Contemporanul » Lecturi » Dan Berindei: Academia Română şi naţiunea română

Dan Berindei: Academia Română şi naţiunea română

Problema naţională a dominat problematica primei sesiuni a Societăţii Academice Române. La începutul lunii august, „Concordia” de la Pesta publica o corespondenţă în care se spunea: „cultura şi iar cultura e pârghia ridicării noastre”

Academia Română se confundă cu naţiunea română şi istoria ei s-⁠⁠a dezvoltat în cadrul celei a României moderne şi contemporane. În procesul ei de devenire se reflectă cel al ţării înseşi, cu biruinţele şi momentele de înălţare, dar şi cu încercările, suferinţele şi căderile. Sub cupola ei, s-⁠⁠au succedat în timp cărturarii şi marii creatori ai naţiunii, au răsunat cuvinte devenite nemuritoare, s-⁠⁠au afirmat idei scânteietoare, au fost prezenţi şi mulţi învăţaţi şi chiar diriguitori ai lumii. Academia Română este, într-⁠⁠un fel, o nestemată preţioasă, un punct de reper, de constanţă şi stabilitate.

Dan Berindei, Istoria Academiei Române (1866-⁠2016)

Tot în cursul celei dintâi sesiuni a noii Societăţi Academice Române s-⁠⁠a pus temei Bibliotecii Academiei, printr-⁠⁠o generoasă iniţiativă a episcopului Dionisie Romano, care a donat 6 000 de volume şi 400 de manuscrise ale colecţiei căpitanului Constantin Cornescu-⁠⁠Oltelniceanu. La rândul său, Scarlat Rosetti a pus la dispoziţia membrilor Societăţii bogata sa bibliotecă şi colecţia sa de lexicoane şi vocabulare. Odată cu aprobarea Statutelor, a fost acordată Societăţii Academice Române o subvenţie de 64 000 lei pentru anul 1868, în temeiul căreia a fost întocmit bugetul, prevăzându-⁠⁠se în acesta şi instituirea a trei premii. De asemenea, au fost distribuite, pe provincii, bursele oferite de mai multe prefecturi şi primării unor tineri români din afara hotarelor statului. A fost adoptat şi sigiliul Societăţii, în care a fost reprezentată zeiţa Minerva.

La încheierea sesiunii, Laurian a făcut o dare de seamă – în calitatea sa de secretar – asupra activităţii societăţii. El a arătat că aceasta îşi lărgise sfera de lucru, dar că, în acelaşi timp, ea socotea încă – cel puţin pentru un număr de ani – să-⁠⁠şi limiteze lucrările la scopul principal, adică la „limba şi literatura română”. El mai semnala în privinţa Secţiei de ştiinţe naturale că „n-⁠⁠a voit societatea a şi-⁠⁠o întinde asupra sferei celei nemărginite a tuturor scienţelor naturale şi numai la cunoştinţa mai de aproape a teritoriului pe care locuiesce elementul român şi a productelor acestui teritoriu”. În continuare, Laurian arăta: „Societatea, departe de a voi a se proclama pre sine societate filologică, istorică sau scienţifică, în genere, a crezut, în modestia sa, că face destul coprinzând în sfera lucrărilor sale tot ce poate contribui spre a aduce la cunoştinţa întregului element român, considerat din punct de vedere limbistic, istoric şi geografic”. Cuvintele celui dintâi secretar al Societăţii Academice Române fixau limitele modeste ale acesteia în prima sa sesiune, limite care – datorită dezvoltării însăşi a societăţii, precum şi aceleia a statului – vor fi curând depăşite, înfăptuindu-⁠⁠se Academia Română, cu rosturi culturale cu mult mai largi.

Problema naţională a dominat problematica primei sesiuni a Societăţii Academice Române. La începutul lunii august, „Concordia” de la Pesta publica o corespondenţă în care se spunea: „Cultura şi iar cultura e pârghia ridicării noastre”. În continuare, corespondentul declara că „naţiunea e în mişcare, ba am putea zice în revoluţiune spirituală”, că „Societatea literaria din Bucureşti e înfiinţată, sateliţii ei o vor urma ca o consecinţă naturală…”. Această corespondenţă ne arată nădejdea ce se pusese în Societatea Literară Română şi în rolul pe care aceasta trebuia să-⁠⁠l joace în procesul de creare a deplinei unităţi naţionale. Cam tot în această vreme, Hasdeu publica un articol în „Românul”, intitulat Părţile României. În articol, învăţatul istoric protesta împotriva împărţirii spaţiului dacic în prea multe provincii, conchizând cu următoarele cuvinte: „Moldova, Transilvania, Muntenia nu există pe faţa pământului; există o singură Românie, cu un picior în Dunăre şi cu altul pe ramificaţiunile cele mai depărtate ale Carpaţilor, există un singur corp şi un singur suflet”.

Chiar după întrunirea Societăţii Literare Române a mai continuat polemica de presă legată de sensul şi menirea societăţii, problemă cu care avea, din păcate, să se confrunte, în nu puţine rânduri, înaltul for de-⁠⁠a lungul îndelungatei sale existenţe.

La 9/21 august, „Albina” a combătut, printr-⁠⁠un articol de fond, „Die Presse” de la Viena, care continua atacurile sale în chestiunea convocării Societăţii Literare Române, iar peste vreo săptămână „Concordia” insera următoarele rânduri: „Unele foi germane, maghiare, ba chiar române din Bucureşti şi Iaşi se pronunţă în contra Societăţii Literarie, adunată la Bucureşti, zicând că ar avea scopuri şi tendinţe politice, că face politică şi încă politică compromiţătoare”. Se combăteau aceste zvonuri, redându-⁠⁠se o scrisoare adresată de Cipariu foii „Românul”. În această ultimă foaie, un articol de la 11/23 august răspundea acuzaţiei că Societatea Literară Română ar fi fost „împinsă de o coterie politică la fapte politice, la răscoale, la revoluţiuni”. Cu acest prilej, se publica amintita scrisoare a lui Cipariu – din 10/22 august – în care acesta susţinea că delegaţia de ardeleni venise la Bucureşti doar cu ţeluri literare, ceea ce, în realitate, reflecta numai o parte a adevărului! El adăuga: „Am venit, domnule redactore, părăsindu-⁠⁠ne pentru un timp afacerile noastre publice şi private şi venind aici, după ce ne-⁠⁠am espus suspiciunei gubernielor sub care trăim, că venirea noastră are tendinţe politice, nu am aşteptat de la confraţii noştri decât să fim cruţaţi, având în vedere greaua poziţiune în care ne aflăm faţă cu guberniele cărora suntem supuşi”.

Membrii transilvani ai Societăţii au adoptat, în general, o atitudine prudentă. Excepţie a făcut Iosif Hodoş, care, în şedinţa de la 12/24 august, propunea să se trimită o adresă de felicitare adunării ASTREI. De altfel, în „Românul” s-⁠⁠a inserat, ceva mai târziu, o telegramă trimisă de dr. Raţiu cu privire la adunarea Astrei din Cluj, unde se cântase marşul lui Mihai Viteazul, care, potrivit corespondentului, „a electrizat pe public”. Cipariu a publicat în al său „Arhiv pentru filologie şi istorie”, după revenirea în Transilvania, o serie întreagă de dări de seamă referitoare la activitatea Societăţii. Într-⁠⁠una din acestea, el sublinia, prudent, că lucrările Societăţii fuseseră „curat filologice” şi „cu totul independinte”. Aceeaşi atitudine o întâlnim şi la Bariţiu, care, după cum arăta şi N. Iorga, „nu mai era omul de odinioară, ci era un om prudent, care se temea de a irita guvernele de la Viena şi Pesta”. El a publicat totuşi în „Românul” un lung articol intitulat Ortografia. Gramatica. Critica. Atitudinea de prevedere pe care erau constrânşi să şi-⁠⁠o impună aceşti oameni de cultură ardeleni nu era conformă cu simţămintele lor reale; de aceea, deseori, uitând de prudenţă, ei au făcut declaraţii de un profund caracter naţional.

Opinia publică aştepta mult de la Societatea Academică în ceea ce privea unitatea românilor. Un corespondent transilvan al „Românului” sublinia, la 16/28 august, că lucrările Societăţii Literare „sunt menite spre a consolida interesele noastre naţionale”. Membrii Societăţii Literare Române au fost înconjuraţi cu entuziasm şi după manifestările de la inaugurare. La 13/25 august au mers la teatru, unde li se reţinuseră două loji mari. Cu acest prilej, Matilda Pascaly a declamat Oda la membrii Societăţii, la care refrenul era Bine aţi venit; iar publicul i-⁠⁠a aplaudat puternic. Peste 12 zile, membrii Societăţii Literare au mers din nou la teatru, unde li se oferă un program special, între altele, recitându-⁠⁠se poezia lui Eugen Carada, Pandurul cerşetor, versurile lui Alecsandri, Moartea lui Bălcescu, versurile lui A. Mureşanu, Un răsunet etc… Pe de altă parte, tot ca o manifestare naţională trebuie considerată şi scrisoarea, mai înainte amintită, prin care Scarlat Rosetti declara că „voeşte să pună la dispoziţiunea societăţii, în tot timpul cât va ţinea sesiunea, atât una colecţiune de lexicoane, cât şi întreaga bibliotecă”.
Agitaţia dusă în România în jurul problemei desăvârşirii unităţii statale a naţiunii a provocat îngrijorări cercurilor conducătoare din Austria şi Ungaria, lucru dovedit de o scrisoare pe care o trimite în această vreme Napoleon al III-⁠⁠lea lui Carol I. „La Viena, scria cel dintâi, sunt îngrijoraţi de uneltirile unui anumit partid, care ar vrea să intre în legături cu coreligionarii din Transilvania”. Napoleon al III-⁠⁠lea considera acţiunea drept o „propagandă primejdioasă”. Comentân-du-⁠⁠se scrisoarea, în memoriile principelui Carol se semnala că în ceea ce privea relaţiile cu Austro-⁠⁠Ungaria „fricţiunile” se înmulţeau „zilnic”, mai ales după încheierea pactului dualist.

Între timp, la 13/25 septembrie a avut loc la Bucureşti un banchet comemorativ al luptei din Dealul Spirii, la care au participat şi o parte din membrii Societăţii Academice Române. Crezând, poate, că de data aceasta cuvintele lor nu vor mai fi auzite de autorităţile de dincolo de Carpaţi, atât Hodoş, cât şi Roman au vorbit limpede despre gândurile lor privind unitatea naţională. Hodoş a declarat, comentând acţiunea dusă pe tărâmul limbii: „Să sperăm că va veni şi unitatea fizică”; iar Roman a amintit de „dorul” ce mistuia pe cei din Transilvania, privind peste Carpaţi. La ace-eaşi adunare, N. Ionescu a cerut independenţa, căci „ea va completa şi consolida definitiv unitatea românilor”.

În ultima şedinţă a sesiunii Societăţii Academice Române, membrii transilvani au avut din nou prilejul să-⁠⁠şi spună părerea, fie chiar prin cuvinte ocolite, despre deplina unitate naţională. Bariţiu a luat cel dintâi cuvântul, subliniind încă o dată că Societatea se întrunise doar cu „scopuri curat ştiinţifice…” Aceasta însă nu l-⁠⁠a oprit să arate că fusese deosebit de impresionat, ca şi ceilalţi colegi ai săi, de omagiul adus în mod spontan de „diversele clase de popor”. El a adresat mulţumiri „către soţi… câţi şi câte ne-⁠⁠au întâmpinat cu atâta elan şi caritate frăţească, precum în tot cursul vieţii abia ni s-⁠⁠a mai întâmplat” şi-⁠⁠şi încheia cuvântul, declarând: „Astăzi grăieşte limba din prisosenţia inimii. Fie de-⁠⁠ajuns cu atâta. Să trăiască naţiunea română”. A luat, după aceea, cuvântul Cipariu. „Dea cerul, spunea el, ca semţiul naţional român, care s-⁠⁠a desceptat acum cu atâta tărie să se lăţească în toate unghiurile României, să străbată până la cabanele cele mai obscure ale ţăranului, ca şi în palatele cele mai superbe ale marilor naţiunii române. Dea ca tot românul să vină la cunoştinţa demnităţii naţionale şi să o apere cu toată tăria cuvântului şi a inimei. Dea ca tot românul să se simtă a fi fiu al României, român cu originea, român cu limba şi să fie mândru că este şi se numesce român. Să trăiască românimea”.

Cu o şedinţă de închidere, amintind prin manifestările sale primirea membrilor şi şedinţa de inaugurare, s-⁠⁠a încheiat prima sesiune a Societăţii Academice Române. Într-⁠⁠o corespondenţă din ziua de închidere a sesiunii, „Gazeta Transilvaniei” conchidea că, în afară de 5–6 şedinţe „seci şi uricioase”, lucrările societăţii fuseseră „prea interesante şi pline de învăţătură”. În bună măsură, foaia ardeleană exprima un adevăr. Deşi lucrările privind problemele limbii nu înregistraseră rezultate substanţiale, totuşi sesiunea din 1867 a avut o deosebită însemnătate. Pe de o parte, s-⁠⁠au pus acum baze temeinice – prin Statute – viitoarei Academii Române, iar, pe de alta, această sesiune a avut o semnificaţie naţională deosebită, fiind prima manifestare publică categorică a deplinei unităţi naţionale culturale româneşti.

■ Fragment
Editura Academiei Române

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest