Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Un nietzschean prodigios

Un nietzschean prodigios

Criza valorilor, denunţată sistematic de către Nietzsche, îi oferă lui Nicolae Breban pivotul necesar pentru configurarea unei viziuni critice asupra evoluţiei civilizaţiei în trecerea de la modernitate la postmodernism

Dihotomia apolinic‑dionisiac, depăşirea nihilismului şi a „moralei sclavilor”, „transmutaţia tuturor valorilor”, zarathustrianismul, triumful voinţei de putere, „moartea lui Dumnezeu”, doctrina Supraomului şi „eterna reîntoarcere a identicului”, ca de altfel orice aspect valid sau pur speculativ al operei şi personalităţii lui Friedrich Nietzsche configurează, de mai bine un secol, un spectacol hermeutic şi creator fascina(n)t pentru intelectuali, cu substanţiale reflectări diacronice în perimetrul culturii şi filosofice româneşti. Cea dintâi dintre acestea, de la noi, îl are ca protagonist pe Constantin Rădulescu‑Motru, contaminat cu germenele nietzscheanismului la Universitatea din Leipzig, unde, în 1893, el discută deja despre gândirea lui Friedrich Nietzsche cu Paul Mentz, fost student al lui Wilhelm Wundt. Revenit în ţară, Motru publică o serie de articole echilibrate şi obiective consacrate gândirii nietzscheene în Epoca literară (între 1895 şi 1896), încurajat fiind de I.L. Caragiale, care, în 1897, va supraveghea editarea monografiei F.W. Nietzsche. Viaţa şi filosofia sa.

În deceniile care vor urma, cariera nietzscheanismului din spaţiul cultural şi intelectual românesc înseamnă traduceri, comentarii, controverse, influenţe difuze şi preconcepţii distorsionate politic sau ideologic, cărora li se adaugă asimilările sau asumările de ordin formativ şi ideatic. În perioada interbelică, influenţa lui Nietzsche se configurează, în mod sintetic şi simptomatic, în Friedrich Nietzsche şi filosofia ca formă de viaţă, scrierea din 1934 a lui Tudor Vianu, în creaţia lui Liviu Rebreanu, Mircea Eliade şi Lucian Blaga, în gândirea lui Emil Cioran, în etica de viaţă şi cea erotică a lui Ion Barbu (un nietzschean obsesiv), dar şi în efervescenţa expresionistă care cuprinde cultura română în perioada dintre cele două războaie mondiale. Fractura intervine odată cu instaurarea regimului comunist, în orizontul căruia numele filosofului de la Sils‑Maria şi opera nietzscheană devin indezirabile. Ca o curiozitate, sunt şi indicii că o româncă l‑ar fi întâlnit şi ar fi vorbit cu filosoful. Potrivit lui Simion Dănilă, care a publicat un text în acest sens în nr. 15/2016 al României literare, Elena Văcărescu ar fi fost „prima şi singura dintre români care a stat de vorbă cu el”, într‑un moment de vilegiatură, întâlnire a cărei veridicitate încă se discută.

Sub aspect editorial, dezgheţul de după „epoca‑Dej” se produce abia în 1978, cu antologia De la Apollo la Faust (fără nume de autori pe copertă), realizată de către Victor Ernest Maşek, în paginile căreia este ascunsă şi traducerea lui Ioan Dobrogeanu‑Gherea şi Ion Herdan a Naşterii tragediei (singurul text integral dintr‑un volum difuzat „iniţiaţilor” de atunci într‑un mod simili‑conspirativ), acompaniată de un inteligent studiu semnat de către Maşek, intitulat Friedrich Nietzsche şi afirmarea umanului prin artă, menit, printre altele, să dizloce prejudecata unui Nietzsche fascist, persistentă atât în acea epocă, cât şi în cea jdanovistă, anterioară anului 1965.

În mod creator, însă, revenirea majoră a lui Nietzsche în cultura română se datorează mai cu seamă afinităţii declarate a lui Nicolae Breban pentru cultura germană şi pentru ideile filosofului de la Sils‑Maria, romanelor sale, situate programatic şi constructiv‑epic sub semnul voinţei de putere (extrapolată adesea erotic), infuzate de trăirea de tip dionisiac, de radicalismul aristocratic, de exaltarea Supraomului, de necesitatea reconsiderării tuturor valorilor sau amor fati. Decantarea teoretică a nietzscheanismul brebanian profund se coagulează într‑un volum apărut în 2004, Fr. Nietzsche. Maxime comentate, exerciţiu hermeneutic pasional şi avizat, dezvoltat în jurul principalelor concepte şi sintagme nietzscheene. Demonstraţiile fragmentare din el sunt articulate de instinctul transcenderii şi de artisticitate, ancorate în admiraţia pentru filosoful german şi structurate de exigenţele propriei vitalităţi creatoare a autorului, căruia i se datorează, de altfel, şi traducerile textelor nietzscheene care figurează în cuprinsul cărţii.

Comentariile brebaniene dedicate lui Nietzsche generează un frapant efect de (auto)oglindire multiplă, în care asimilarea organică a gândirii filosofului german este permanent provocată de necesitatea depăşirii, a afirmării propriei personalităţi creatoare a celui care comentează. În interstiţiile acestui sofisticat dialog cu Nietzsche şi cu sine, se configurează totodată o lucidă analiză a culturii europene şi româneşti, dezvoltată cu erudiţie şi îndrăzneală, consolidată prin referinţe deseori surprinzătoare şi finalizată cu teze radicale, fidele unei sentinţe nietzscheene din Ecce homo, care l‑ar putea descrie la fel de bine şi pe Nicolae Breban: „Eu nu sunt om, eu sunt dinamită!”

Imersiunea brebaniană în universul nietzschean începe cu discutarea instinctului în cultură. „După felul cum sunt accentuate aceste două substantive abstracte, putem deduce nu numai profilul spiritual al unei epoci, dar, nu rareori, şi panta ascendentă sau descendentă a mişcării culturii” – observă Nicolae Breban, înainte de a explora ramificaţiile sintagmei şi de a lăuda rolul filosofului german în reconsiderarea ei, cu o deschidere precumpănitoare înspre creatorii de literatură: „A trebuit încă o dată să apară Nietzsche, acel prin Nietzsche din Naşterea tragediei care, prin descoperirea celei de a doua feţe a spiritului grec, a dionisiacului, să redea nu numai echilibrul şi adevărata dublă faţă a geniului artei greceşti, dar şi să reabiliteze instinctualul în creaţia şi reflexele majore ale artei greceşti, pe care estetica clasică până la el, visătorul de la Sils‑Maria, o vedea şi o reducea la o singură atitudine, la o singură faţă şi expresie. La cea a lui Apollo şi a apolinicului. Prin această re‑facere a profilului artei fondatoare a umanismului european, Nietzsche revoluţionează într‑adevăr nu numai imaginea noastră despre antici, dar reface, în fundamente, profilul umanistic în abisalitatea sa: nu vom mai putea, de aici înainte, separa şi izola spiritualul de suportul său material şi instinctual; mai mult decât atât, instinctul, instinctualul în sine trebuie văzut, interceptat şi trăit ca o iluminare a fiinţei înseşi, ca o cheie a pătrunderii nu numai în «sferele joase» ale omului, dar şi ca o posibilitate de contemplare a întregii sale potenţialităţi şi, mai ales, a celei mai rapide, iuţi căi de accedere şi de legătură cu ceea ce numim spiritual”.

Nietzscheanismul organic, formativ al construcţiilor romaneşti brebaniene îi impune uneori comentatorului dedublări concentrat‑programatice. Reflectând în mod repetat asupra uneia dintre ele – „Cine are caracter, are în viaţă o trăire‑tip ce revine mereu”, care guvernează, de altfel, romanul În absenţa stăpânilor – scriitorul explorează palierele de sens ale elitismului structural, înainte de a sublinia importanţa uneia dintre tezele fundamentale ale gânditorului de la Sils‑Maria: veşnica reîntoarcere a identicului. Acelaşi mecanism confesiv‑analitic decopertează detalii foarte utile, indispensabile exegetului, despre geneza şi receptarea altor romane brebaniene: Bunavestire, Don Juan sau tetralogia Ziua şi noaptea.

Un pas mai departe în palimpsestul hermeneutic, oprindu‑se asupra conceptului nietzschean de ideal, Nicolae Breban identifică în Thomas Mann un ecou fidel şi, în sine de data aceasta, un nietzschean foarte critic la adresa postmodernismului, în viziunea căruia doar rezistenţa ca atitudine creatoare validează un om sau o epocă de cultură, întreaga carieră a lui Breban fiind o mărturie în acest sens. Aversiunea faţă de postmodernism şi faţă de cei care îl practică va constitui, de altfel, placa turnantă a multor „bătălii” de cuvinte pe care autorul le‑a purtat în ultimele două decenii.

Dacă Thomas Mann reprezintă ecoul fidel al celor gândite de el, Dostoievski devine punctul de referinţă al consideraţiilor brebaniene asupra amoralităţii nietzscheene (filiaţie receptată, cu un entuziasm aşteptat, de către Ion Ianoşi în postfaţa volumului), conceptul fiind disecat într‑o reţea speculativă complexă, împânzită de controverse, tabuuri şi ideologii renegate. În trena amoralităţii şi a instinctului, Erosul se profilează ca valoare dezirabilă şi recuperabilă în ordine artistică: „Erosul a fost otrăvit” – observă nietzschean scriitorul român şi se întreabă dacă resuscitarea lui ca instinct creator ar fi sau nu oportună, în deplin acord cu propriul său efort de recuperare literară a acestuia: „Îl vom mai regăsi, oare, vreodată, să‑l sărbătorim în tot firescul, splendoarea şi necesitatea sa primordială, recâştigându‑ne noi înşine umanitatea şi firescul ei, nealienaţi de vreo ideologie sau alta, oricât ar fi acestea de salvatoare şi transfiguratoare, simplitatea acelui păgânism etern pe care nu puţini mari artişti moderni, poeţi sau pictori, au încercat să‑l reînvie?!

Coincidenţa şi diferenţa (înţeleasă deseori ca transcendere, depăşire) permează multe dintre secvenţele nietzscheene comentate în paginile acestui volum. De pildă, criza valorilor, denunţată sistematic de către Nietzsche, îi oferă lui Nicolae Breban pivotul necesar pentru configurarea unei viziuni critice asupra evoluţiei civilizaţiei în trecerea de la modernitate la postmodernism. La rândul său, critica nietzscheană a suprainstanţelor bovarice, precum religia, morala, ştiinţa sau adevărul, se prelungeşte la romancierul român într‑o neconcesivă mefienţă faţă de orice ideologie, faţă de orice ficţiune ce oferă iluzia stabilităţii fiinţei. Pe de altă parte, elogiul individualităţii şi al aristocratismul funciar, impecabil translat în cadrele unui estetism dionisiac, impregnează obsesiv ficţiunile brebaniene şi profilul public al omului de cultură Nicolae Breban, în vreme ce preeminenţa artisticităţii în raport cu ştiinţa, politica sau raţionalismul, capacitatea ei de a acţiona „dincolo de bine şi de rău” infuzează un program cultural şi existenţial afirmat constant de către scriitorul român.

O incitantă mărturisire de sine se deprinde, apoi, dintr‑un meticulos studiu consacrat distincţiei necesare dintre orgoliu şi vanitate, dintre Ehrgeiz şi Eitelkeit, construit pe fundalul unei subtile critici a modernităţii şi proiectat valoric de aristocratismul congenital atât subiectului – Nietzsche –, cât şi comentatorului – Breban. Repudiată ca maladie psihologică, emergentă din câmpul moralei şi dependentă de social, vanitatea denotă, în hermeneutica nietzchean‑brebaniană, nesiguranţă, megalomanie şi agresivitate, în vreme ce orgoliul este înţeles ca o virtute eroică, aristocratică, independentă şi aproape indiferentă la normele opiniei publice, fundamental creatoare şi individualizantă până la izolare.

Deloc întâmplător, orgoliul face parte din economia esenţială a creaţiei artistice, constituind subiectul maximei afinităţi dintre Nietzsche şi Nicolae Breban. Formă a voinţei de putere în termenii filosofului german, arta suportă o conceptualizare neoromantică la romancierul român, care îi alocă instinctul creator, „singurătatea teribilă”, spiritul constructiv, o disciplină ancorată etic şi, dincolo de orice altceva, orgoliul, „ca o virtute care te ajută să‑ţi asumi sarcini mari” şi care „poate sta la baza unor creaţii ample, de înaltă valoare”.

Vorbim de hybris, fireşte, de enorm şi de exces, dar de un hybris împărtăşit, dotat cu un imens potenţial creator, convertit în mod sistematic, de către autorul român, într‑un „grandios spectacol” al sinelui şi al lumilor pe care le construieşte.

Constantina Raveca Buleu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantina Raveca Buleu

Constantina Raveca Buleu s-a nascut la 16 martie 1979 la Bistrita. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea limba si literatura româna – limba si literatura germana (2002), apoi masteratul Istoria imaginilor – istoria ideilor din cadrul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now