Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » José Ortega y Gasset şi viaţa ca realitate supremă

José Ortega y Gasset şi viaţa ca realitate supremă

Absorbind realitatea într‑un simplu joc al conştiinţei, în care subiectul dă realitate lucrurilor, idealismul s‑a îndepărtat complet de realitate, pe care a transformat‑o într‑o reflecţie asupra realităţii, o interpretare a acesteia, o cultură la marginea vieţii, chiar în afara ei

Kantian în prima parte a vieţii sale (a studiat filosofia la Marburg), după ce a analizat ambele direcţii majore de reflecţie asupra realităţii – idealismul şi ceea ce el numeşte realismo (pozitivism, înţelegând prin aceasta lucrurile în esenţă lor materială) – José Ortega y Gasset a constatat că filosofia se îndepărtase complet de viaţă. Întrebarea esenţială pe care şi‑o pune Ortega y Gasset este care este realitatea radicală (realidad radical)? Absorbind realitatea într‑un simplu joc al conştiinţei, în care subiectul dă realitate lucrurilor, idealismul s‑a îndepărtat complet de realitate, pe care a transformat‑o într‑o reflecţie asupra realităţii, o interpretare a acesteia, o cultură la marginea vieţii, chiar în afara ei. El constată că, transformând viaţa într‑o construcţie intelectuală, idealismul substituie spontaneităţii fiinţei (vieţii) cultura şi reflecţia. În esenţă, idealismul a absorbit viaţa în cultură, purificând lucrurile după ce le‑a scos din viaţa imediată şi concretă. Principala eroare a idealismului este, deci, aceea de a fi atribuit un rol decisiv subiectivităţii, ignorând realitatea anterioară şi posterioară ei, transformând omul într‑o insulă. Trăirea cuprinde gândirea, la fel cum lucrul precede şi cuprinde conceptul lui.

Pe de altă parte, realismul (ceea ce este real este sigur, în timp ce ideile sunt fragile) nu poate furniza nici el o perspectivă cuprinzătoare şi satisfăcătoare asupra realităţii, pentru că lucrurile nu sunt niciodată în afara unei conexiuni cu eul. Ortega y Gasset vrea să descopere realitatea însăşi, realitatea radicală, altceva decât o teorie sau o construcţie a intelectului care să substituie ideea de viaţă. Viaţa nu poate fi o teorie asupra vieţii; aşadar, crede Ortega y Gasset, după ce eliminăm din viaţă orice teorie sau construcţie intelectuală, rămâne viaţa. Răspunsul lui Ortega y Gasset la întrebarea lui Ortega y Gasset „care este realitatea radicală” poate părea aparent banal – pentru fiecare din noi, realitatea radicală este viaţa noastră. Viaţa nu ca o teorie, nu ca o doctrină, nu ca o construcţie a intelectului, nu ca un joc cultural, un joc al reflecţiei sau contemplaţiei ideatice. Eul nu se află într‑o lume a ideilor, a teoriei; eu sunt eu în propria mea viaţă. Viaţa, ne spune Ortega y Gasset, este ceea ce facem şi ceea ce ni se întâmplă. Omul trebuie să înlocuiască gândirea conceptuală şi abstractă cu una sintetică şi intuitivă, în conexiune vitală cu realitatea. Viaţa este realitatea primară, care precede individul, este realitatea trăită. Din perspectiva idealistă, eul este raţiunea izolată în lumea ideilor, care transformă realitatea într‑o realitate ideatică. Din perspectiva existenţialismului lui Ortega y Gasset, eul este „eul şi circumstanţele reale în care trăieşte” (yo soy yo y mi circunstancia); nu mă pot separa de realitatea în care trăiesc pentru că asta ar însemna să mă separ de propriul eu şi să mă transform benevol într‑un eu impersonal, pur, nedistinct de alte euri. Eul idealist izolează omul de lucruri (cosas) şi inhibă viaţa şi vitalitatea, care nu pot exista în afara lucrurilor, a sensurilor lor, a experienţei imediate.

Efortul lui Ortega y Gasset este fundamental; stabilind că omul a separat cultura de realitate, el încearcă să depăşească idealismul, care a extras logosul din lucruri, golindu‑le. De fapt, lucrurile există pentru noi, fac parte din viaţă noastră. Logosul, crede Ortega y Gasset, este în lucruri, dar ele au nevoie de relaţionarea cu noi: „În fiecare lucru există posibilitatea unei plenitudini”. În lucruri există un sens care se potenţializează în relaţia cu un eu, pe care Ortega y Gasset o vede ca o relaţie de dragoste, pentru că dragostea descoperă plenitudinea latentă din lucruri, potenţează sensurile acestora; „lumea privită fără dragoste este o mlaştină”. Ortega y Gasset se foloseşte de inovaţia fenomenologică pentru a respinge atât idealismul, cât şi pozitivismul, redând lucrurilor realitatea şi făcându‑le absolut necesare vieţii. El nu se sfieşte să critice metafizica occidentală în ansamblul ei pentru caracterul static al construcţiilor intelectuale, pentru tendinţele unificatoare care au dus la pierderea din vedere a vieţii. Realitatea, lucrurile, viaţa sunt într‑o continuă prefacere în timp ce principiul identităţii afirmă fără tăgadă că un lucru este identic cu el însuşi, acum şi altă dată, într‑o circumstanţă sau alta, pentru un subiect sau altul. Viaţa nu este o stare, ci o durată. Dar oare, se întreabă Ortega y Gasset, preferinţa pentru identitate şi stabilitate nu a scos omul din fluxul vital, din realitatea vieţii? Viaţa nu este fiinţă, ci fiinţă în circumstanţe reale, printre lucruri; cogito ergo sum se transformă în gândesc, deci, trăiesc; viaţa cuprinde fiinţa, gândirea, raţiunea, fiind inclusiv o metodă de cunoaştere. Faptul fundamental este viaţa, în ea sunt cuprinse toate celelalte realităţi. Viaţa este o realitate dinamică, este o alegere între posibilităţi; esenţială pentru plenitudinea sentimentului vitalist, este existenţa mai multor posibilităţi; alt­fel există oricând opţiunea de a nu mai trăi. Viaţa este alegere între posibilităţi, pe baza unui proiect de viaţă, în baza unei răspunderi; omul este obligatoriu liber. Ortega y Gasset (considerat în general un preexistenţialist) contribuie la crearea dicţionarului existenţialismului, elaborând concepte esenţiale precum alegere, libertate, responsabilitate, opţiuni, existenţă, dramă, a fi în lume (estar en el mundo). Misiunea autentică a filosofiei nu este a gândi pentru a şti, ci aceea de a gândi pentru a trăi. Raţiunea în slujba cunoaşterii devine razon vital, un concept nou, interesat nu de natură, ci de viaţă. Omul este propria lui viaţă; dar viaţă este o curgere, nu o stare; aşadar, descrierea vieţii nu poate fi conceptuală, ci narativă; omul nu are natură, ci doar istorie. Omul este o realitate plastică; el se modelează şi este modelat de lucruri şi circumstanţe. Viaţa nu este o entitate care se schimbă; schimbarea este însăşi esenţa vieţii.

Mirel Taloş

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Mirel Talos

Mirel Taloș s-a născut în 1973. A absolvit Liceul de matematică-fizică din Zalău în 1992. Studii de filologie hispanică și română la Universitatea București (1992-1996), încheiate cu o teză de licență despre romanul politic al lui Mario Vargas Llosa. În [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now