Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Dana Oprica: Drumul desăvârşit al Cerului. 40 de zile – roman de Chris Simion

Dana Oprica: Drumul desăvârşit al Cerului. 40 de zile – roman de Chris Simion

Tot ce trăim este important.
Nimic nu este oricum.
Noi credem că este oricum,
dar nu este.
Când trăim banal, este important pentru că murim banal.
Şi trebuie să ştim asta.
E important să ştii că, aşa cum trăieşti, aşa mori.

Fiecare îşi are povestea sa, compusă la rându-⁠⁠i din altele, acestea din altele. Chris Simion a vrut să se surprindă de-⁠⁠a lungul a 40 de zile, aceeaşi perioadă cât a ţinut potopul lui Noe, cât a durat postul negru al lui Moise înainte să primească tablele Legii cu cele zece Porunci, aceeaşi perioadă cât a postit Mântuitorul pentru ca apoi să depăşească ispitele diavolului, aceeaşi perioadă de rugăciune, de îndreptare şi iertare a păcatelor, pe care o traversăm înainte de Paşte.

Chris a vrut să-⁠⁠şi spună povestea, spovedindu-⁠⁠se, în faţa unui călugăr duhovnic pe care-⁠⁠l află într-⁠⁠o mănăstire albă, precum bezeaua, sau ca un coif de hârtie pe vârful muntelui, la care ajunge străbătând, iarna, un drum anevoios, care-⁠⁠i multiplică frica, neliniştea, întrebările: „Întâlnirea cu păcatele tale nu poate să se întâmple oricum” (p. 11). Şi a început să-⁠⁠i spună un basm frumos brodat cu un băiat, Zmeul Albastru, şi o fată, Floarea-⁠⁠Soarelui, reprezentând două lumi incongruente în matricea materială, însă complementare în alte sisteme, metatelurice, transorganice, distopice.

Cum nu poţi urca pe drumul desăvârşit al Cerului cu mii de demoni legaţi de picioare, părintele, care i-⁠⁠a înţeles povestea şi care ştie că păcatele nu se ispăşesc vomitându-⁠⁠le forţat, în câteva secunde, o sfătuieşte să ia o hârtie, să înceapă să scrie, chiar dacă ar trebui, fiind sinceră, să umple câteva caiete, să ţină post 40 de zile, să se roage, să trăiască curat, să nu se certe cu nimeni, să nu gândească rău. Scrisul constituie doar canalul de eliberare a gândurilor, trăirilor, faptelor, reprimărilor, durerilor, poate şi al bucuriilor, deşi duhovnicul îi mărturisise că oamenii ajung în faţa sa doar atunci când le este rău sau foarte rău, crezând cu toată inima că Dumnezeu este soluţia. Ar trebui să scrie tot ce o îndepărtează de sine, tot ce a pierdut şi nu mai găseşte, tot ce a vândut din sufletul său şi ce a lăsat neatins. Odată aşternut totul pe hârtie, e ca şi cum l-⁠⁠ar fi citit deja şi Dumnezeu care, în bunătatea lui, iartă pe cel care se căieşte pentru păcatele sale. După aceste 40 de zile christice, se poate întoarce să-⁠⁠şi facă spovedania totală. Precum e scris în manualul biblic, această perioadă deschide porţi noi, către pajişti celeste, de unde poţi vedea clar care-⁠⁠i cărarea pe care trebuie să continui. Duhovnicul nu poate face decât, prin rugăciune, să-⁠⁠l implore pe Dumnezeu să te lumineze ca să poţi lua decizia corectă: „Drumul bun e drumul unde te ţii de mână cu Dumnezeu” (p. 36).

Călătoria spre sine a început de Bobotează, în singura zi din an care are o forţă albă, convinsă că omul nu are limite, că este într-⁠⁠o permanentă căutare de sine, că numai atunci când se opreşte din rugăciune, moare, că orice operaţie pe suflet doare, că iubirea ajută nu numai să ierţi, dar să şi uiţi, că nu trebuie să ai niciun resentiment nici atunci când un om îţi oferă o experienţă care te maltratează sufleteşte, ca şi cum ţi-⁠⁠ar da să înghiţi cu forţa o linguriţă de moarte, că nu trebuie să pierdem sensul în momentul în care ceea ce vrem nu iese cum vrem sau nu iese deloc, că, în rugăciunile noastre, trebuie să spunem doar: ,,Facă-⁠⁠se voia Ta, Doamne”. Au urmat 40 de zile de post şi rugăciune, de tărie şi dârzenie consolidate tocmai prin prezenţa ispitelor, durerilor, tendinţa de abandon, de întoarcere, de ezitări. A scris tot ce şi-⁠⁠a amintit şi a vorbit zilnic cu Dumnezeu, pe care l-⁠⁠a rugat să se facă voia Lui. „Când eşti la o răscruce, nu mergi la duhovnic să ia decizii în locul tău. Duhovnicul te întăreşte, te învaţă să devii puternic, să vezi şi să te vezi, să alegi ce vrei şi cum vrei să trăieşti. Duhovnicul poate să spună care drum este cel întru Dumnezeu. Într-⁠⁠o răscruce nu ai mai multe drumuri în acest sens. E unul singur. Restul sunt capcane”. (p. 44)

La finalul celor 40 de zile de întrebări fără răspuns, de tăceri cu răspuns, de constanţă faţă de hârtia de dinaintea ochilor, de mişcări în spirală care i-⁠⁠au permis să vadă de sus ceea ce este jos şi de jos ceea ce este sus, n-⁠⁠a mai avut nicio urmă de ezitare… a ştiut exact pe unde s-⁠⁠o ia. De fapt, ne-⁠⁠a luat cu ea pe toţi cei care i-⁠⁠am citit romanul şi, dacă încă nu ne-⁠⁠am găsit încă drumul, avem reţeta…

■ Chris Simion, 40 de zile, Editura Trei, 2015

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Oprica

dana.oprica@contemporanul.ro'
Alexandra-Daniela Oprică s-a născut în data de 10 noiembrie 1970, într-o familie de profesori, care au părăsit fiecare satul natal pentru a urma o carieră universitară la Craiova –oraș oarecum depărtat de freamătul cultural, economic și social al capitalei, dar [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest