Din ultimul număr:
Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » „Ochiul hipnotic” al poetului‑critic

„Ochiul hipnotic” al poetului‑critic

Sub un prezent apăsător, capabil să gândească „doar tristeţea”, poetul, angoasat, vulnerabil, anesteziat, un supravieţuitor de fapt, încă atins de „marea aripă translucidă”, invocă o „cămaşă de gheaţă”

Într‑un Epistolar Radu Petrescu, găzduit în suplimentul din aprilie a.c. al revistei Expres Cultural, Constantin Pricop, aflat, în acei ani de căutări (1978‑1981), într‑o febrilă corespondenţă cu prozatorul, încerca a se înţelege, mărturisind că ştia deja, în poezie, care îi e drumul. Voia o poziţie „de‑a curmezişul” şi înţelegea poezia ca „o tăietură de bisturiu”. După o lungă pauză lirică, debutând, reamintim, în 1982, la editura Eminescu, cu Viaţa fără sentimente (titlu „admirabil”, zicea Radu Petrescu, la 22 noiembrie 1978, după lectura dactilogramei), iată că poetul ieşean revine în forţă cu Verglas (2018), confirmând strălucit spusele de‑atunci.

Sobru, echilibrat, un sceptic temperat, problematizant, suspectat chiar de „neproductivism”, Constantin Pricop, dincolo de corvoada redacţională „convorbiristă”, se refugiase sub platoşa glacialităţii, convocând ochiul hipnotic; dovedea rafinament imagistic şi lapidaritate, refuzând programatic – în numele perfecţionismului (inhibant) – risipa verbală. Iubind calmul meditativ, se (va) retrage în oaza bibliotecii; comunicându‑se, îşi „abrogă” singurătatea, dar o face, cum nota inspirat N. Steinhardt, cu o invidiabilă „castitate verbală”. În 1971, obţinea Marele Premiu la Festivalul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, abia pornit. Despre poezia şi critica lui Constantin Pricop s‑a scris cu aplicaţie, printre semnatari numărându‑se: Andrei Corbea (Hoişie), Laurenţiu Ulici, Constanţa Buzea, I. B. Lefter, Traian T. Coşovei, Alex Ştefănescu, Gh. Grigurcu, Adrian Marino, I. Holban, Adrian Dinu Rachieru, Marian Popa, Codrin Liviu Cuţitaru ş.a., fără ca exegeţii să cuteze a face profeţii privind evoluţia poetului‑critic.

Dacă în poezie, cerând „o secţionare nesângeroasă”, manevra un limbaj auster, vidat de afect, trecut prin refrigeraţie conceptuală, în textele critice este (aproape) mereu polemic şi original, refuzând locul comun, clişeistica, cum s‑a şi remarcat. Sub aparentul fragmentarism, risipind observaţii esenţiale în analize aplicate, Constantin Pricop dezvolta, de fapt, o veritabilă teorie a criticii, reproşând multor comentatori febrilitatea eseistică, sărăcind „repertoriul conceptual”, invitând la o abordare ştiinţifică; totuşi, literaturocentrismul culturii noastre ar favoriza „circulaţia ideologiilor”. Exerciţiul său critic propunea texte „frapant singulare” (observaţia e a lui Radu Petrescu), dezvoltând, dincolo de rama unor recenzii, un asociaţionism doldora de conexiuni inteligente. Criticul cerea repetat reformarea „criticii estetice”, anticipând „războiul soft” declanşat de noul val, reprobând tocmai decuplarea fenomenului estetic de context. Or, în Preliminariile primului volum consacrat Literaturii române postbelice (2005), pornind de la premisa că mediul literar sub comunism era „o rezervaţie bine supravegheată”, Constantin Pricop, vădind sensibilitate ideologică şi o binevenită priză contextuală, intervine lămuritor, risipind confuzii de circulaţie. Cum ar fi, de pildă, manevrarea dezinvoltă şi inadecvată, improprie, a etichetei de proletkultism, periodizarea literaturii postbelice, fluctuaţiile cenzurii, radiografierea vieţii literare, campania revizuirilor, pledând pentru valorile estetice (reale) şi înţelegerea corectă a contextelor în prefacere. În peisajul critic de la noi, cazul Constantin Pricop a fost / este un exemplu de „independenţă reală”, militantă, constata încântat Adrian Marino. Profesând o critică de idei, cu opinii proprii, solid articulate, el desfăşoară, tot în regim fragmentarist, o istorie culturală a criticii româneşti, demonstrând, de pildă, că Titu Maiorescu a impus o critică holistică sau devoalând confuzia, de lungă carieră, între ironie, critică şi zeflemea. Pe linia unor preocupări teoretizante, oferind soluţii apăsat‑personale, exegetul este interesat şi de soarta istoriilor literare, punând în discuţie, în noul context (câmp cultural globalizant), însăşi „condiţia genului”. E vorba, acum, de o „coerenţă culturală supranaţională”, conform corecţiei ideologice sugerată de H.R. Jauss. Dar metodologic, observă Constantin Pricop, lucrurile nu s‑au schimbat, istoriile literare ieşind din actualitate. Pentru a salva înţelegerea „istorică”, criticul ieşean corectează cronologia plată, observând că „timpul nu are o combustie egală”, că există epoci excepţionale, cu momente dense („noduri”), „modelând” timpul, scăpând unui determinism sever. Or, „logica nucleelor semnificative” modifică relaţiile între generaţii, implicit configuraţia lor, încât – conchide criticul – studiul istoric are tocmai menirea de a le evidenţia.

Vădind o luciditate tăioasă şi poetul ştia prea bine că „poezia e amăgire de la un capăt la celălalt” (v. Minciuna). Iar prozatorul, meditativ, încercând să înţeleagă mecanismele sociale într‑o epocă pervertită, sub puterea Securităţii, de regimul totalitar, radiografiază romanesc, sub impuls etic, repulsiv, fenomenul delaţionar şi fauna („clubul”) turnătorilor în Noua educaţie sentimentală (Editura Alfa, 2015). Parafraza flaubertiană vorbeşte, de fapt, tot despre o viaţă fără sentimente, cultivând un fragmentarism deconcertant, pe reţetă postmodernistă, evacuând ludismul. Autoreflexiv, pluristratificat, străin de linearitatea epică, romanul pune sub lupă destinul unui tânăr hărţuit, învăţând lecţia supravieţuirii: suportând ani de umilinţe, refuzând „planul cu recrutarea”, implicit traseul bătătorit de carierişti. El, personajul, un corector‑problemă în redacţia revistei (deşi pe un post tehnic), denunţă presiunea asupra „spiritelor în formare”, descoperind trapa miasmatică spre „zona ororilor”. Dar, salvator, şi calea rezistenţei, într‑un mediu schizofrenic, activând „a doua Conştiinţă”, protejând neduplicitar adevărata conştiinţă. Adică o conştiinţă liberă. Ocolind mlaştina în care harnicii delatori îşi revărsau „cota de dejecţii”. Construindu‑şi „a doua personalitate” pentru a‑şi apăra identitatea, fie şi „franjurată”.

Bineînţeles, evenimentele din decembrie ’89, desfăşurate „în mare viteză”, îi îngăduiau să spere la un „imens catharsis”. Din păcate, reacţiile post‑totalitare anulează această şansă; euforia şi confuzia, energiile sociale risipite amână momentul clarificărilor, eşuând într‑o libertate murdară. Conexiunile securitate / sexualitate, „arta” turnătoriei, „harta” apartenenţilor, perpetuând vechile năravuri, ne conduc spre o concluzie formulată răspicat: noi rămânem clienţii lui Caragiale. Motiv întemeiat de a semnala în serialul dedicat Direcţiei critice (în revista Expres cultural) „o profuziune de corespondenţe cu vechile maladii”, dincolo de superficialitatea împrumuturilor şi tratamentul caricatural al unor „concepte solemne”.

Remarcabilă este la Constantin Pricop tocmai această apetenţă de a repune în discuţie chestiuni pretins „clasate”, regândind soluţii deja sedimentate. A îngrijit, ca ediţie recuperatoare, un volum Nae Ionescu, între ziaristică şi filozofie (Editura Timpul, 1996). Fără a‑şi aduna producţia foiletonistică (peste 400 de articole), a mai publicat: Marginea şi centrul (1990), Literatura şi tranziţia (2000), Literatura medievală şi stabilirea canonului literaturii române, în Naratori şi modelare umană în medievalitatea românească (împreună cu Elvira Sorohan şi Valeriu P. Stancu, 2000; ediţia a II‑a, în 2002), Literatura română postbelică, vol. I (2005). A mărturisit deseori că omul care l‑a ajutat să se decidă şi să se formeze a fost regretatul profesor Mihail Iordache, întâlnit în clasa a X‑a. Datorită acelor încurajări, a urmat filologia, construindu‑şi cariera (didactică şi scriitoricească), recoltând importante premii (Asociaţia Scriitorilor din Iaşi, Fundaţia Culturală a Bucovinei), devenind un nume prestigios în viaţa culturală românească.

Odată cu Verglas (2018), Constantin Pricop se reîntoarce la poezie. Această recidivă lirică nu schimbă, la o primă ochire, datele problemei. Obiecţia că n‑ar avea suflu (cum se rostise cândva consuceveanul Alex Ştefănescu) capătă, în ochii lui Radu Petrescu, într‑o scrisoare din 22 noiembrie 1978, calitatea unui „discret fir epic”. Merită transcrisă opinia rafinatului prozator, atât de atent, veghind la demnitatea cuvântului scris, descifrând, în manuscrisele încredinţate, „rumorile unei lumi”, acele „murmure neorganizate, întâmplător laolaltă”, captând amprenta sensului. „Verdictul” din 17 august 1978 este, observăm peste ani, cheia de lectură a volumelor poetului care, doar citite integral, îşi dezvăluie coerenţa. Minimalistă, glacială, ascetică, densificată, ea păstrează discursul non‑afectiv şi propune, strict consemnativ, un inventar indiferent‑inerţial al realului, de un decepţionism senin. Doar că, sub un prezent apăsător, capabil să gândească „doar tristeţea”, poetul, angoasat, vulnerabil, anesteziat, un supravieţuitor de fapt, încă atins de „marea aripă translucidă”, invocă o „cămaşă de gheaţă”, vădind – cum observa Al. Cistelecan, într‑o densă Prefaţă – o „afectivitate strivită”. Şi recunoscând, paradoxal, că femeile sunt „canavale / pe care se ţes fantasme”. Refuzând discursivitatea zgomotoasă a cotidianului, poetul îşi apără dizidenţa optzecistă (vag apreciată, negreşit valabilă retoric) şi marşează pe violenţă, umplându‑şi spaima „cu gheaţa imaginilor”. Asumându‑şi o marginalitate orgolioasă, Constantin Pricop îşi va cuceri, îndreptăţit, o altă vizibilitate în spaţiul cultural.

Adrian Dinu Rachieru

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Adrian Dinu Rachieru

Adrian Dinu Rachieru, sociolog, critic și istoric literar, eseist, prozator, profesor universitar, doctor în sociologie, actualmente prorector al Universităţii „Tibiscus” din Timişoara. S-a născut la Soloneţ- Suceava, la 15 septembrie 1949. Este absolvent al Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now