„Cercetarea e un fel de motor al lumii”
Cercetarea nu poate fi o Cenușăreasă
Mihaela Helmis: Domnule academician Ioan‑Aurel Pop, ceea ce s‑a întâmplat timp de mai bine de un an la Academia Română poate fi privit într‑un fel ca în viaţă. Creşterea e firească, institutele Academiei Române au apărut firesc, cum au apărut şi domeniile de cercetare. Institutele şi‑au cerut şi ele dreptul în Cetate. Ce se întâmpla în vara anului 2023 voia să spună că organismul poate a crescut prea mult sau nu? Dumneavoastră ce aţi constatat? Cum sunt secţiile, cum stau acum institutele, ce aţi reuşit să faceţi? Institutele şi Centrele de cercetare.
Ioan‑Aurel Pop: Academia Română e unul dintre cei trei mari poli de cercetare din România, adică institutele centrale de cercetare, subordonate Ministerului Cercetării, un pol, cercetarea din universităţi alt pol şi cercetarea din Academia Română. Din acest punct de vedere, conform unui clasament internaţional care se face anual, numit SCIMAGO, Sciencia Imago, Imaginea ştiinţei, prescurtat SCIMAGO, Academia Română, dintre toate instituţiile din România, s‑a situat anul trecut pe primul loc. Şi în alţi ani la fel. Cu alte cuvinte, cercetarea din Academia Română se face într‑un mod onorabil şi în unele privinţe extraordinar de bune. Fiindcă, dintre toate aceste modalităţi de a cerceta în România, arondate fie universităţilor, fie Ministerului Cercetării, fie Academiei, cercetarea academică este axată pe ştiinţele fundamentale. E cercetare teoretică, fundamentală, care e absolut necesară într‑o ţară. Plecăm de la premisa că cercetarea în Academia Română se face bine şi foarte bine; şi asta nu constat eu ca preşedinte al Academiei. În orice domeniu, după un timp, se vede nevoia de a adapta lucrurile la schimbările care s‑au petrecut de‑a lungul timpului. Or, în Academia Română, în ultimii 35 de ani, în afară de apariţia unor domenii și centre noi, cercetarea a rămas organizată cam în acelaşi fel în care am moştenit‑o. Pe de o parte, e bine, pe de altă parte, nu e chiar bine, căci, repet, e nevoie de o adaptare. Am aflat că vom intra într-o perioadă de economii, nu de recesiune generală (nu ştim ce se va întâmpla, dar bănuim că după alegeri, în anul 2025, conform premiselor de acum, bugetele nu vor mai fi cum au fost până acum). Nu vorbesc de cercetare; în cercetare ne‑am plâns mereu de subfinanţare. 2024 a fost un an de alegeri, în anii de alegeri, se știe, este o anumită „generozitate” din partea guvernanţilor ca să câştige bunăvoinţa alegătorilor. Se întâmplă în orice ţară asta; la noi poate un pic mai pronunţat. Şi atunci, ne pregătim şi de rău, şi pentru asta ne‑am luat nişte măsuri de prevedere. Am analizat structura cercetării în Academia Română şi am căzut de acord că n‑ar fi rău ca unele dintre institute şi centre să fie rearondate, după un principiu simplu: avem un centru mare de cercetare, care e capitala ţării, unde este şi conducerea Academiei Române, unde funcţionează şi cele 14 secţii, şi avem trei filiale. Vi le spun în ordinea vechimii: Iaşi, Cluj şi Timişoara. Institutele de cercetare ale Academiei Române, cele 70 cu centre cu tot, sunt răspândite pe întreg teritoriul ţării, dar concentrate tot aşa: Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara sau Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, nu e o ordine neapărat, dar Timişoara este cea din urmă, cea mai nouă secţie înfiinţată. Şi am constatat că există centre şi institute de cercetări, de exemplu, la Rădăuţi, la Vatra Dornei, la Târgu Mureş, la Sibiu, la Craiova, care nu sunt arondate oficial unui pol de cercetare, unde avem şi membri ai Academiei. Membrii Academiei au filiale, se întâlnesc la Cluj, Iaşi, Timişoara periodic, fac şi ei planuri, cum se întâmplă la Bucureşti. La Bucureşti sunt adunările generale, conform statutului şi legii Academiei Române. Ni se pare nouă că ar fi bine ca cercetarea să fie mai bine coordonată, arondată, fără desfiinţarea niciunei entităţi care are drept de a funcţiona în cetate.
Sigur că în două‑trei cazuri am avut centre de cercetări şi chiar institute cu câte 2, 3, 4, 5 cercetători, care nu pot funcţiona, pentru că legea şi regulamentele noastre interne prevăd că trebuie să avem câte un Consiliu ştiinţific din 5 membri. Cum să ai 5 membri în Consiliul ştiinţific dacă toţi membrii institutului respectiv sunt 5? Deci era nevoie de o asanare. Noi am propus‑o. Să nu creadă cineva că ea este făcută, pentru că orice modificare în structura Academiei Române la nivelul institutelor şi centrelor e aprobată de Guvern. Pentru că Guvernul ne finanţează. Prin urmare, noi, în aceste zile, încă n‑am înaintat‑o. Înaintăm Guvernului propunerea noastră, care e aprobată în Adunarea generală, şi vom vedea ce se va întâmpla la nivelul Guvernului la sfârşitul anului 2024, la începutul anului 2025. Reprezentanții Guvernului României au o mai clară imagine şi a bugetului care ar urma să vină, şi a modalităţilor de finanţare. Le‑am atras atenţia şi le‑o atragem mereu că cercetarea nu poate fi o Cenuşăreasă. Cercetarea trebuie finanţată nu la nivel subunitar, procentual, ci la nivel supraunitar, de 1, 2, 3 procente din buget alocate cercetării. Cercetarea e un fel de motor al acestei lumi. Dacă ei, guvernanții, vor înţelege acest lucru, va merge bine şi cercetarea din universităţi, şi cea de la nivelul Ministerului Cercetării şi, fireşte, cea care ne interesează pe noi, din cadrul Academiei Române.
Întărire administrativă, întărire instituţională şi, bineînţeles, cum spuneţi, în binele ştiinţei la nivel teoretic, dar şi aplicativ, pentru că aşa funcţionează ştiinţele, trebuie să aibă şi reflex în comunitate. Cum credeţi că vor reacţiona cei care îşi pierd autonomia administrativă, dar continuă să funcţioneze?
N‑aş zice că‑şi pierd nici măcar autonomia administrativă; unele dintre aceste entităţi, institute sau centre, îşi vor pierde personalitatea juridică. Ceea ce pentru ei înseamnă ceva foarte mult, dar, după părerea mea, la nivel practic, e foarte puţin. Vă dau un exemplu: toate institutele de cercetare din Cluj – şi Clujul e un centru onorabil din punct de vedere academic – institute de calcul, institut de matematică, institute de istorie şi arheologie, institute de lingvistică şi istorie literare, arhiva de folclor, de exemplu, care este un institut de etnografie şi folclor, dar se cheamă după titlul interbelic „arhiva de folclor” – toate, așadar, au funcţionat până acum fără personalitate juridică, şi au funcţionat foarte bine. Adică au entitatea lor, au titlu, au ştampilă, organizează simpozioane, colocvii, ţin corespondenţă cu institutele similare din străinătate, îşi trimit publicaţiile; sigur, publicaţiile nu se mai trimit acum neapărat în format clasic, tipărit, ci online. Asta mai puţină lume înţelege: unii dintre colegi ar vrea să vadă, în continuare, publicaţiile tipăribile, dar ştiţi că bibliotecile, mai nou, stochează periodicele online. Şi ţi le pot oferi, când te duci la bibliotecă, online. Deci ne‑am adaptat.
Aţi luat Clujul ca model de funcţionare.
Am luat şi Iaşiul ca model. La Iaşi tot aşa e. În afara Institutului „Petru Poni”, care aş zice că e un institut naţional, poate cel mai important institut de chimie din ţară şi unul dintre cele mai prestigioase din această parte de Europă, el are independenţă şi personalitate juridică. Dar restul institutelor din Iaşi tot fără personalitate juridică, sunt, şi merg foarte bine. La Bucureşti sunt câteva zeci care s‑au obişnuit cu personalitatea juridică ca şi cum asta le‑ar conferi lor calitatea cercetării. Nu‑i adevărat! Calitatea cercetării depinde de munca din interior. Cercetătorii nu vor avea absolut nimic de suferit, eventual administrarea se va face într‑un mod un pic mai economicos, ca să ne adaptăm şi noi unei perioade în care nu vin banii aşa, dintr‑odată, noi îi comandăm şi ei vin. Am vrea să mărim numărul de locuri în cercetare şi, ca să mărim numărul de locuri în cercetare la un buget care nu se măreşte deocamdată sau nu există perspective ca în anul 2025 să se mărească, trebuie să ne adaptăm. Adaptarea înseamnă că vrem să ducem spre bine aceste lucruri, iar faptul că Adunarea generală, formată din peste o sută de membri ai Academiei Române, a aprobat această restructurare, care, după părerea mea, repet, ea nu e de fond, ea e de formă, ca să ne putem încadra într‑un buget de economie. Dar fondul cercetării în Academia Română rămâne la fel şi toate entităţile Academiei Române rămân ca entităţi: şi la Craiova, şi la Sibiu, şi la Târgu Mureş, la Rădăuţi e un institut numit „Bucovina”. Cum să nu rămână? Institutul acesta cercetează din punct de vedere socio‑uman, al disciplinelor socio‑umane, mai mult pe literatură, specificul Bucovinei. El n‑are cum să nu rămână. La Vatra Dornei avem un centru propus să fie institut de montanologie. E unic în ţară. Ştiinţa muntelui. Avem grijă de munte pentru că o treime din teritoriul României e format din munţi şi dealuri. Avem nevoie în Academia Română de aşa ceva, de o expertiză pe care s‑o oferim societăţii. La Craiova e un institut de ştiinţe socio‑umane numit „Nicolaescu Plopşor”, care a avut nişte cercetări…
S‑ar putea să fie o organizare chiar inedită aceasta.
Da. Însă să ştiţi că la nivel european, şi chiar mondial, în Statele Unite, asemenea institute, intitulate „one health”, există, fiind înfiinţate în anii din urmă, un an‑doi înainte, în anul 2024. Noi vrem să fim cumva în rând, adică să nu pierdem startul, şi cred că va fi o instituţie extraordinară. Acolo e implicat şi domnul academician Irinel Popescu, de pildă, de la medicină, alături de colegii noştri de la ştiinţe agricole, academicianul Doru Pamfil, preşedintele Secţiei de ştiinţe agricole. Sunt convins că va ieşi foarte bine.
Sunt şi noutăţi, şi nu ştiu exact statutul în acest moment, cum ar fi noul Institut de cercetare în artele spectacolului la Sibiu.
Da. Aici e un efort mai vechi, pornit în urmă cu doi‑trei ani, de mai mulţi factori. Între cei care au avut ideea unui institut de teatrologie, de artele spectacolului, de istoria şi cultura teatrului, aşa a fost gândit, între aceia a fost George Banu, membru de onoare al Academiei Române, trecut între timp la cele veşnice, un om admirabil; trăia în Franţa de zeci de ani şi venea în România cu cea mai mare plăcere în ultimii ani. Dumnealui l‑a convins pe domnul profesor şi maestru Constantin Chiriac, care organizează la Sibiu aceste mari manifestări, în frunte cu Festivalul de Teatru, care e deja european şi mondial, să facă acest lucru. Au făcut eforturi comune timp de doi‑trei ani şi a ajuns să treacă prin Parlament, pentru că un institut se înfiinţează prin decizia Guvernului, dar a ajuns şi la Parlament, Guvernul a luat o hotărâre, un HG, şi s‑a înfiinţat acest Institut de Artele Spectacolului, care are centrul la Sibiu. E primul institut din cadrul Academiei Române care funcţionează într‑un mod privat. De ce spun acest lucru? Pentru următorii 5 ani are buget pe care nu‑l dă statul, pe care l‑a obţinut prin grija acestor oameni de care v‑am spus; s‑au alăturat între timp şi alţii, are o organigramă, un număr de posturi, vreo 5 posturi, unele se pot împărţi în două să fie jumătăţi de normă ca să avem oamenii mai buni prinşi, un program de cercetări, s‑a făcut un concurs, a reuşit dl prof. Constantin Chiriac de la Sibiu, institutul funcţionează în Sibiu, va funcţiona – acum nu pot să vă spun dacă a început efectiv să funcţioneze, dar va funcţiona, şi sper că toate vor merge foarte bine.
Să fim împreună, într‑o constelaţie
Se strâng rândurile şi eu văd toate formele acestea de coordonare, de coagulare, cum este şi acest deceniu al ştiinţei, al dezvoltării durabile, merge împreună cu Academiile pe care, ştiu, le‑aţi atras într‑o formă de conlucrare, Academia de ştiinţe juridice, medicale şi aşa mai departe.
Cea de științe juridice e ultima; e cea mai nouă. Dar am atras academiile de ramură: Academia de ştiinţe tehnice, Academia de ştiinţe agricole, Academia de ştiinţe medicale şi ne-am gândit că toate academiile de ramură care au raţiunea lor de a fi să fie alături de Academia Română, să fim împreună, într‑o constelaţie.
Şi Academia europeană are, la rândul ei, o acoperire interesantă. Sunt sfere care se ating, care se intersectează şi care ce fac împreună până la urmă? Ce simţiţi că se întâmplă cu toate aceste mişcări de reorganizare, de coordonare? Şi nu e vorba doar de titluri şi de conferinţe, e vorba chiar de forţe şi de mijloace.
Acum, împreună cu ai noştri colegi de la Academia de Știinţe a Moldovei, ne-am gândit că cercetarea ştiinţifică, într‑un fel sau altul, ar trebui revitalizată în ţările noastre. Şi am profitat de faptul că s‑a lansat acest deceniu al ştiinţei pentru dezvoltarea durabilă, care merge din 2024 până în 2033, şi care nu e iniţiativa noastră: e o iniţiativă mondială a ONU, susţinută de UNESCO, unde avem şansa ca ambasadoarea noastră să deţină acum o funcţie foarte importantă. De aceea am profitat şi am lansat această idee de a coordona mai bine ştiinţa în cadrul dezvoltării pe care o numesc acum politicienii „dezvoltare durabilă”. Prin urmare, având şi noi o Agenţie de Dezvoltare Durabilă, am invitat factorii de decizie din Academiile pe care le‑aţi pomenit. Împreună cu Academia Română şi cu Academia Moldovei au organizat o activitate cu prezenţă fizică parţială online. Vrem să atragem atenţia guvernanţilor că fără ştiinţă, fără finanţarea ştiinţei nu putem merge mai departe. Finanţarea ştiinţei nu aduce profit imediat, mai ales în cercetarea fundamentală. Fără cercetare fundamentală nu putem merge înainte. Adică în matematică eu trebuie să dau bani ca stat pentru cercetare, dar nu pot să planific momentul când va veni avantajul. În matematică poţi să faci cercetări 15‑20 de ani şi după aceea să se ivească o posibilitate de aplicabilitate practică. La fel se întâmplă în fizică, în chimie. Credem că această iniţiativă de dezvoltare a ştiinţei în cadrul deceniului de dezvoltare durabilă poate să fie un prilej de revigorare, de întărire a cercetării ştiinţifice, nu a noastră pentru noi, adică cercetarea din România şi Moldova pentru noi, ci a noastră pentru noi şi pentru Europa, deoarece suntem membri ai Uniunii Europene, iar Moldova a început acum negocieri de aderare, sau va începe.
Toate par procese organice. Aşteptăm începutul anului 2025 pentru a vedea în ce fel toată analiza pe care aţi făcut‑o va fi la rândul ei analizată. Vă dorim ca fiecare membru al fiecărui institut de cercetare să‑şi simtă bine aşezat locul şi, mai ales, rostul, şi cu fiecare ieşire în public lucrurile să fie în legătură cu tot ceea ce facem noi toţi.
Aveţi dreptate. Aşa o să ne străduim să facem: ca fiecare om să‑şi simtă importanţa; tocmai de aceea e cercetător în cadrul Academiei Române. Academia Română are un prestigiu în România şi sperăm ca el să crească. Și să nu înşelăm încrederea poporului român, care aşază Academia Română alături de Armată, Biserică, de alte instituţii, între instituţiile fundamentale ale statului român. Pentru asta însă, trebuie să avem sprijin din partea guvernanţilor, pentru că cei peste 2.500 de cercetători ai Academiei Române sunt de vârf în toate domeniile creaţiei ştiinţifice şi cred că pentru ei trebuie să facem eforturi ca să poată trăi în siguranţă şi să‑şi onoreze rolul de cercetător.
Se apropie sfârşitul unui nou an, care devine imediat vechi, şi n‑avem decât să ne gândim că toate lucrurile acestea, ca în orice casă, înseamnă primenire, să fie de bine pentru dumneavoastră şi pentru toţi împreună cu care alcătuiţi Academia Română.
Vă mulţumesc. Și dumneavoastră vă dorim toate cele bune şi tuturor instituţiilor serioase prosperitate, pentru că un stat serios funcţionează prin instituţii.
14 noiembrie 2024
Mihaela Helmis în dialog cu Ioan-Aurel Pop