Din ultimul număr:
Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Poezia neliniștii

Poezia neliniștii

Actual în idei şi stăruitor în revigorarea ritmurilor poeziei, Ion Hadârcă a publicat în acest an, al tulburării prin care trece umanitatea, un volum expresiv pentru sensibilitatea şi talentul deja recunoscute. Nelinişti asimetrice e titlul ce acoperă nu numai o idee, cea a izolării suferinde în vremuri de pandemie, ci şi un întreg florilegiu de gânduri variate, mistuite în context. Poeziile, cuprinzând acute trăiri intime, sunt irigate spiritual, se înscriu într‑un sistem de autentică reflectare poetică a lumii. Nimic ocazional, ideile dau substanţă volumului, mai ales cele care dezvoltă conflictul între ideal şi real. Sensurile – şi ele sunt multe şi metaforic îmbrăcate – nu sunt la îndemână. Ele se percep cu înţelegerea necesară la o lectură repetetă, cum scria Mihai Ursachi în Inel cu enigmă. O poezie bună, cu joc de idei, trebuie citită de două ori, o dată pentru armonie şi a doua oară ca să te situezi în ea, retrăind gândul răscolitor al poetului stăpân pe cuvânt. Prin ceea ce nu exprimă, sugerează numai, reverberant, poezia lui Ion Hadârcă incită mintea cititorului, îi trezeşte sensibilitatea căutătoare de frumos şi sensuri adânci. Inteligenţa poetului merge la întâlnire cu inteligenţele receptoare.

Discursul volumului Nelinişti asimetrice, plin de paradoxuri stilistice provocatoare şi de ambiguităţi ce se cer dezambiguizate, e un strigăt în tăcere. Strigător la ce? e întrebarea ce capătă un răspuns din partea celei din urmă speranţe, Cerul, e „strigătul cel mai ceresc”. În vremuri în care „numai de‑o singură notă nevoie avem”, şi aceea trecută prin „pavilionul urechii globale”, muzica polifonică e cu totul diluată, devine zgomot, zgomotul timpului prezent. Neliniştile multiple ale unei existenţe permanent îndurerate, ce pare să nu‑şi găsească leacul, sunt sporite, într‑un timp al înstrăinării, al distanţărilor de tot felul, când şi natura suferă, îşi pierde ritmul şi vitalitatea, comportamentul uman e profund afectat: „Pomul s‑a desfrunzit/ de veşmântul verzui‑auriu/ până când s‑a desprins cu totul/ de tinereţea lui răcoroasă// pasărea s‑a rupt de pe ram/ şi tot mai mică şi mai străvezie/ s‑a înşurubat în văzduh/ până când în absolut s‑a desprins/ de numele său//… încetul cu încetul/ omul s‑a desprins de cuvânt/ până când văduviţi de rostire/ unul spre altul începură/ să mârâie/ să se sfâşie/ care pe care”. Este o viziune parcă premonitorie, alarmată de pericolul renunţării la comunicarea directă, prin cuvânt. Imaginile metaforice dezvoltate sunt ale unei deveniri a lumii actuale mânată spre pierdere. Din câte ştiu, nimeni n‑a surprins, în poezie, psihologia în timpul pandemiei dezumanizante cum a realizat‑o Ion Hadârcă în Wuhandemia, datată martie 2020. O idee de gând ne spune că poetul a muşcat un fruct din pomul cunoaşterii şi exprimă lucid sentimentul şi gândul încărcat de idei: „cât de rece şi singur e gândul/ când nu‑l mişcă ideea”. Când viaţa şi‑a schimbat vitezele, poetul imploră: Rugaţi‑vă în gândul meu: „rugaţi‑vă fără să vreţi/ fără să ştiţi vreo rugăciune/ uitând cuvintele anume/ rugaţi‑vă în gândul meu”. Este chemarea cititorului la meditaţie, alături de îngânduratul, scepticul poet al „imaculatei tristeţi”.

Suportând traumele provocate de timpul prezent, ameninţător de bolnav, drapat în străvezimea armurii unui Cavaler fără pată şi prihană, încă visător, poetul continuă să trăiască în iluzie, pândit de deziluzie. Totul e spus în Poemul iluzoriu, plasat în inima celui de‑al doilea ciclu al volumului, Tra‑umanul. Nimic mai propriu virtualului, iluziei, decât momentul inspiraţiei poetice, cu fulguranţa lui, când totul e iluzie: „iluzia cărţii/ despre iluzia vieţii/… iluzii de cuvinte” descurajate de „daimonul deziluziei” iscat din „grohăitul lumesc” neprielnic poeziei, dizolvant al curajului de a mai scrie. Aici este sursa revoltei poetului, Omul revoltat în sine, care „tună şi fulgeră/ pe dinăuntru/ clocotind de o sfântă revoltă”. Numai el, cu „tichia de nebun”, suferind de babilonia şi deriva lumii, dezolat, mai poate duce doar un război cu sine, în absenţa unei alterităţi rezonante. E Războiul mondial cu mine însumi.        Ca intelectual, cu o cultură bine asimilată în esenţele ei perene, iubind istoria poeziei clasice cu norme impuse, Ion Hadârcă reabilitează specia sonetului. Ultimul ciclu al volumului, numărând 21 de sonete, are un titlu compus, Vita (Coro)Nova, amintind de ideea iniţială, a distanţării şi izolării în pandemie. Am ales, ca fiind cea mai frumoasă poezie din întregul volum, Sonetul morţii din iubire. E poezie şi nu înşiruire de cuvinte, proze fără noimă, cum întâlneşti prin reviste sau în volumele unor autori de versuri. Citez, fără comentarii, începutul şi sfârşitul: „Ai zis că mă omori, de‑atâtea ori,/ Şi am murit în fiecare noapte/ Sub tirul de atingeri şi de şoapte…/ Ce crimă grea, că tocmai te‑nfiori!//… Răpus de infernalul sentiment,/ Într‑un alcov cu Ioricii şi hoţii/ Voi cere umbrelor din Elsinor/ Să scrie‑n Postmodernul testament: Suntem cu‑o moarte‑ndatoraţi cu toţii,/ Însă şi Cerul cu‑o iubire ni‑i dator!” Valoros ca formă şi idee e şi Sonetul mâinilor spălate. Ironia atinge stări actuale slujindu‑se de legenda biblică despre Pilat şi Baraba. Surprinzător de original, în două varinte, e Sonetul numelor de‑acasă. O incantaţie este şi Cel mai frumos sonet din lume, un elogiu al acestei forme fixe de poezie care trage să moară. Totdeauna ceva mai rămâne lasă deschisă cariera poetului Ion Hadârcă. E un manifest cu paradoxuri semantice ieşit din convingerea că mereu mai e ceva de spus despre viaţa trăită cu nelinişte meditativă: „Nici o vreme nu e prea devreme/ niciodată nu e prea târziu/ totdeauna mai rămâne ceva de spus/ deşi toate s‑au spus şi răs‑spus/ însă totuşi ceva nerostit mai rămâne”. Încă mult mai mult rămâne de spus despre acest poet care lasă literaturii române o valoroasă operă în fond şi formă, o întoarcere la ceea ce ar trebui să fie adevărata poezie.

■ Profesor universitar, scriitor, slavist, critic şi istoric literar

Elvira Sorohan

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest