Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Războiul sovietic – între idealizare şi demitizare

Războiul sovietic – între idealizare şi demitizare

Evenimentele Revoluţiei Ruse şi ale Războiului Civil suportă un proces de idealizare legitimatoare, fiind reprezentate în literatura sovietică drept momente cruciale, eroice şi chiar mitice în raport cu noua ordine social‑politică şi cu ascensiunea lui Stalin

Ancorată în premisa metodologică a Katerinei Clark, potrivit căreia produsele literare ale Războiului Rece sovietic trebuie interpretate ca „literatură de consum general”, cu o evidentă finalitate propagandistică şi educativă în rândul maselor de cititori (zeci de milioane, dacă avem în vedere dimensiunile intercontinentale ale URSS‑ului), excelenta analiză a realismului socialist sovietic datorată Olgăi Grădinaru, Războiul sovietic – între idealizare şi demitizare, apărută în 2018 la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj‑Napoca, îşi dezvoltă argumentaţia în siajul unei serioase bibliografii ruseşti (la care autoarea, născută în Republica Moldova, are acces lingvistic nemediat) şi configurează o avizată şi fascinantă perspectivă asupra reprezentărilor literare sovietice proprii celui de‑al Doilea Război Mondial, secondată de un ireproşabil dialog cu repertoriul conceptual infuzat ideologic şi impus instituţional.

Punctul de pornire al incursiunii Olgăi Grădinaru prin hăţişul semantico‑ideologic al războiului este supranumele distinctiv alocat celui de‑al Doilea Război Mondial în spaţiul cultural sovietic – Marele Război pentru Apărarea Patriei –, denominare ce asigură, pe de o parte, continuitatea în timp cu războiul rus, patriotic încă de la invazia napoleoniană din 1812 (contracarată printr‑un „război patriotic”), iar pe de altă parte, sedimentează ideea unităţii şi coeziunii relativ nou‑născutului popor sovietic. Departe de a se cantona la nivelul funcţiilor primare ale reprezentării războiului rus şi ale extensiilor sale sovietice, analiza suplă etalată de către Olga Grădinaru îşi modulează inflexiunile conceptuale şi hermeneutice în funcţie de mutaţiile ideologice survenite de‑a lungul timpului, începând cu recomandările celebrului articol din 1905 al lui Lenin, Organizaţia de partid şi literatura de partid, cu ideile formulate de Maxim Gorki, Anatoli Lunacearski şi Gheorghi Plehanov, continuând cu reducţia conceptuală a erei lui Alexandr Voronski, cu restricţiile estetice ale proletcultismului şi, inevitabil, cu succesul sintagmei „realism socialist” (propusă pentru prima dată în 1932 de către Ivan Gronski, preşedintele Comitetului Organizaţional al noii Uniuni a Scriitorilor) şi al teoretizărilor lui Andrei Jdanov. „Acest «Mare Război pentru Apărarea Patriei» – remarcă autoarea, survolând evoluţia estetico‑ideologică din deceniile consecutive Revoluţiei Ruse – este reprezentat diferit, pe măsura îndepărtării de anii belici şi mai ales de perioada stalinistă, astfel încât putem discuta despre o tensiune între idealizare, eroizare, pe de o parte, şi veridicitate, dezeroizare, demitizare, pe de altă parte”.

Substanţial şi inteligent construit, capitolul consacrat Aspectelor teoretice, subintitulat Abordări tematice şi critice, sintetizează şi ordonează, într‑o primă instanţă, istoria şi valenţele aplicative ale realismului socialist, de la triumful său ca sintagmă oficială a literaturii sovietice conforme cu schimbările social‑politice şi culturale din spaţiul sovietic post‑revoluţionar, concurată cu succes în anii ’20 de realismul proletar, formula pentru care pleda Alexandr Fadeev sau de romantismul revoluţionar, sintagma propusă de Maxim Gorki, la rescrierea monomană a istoriei literare, atent reconstruite în paginile cărţii Olgăi Grădinaru.

Explorarea realismului socialist integrează backgroundul estetic de secol XIX, decorticat exegetic de către Régine Robin, normativitatea lingvistică proprie culturalizării maselor sovietice, ilustrată de către David L. Hoffmann, intersecţiile şi disjuncţiile dintre realismul socialist şi avangarda rusă, discutate de Boris Groys, şi insistă asupra definirii sale ca metodă specifică de creaţie, în compania unor teoreticieni precum Geoffrey Hosking sau Michel Aucouturier.

Avându‑şi originea în literatura medievală rusă (Cântec despre oastea lui Igor), rafinat ulterior de poeţii şi romancierii secolului al XIX‑lea, eroismul rus se converteşte într‑o specificitate canonică a personajului sovietic, precizează Olga Grădinaru într‑un capitol rezervat reprezentărilor eroismului sovietic, atât în contextul eroului‑individ, cât şi în cazul eroului‑popor. Un incitant racord conceptual analizează modificările semantice ale termenului podvig („faptă eroică”), de la cea istorico‑epică, realizată pe câmpul de luptă, la cea cotidiană, orientată ideologic înspre construcţia patriotică a „viitorului de aur”, odată cu instaurarea realismului socialist. În termenii istoriei literare, aceasta este tranziţia care se realizează de la Lev Tolstoi la Cernâşevski, dar se rafinează la romancierii ulteriori precum Gorki, Fadeev, Ostrovski, preocupaţi de modelarea unui om nou, adecvat ideologic, ce‑şi asumă fapta eroică revoluţionară ca stil de viaţă.

Atent la nuanţe, studiul identifică şi mutaţiile diacronice ale conceptelor de eroism şi eroic, precum şi ale dihotomiei eroizare/dezeroizare în câteva dintre producţiile literare sovietice inspirate de evenimentele celui de‑al Doilea Război Mondial: Tânăra gardă a lui Alexandr Fadeev, trilogia lui Konstantin Simonov Vii şi morţi, Blocada lui Alexandr Ceakovski, două dintre romanele lui Iuri Bondarev, Malul şi Alegerea, dilogia lui Vasile Grossman, Pentru o cauză dreaptă şi Viaţă şi destin, esenţială în economia reprezentării demistificate a realităţii sovietice, ceea ce înseamnă, implicit, şi substituirea eroismului sovietic ideologic, retoric şi mitologizant, lansat în mentalul colectiv prin instrumentalizarea literaturii de consum, cu eroismul realist, autentic uman, eliberat de rigorile cenzurii.

Asumându‑şi declarativ riscul simplificării excesive a unor fenomene literare complexe (căruia, de fapt, ea nu îi cedează de‑a lungul demonstraţiei), autoarea izolează patru perspective adoptate de literatura dedicată războiului sovietic, dezvoltate în tot atâtea studii incitante: perspectiva revoluţionară, specifică entuziasmului generat de Revoluţia Rusă, cu extensii în Primul Război Mondial şi în anii ’20, perspectiva romantico‑eroică, tipică celui de‑al Doilea Război Mondial şi prozei staliniste elaborate în trena sa, perspectiva psihologică a erei post‑staliniste, scrisă de generaţia combatanţilor (okopniki), şi perspectiva filosofică, devenită posibilă graţie distanţării temporale de A Doua Conflagraţie Mondială. O versiune hibridă a ultimelor două, cu grefe dezeroizante, tipice ultimelor decenii de istorie sovietică şi perioadei post‑sovietice, configurează ca intenţie o a cincea perspectivă, cea autentică, subiect al unei dorite şi aşteptate cercetări viitoare.

Premergătoare instaurării canonului realismului socialist (1932‑1934), literatura inspirată de Revoluţia Rusă conturează – arată autoarea – un peisaj realist, dinamic şi policrom, neafectat încă de cenzura acerbă ce va acompania ulterior controlul tot mai accentuat al partidului asupra sferei artistice. În această epocă apar scrieri precum controversatul roman al lui Mihail Bulgakov, Garda Albă, Donul liniştit al lui Mihail Şolohov, memorialistica lui Viktor Şklovski – Revoluţia şi frontul, O călătorie sentimentală – sau Anul gol, anti‑romanul lui Boris Pilniak. Treptat însă, evenimentele Revoluţiei Ruse şi ale Războiului Civil suportă un proces de idealizare legitimatoare, fiind reprezentate în literatura sovietică drept momente cruciale, eroice şi chiar mitice în raport cu noua ordine social‑politică şi cu ascensiunea lui Stalin.

Ilustrativ pentru perspectiva romantico‑eroică asupra războiului şi pentru mecanismele ficţionalizării ideologice, romanul Tânăra gardă al lui Fadeev generează o minuţioasă analiză (inclusiv a versiunilor cinematografice), în perimetrul căreia autoarea inserează inteligent şi o fabuloasă exegeză sovietică. Ea reuşeşte să decanteze fiecare aspect al creaţiei lui Fadeev, de la geneza celor două ediţii ale romanului (cea de a doua fiind corectivă sub aspect ideologic, elaborată nu numai la presiunea criticii, ci şi la ordinul lui Stalin) la valoarea canonic‑didactică a reprezentării eroismului sovietic, de la responsabilitatea faţă de istorie la istorismul artistic, de la principii auctoriale şi elemente de stil la teoretizări şi interpretări succesive, totul culminând cu o incitantă radiografie a războiului, ficţionalizat ca un mecanism social generator de eroi. Făcând un pas mai departe, studiul explorează apogeul eroizării sovietice, aşa cum se realizează el în Povestea unui om adevărat, romanul lui Boris Polevoi din 1946, ce „dezvăluie mecanismele culturii staliniste, construcţiile miturilor şi articulaţiile imaginarului, în timp ce utilizarea masculinităţii este toposul producţiei ideologice”.

Pentru a contura o perspectivă filosofică în privinţa celui de‑al Doilea Război Mondial, Olga Grădinaru optează pentru Pădurea rusească (1953), roman cu un potenţial subversiv, umbrit de compromisul ideologic al autorului său, Leonid Leonov, considerat „maestrul realismului socialist”, în vreme ce perspectivei psihologice, demitizate şi dezeroizatoare asupra războiului ea îi alocă mai ales Zăpada fierbinte, romanul din 1970 al lui Iuri Bodnarev, unul dintre adepţii „adevărului de tranşee” (okopnaia pravda), principiu reprezentaţional fundamental, apărut în contextul dezgheţului cultural.

Survolând hăţişul conceptual implicit subiectului pe care şi l‑a ales (cartea se bazează pe o cercetare doctorală), Olga Grădinaru observă că „legiferarea realismului socialist reprezintă sistematizarea schimbărilor culturale majore şi, mai ales, a mutării accentului în literatură de pe «realist» pe «eroic» şi de pe «psihologic» pe «mitic»”, rezultatul constituindu‑l o paradoxală combinaţie între verosimilitudine şi mistificare, între abordarea realistă şi utopie, ceea ce o determină pe Katerina Clark să definească realismul socialist drept un „caz de schizofrenie modală”. El dispune – arată Olga Grădinaru – de o simptomatologie umană şi literară particulară, a cărei ordonare categorială reprezintă miza, foarte bine dusă la bun sfârşit, a ambiţiosului studiu Războiul sovietic – între idealizare şi demitizare, carte care intră, astfel, în mod firesc în seria exegetică a realismului socialist de la noi, deconstruind numeroase clişee şi stereotipii cu care domeniul se dovedeşte a fi colmatat.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantina Raveca Buleu

Constantina Raveca Buleu s-a nascut la 16 martie 1979 la Bistrita. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea limba si literatura româna – limba si literatura germana (2002), apoi masteratul Istoria imaginilor – istoria ideilor din cadrul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now