Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Ştefan Borbély: Cum mor scriitorii români

Ştefan Borbély: Cum mor scriitorii români

Spre deosebire de secolul XX, când se moare în general discret, previzibil şi cuminte (congestie cerebrală, anghină pectorală, anevrism, cancer, infarct), veacul al XIX-lea, în accepţiunea sa de „secol lung” ne aduce marile dramatizări, peste care ar fi o impietate să trecem, fiindcă oferă sarea şi piperul unui volum, de altfel, foarte incitant

Microsinteza lexicografică a lui Aurel Sasu, intitulată Cum mor scriitorii români (Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj, 2017) ar fi avut toate şansele să devină „cartea anului” la „istorii literare”, dacă autorul ar fi extins lista scriitorilor avuţi în vedere şi dacă ar fi apelat şi la alte documente decât cele care sunt în cărţi la care toată lumea are deja acces, adică biografii, monografii sau jurnale sau memorii, acestora adăugându-⁠li-⁠se „trufandaua” de dată recentă care se numeşte Cartea albă a Securităţii. La nume, sunt absenţe chiar ciudate, cum ar fi, de pildă, Adrian Marino, Mircea Zaciu, Bartolomeu Anania, Radu Stanca sau soţii Ioana şi Liviu Petrescu, lista omisiunilor fiind, însă, infinit mai lungă, dacă-⁠i avem în vedere pe Ghe. Crăciun, Al. Muşina, Marian Papahagi, Ioan Radin sau chiar… Constantin Fântâneru (!!), autor a cărui operă Aurel Sasu a editat-⁠o după un contact prealabil cu familia, de unde ar fi putut obţine şi detaliile concrete privind decesul. În alte cazuri, o punere sub lupă a morţii ar fi scos la iveală detalii rămase până acum în ceaţă, ca de pildă în cazul poetului şi eseistului Paul Grigore, ucis la comandă (se pare…) şi-⁠n condiţii cel puţin suspecte în luna iunie 1989 la Braşov, fiind aruncat sub un tramvai aflat în mişcare, la o oră vesperală la care victima n-⁠ar fi trebuit să se afle în stradă, fiindcă suferea de o cecitate avansată.

Ceea ce vreau să sugerez este că volumul lui Aurel Sasu ar fi devenit cu adevărat senzaţional dacă autorul – istoric literar de mare calibru, de multe ori exemplar – ar fi lucrat mai puţin comod, extinzându-⁠şi investigaţiile înspre arhive specifice, de stat sau medicale, spitaliceşti. Acolo unde aceste documente au devenit publice – la Blaga, de pildă –, el le reproduce scrupulos, aşa cum copiază, la fel de atent, documente „de uz intern” din Cartea albă a Securităţii sau din presă. Avem, de regulă, cazuistica quasi-⁠completă a decesului în câteva cazuri până azi controversate (M. Eminescu, N. Labiş, I.P. Culianu, M. Preda), sunt consemnate episoadele misterioase, cum ar fi, de pildă, moartea subită a lui Mihai Botez înainte de alegerile prezidenţiale din 1996, la care intenţiona să-⁠şi depună candidatura, dispariţia prin Europa, fără urmă, a lui Alice Călugăru, la care nu se cunoaşte nici locul, dar nici măcar anul decesului (?1924), moartea intempestivă a lui Octavian Goga din 1938, despre care s-⁠a spus că ar fi fost otrăvit la Cluj înainte de a ajunge la Ciucea, sau dispariţia în valuri, la Neptun, în data de 4 sept. 1994, a poetului Dan Deşliu, devenit, printr-⁠o metamorfoză ciudată, un herald anticeauşist, însă de fiecare dată cititorul rămâne cu un sentiment de neîmplinire, convins fiind, în sinea lui, că arhivele decopertate ar fi scos la iveală detalii care altminteri rămân în umbră.

Să sfârşim nemulţumirile contrariindu-⁠l pe autor cu câteva mici erori. Cartea din 1927 a Bucurei Dumbravă se intitulează Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini (nu Drumurile Indiei), ea fiind reeditată în 2016 de către Constantina Raveca Buleu, cu un substanţial studiu introductiv. La M. Sebastian (p. 251), numele martorului G. Mihalache apare în două rânduri ca G. Manolache, pe când la I. Şiugariu lipseşte anul morţii, el fiind deductibil, însă, din corpul textului (1945). La B. Amaru, în colofon, apare ca loc al morţii Budele, deşi în text se spune că a murit la Spitalul Filantropia din Capitală. Trebuie să dăm, însă, Cezarului ce-⁠i al Cezarului, lăudând micropasiunea de monografist thanatofil a lui Aurel Sasu, care-⁠şi propune, atunci când situaţia îl ajută, să abordeze moartea unui scriitor ca pe o încercare semantică a întregii sale vieţi, vizată fiind, fără excepţie, autenticitatea existenţială a trecerii „în lumea de dincolo”.

Poate şi datorită patetismului intrinsec al autorului, fidel adept al Celor Veşnice de o bună bucată de vreme (prin intermediul BOR), cartea sugerează că scriitorul român ştie să moară, în general, cu demnitate, fără anxietăţi inutile sau văicăreli (sunt şi excepţii…), nivelul de sus atingându-⁠l, înainte de toţi ceilalţi, Camil Petrescu, care ţine cu tot dinadinsul să rămână treaz până în ultima clipă, pentru a înţelege. Bacovia trăieşte viaţa „ca murire”, murind zilnic prin opera sa înainte de a trece dincolo; ştiind că nu mai are mult, M.C. Runcanu le cere colegilor să-⁠i „păstreze o amintire frumoasă”. I. Lotreanu se spânzură, protestând împotrivă mutilării ediţiei complete Eminescu, I. Stratan face sepukku metodic, cartezian, acasă, rezemat de o uşă, Paul Celan şi, mai târziu, Gherasim Luca se aruncă în Sena, Bogdan Amaru încearcă sinuciderea de mai multe ori înainte de a o izbuti, Ilarie Chendi raţionalizează suicidar un conflict endemic cu E. Lovinescu, lista sinucigaşilor fiind prestigioasă (V. Micle, I. Voronca, Urmuz, A. Odeanu, G. Boitor etc.), halucinantă fiind, între toate, surescitarea geometrică, cerebrală a lui Al. Protopopescu, care calculează minuţios viteza de coborâre a unui lift, pentru a-⁠şi pune capul sub trapa acestuia.

Nu lipsesc gesturile sublime. Vasile Alecsandri cumpără, la loterie publică, întreaga bibliotecă a unui Bolintineanu răvăşit, sărac şi muribund, doar pentru a i-⁠o restitui. Anania îl vizitează pe Galaction pe patul de moarte (nici o reacţie din partea acestuia), rămâne sufleteşte alături de Radu Gyr într-⁠o perioadă când acesta e părăsit de toţi, inclusiv de prieteni, asistă mut, la gura cuptorului, la transformarea în cenuşă a lui Anton Holban şi îşi asumă răspunderea pentru aducerea în ţară a lui I. Alexandru şi înhumarea sa la Nicula. Delaţiunea sau penitenciarul fac multe victime, prin metastazarea târzie a unor beteşuguri dobândite în penurie, cum se întâmplă cu Ovidiu Cotruş sau Vasile Voiculescu. Aurel Sasu e ferm în condamnarea lui Caraion pentru duplicitate, dar pune accente justiţiare bine cumpănite şi în alte locuri, cum se întâmplă, de pildă, la Hasdeu, căruia i se refuză funeraliile naţionale prin intermediul unor cuvinte ministeriale greu de reprodus („Viaţa sa întreagă, persistenţa sa de a trăi ca un desfrânat şi de a nu respecta nici o lege a moralei îl fac nedemn de o înmormântare naţională.”). Justă e şi observaţia legată de Adrian Păunescu, pe care moartea are darul de a-⁠l coborî pe pământ, după ce, în timpul vieţii, poetul a aranjat pe toate căile să fie proiectat în stratosferă, într-⁠o zonă în care nu se afla decât Eminescu.

Spre deosebire de secolul XX, când se moare în general discret, previzibil şi cuminte (congestie cerebrală, anghină pectorală, anevrism, cancer, infarct), veacul al XIX-⁠lea, în accepţiunea sa de „secol lung” ne aduce marile dramatizări, peste care ar fi o impietate să trecem, fiindcă oferă sarea şi piperul unui volum, de altfel, foarte incitant. Grigore Alexandrescu moare după ce mănâncă voluptuos şi nostalgic un borcan de dulceaţă tratată cu beladonă, primit ca… dar de nuntă de la fosta lui iubită, pe care o părăsise. „Drama de la Tecuci” din 1914, în care au fost implicaţi D. Anghel şi Natalia Negri (fosta soţie a lui Şt. O. Iosif) a ţinut, mult timp, pagina I a ziarelor: după o altercaţie în tren şi o întoarcere burzuluită la moşie, D. Anghel („fanatic erotic”) trage cu pistolul asupra soţiei sale, după care se sinucide. Luetic iremediabil, Daniil Scavinschi îşi cultivă totemic mustăţile uriaşe; atunci când firele îi cad pe rând, le strânge religios într-⁠o cutie, dar nu poate supravieţui dispariţiei lor definitive.

Microbofobia lui D. Teleor e patologică; aşa cum relatează D. Karnabatt, în Bohema de altădată (1943), „contemporanii îi spuneau «Ţaţa» din cauza spiritului cam mahalagesc. Clocotea de sănătate şi voie bună, dar suferea teribil de fobia microbilor: nu da mâna cu nimeni, acoperea clanţa uşilor cu hârtie imaculată, primea bani de la gazete într-⁠o coală albă…”. Va fi iertat de microorganisme, dar va muri de alcool şi sărăcie. Calistrat Hogaş se… autoaprinde. Aşa cum scrie C. Ciopraga, „prin 1910 sau 1911, într-⁠o oră de curs la Liceul Militar, un mic aparat de aprins ţigări – cu fosfor şi glicerină –, pe care-⁠l purta asupra lui, se declanşează singur din cauza căldurii din sală. Hainele îi luară foc, producându-⁠i arsuri serioase.” Scriitorul rămâne cu fierbinţeli, devine asocial şi moare mai târziu, de o boală de plămâni. „Cireaşa de pe tort o reprezintă Odobescu, care se sinucide cu laudanum pe motive de amor senect, vitriolant: îndrăgostit de o femeie fatală („funestă”, scrie Tudor Vianu: profesoara de geografie Hortensia Kaminger), o cere de nevastă prin intermediul… soţiei sale (!!), care acceptă desfacerea de principiu a căsătoriei dacă asta ajută la fericirea scriitorului, şi când n-⁠o obţine, îşi pune melodramatic capăt zilelor.
Să ne înţelegem, înainte de a pune punct cronicii de faţă: nici un scriitor român de secol XX n-⁠a egalat, din lipsă de imaginaţie morbidă, sublimul histrionic al acestor puneri în scenă. Semn că nu numai moartea s-⁠a banalizat între timp, ci şi vocaţia de a face din ea un spectacol.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Ştefan Borbély

Ştefan Borbély (n. 31 oct. 1953, în Făgăraş) este profesor universitar la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, în cadrul Catedrei de literatură universală şi comparată. Doctorat în literatură comparată (1999). Echinoxist ca formaţie, a debutat editorial în 1995, cu volumul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest