Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » O construcţie epică puternică

O construcţie epică puternică

Totul este văzut în lumină, încât, atunci când temini cartea, ridici ochii şi priveşti oriunde, îţi dai seama cât de frumos e totul şi că tu însuţi, îmbogăţit cu atâta cunoaştere şi împlinire, eşti altul: colecţionarul de nuduri putem fi oricare dintre noi, cei care ne descoperim după atâtea întrebări iniţiatice, după atâta splendoare care ascunde, de fapt, secretele timpului şi ale eternităţii

„O pasiune constantă, precum cea pentru artă,
îmi permite să intru în esenţa frumosului
şi să evit invadarea vieţii mele cu nimicuri.
Mirel Taloş

Construcţia epică face ca romanul Colecţionarul de nuduri să se afunde printre urzelile detectiviste de tipul celor create de Sir Arthur Conan Doyle sau de mai recentul Eugen Chirovici, al cărui prim roman a fost considerat un fenomen editorial internaţional. Nu risc nimic dacă afirm că aceeaşi soartă ar fi putut avea şi romanul de faţă dacă ar fi fost scris în engleză, precum Cartea oglinzilor. Şi dacă Eugen Chirovici povestea o crimă cu aceeaşi uşurinţă cu care Picasso picta tablouri (Lee Child), Mirel Taloş ne implică în viaţa unui tablou de Tiţian, care constituie mobilul unei poveşti de dragoste, cu aceeaşi uşurinţă cu care cel supranumit soarele între stele schimba temele picturilor sale de la portret la peisaje, de la scene mitologice la cele religioase.

Dincolo de această linie epică, stă cea mai interesantă parte a romanului, kantiană, prin estética frumosului, care nu economiseşte niciuna din capodoperele pictorice, sculptorice şi muzicale care au ca temă delicateţea, graţia, soarele, lumina, iubirea. Elimină tot ce ţine de lumea tenebrelor, a spaimei, a diformităţii, a negrului, a urii, prezente totuşi în această lume binară. Cititorul rămâne pătruns de această perspectivă a frumosului permanent. Nici măcar pierderea tabloului în vâltoarea Revoluţiei din 1789 nu e marcată de durere, de suferinţa desproprietăririi, ci e prezentată ca o scânteie care provoacă flacăra dragostei şi a regăsirilor, peste timp, într‑un context care nu poate fi alt­fel decât plin de fericire. Sunt amintite şi temele care provoacă înfricoşare, însă sunt anihilate de sentimente înălţătoare, pur umane, precum dragostea: „Dragostea, şi chiar numai gândul la dragoste, învinge teama morţii; dragostea e o exaltare suficient de mare încât să facă moartea uitată”. Nu prea crede în filosofii acestui secol, însă îi citează, totuşi, ca fiind credibili doar în sfera implacabilului: „Dragostea este o posibilitate permanentă, la fel cum, spun filosofii acestui secol, moartea este o posibilitate permanentă. Şi cu una, şi cu cealaltă te poţi întâlni oriunde, oricând, dintr‑o simplă întâmplare”.

Fără îndoială, este un roman despre artă care se înrudeşte cu Sticletele Donnei Tartt (câştigătoare a Premiului Pulitzer în 2014) construit în jurul tabloului pictat de Fabritius, elevul lui Rembrandt şi maestrul lui Vermeer, care reprezenta un sticlete şi în jurul percepţiilor sinestezice: „Ani de‑a rândul, din ziua în care l‑am descoperit, nu m‑am gândit decât la acest tablou. Mă obseda. M‑am obişnuit cu ideea că lumea venea spre mine prin imagine mai mult decât prin sunet”.

Am putea spune că este un roman european, căci nu e pinacotecă, galerie, muzeu, pictor, care să nu fie menţionat. Cu muzica, în schimb, depăşim uşor spaţiul pentru a‑l cuprinde pe Alexandr Scriabin, unul dintre cei mai inovatori compozitori postmoderni care se joacă cu tonurile, cu înălţimile notelor, cu duratele, cu armoniile şi, în special, cu pauzele. Şi este tocmai Scriabin care, prin cunoscuta sa abilitate sinestezică, în cazul său concret auzea culorile, influenţează această scriere care pune maiestuos alături de muzica elegantă a lui Debussy şi Saint‑Saëns sculpturile clasice ale lui Olivieri, picturile senzuale, rafinate, chiar exotice, impresioniste ale lui Boucher, Fragonard, Pissarro, Monet, Manet, Renoir, Manguin (ca să enumăr doar câţiva) şi, bineînţeles, imaginarul narativ pus pe portativul cromatic al literaturii.

E un roman care trebuie citit fie încojurat de tablouri, fie înconjurat de muzica pe care autorul o recomandă. Nu e o muzică a gălăgiilor nervoase, a crispărilor stresante, dar nici a melancoliei somnolente sau a tristeţii moleşitoare. Nu! E o muzică a iubirilor galante, a armoniilor elegante, a frumuseţii care pare că i se tipăreşte cititorului însuşi pe chip. Acelaşi lucru, în cazul tablourilor: vorbim de tablouri în mesajul cărora fiecare ajunge să se identifice, să se vadă simplu, aşa cum este, gol, şi, implicit, să se cunoască şi să înţeleagă viaţa: „Viaţa este ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în timp ce noi facem planuri de viaţă”.

Totuşi, aceste oglinzi de toate genurile pe care autorul le aşază în jurul său şi, automat, în jurul nostru nu fac decât să răspundă la frământări filosofice, precum timpul văzut în secvenţele dragostei (Cum fructificăm timpul în aşa fel încât viaţa noastră să nu semene cu „Patru minute şi treizeci şi trei de secunde” de John Cage; nu aş putea lua timpul să‑l prind într‑o ramă, ca pe un tablou, şi să‑l agăţ pe perete făcându‑l neputincios?; leg tablourile de un timp şi de anumite circumstanţe din viaţa mea, care ar dispărea odată cu tabloul), arta cu câteva definiţii (numai arta şi dragostea sunt autentice; pentru mine arta nu e o idee platonică a frumuseţii pure, ci un fenomen al propriei vieţi), fenomenologia lucrurilor (viaţa noastră e ceea ce mai putem face cu ceea ce au făcut alţii din noi), adevărul (adevărul este o variabilă; ceea ce este real este doar un punct de vedere), ontologia văzută prin unghi contemporan (trebuie să ne schimbăm permanent prin explorarea unor lucruri noi, astfel încât să descoperim toate spaţiile ascunse ale vieţii; a fi colecţionar de artă nu este o stare, ci o devenire; spaţiile existenţiale se intersectează), Dumnezeu (Dumnezeu trebuie să fie El Însuşi un Artist).

E un roman de critică de artă prin modul în care vorbeşte despre tablouri. Alunecăm cu gândul spre răspunsurile care curg şir la întrebarea atât de simplă De ce iubim femeile; în romanul de faţă, întrebarea este în cheie mitologică: De ce o iubesc pe Venus, iar răspunsul este în cheie artistică, evident: „O iubesc pe Venus a lui Velásquez pentru perfecţiunea liniilor sale, pentru picioarele ei zvelte, tonice, cu un ton al pielii natural şi parfumat, despre care îmi imaginez că se mişcă şi păşeşte cu graţia unei balerine. Doamne, cât aş vrea s‑o văd în realitate, mergând!”

Deşi tratează multe concepte filosofice, cel recurent este timpul: tabloul se pierde acum mai bine de două sute de ani, se aminteşte de o piesă muzicală care creează un gol de patru minute şi treizeci şi trei de secunde, de timpul pierdut care aduce tânguire şi… o criză imensă de timp, de vârstă şi de existenţa utilă sau pierdută, ca din nou să apară inexorabilul: „Toate lucrurile pe care le‑aş fi putut face şi nu le‑am făcut. (…) Pe măsură ce avansezi în vârstă, porţile vieţii se închid şi opţiunile se îngustează”.

Timpul şi pierderea sa sunt singurele aspecte de reflecţie dureroasă din roman. În rest, totul este văzut în lumină, încât, atunci când temini cartea, ridici ochii şi priveşti oriunde, îţi dai seama cât de frumos e totul şi că tu însuţi, îmbogăţit cu atâta cunoaştere şi împlinire, eşti altul: colecţionarul de nuduri putem fi oricare dintre noi, cei care ne descoperim după atâtea întrebări iniţiatice, după atâta splendoare care ascunde, de fapt, secretele timpului şi ale eternităţii.

♦ Colecţionarul de nuduri, Mirel Taloş, Editura Rao, 2018

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Oprica

dana.oprica@contemporanul.ro'
Alexandra-Daniela Oprică s-a născut în data de 10 noiembrie 1970, într-o familie de profesori, care au părăsit fiecare satul natal pentru a urma o carieră universitară la Craiova –oraș oarecum depărtat de freamătul cultural, economic și social al capitalei, dar [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now