Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Retorica politică, dar nu aşa cum ştim

Retorica politică, dar nu aşa cum ştim

Survolarea primei jumătăţi de veac de evoluţie politică românească modernă îi permite Roxanei Patraş să remarce că una dintre cele mai acute preocupări ale mediului politic de dinainte de 1900 este istoricitatea partidelor, rezolvată de cele mai multe ori prin trasarea unei meta‑istorii de realizări şi triumfuri

Ariditatea, asociată inerţial (şi, deseori, pe nedrept) oricărui studiu consacrat retoricii, se spulberă odată cu prima frază a volumului Roxanei Patraş, The Remains of the Day. Literature and Political Eloquence in 19th‑Century Romania, apărut în 2018 în seria Danubiana Philologica la Editura Aracne din Roma, Italia, consacrat încadrării, descrierii şi comentării unui domeniu relativ marginal şi dificil de cartografiat – tradiţia retorică românească de secol XIX –, abordat inteligent şi decomplexat, cu un fin racord literar, exersat strategic şi construit simfonic.

Ancorată elegant în palierele retorice ale romanului Rămăşiţele zilei, scris de Kazuo Ishiguro, şi în inevitabila reducţie cinematografică girată de către James Ivory, aventura teoretică a Roxanei Patraş pleacă de la ipoteza receptivităţii retorice de care dă dovadă în roman Stevens, majordomul impecabil şi rigid, a cărui memorie „păcătoasă” leagă toate firele narative. În relaţia cu el se conturează atât retorica persuasiunii a Lordului Darlington, cât şi retorica invitaţională a neconvenţionalului Farraday, american educat în spiritul egalităţii, al autodeterminării şi al valorii imanente, proprii oricărei fiinţe umane.

Fascinată de tot ceea ce înregistrează atenţia constantă a lui Stevens, de la conduita estetică la distanţa negociată permanent prin intermediul retoricii, autoarea extinde perimetrul demonstraţiei dincolo de limitele ficţiunii lui Ishiguro şi explorează lateralele conceptuale ale retoricii contemporane, cu insistenţă asupra momentului retoric, graţie unor autori precum Michel Meyer, Scott Consigny, Nick Turnbull, Donna Gorrell, Lloyd F. Bitzer sau Slavoj Žižek. Analizând rămăşiţele retorice ale romanului (echivalentul speculativ al rămăşiţelor zilei) prin prisma momentului retoric, Roxana Patraş descoperă că înţelegerea şi exploatarea acestor „rămăşiţe” oferă nu numai o perspectivă atotcuprinzătoare asupra evenimentelor, ci şi sentimentul că lucrurile trebuie „îngheţate” undeva, lucru valabil şi pentru cărţi.

Lecţia e perfect asimilată în reconstituirea realităţilor retorice dintr‑o epocă istorică românească destul de volatilă sub aspect lingvistic, care e recuperată prioritar prin textele literare ale unor oratori politici precum Mihail Kogălniceanu, B.P. Hasdeu, Petre P. Carp, Barbu Ştefănescu Delavrancea sau Take Ionescu, perfectă ilustrare a evoluţiei de la căutarea revoluţionară a gloriei (la mijlocul secolului al XIX‑lea) la melancolia disident corozivă (din ultima decadă a aceluiaşi secol). Se articulează, astfel, extremele cvartetului terminologic formulat de către Anne Übersfeld – „glory, memory, energy, and melancholy” (glorie, memorie, energie şi melancolie) –, care furnizează scheletul conceptual al părţii secunde a volumului semnat de către Roxana Patraş.

Concentrată asupra Momentelor retorice, cea dintâi secţiune a cărţii formulează un răspuns coerent la o întrebare cât se poate de pertinentă: ce anume rămâne din elocvenţa politică românească? Aventura nu e deloc uşoară, dacă avem în vedere natura problematică a memoriei politice autohtone. Fundamental versatilă şi dificil de poziţionat teoretic, ea se dovedeşte a fi cu atât mai greu de delimitat în contextul unei culturi în care proliferează formele fără fond şi imitaţia, diagnosticate iniţial de către Titu Maiorescu şi comentate apoi, succesiv, de către Ştefan Zeletin, Constantin Dobrogeanu‑Gherea, Garabet Ibrăileanu şi Eugen Lovinescu.

Aventura e dificilă, dar nu imposibilă, dacă ţinem cont de rafinatele racorduri teoretice cu care operează Roxana Patraş, pe o scală care începe la nivel etimologic, se dezvoltă apoi pe relaţia memorie – putere şi sfârşeşte prin a se defini ca pe un fenomen determinat de o triadă de factori: un sistem electoral specific, un anumit ritm de învăţare socială şi un sentiment al pierderii derivat din înţelegerea materialistă a Memoriei. Potrivit lui Judith Schlanger, golurile memoriei, percepute ca pierderi imperfecte, şi nu plinurile mobilizează cu precădere sensibilitatea şi raţiunea umană. Altfel spus, sentimentul că ceva lipseşte din tablou constituie miezul oricărei galaxii politice în formare, aspect extrem de important în abordarea memoriei politice a unei democraţii incipiente cum este cea românească de secol XIX, reconstituibilă prin textele retorice, înţelese ca reziduuri ale unei situaţii discursive mai complexe.

Primul pas al reconstrucţiei circumscrie ABC‑ul noului idiolect politic, creat în absenţa unei tradiţii politice, ceea ce face din elocvenţa politică una dintre principalele mărci ale memoriei politice, o alta fiind presa. Prin intermediul lor, publicul românesc al secolului al XIX‑lea (minoritar însă, sub aspect intelectual, din moment ce 78% din populaţie era analfabetă) află informaţii despre oamenii politici şi filosofii occidentali, citaţi, deseori ostentativ, în dezbaterile politice ale vremii. Plecând de la această asimilare şi adaptare a lexicului politic, autoarea identifică şi descrie câteva stagii de dezvoltare: afilierea ideologică, legitimizarea „istorică” a doctrinelor politice, sanctificarea instituţiilor politice în concordanţă cu conceptul bizantin de symphonia (în trena căreia proliferează tropi retorici precum românii „ca popor ales” şi „ultimii creştini din Balcani”, sau sanctificarea figurilor feminine ca ilustrări ale devoţiunii pentru cauza naţională), precum şi codificarea biografiilor politice ca tropi retorici în cadrul mai larg al codurilor de putere.

Survolarea primei jumătăţi de veac de evoluţie politică românească modernă îi permite Roxanei Patraş să remarce că una dintre cele mai acute preocupări ale mediului politic de dinainte de 1900 este istoricitatea partidelor, rezolvată de cele mai multe ori prin trasarea unei meta‑istorii de realizări şi triumfuri, la care generaţiile succesive trebuie să se raporteze, un rol important jucând şi hagiografia politică a antecesorilor (exemplificată în paginile cărţii de portretizările multiple ale lui Lascăr Catargiu, dar şi de panegiricul dedicat de Dimitrie A. Sturdza lui I.C. Brătianu, disecat impecabil de autoare). De altfel, rolul legitimator al trecutului glorios îşi face loc în performanţa actorilor politici şi în momentul în care ideea dinastică intră în scenă, masiv promovată de către Titu Maiorescu.

Construcţia idiolectului politic românesc se leagă, fundamental, de specificităţile sistemului electoral” – notează autoarea în preambulul unei observaţii cât se poate de pertinente: calitatea expunerii oratorice este invers proporţională cu selecţia reprezentanţilor prin votul cenzitar sau prin sufragiu universal. Adică, în vreme ce votul cenzitar a produs aleşi capabili să stabilească o terminologie politică şi să intensifice conştientizarea politică în rândul audienţei, votul universal generează un număr sporit de oratori politici şi un standard redus al elocvenţei.

Cartografierea formelor discursive parlamentare şi extra‑parlamentare din a doua jumătate a secolului al XIX‑lea este succedată de o schiţare a împrumuturilor şi vocabularului specializat, exemplificate fragmentar prin strategiile discursive ale unor figuri proeminente ale vieţii politice româneşti: Vasile Boerescu, Alexandru G. Djuvara, I.C. Brătianu, Alexandru Lahovary, Take Ionescu, Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea (ultimii doi surprinşi într‑o savuroasă dispută, a cărei miză este patologia discursului politic).

Experienţa literară a multora dintre actorii scenei politice româneşti de secol XIX (Ion Heliade-Rădulescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu, C.A. Rosetti, B.P Hasdeu, Titu Maiorescu, Petre Grădişteanu, Take Ionescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea) o determină pe Roxana Patraş să consacre un fabulos capitol felului în care literatura reconfigurează parametrii noului alfabet politic, în condiţiile în care o contaminare extrinsecă între cele două identităţi – scriitorul şi politicianul – este de neevitat.

Armarea teoretică a radiografierii tratatelor româneşti de retorică din epocă (semnate de Ioan Piuariu‑Molnar sau de Dimitrie Gusti) şi a discursurilor politice adunate în volume (precum cele ale lui Titu Maiorescu, Barbu Catargiu sau Take Ionescu) se prelungeşte şi în partea secundă a volumului, consacrată modurilor (registrelor) retorice. Prima secvenţă, cea a Gloriei, îi aparţine lui Mihail Kogălniceanu şi lui B.P. Hasdeu, figuri polivalente şi prin excelenţă accentuate, cu o listă impresionantă de realizări în literatură, istorie, lingvistică, arheologie, jurnalism, politică, etnologie ş.a.m.d., dar şi cu evidente ambiţii retorice, atinse cu succes mai ales de către cel dintâi.

În cazul celor doi, explorarea valenţelor gloriei retorice motivează apelul la creaţia lor literară, fără însă ca autoarea să piardă din vedere distincţia esenţială dintre succesul literar şi cel oratoric. Secvenţa secundă, intitulată Memoria, este ocupată de cazul lui Petre P. Carp, definit drept „un conservator shakespearian”, în vreme ce secţiunea a treia, intitulată Energia, devine teritoriul literaturii lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, orator byronian, pasional şi charismatic. În sfârşit, ultima secvenţă, Melancolia, îl are drept protagonist pe Take Ionescu, poreclit, deloc întâmplător, „Tăchiţă Gură‑de‑aur”.

Cu un fabulos punct de plecare în intuiţia semnificaţiei „pierderii” şi a „golurilor de memorie” din istoria acceleratului proces de modernizare a României, Roxana Patraş reuşeşte să creioneze cu succes un tablou dinamic, în care momentele retorice ale elocvenţei politice autohtone din secolul al XIX‑lea sunt ireproşabil încadrate teoretic şi fascinant contextualizate literar, rezultatul devenind, deopotrivă, util, seducător şi memorabil.

Constantina Raveca Buleu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantina Raveca Buleu

Constantina Raveca Buleu s-a nascut la 16 martie 1979 la Bistrita. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea limba si literatura româna – limba si literatura germana (2002), apoi masteratul Istoria imaginilor – istoria ideilor din cadrul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now