Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Exerciţii de anamneză

Exerciţii de anamneză

Aceleaşi valori guvernează implicarea lui Vasile Gogea în viaţa societăţii româneşti de azi, ale cărei tare le amendează cu o impecabilă acuitate critică, legitimată de altitudinea reală a unui spirit devotat adevărului, memoriei şi „lecţiilor” acestora

„O luminare de ceară arde în faţa oglinzii. Luminarea de ceară se consumă încet, flacăra ei micşorându-⁠⁠se, pâlpâind până la stingere. Imaginea ei din oglindă continuă să ardă, dreaptă, fără să se împuţineze. Desigur, imaginea reflectată a lumânării nu mai transmite căldura flăcării, poate nici durerea, sau bucuria, care au fost motivul aprinderii ei. Dar păstrează lumina. Lumina memoriei, într-⁠⁠o lume tot mai înnoptată în amnezie.” Construind această imagine metaforică, Vasile Gogea definea în 2015, anul apariţiei primului său volum de exerciţii de anamneză, intitulat Anamteme I, o atitudine programatică ideală, în care se conjugă sensibilitatea poetică, anvergura intelectuală şi implicarea civică exemplară a autorului. Este un program la care Gogea revine doi ani mai târziu, în volumul secund al Anamtemelor, apărut la Editura Eikon din Bucureşti, subordonând memoria adevărului. „Anamtemele mele – subliniază autorul în Codicilul volumului său din 2017 – îşi asumă, cu modestie, doar această datorie de a umple «un gol databil al defazării temporale între istorie şi memorie»”. Dacă perimetrul de acţiune al exerciţiilor anamnetice este configurat în termenii lui István Király, imperativul memoriei ca datorie ancorează în cuvintele lui Primo Levi, citat în motto-⁠⁠ul cărţii.

Oarecum straniu pentru un intelectual atât de implicat în viaţa cetăţii, cea dintâi incursiune în memorie se scrie sub semnul retragerii dintr-⁠⁠o istorie recentă marcată de violenţă şi al refugierii în universul senin al copilăriei maramureşene (spaţiu predilect al nostalgiei), receptat ca spaţiu mental protector şi regenator. Conştient de portanţa autoconservatoare a gestului său de regresie, Vasile Gogea reconstruieşte, în Visând la prundu’ Izei, un fragment de istorie personală privilegiată, redată la scala colosală a percepţiilor copilăriei şi colorată de frumuseţea ritualurilor şi afecţiunii din casa bunicilor din Ieud, doar pentru a o izola într-⁠⁠o capsulă temporală, tot mai greu de accesat sub presiunea prezentului: „Mi-⁠⁠e tot mai greu să regăsesc în memorie Ieudul fabulos al acelor zile”.

Metamorfozele „mitologiei subiective” şi nostalgia paradisului pierdut al copilăriei ocupă istoria concentrată povestită în Huta, unde amintirea loialei lupoaice – născută în aceeaşi zi cu autorul – acompaniază pedagogic fiecare etapă existenţială şi fiecare traumă majoră, suportând o evolutivă investire polisemică, menită să dezvăluie vârste progresiv distanţate de ilimitarea senină a copilăriei şi o ubicuă logică iniţiatică. Şi, ea mai dezvăluie ceva, şi anume o spiritualizare accentuată şi o subtilă ironie ce relaxează seriozitatea crâncenă a istoriei: „Tot timpul, când eram mai singur şi mai lipsit de speranţă, parcurgând această Hută a mea, mi-⁠⁠am amintit de două lucruri, de fapt de o fiinţă atât de dragă şi de loială mie din copilărie, lupoaica Huta şi de vorbele bunicului: «în viaţă de multe ori Necuratul te ademeneşte şi se prefa’ a te ajuta să treci puntea… dar ţineţi minte: cine se face frate cu Diavolul, înrudeşte toată familia cu el!»… Nu ştiu dacă trecătoarea s-⁠⁠a terminat, dar ştiu că familia e lângă mine, e cu mine. Şi am avut ocazia în viaţă, de mai multe ori, să-⁠⁠L simt aproape şi pe Dumnezeu!”

Convingerea că „nu poţi să ai o identitate proprie fără memorie” scurtcircuitează reveria panoramică din eseul „Micii oameni mari” ai Sighetului de acum o sută de ani, unde ekphrasisul (prilejuit de o fotografie de început de secol XX, ce înfăţişează centrul oraşului Sighet) se converteşte într-⁠⁠o proiecţie a istoriei ascunse în imaginea învechită şi într-⁠⁠o profundă meditaţie asupra posibilelor fire destinale ale copiilor surprinşi de fotograf. Urmărind toate aceste fire destinale, Vasile Gogea înregistrează lecţiile istoriei, le confruntă apoi cu o grilă valorică exigentă şi pledează pentru asumarea responsabilă a trecutului şi a memoriei, contrariind uneori repere culturale canonice. El optează pentru sentinţa pedagogică a lui Václav Havel – „omul lipsit de orizontul trecutului (…) se scufundă în «atemporalitate»” –, deoarece, „din păcate pentru marele nostru poet, Lucian Blaga şi-⁠⁠a anulat singur (se poate spune, în apărarea lui, că doar metaforic dar istoria unui popor nu e o «metaforă»!) celebrul vers «Eu cred că veşnicia s-⁠⁠a născut la sat!», atunci când a pus în circulaţie, cu autoritatea lui de filosof de această dată, teza «boicotului istoriei» ca «strategie» de supravieţuire a poporului român. În acest «punct» – precizează Vasile Gogea – mă simt mai aproape de Coşbuc!”

Geografia septentriona­lă care găzduieşte exerciţiul reflexiv de mai sus îşi extinde fascinaţia şi în cronica studiului lui Laurenţiu Batin Maramureşul şi maramureşenii în Primul Război Mondial, ecou peste timp al unei obsesii mai vechi, cultivate de Gogea în ciuda prohibiţiei din timpul regimului comunist. Mărturia o găsim într-⁠⁠un alt text al Anamtemelor II, intitulat Arhivele istoriei, în care autorul reia mai întâi un text consacrat demnităţii egale din perspectivă istorică a documentelor oficiale şi a însemnărilor intime, publicat iniţial în revista braşoveană Astra în 1989, şi clarifică apoi background-⁠⁠ul acestuia, dezvăluind nu numai limitele impuse de cenzura comunistă, ci şi sursele ocultate atunci din raţiuni politice, una dintre ele fiind Bedros Horasangian.

Ficţionalizarea istoriei recente sau a istoriei locale focalizează atenţia criticului Vasile Gogea în pagini generoase consacrate trilogiei romaneşti a lui Victor Tecar, Lupii Chioarului, sau romanului lui Radu Ulmeanu, Chermeza sinucigaşilor. O altă secvenţă, povestită tot la intersecţia dintre istoria oficială şi cea personală, îşi etalează valenţele în Povestea celor şapte pitici din Rozavlea, o fabuloasă decantare a implicaţiilor oficiale, jurnalistice, antropologice, mitologice şi etice ale destinului familiei Ovitz. Originară din satul maramureşean Rozavlea, această familie de pitici formează o trupă de artişti ambulanţi, care se bucură de succes în perioada interbelică, însă este deportată în 1944 la Auschwitz-⁠⁠Birkenau, alături de întreaga comunitate locală. Supravieţuind graţie curiozităţii ştiinţifice monstruoase a lui Mengele, membrii familiei Ovitz îşi încheie saga în Israel, unde îşi reiau activitatea artistică sub numele de Cei şapte pitici de la Auschwitz. În interstiţiile acestei istorii incredibile, Vasile Gogea analizează obiectiv şi corectiv strategiile discursive care o aduc la suprafaţă şi extrage mesajul ei fundamental: „E un exemplu cu adevărat impresionant al modului în care un destin totalmente nefast este transformat într-⁠⁠o viaţă plină de succes”.

Fireşte, Vasile Gogea nu are nevoie de spectacolul istoriei pentru a decripta pedagogia transformatoare a destinului nefast. Pentru aceasta este suficientă o simplă privire în oglindă sau o rapidă survolare a scrierilor sale de până acum, reflex condiţionat al unei biografii intelectuale marcate traumatic de istorie. Publicate mai cu seamă pe blogul său personal sau în revista Confesiuni, eseurile lui Vasile Gogea trădează tensiunea dintre autor şi societatea în care el trăieşte şi par a fi reflexul unei singurătăţi împărtăşite cu un cerc selectiv de intelectuali, compus, printre alţii, din Doina Cornea (protagonista unui proiectat volum de interviuri, fragmentar redate în paginile Anamtemelor), Luca Piţu sau Bedros Horasangian, adică din spirite compatibile cu disidenţa sa structurală. Tocmai această disidenţă interioară îl apropie de un alt blogger dedicat analizei societăţii româneşti contemporane, Dorin Tudoran, elogiat în eseul „Trilogia certocratică” sau cui îi mai e frică de Dorin Tudoran?. „Dorin Tudoran – scrie complice Vasile Gogea – n-⁠⁠a negociat niciodată libertatea lui de exprimare!”.

În cazul lui Vasile Gogea, libertatea de exprimare se leagă indisolubil de revoltele de la Braşov din 1987. Potenţată de mărturia lui Daniel Moşoiu, soldat la acea vreme, anamneza ritualic-⁠terapeutică relatată în-tr-⁠⁠un text scris în 2015, Memento Braşov 15 noiembrie 1987. O mărturie fundamentală, ignorată în continuare de istorici, parchetul militar, dar şi de Asociaţia 15 Noiembrie 1987, din Braşov, reface firul evenimentelor şi încearcă să descifreze misterul salvării sale. Salvare obliterată de reacţia consecutivă, de ignorare a oricărui instinct de autoconservare, dacă ne gândim la admirabilul curaj de care Vasile Gogea a dat dovadă vorbind atunci cu ziariştii occidentali. Departe de a se cantona în limitele istoriei sale personale, Gogea îi canalizează semnificaţia înspre o pledoarie pentru o istorie scrisă exigent de către profesionişti, neînregimentaţi şi nesubordonaţi decât adevărului, adică celuilalt reper fundamental al programului său existenţial, adevărul fiind un fidel companion al ideii de libertate. Aceste valori transformă deseori discursul din Anamteme II într-⁠⁠o arheologie necesară, graţie căreia sunt recuperate manifeste uitate de mulţi (Un manifest „tipărit” la Braşov în decembrie 1989 sau Decembrie 1989. Manifestul Copilului Necunoscut) sau note inconfortabile ale istoriei recente (Mineriada ascunsă), o arheologie dublată alteori de o meditaţie pe marginea implicaţiilor etice ale violenţei (Timişoara: decembrie 1989. De câte gloanţe e nevoie pentru un foc de avertisment?). Pe de altă parte, aceleaşi valori guvernează implicarea lui Vasile Gogea în viaţa societăţii româneşti de azi, ale cărei tare le amendează cu o impecabilă acuitate critică, legitimată de altitudinea reală a unui spirit devotat adevărului, memoriei şi „lecţiilor” acestora.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantina Raveca Buleu

Constantina Raveca Buleu s-a nascut la 16 martie 1979 la Bistrita. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea limba si literatura româna – limba si literatura germana (2002), apoi masteratul Istoria imaginilor – istoria ideilor din cadrul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest