încerci să convingi pe cineva. Unde este Dumnezeu în sistemul de valori al medicului, şi nu a academicianului Voicu?

Devine o convingere practic intimă a creaţiei. Convingere care s-⁠a format ferm şi durabil, rezistă în timp, deşi poate că ar fi fost firesc să cred princeps. Nu de când m-⁠am născut, de când am devenit conştient de eul meu. Ei, nu s-⁠a întâmplat aşa, şi v-⁠am mărturisit şi de ce şi cum s-⁠au întâmplat lucrurile sub presiunea doctrinei marxist-⁠leniniste. Totuşi, eram sub influenţa bunicii mele, care era o persoană cu totul specială, ca orice bunică. Am iubit-⁠o enorm, şi ea pe mine; ea m-⁠a învăţat rugăciunile. Credinţa s-⁠a format pe măsură ce la întrebările mele nu puteam răspunde numai prin recursul la cunoştinţele mele, care uneori erau, vedeam limpede, profunde. Spun acest lucru cu smerenie. Am constatat ulterior că nu derapez. Ţin în mâini o carte, o publicaţie, intitulată Ştiinţa, evoluţia şi creaţionismul, editată de Academia Naţională de Ştiinţe a Statelor Unite. E una dintre cele mai prestigioase instituţii academice din lume, din motive uşor de înţeles. Institutul de Medicină este componenta medicală a Academiei Naţionale de Ştiinţe. Şi pentru dumneavoastră, şi pentru telespectatori sau invers, pentru că îi respectăm şi pe domniile lor, cităm exact ce se scrie în această carte în trei rânduri: „Ştiinţa, evoluţia şi creaţionismul fac clar dovada că evoluţia poate fi în întregime compatibilă cu faptele religioase. Ştiinţa şi religia sunt căi diferite de a înţelege lumea. Este fără sens plasarea lor în opoziţie, reducând potenţialul fiecăruia de a contribui la un viitor mai bun”. Atenţie: semnează preşedintele Academiei Naţionale de Ştiinţe din Statele Unite, preşedintele Institutului de Medicină şi preşedintele Consiliului Academiei. Deci, acele cam penibile încercări de a opune ştiinţa religiei, afirmaţiile conform cărora „Dumnezeu a murit!”, iar „Ştiinţa a învins religia”, sunt nişte încercări eşuate în grotesc. E bine să ne abţinem, să ne păstrăm respectul faţă de valorile umanităţii. Sunt valori perene ale umanităţii: şi ştiinţa, şi religia, şi spiritualitatea, şi cultura lumii.

■ Dialogul reprezintă versiunea stilizată
a emisiunii Realitatea spirituală de la Realitatea TV,
difuzată în data de 17 decembrie 2017

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now