Din ultimul număr:
Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Miguel de Unamuno – Agonia creştinismului

Miguel de Unamuno – Agonia creştinismului

O lectură superficială a titlului acestei lucrări esenţiale pentru gândirea lui Unamuno ar sugera pur şi simplu semnificaţia că în acel moment creştinismul trăia ultima lui fază înainte de a se stinge. O lectură atentă a acestei capodopere a existenţialismului (cu reţinerea obligatorie a faptului ca Unamuno foloseşte termenul de agonie în sensul etimologic de luptă ‑ la agonia es, pues, lucha) arată bogăţia de idei din spatele titlului şi varietatea de planuri în care el poate fi înţeles: agonia/ lupta dintre creştinism si raţiune; agonia/ lupta dintre creştinism şi agnosticism (creştinismul omoară civilizaţia occidentală în aceeaşi măsură în care aceasta omoară creştinismul); agonia creştinismului în fiecare creştin, prin momente de moarte şi de înviere a credinţei (fé que no duda es fé muerta); agonia creştinismului ca luptă între cei ce cred şi cei ce nu cred (Iisus spune să nu vă gândiţi că am venit să aduc pacea pe pământ, nu am venit să aduc pacea, ci sabia); chiar ideea că în Dumnezeu însuşi (a cărui existenţă ca Dumnezeu este strâns legată de existenţa credinciosului) este o agonie, pentru că el aşteaptă, în mod exclusivist, permanent, de la fiecare credincios, dragoste şi credinţă. Remarcabilă este şi observaţia lui Unamuno că în catolicism cultul lui Christ nu este pentru om şi nici pentru cel înviat, ci pentru cel agonizant; percepţia credinţei însăşi în catolicism este aceea de luptă/ agonie. Unamuno critică asocierea lui Christ cu prefixul ism, ceea ce duce în mod greşit la ideea unui creştinism ca o doctrină (ca platonismul sau kantianismul); preferinţa lui este pentru termenul creştinătate (cristiandad), termen care sugerează mai bine definirea creştinismului ca luptă/ agonie, nu ca set de idei teologice. Nu ideile sunt relevante în creştinism, ci agonia.

Şi în Agonia creştinismului, Unamuno este preocupat de problema esenţială a omului, moartea şi posibilitatea supravieţuirii dincolo de ea. Opera pune aceeaşi întrebare ca şi Del sentimiento trágico de la vida (cum este posibilă nemurirea sufletului), ţinând cont că aspiraţia spre nemurire (quiero vivir siempre) face parte din natura fiecărui individ. Unamuno oferă acelaşi răspuns ca în Del Sentimiento trágico de la vida: prin încrederea în Christos. Filosoful Julian Marías se întreabă dacă, de fapt, Unamuno este un creştin sau doar un filocrist, atât pentru că desconsideră orice formă de instituţionalizare a credinţei, cât şi din cauza pierderii din vedere a virtuţilor, ca formă de practicare a credinţei (credinţa fără fapte este moartă); în plus, am putea adăuga, Unamuno se referă deseori la Dumnezeu şi la nemurirea sufletului ca la obiecte ale credinţei ferme, autoimpuse, venite în fond din concluzia unui raţionament: aceasta este singura soluţie pentru nemurirea sufletului (tengo con el corazón una fuerte tendencia al cristianismo, sin atenerme a dogmas de ésta o aquella confesión crsitiana). Aceste lucruri ar putea ridica problema autenticităţii credinţei lui Unamuno. În contextul în care în mai multe rânduri el se referă la credinţă ca la un rezultat al unui act de voinţă – vreau să cred, pentru că aceasta este singura ieşire din impasul morţii, punerea acestei probleme pare justificată. Un sentiment pe care ţi‑l impui este lipsit de autenticitate; pe de altă parte, credinţă fără manifestarea ei socială (în biserică sau societate) este lipsită de autenticitate prin sentinţe christice (credinţa fără fapte este moartă). Pentru Unamuno, credinţa nu este o abandonare, ci o asociere cu Creştinismul ca experienţă personală (devine doar în acest fel una universală); nu Dumnezeu este obiectul credinţei ci Christul, care a fost de carne y hueso şi a înviat, asigurându‑şi în acest fel şi nemurirea sufletului şi învierea trupului (la pobre alma hambrienta y sedienta de inmortalidad y de resurección de su carne). Creştinismul este o speranţă, nu o credinţă; este o încredere deplină în ceea ce se va vedea, spre deosebire de credinţă, care este încredere în ceea ce se s‑a întâmplat, dar nu s‑a văzut. Realitatea creştină nu este una obiectivă.

Aducerea în discuţie a lui Pascal poate fi un argument în plus în privinţa naturii credinţei lui Unamuno: Pascal, crede însuşi Unamuno, nu credea, ci voia să creadă, îşi impunea să creadă, ajunsese la credinţa în urma unui raţionament, ca soluţie unică de rezolvare a problemei morţii (quiéro hablaros de la agonía del cristianismo en el alma de Pascal). Pascal pare că îşi doreşte să îi convingă pe alţii despre existenţa lui Dumnezeu fără să fie el însuşi convins, rămânând fără să vrea în spaţiul unei contradicţii, al unei agonii (însuşi pariul lui Pascal denotă această neîncredere, tratare a salvării prin credinţă ca miză, ca o credinţă utilă, probabilistică, nu ca pe certitudine bazată pe credinţa activă, lipsită de dubii, sufletească). Creştinismul lui Unamuno este un creştinism existenţialist, un creştinism dramatic, agonic, contradictoriu. „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele” (Marcu 9:25) este în opinia lui Unamuno esenţa credinţei lui Pascal şi, de fapt, esenţa credinţei lui Unamuno: credinţa este o agonie neîntreruptă, astfel încât Unamuno nu se poate abţine să nu încheie magnifica lucrare Agonia crestinismului cu următoarea frază: „Cristo nuestro, Cristo nuestro! Por qué nos has abandonado?”

Mirel Taloş

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Mirel Talos

Mirel Taloș s-a născut în 1973. A absolvit Liceul de matematică-fizică din Zalău în 1992. Studii de filologie hispanică și română la Universitatea București (1992-1996), încheiate cu o teză de licență despre romanul politic al lui Mario Vargas Llosa. În [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now