Din ultimul număr:
Contemporanul » Modele » Auctor in fabula

Auctor in fabula

Am acum, deloc întâmplător, imaginea ultimei secvenţe din filmul Dincolo de colinele verzi: un grup de inşi în roluri de protagonişti, în spatele cărora se înalţă silueta mută a celui care le‑a dat viaţă

Titlul meu nu propune o reabilitare a autorului, după frenezia textualistă a ultimei jumătăţi a secolului trecut şi după cedarea unui loc onorabil cititorului de către Umberto Eco, cam în aceiaşi ani. Au făcut‑o alţii mai devreme, când mai bine, când nu. Nu cred în supremaţia apriorică a vreunuia dintre aceşti trei pili ai contractului interpretativ, ci într‑o virtuală colaborare a lor. Spun virtuală, pentru că, spre deosebire de autor şi de cititor, situaţi inevitabil în contexte care pot să fie coincidente, care se pot intersecta ori care sunt distanţate în timp şi spaţiu, textul glisează prin contexte succesive, de care este validat sau ignorat.

Opera lui Nicolae Breban a traversat trei asemenea contexte. Primul, cel dintre 1965 şi 1971, când criticii vremii l‑au impus drept un mare prozator postbelic; al doilea, cel dintre 1971 şi 1989, când aproximativ aceiaşi critici s‑au arătat cel puţin circumspecţi, din motive neliterare, faţă de ce a publicat în acest interval; al treilea, cel care a început în 1990, când orizontul de aşteptare a fost modificat arbitrar, astfel încât marile sale romane, dacă nu au fost îmbrâncite de conspiraţia contestaţiei generalizate, au avut parte de o conspiraţie a tăcerii ori de primiri confidenţiale din partea unor amfitrioni derutaţi. Cele câteva comentarii oneste ale cărţilor sale au devenit repede excepţii, într‑un timp când nimeni nu pare a se simţi confortabil în cultură.

Cu atât mai mult mă întreb: oare câţi dintre confraţii lui Breban ar fi avut temeritatea să denunţe trădarea criticii? Sinceritatea este apanajul caracterelor tari, aşa cum clevetirea este a celor mărunţi şi aşa cum ura trădează canaliile. În fond, francheţea, ca şi punctualitatea, este un semn de superioară politeţe. Tocmai de aceea el se arată nemulţumit de critică, iar nu de critici, căci, la urma urmei, şi aceştia nu sunt decât inşi când buni, când răi, care nu trebuie nici dezavuaţi necondiţionat, nici elogiaţi cu orice preţ, perspectiva din care sunt consideraţi fiind exclusiv aceea a unei personalităţi cu înclinaţii demiurgice. Scriind despre critici, aceştia devin, sub sacadarea maşinii de scris, un soi de personaje, aflate, ca toate cele din scrierile sale, dincolo de bine şi de rău. Iritat de isprăvile lor, Breban nu se poate abţine să nu îi privească cu un ochi îngăduitor totuşi, căci, pentru el, protagoniştii artei nu sunt nici morali, nici imorali, ci doar susceptibili de interpretări morale.

Nicolae Breban este un scriitor mult prea inteligent spre a‑şi lăsa creaţia la voia întâmplării. Nu ştiu cât de premeditată a fost divulgarea surselor sale fundamentale: Dostoievski, Nietzsche şi Th. Mann, despre care a vorbit ori de câte ori s‑a ivit prilejul, dar ştiu că aceste modele, a căror valoare nimeni nu o poate contesta, au devenit tot atâtea ferestre prin care i‑a fost contemplată opera. Având precauţia să vorbească doar despre ele, nu să le şi scrie în textul literar, numele respective şi‑au atenuat în timp statutul modelator, devenind cheie de control a sincerităţii critice. Aproape nu există pagină de comentariu în care cel puţin unul dintre ele să nu fie evocat. A apărut astfel un stereotip interpretativ, un clişeu de neocolit, la care toată lumea recurge ca la un bun colectivizat, fără a avea deloc bănuiala că e vorba de o capcană pe care tocmai cei care au căzut şi cad în ea şi‑au pus‑o în cale. Cum se zice, nu trebuie să sapi groapa altuia; e suficient să‑l laşi să cadă în groapa pe care ţi‑a pregătit‑o…

Cu acest element de control în funcţiune, romanele sale abia de acum încolo devin disponibile pentru o critică a lor. Şi numai a lor. Căci paginile nu sunt cutreierate de nimeni altcineva decât de Nicolae Breban. Şi am acum, deloc întâmplător, imaginea ultimei secvenţe din filmul Dincolo de colinele verzi: un grup de inşi în roluri de protagonişti, în spatele cărora se înalţă silueta mută a celui care le‑a dat viaţă.

Crişu Dascălu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now