Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Romanul strict referenţial

Romanul strict referenţial

Romanul în care prevalează documentul, păstrător al memoriei tragice, care nu rescrie ficţional istoria, după aproape opt decenii, îi admite ultimul cuvânt…

În intenţie, cartea lui Mirel Taloş, Undeva, în Transilvania, este un anume tip de roman‑document. Scrierea este documentată de biblioteci, arhive şi de mărturiile protagoniştilor, azi, cu o excepţie, dispăruţi. Oarecum autobiografică, prin memoria de neam (rudenie) şi localitate: Jac, vechi loc roman, pe care monedele mereu îl atestă. Nu numai realistă, dar chiar reală, nu numai reală, dar chiar garantată ca fiind derulată „aevea”, deci, prin identitatea dintre document şi ficţiune, ca atare printr‑o autenticitate à outrance. Personajele „reale” rămân, mai sigur, documentate nominal. O excepţie nouă este Lázár Klein (nume german cu prenume scris în maghiară, nume aşa zicând plurietnic), personaj inventat cu totul, drept ilustraţie a raţiunii umane, neputincioasă, micşorată în context până la pierderea aproape totală, iar într‑un anume sens chiar favorizantă, în faţa holocaustului politic. De reamintit că omniscienţa narativă, în ficţiunea pretins realistă, este o convenţie artistică, nu ştiinţifică (istorică). Se propune acum, estetic, fie şi implicit, un hibrid radical, „baroc” prin ştergerea identităţilor iniţiale şi substituţia lor finală. O restructurare prin destructurare. O refuncţionalizare laxă, aleatorie, a componentelor stilistice. Stilistica, estetica disociază limbajele şi efectele. Literatura autenticistă n‑a adoptat stilul ştiinţific, exact, conceptual, detropologizant, dar a păstrat emoţia artistică. Istoriografia, ca şi jurnalistica au altă expresie şi alt fel de a emoţiona receptarea. Aici „aevea” se vrea creditare narativă deplină, fundată documental, nu ficţional. Dar documentul e mereu parte, nu întreg. Ficţiunea, printr‑un soi de supra‑omniscienţă, ajunge orientată tezist, ideologic (în orice sens) şi mai ales previzibil. Cum ştim, previzibilitatea nu marchează ficţiunea. De altfel, stilul literar are drept principală funcţie surpriza. Romanul‑document (de arhivă, de familie, rudenie, localitate, cu bibliografia menţionată pe parcursul scrierii) mai dezvăluie o dată, acum în haină literară ori literaturizată, antisemitismul maghiar hortyst, progerman, hitlerist, de undeva din (dar nu întreagă) Transilvania: Jac, Şimleu‑Silvaniei, din Sălaj. Este redezvelit un fapt istoric de maximă gravitate, antisemitismul dirijat politic. Ca efect de răsfrângere a nazismului dictat de Hitler. Preluat şi de alte centre şi zone naţional‑etniciste, cu substrat religios. Momentul reconfigurat e cel de dinainte de lagăr şi exterminarea în masă, ghetoizarea temporară a evreilor transilvăneni, sfârşiţi, o ştim din istorie, la Auschwitz, în mai 1944. Un motto avertizează asupra civilizaţiei ca aparenţă şi a barbariei ca esenţă. Ce se produce apare ca o aplicaţie istorică. Morala e că uitarea şi ignoranţa sunt invocate avant‑textual, înaintea evocării ororilor.

Este redezvelit un fapt istoric de maximă gravitate, antisemitismul dirijat politic. Ca efect de răsfrângere a nazismului dictat de Hitler. Preluat şi de alte centre şi zone naţional‑etniciste, cu substrat religios…

Romanul „regional” e scris fără culoare locală apăsată, în dialogul cotidian, cu multe personaje, unele exponenţiale, nu puţine firave siluete epice, semn al prevalenţei „documentare”, într‑un text umplut cu detalii de viaţă. Episoadele, scurte şi numeroase, sunt înlănţuite pentru a cuprinde existenţa unor comunităţi rurale şi provinciale transilvănene. Parcurgem pagini egale de cronică şi romanesc realist critic, ilustrativ, într‑un moment istoric delirant, dar şi de poveste cu tâlc sau de basm (prin fetele vecine şi prietene de origine română şi ebraică). Se adaugă scrisori, replici interpretative pe o bibliografie tematică adecvată (antisemitism, holocaust) şi citată în naraţiune. Naratorul e expozitiv, reflexiv, analitic, mai puţin comportamentist. E memorialist, nonficţional, documental, moralist. Iată un citat din multele posibile, despre subumanul Lázár Iosif: „Cercetat mai îndeaproape, caracterul lui era plin de crăpături, ce se adânceau şi se lărgeau pe zi ce trecea, îndreptându‑se cu paşi repezi spre ziua când avea să crape cu totul”.

Începutul scrierii dă cuvântul raţionalistului autodeclarat Lázár Klein, pătruns total de conştiinţa naratorului. El reflectează previzibil privitor la antisemitismul ca falsă gândire şi reacţie iraţională, antiumană şi antiumanistă. Discursul narativ nu ocoleşte retorica, figurile (iată metafora: „viaţa lui era, de fapt, năduşită de teama că epoca raţiunii era la apus”). Personajul, sedus de umana, obligatoria, crede el, filosofie a vieţii şi a cărţii, în armonie cu destinul, care scrie, alături de naratorul atotştiutor, existând dincolo de îndoială, e prezentat ca ezitând între roman şi epistolar. Cu multe lecturi, plecând de la Martin Buber (Eu şi tu), el optează pentru scrisori, atras de cele ale lui Seneca.

Scrisorile sale către copiii din viitor încep în 1938 şi urmăresc efectele crescute ale politicii şi istoriei criminale, în cele trei părţi ale romanului declarat referenţial (documental). Într‑una oferă un mic comentariu sau o fişă de lectură. Constatările sunt solide şi vechi, ca în citirea cărţii antisemite a lui Alfred Rosenberg, Mitul secolului XX, care contrapune, prin darwinism politic, umanităţii, natura. Într‑alta, epistolierul futurist se declară, repetându‑se, idealist şi umanist până la capăt. Următoarea scrisoare constată că violenţa care se petrece depăşeşte descrierea din Infernul lui Dante. În ultima, din septembrie 1943, autorul‑personaj notează antisemitismul neîntrerupt în istorie. Două fetiţe inocente, plasate în (a)simetria vieţii istorico‑romaneşti, românca Măriuca şi evreica Gittel, îşi scriu şi ele, ca să rămână împreună, mereu în aşteptare, chiar când cea din urmă este ridicată odată cu familia şi comunitatea etnică.

Sare‑n ochiul care citeşte toleranţa etnică, religioasă, accentul pus pe asociere şi nu pe disociere. Primul evreu a venit în satul Jac în 1880, iar ceilalţi, bine primiţi, trăiesc persecuţiile incredibile tocmai după 50 de ani. Patronul fabricii de jucării Marmorstein din Şimleu‑Silvaniei îi împrumută stiloul angajatului Ionaş, episod conotând banal‑semnificativ despre încredere. Acelaşi rost are iniţierea ca ucenic la prăvălia lui Engel a tânărului Sandu. Ulterior, Sandu, trimis cu întărită încredere, singur, după marfă, e foarte scrupulos la prăvălie, privită şi de narator ca o „adevărată instituţie”! Spre neuitare, noi pagini ni‑l prezintă pe Ionaş Fodoreanu drept tânăr de încredere al patronului fabricii cu 40 de angajaţi. O învăţătoare merge la examen într‑o altă comună cu trei elevi excepţionali de clasa a şaptea, un român baptist şi un evreu, pentru a preveni intenţia de a fi persecutaţi religios, ca necreştini. Tânărul evreu Mayer le „ajută” la matematică pe fetiţele‑eleve, Gittel, verişoara, şi Măriuca. Ele citesc, vorbesc, povestesc împreună. Mulţi copii români au deprins idişul. Măriuca, plină de calităţi, şi Gittel, fiica lui Brumală, sunt mai mult decât „surori”. Ele discută despre ura contra evreilor care urmează să fie luaţi de acasă şi se hotărăsc să se ascundă. Gittel vorbeşte despre originile evreieşti, de la Moise (citire), iar Măriuca spune un basm cu zmeii care fură soarele şi copiii, reproducând şi un text vrăjitoresc.

■ Un grupaj axat pe aceeaşi carte‑eveniment citiţi în Contemporanul nr. 1/ 2020

Marian Victor Buciu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Marian Victor Buciu

Marian Victor Buciu, profesor doctor la Facultatea de Litere a Universitatii din Craiova, preda cursuri de istoria literaturii romane interbelice, din perioada comunista si postcomunista, cuprinzand analize si sinteze ale unor curente si opere de mare interes artistic. A publicat [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now