Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Vasile Voia despre Liviu Rusu

Vasile Voia despre Liviu Rusu

Acelaşi capitol conţine şi un elegant intermezzo intitulat Scurt excurs istoric asupra frumosului, mostră de rigoare ştiinţifică şi construcţie sistematică, proprii comparatistului Vasile Voia, cărora li se adaugă o foarte rafinată şi erudită cunoaştere a filosofiei şi literaturii germane

Apărută în siajul editării Operei lui Liviu Rusu, începute în 2004 cu Lucrări de psihologiei experimentală şi continuată cu o serie de alte volume, apărute – 7 la număr până acum – la Editura Dacia şi la Editura Academiei Române, impresionanta lucrare monografică Liviu Rusu. Adevăr şi valoare, editată în 2018 de Şcola Ardeleană din Cluj‑Napoca, reprezintă reverenţa academică supremă, uşor convertibilă în autoportret intelectual, a profesorului Vasile Voia în faţa magistrului său, reputat profesor de estetică şi literatură comparată şi mentor, autor al unor lucrări fundamentale în spaţiul cultural românesc.

Pentru mine şi generaţia mea, generaţia anilor 60 ai secolului trecut – mărturiseşte autorul în introducere –, aş spune că era profesorul aşteptat, pentru că aducea ceva din atmosfera intelectuală, ţinuta morală a prestigioşilor profesori ardeleni din perioada interbelică a universităţii clujene. Era profesorul care avea pasiunea valorii şi adevărului, în numele cărora îşi punea la contribuţie înzestrările de retor, pedagog şi exeget, patetismul, care captivau în demonstrarea fiecărei afirmaţii, reprezentând pentru noi, cum de altfel şi mai înainte pentru generaţia cerchiştilor, în cuvintele lui Ştefan Aug. Doinaş, profilul unui «intelectual dornic de solul unor întemeieri critice, tribun pledând înflăcărat pentru adevăr şi valoare, pentru valoarea adevărului, pentru singurul adevăr care este cel al valorii…» Vitam impendere vero – acesta a fost principiul existenţial al lui Liviu Rusu”.

Această „instransigenţă” valorică este tocmai aceea care îl transformă pe Liviu Rusu într‑un element indezirabil în orizontul regimului comunist din anii ’50, când este îndepărtat din Universitate, simultan cu Lucian Blaga. Reîncadrat în 1961, nu renunţă la altitudinea ideilor şi nu acceptă compromiterea valorilor în care crede, fapt dovedit de articolul său din 1965, intitulat «Metoda de creaţie artistică», o categorie estetică?, o contestare evidentă a categoriilor proletcultiste din domeniul creaţiei literare şi artistice. Elogiată şi de un alt cerchist, Nicolae Balotă, „vocaţia de combatant” a lui Liviu Rusu se traduce printr‑un spirit polemic infailibil şi marcat academic, orientat de imperative ferme, împărtăşite retroactiv cu Titu Maiorescu, pe care Liviu Rusu îl readuce, de altfel, în prim‑planul culturii române. Spiritul acesta va fi inoculat discipolilor săi, de la membrii Cercului literar de la Sibiu (integraţi masiv în ţesătura cărţii lui Vasile Voia) la generaţia din care autorul monografiei pe care o discutăm face parte.

Primul act al ei, Repere biografice. Liviu Rusu şi generaţia Unirii, urmăreşte perioada de formare a lui Liviu Rusu, începând cu surprinzătoarea înrolare la Liceul German din Bistriţa, apoi cu anii săi de studenţie, marcaţi de generaţia fondatoare a universităţii româneşti din Cluj şi de efervescenţa spirituală de după 1918, nuanţat evocată în memorialistica sa, reprodusă cu generozitate în paginile acestui volum. Apreciind momentul fast al intrării magistrului său în sfera academică, Vasile Voia notează: „Alături de alţi colegi ai generaţiei, era totodată expresia sentimentului «renaşterii naţionale», a reconstrucţiei europene a universităţii româneşti, urmând în principal modelul humboldtian, vizibil în principiile promovate de Vasile Pârvan şi Nicolae Drăganu. Era fondator al acestei universităţi, contemporan cu istoria ei modernă, universitate pe care a slujit‑o cu abnegaţie, devotament şi dăruire…

Oricine îl cunoaşte pe profesorul Vasile Voia identifică aceleaşi valori şi aceeaşi dăruire în tot ceea ce el a făcut şi continuă să facă în perimetrul academic. Radiografia atentă a traiectoriei universitare a lui Liviu Rusu cuprinde atât background‑ul unor discipline precum psihologia experimentală şi aplicată, cât şi profilul unor personalităţi precum Florian Ştefănescu‑Goangă, decisive pentru prima etapă a carierei sale. Consacrată mai cu seamă studiilor de psihologie (scrupulos sintetizate şi comentate de către Vasile Voia), această perioadă înseamnă şi debutul literar al lui Liviu Rusu, cu un panegiric dedicat lui Vasile Bogrea (1924), urmat de o serie de articole şi cronici publicate în Naţiunea lui G. Bogdan‑Duică, dintre care notabil rămâne comentariul favorabil din Lucian Blaga şi Zarathustra (1927). O altă secvenţă importantă din evoluţia intelectuală a lui Liviu Rusu, rememorată cu autoritate intelectuală, gravitate şi mândrie în această carte, este doctoratul în estetică de la Sorbona şi ecoul internaţional al tezei din 1935, Essai sur la création artistique. Contribution à une esthétique dynamique. Rigoarea documentării, proprie lui Vasile Voia, şi generozitatea doamnei Liana Marta Rusu, fiica esteticianului, fac posibilă intarsierea unei Autobiografii nedatate a profesorului Liviu Rusu, transcrise în volum, care completează profilul intelectual şi uman al esteticianului şi permit o survolare mutaţiilor socio‑istorice care l‑au marcat.

Dacă tabloul biografic punctează succesul doctoratului de la Sorbona, capitolul secund al cărţii, intitulat Spre un sistem de estetică, aprofundează mai întâi ramificaţiile esteticii dinamice a lui Liviu Rusu, „constructor printre puţinii la noi – precizează Vasile Voia –, al unui sistem de estetică, chiar dacă timpul nu i‑a mai permis să‑l definitiveze, compus din trilogia Eseu despre creaţia artistică, Estetica poeziei lirice şi Logica frumosului”. Rezultatul este o analiză complexă, sensibilă la glisajele şi influenţele datorate mai cu seamă studiilor de psihologie, dar şi impresionantei arii culturale cu care Liviu Rusu operează în construcţia sistemului său. Mai mult decât atât, aceasta este o analiză în care Vasile Voia urmăreşte cu acribie ecourile gândirii lui Liviu Rusu în lucrări fundamentale, precum Teoria literaturii a lui Wellek şi Warren, şi în discursurile comentatorilor săi, dintre care îi amintim pe Nicolae Balotă, Marian Papahagi, Al. Husar, Grigore Smeu sau Mircea Muthu. La fel de bine lucrat şi de extensiv, contribuţia esteticianului clujean la conturarea comparatisticii ocupă un capitol separat, Principii teoretice de literatură comparată în scrierile lui Liviu Rusu.

Acelaşi capitol conţine şi un elegant intermezzo intitulat Scurt excurs istoric asupra frumosului, mostră de rigoare ştiinţifică şi construcţie sistematică, proprii comparatistului Vasile Voia, cărora li se adaugă o foarte rafinată şi erudită cunoaştere a filosofiei şi literaturii germane. Impecabil, Vasile Voia îşi deschide discursul înspre o detaliată disecţie a Frumosului în sistemul axiologic al lui Liviu Rusu, executată pe fundalul unei bibliografii analitice solide, care nu face decât să confirme atât validitatea peste vremi a gândirii esteticianului clujean, cât şi excelenţa academică a celui care o receptează.

Apărută, aşa cum se obişnuia atunci, ca teză doctorală secundă (cea principală fiind Essai sur la création artistique), Le sens de l’existence dans la poésie populaire roumaine constituie nucleul incursiunii hermeneutice din capitolul Exegeza poeziei populare româneşti. Sintetizând‑o, Vasile Voia constată că „interpretarea lui Liviu Rusu, la 1935, a poeziei populare româneşti trece […] dincolo de cadrele acesteia, venind în atingere cu registre intelectual‑filosofice superioare, în climatul de aleasă gândire şi spiritualitate în care trăia şi gândea un tânăr cercetător ardelean, a cărui formaţie filosofică şi umanistă se construia de la o etapă la alta. Sursele acestei concepţii trebuie căutate în diversitatea de tendinţe şi idei contrastante, divergente, de cele mai multe ori, în acel Paris interbelic spre care gravita intelectualitatea europeană”. Însă, acest fenomen se dovedeşte a fi perfect congruent cu propensiunea lui Liviu Rusu „de a defini, în fond, liniile şi direcţiile spiritului românesc manifestat în cultură, în general, şi în literatură, în mod special”, propensiune împărtăşită, de altfel, şi de Lucian Blaga. O consecinţă o reprezintă suita de studii consacrate folclorului românesc, guvernate de obsesia definirii specificului românesc manifestat în cultură.

Germanistul şi comparatistul Vasile Voia revine în forţă în amplul capitol intitulat Eminescu şi Schopenhauer, unde dezideratul explicării audienţei filosofului german în secolul al XIX‑lea şi în secolul XX se converteşte într‑un studiu erudit pasional, construit concentric în jurul cărţii lui Liviu Rusu din 1966, Eminescu şi Schopenhauer, considerat „un reper în bibliografia eminesciană şi nu mai puţin un reper în studiul influenţelor”. Nedatorate vreunui hýbris academic, ci imperativului interiorizat al exigenţei intelectuale, pasajele extensive în care Vasile Voia sintetizează şi explică ideile schopenhaueriene completează fericit consideraţiile magistrului său. Aceleiaşi logici i se supune şi dezvoltarea hermeneutică succesivă, care urmăreşte ecourile gândirii schopenhaueriene la Friedrich Nietzsche şi Thomas Mann şi explorează lateralele influenţei filosofului de la Frankfurt până la Wittgenstein şi Max Horkheimer.

Pe de altă parte, Schopenhauer, „gânditorul preferat de Juminea”, devine placa turnantă a unei alte bătălii purtate de Liviu Rusu – reconsiderarea lui Titu Maiorescu. Capitolul Studiile maioresciene oglindeşte campania susţinută de Liviu Rusu pentru revalorizarea şi reabilitarea personalităţii şi operei lui Titu Maiorescu, campanie nelipsită de reacţii surprinzătoare, multe datorate unor critici prestigioşi. Însă miza substanţialului studiu nu se conturează obsesiv sub semnul istoriei convulsive, ci, poate chiar în ciuda ei, ca o victorie a ideilor împotriva vremii.

Tot un fel de victorie împotriva vremii, nelipsită de tristeţe, este şi destinul împărtăşit, până la un punct, de Liviu Rusu şi Lucian Blaga, secvenţial survolat în Orizonturi goetheene la Cluj: Lucian Blaga şi Liviu Rusu. Inventariind suprapuneri biografice şi similitudini ideatice, Vasile Voia optează pentru Goethe, „personalitatea străină cea mai pregnantă şi prezentă în scrierile lui Blaga”, ca teritoriu al întâlnirii intelectuale ideale dintre cei doi.

Dincolo de exegeza ireproşabilă, de efortul impresionant al documentării şi de amplitudinea intelectuală marcantă, Liviu Rusu. Adevăr şi valoare reprezintă omagiul impresionant al unui discipol avizat pentru magistrul său. E o carte de înţelegere şi de explicare, cum puţine se mai scriu azi pe la noi: un gest intelectual sublim, constructiv, într‑o epocă a relativismelor minimalizatoare, corozive.

Constantina Raveca Buleu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantina Raveca Buleu

Constantina Raveca Buleu s-a nascut la 16 martie 1979 la Bistrita. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea limba si literatura româna – limba si literatura germana (2002), apoi masteratul Istoria imaginilor – istoria ideilor din cadrul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now