Gânduri la o aniversare
În călătoria vieţii sale trudnice şi pasionante, în strădania de decenii pentru redescoperirea adevărului trecutului românesc, mereu descifrat în contextul european şi universal al evoluției sale, Preşedintele Academiei Române – distinsul meu Coleg, Ioan‑Aurel Pop – a ajuns la borna 70. Iar vectorul Timp a continuat să înregistreze an de an, în numele şi în interesul culturii istorice, noi izbânzi în câmpul cercetătorului neobosit, întregit de chipul luminos al dascălului de la catedră, formator de noi apărători şi promotori ai țelurilor muzei Clio, ai valorilor autentice ale dăinuirii noastre.
Studiile sale caracterizate de acribia investigării surselor documentare, deopotrivă române şi străine, şi interpretarea comparativă a acestora au deschis permanent noi orizonturi de cunoaștere şi înțelegere, s‑au constituit în repere definitorii ale Istoriografiei naționale.
În personalitatea sa puternică, în opera sa impresionantă trebuie să recunoaştem un mare istoric al Românilor, cu o capacitate de muncă remarcabilă şi o putere de sinteză convingătoare. În același timp, prin cărțile sale traduse în multe limbi şi prin conferințele susținute în diverse țări şi instituții de prestigiu, Ioan‑Aurel Pop se evidențiază drept un adevărat ambasador cultural al României. Un hotărât mesager al spiritualității noastre, ale cărui calități – vocația umanistă şi înțelepciunea bazate pe o profundă erudiție – au fost întotdeauna dublate, cu consecvență, de sobrietate şi demnitate în apărarea principiilor şi a valorilor academice, a limbii române şi a istoriei Neamului românesc.
De‑a lungul celor peste 40 de ani de când ne‑am întâlnit prima dată la Cluj‑Napoca, drumurile noastre s‑au intersectat în numeroase rânduri: la Bucureşti sau Veneția, la Paris sau la Oslo, la Roma, Sydney şi chiar la Havana; inițiativele şi împlinirile sale realizate cu autoritate științifică şi cu voința de a împărtăși învățăturile de căpătâi din „marea carte a națiunii” au fost întotdeauna motive de inspirație şi încredere, o invitaţie la dialog şi cooperare internațională productivă.
La ora unui bilanț de etapă – borna 70, aș mai adăuga încă un semn distinctiv al Profesorului Ioan‑Aurel Pop: acesta nu s‑a izolat vreodată în turnul de fildeș al înaltelor piscuri academice, ci a știut, prin scris şi vorbă, să se apropie de oameni, dăruindu‑le îndemnul şi forța interioară de a gândi şi acționa cu folos spre binele semenilor lor. Este felul în care el a ales să‑şi trăiască propria viaţă, să urmeze drumul său de onoare şi de biruință intelectuală ca un adevărat Om al Cetății.
Dragostea sa faţă de Trecut este fără îndoială dragostea sa ardentă de Viaţă.
Să ne trăiești, Iubite Frate Ionuţ!
Dumitru Preda