Contemporanul » Modele » Liliana Danciu: De la Adrian Marino la Mircea Braga

Liliana Danciu: De la Adrian Marino la Mircea Braga

Admirând ţinuta enciclopedică şi unicitatea perspectivei analitice şi interpretative a lui Adrian Marino în peisajul criticii româneşti, cu puţine corespondenţe pe plan mondial, Mircea Braga respinge, la rândul său, „dogmatismul” formulelor şi canoanelor impuse artificial de o metodă sau alta de cercetare şi adoptă o atitudine „liberală” în analiza fenomenului artistic.

Fără a putea vorbi despre o ştiinţă a esteticii, la mijlocul secolului al XIX-⁠lea se pun bazele criticii literare româneşti, dintru început un domeniu exclusivist al culturii, prin contribuţia unor intelectuali erudiţi de înaltă ţinută profesională preocupaţi să imprime o direcţie valorică autentică unei literaturi române aflate (încă) la începuturile sale. Până în perioada interbelică, trei mari teoreticieni au fost adevărate spirite directoare ale literaturii şi culturii române: Mihail Kogălniceanu, în prima jumătate a secolului al XIX-⁠lea, promotor al romantismului în Ţările Române; Titu Maiorescu, în cea de-⁠a jumătate a secolului al XIX-⁠lea, critic şi filosof al culturii, estetician şi teoretician al demersului creator poetic; Eugen Lovinescu, în prima jumătate a secolului XX, teoretician şi promotor al modernismului prin susţinerea necesităţii racordării literaturii române la cea europeană occidentală. Începând cu Titu Maiorescu este iniţiată, de altfel, o adevărată tradiţie românească în ceea ce priveşte estetica şi, implicit, cercetarea fenomenului artistic în raport de cel istoric şi cultural, tradiţie în care se înscriu Mihail Dragomirescu, Eugen Lovinescu, Garabet Ibrăileanu, Vasile Pârvan, Lucian Blaga, Mihai Ralea, George Călinescu şi Tudor Vianu, teoreticianul filosofiei culturii în spaţiul românesc. Formându-⁠se intelectual în şcolile occidentale (germană, franceză sau italiană) de filosofie, aceşti esteticieni români au fost spirite erudite de cultură enciclopedică, gânditori preocupaţi atât de pura teoretizare a fenomenului estetic şi cultural, cât şi de evidenţierea raportului artă/ realitate. Demersul analitic estetico-filosofic al lui Tudor Vianu, de la Dualismul artei (1925) şi culminând cu Filosofia culturii (1945), este structurat pe câteva idei-⁠ancoră esenţiale, în opinia lui Dragoş Niculescu: „valoare, activism, voinţă culturală, act cultural obiectiv, act cultural subiectiv, refacerea idealului clasic, operă (aşezată pe activism, clasicism, umanism, raţionalism)”.

În a doua jumătate a secolului XX, după 1948, în ciuda „închiderii” societăţii şi culturii româneşti în interiorul propriilor graniţe, prin studiile lui Tudor Vianu şi Adrian Marino, cercetarea filologică românească rămâne în continuare „deschisă” noutăţii prin metoda comparatismului. Datorită vocaţiei de pedagog, Tudor Vianu reuşeşte să coaguleze în jurul ideilor sale ceea ce s-⁠ar putea numi „o şcoală” de comparatism românesc. În studiul La izvoarele aventurii metodologice moderne. Studii de teorie literară (Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2013), Mircea Braga subliniază că Adrian Marino s-⁠a poziţionat dintru început împotriva rigidităţii impuse de metoda de cercetare academică (nu aderă la nici o „şcoală” ideologică, respinge ideea „înregimentării” intelectuale într-⁠o direcţie culturală anume, întrucât aceasta ar contraveni ideii de „deschidere” spirituală obligatorie în cercetare), dar „instituie o «direcţie»”, care cultivă analiza fundamentată pe studiu aprofundat şi extins, laborios şi aplicat al fenomenului literar, dar „deschisă” spre o continuă (re)interpretare.

Această linie de cercetare şi teoretizare a fenomenului literar (a „metafizicii” lui Adrian Marino întemeiată pe analiza „ideii” de literatură), caracterizată prin echilibru între „metodă” şi „creaţie”, este continuată de studiile criticului şi istoricului literar Mircea Braga. Format la reputata şcoală universitară clujeană, cu o cultură literară şi teoretico-⁠filosofică solidă de talia enciclopedismului marilor spirite umaniste ale culturii universale, alimentată de viziunile estetice ale lui Mihail Dragomirescu, Mihai Ralea, Tudor Vianu şi de hermeneutica lui Adrian Marino, Mircea Braga aparţine acelei categorii privilegiate de intelectuali, numiţi atât de poetic de Heidegger gânditori a căror „gândire este însăşi gândirea fiinţei”. Filolog-⁠filosof, preocupat de analiza complexă a fenomenului estetic în dubla sa calitate, de act artistic şi cultural, pe linia comparatismului erudit de anvergură largă promovat de Adrian Marino, Mircea Braga respinge dogmatismul formulelor rigide ale criticii literare cu privire la fenomenul literar pentru a alege, la rândul său, calea hermeneuticii (obligatoriu „creatoare”, în opinia criticului român contemporan, altfel şi-⁠ar anula propria esenţă) edificate pe documentarea laborioasă şi cât mai amplă, instituită deopotrivă pe verticala „istorică” şi pe orizontala „spaţială”. Criticul literar sibian abandonează calea „negativă” (sau negativistă?) a sentinţelor valorice „pozitiviste” în favoarea celei „pozitive” a interpretării textului, a hermeneuticii literare.

Mircea Braga îşi propune să continue eforturile de sintetizare a unei istorii a esteticii, demers început în Occident de Hegel şi Benedetto Croce, iar la noi, de Tudor Vianu. Începuturile esteticii sunt poziţionate sub semnul clasicului, hermeneutul român înţelegând prin estetică clasică o „estetică «împlinită», cu normativ complet” (La izvoarele…, p. 13) de tipul celei lui Kant, Hartmann, Croce, Lukacs, Vianu sau Ralea. Se constată că fractura analitică a esteticii este întemeiată pe dihotomia ştiinţă/ creaţie şi provoacă o falsă criză metodologică, a cărei finalitate s-⁠a constituit în necesitatea firească de a reconsidera conceptualizarea esteticii. Ridicată pe un piedestal metodologic fără precedent, în modernitate se ajunge la un fenomen îngrijorător de proliferare a teoreticului, conform proporţiei matematice câţi teoreticieni, tot atâtea… estetici. Mircea Braga numeşte această proliferare a teoriilor estetice drept „metaestetică absolută, «pură», în sine şi pentru sine” (Ibidem, p. 15). Ulterior, din aceeaşi dorinţă de desprindere de estetica aşa-⁠zis tradiţională, fiecare domeniu ştiinţific sau cultural ori direcţie ideologică îşi concepe propria estetică, de unde specializarea criticii de artă, determinând pozitivarea extremă a demersului explicativ al conceptelor şi, implicit, o „închidere” nefastă a câmpului analitic.

Dacă evităm absolutizarea unei metode de analiză în detrimentul alteia, constatăm că fiecare moment din istoria esteticii aduce plusvaloare în viziunea de ansamblu asupra actului critic, în dubla sa calitate de metodă şi creaţie: structura supune analiza rigorii; „revoluţia” psihologiei şi psihanalizei în analiza actului artistic scoate la iveală resorturile intime, „abisale” ale creativităţii umane; în ciuda discrepanţei între intenţia primelor studii şi concluziile analizelor estetice următoare, demersul fenomenologic sartrian cu privire la regimul şi rolul imaginii în dimensiunea creativităţii umane deschide cercetarea critică literară spre noile teorii ale ima­ginarului; în dorinţa de a supune artisticul predictivităţii ştiinţifice, a apărut estetica informaţională care închide, însă, creativitatea şi imaginaţia umană în formulele fixe şi repetitive ale ştiinţelor; în contrast, apare estetica hermeneutică a lui Adrian Marino, interpretare creatoare aprofundată a textului pe osatura documentării riguroase şi a studiului; metafizica lui Michel Foucault, hermeneutica lui Hans Georg Gadamer şi filosofia istoriei lui Neagu Djuvara în contextul „şocului metodologic asupra ştiinţelor socio-umane” (Ibidem, p. 151) surprind teorii moderne cu privire la conceptul de istorie sau, cum ar spune Adrian Marino, despre „ideea” de istorie; analiza sociologică se apleacă atât asupra operei în context socio-⁠istoric, cât şi asupra receptorului, prin ceea ce se numeşte sociologia lecturii.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest