Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Cehov în scrisori

Cehov în scrisori

Scrisorile lui Cehov sunt texte ce nu au doar scopul de a informa sau de a relata un fapt; unele, nu puţine, sunt evocări şi analize ample, iar altele, precum cele expediate din diferite puncte şi etape ale fabuloasei călătorii în insula Sahalin, alcătuiesc un jurnal

Un eveniment autentic, unul dintre cele ce reîncarcă acest cuvânt de adevăratul lui sens, este apariţia la Polirom a corespondenţei lui Cehov, volumul I, intitulat O viaţă în scrisori, ediţie îngrijită de reputata specialistă în literatura şi cultura rusă, editoare şi exegetă a operei lui Cehov, Sorina Bălănescu, căreia îi aparţin deopotrivă traducerea, selecţia textelor dintr‑o perioadă de peste 11 ani (1879‑1890), notele, comentariile şi prefaţa. Un substanţial volum selectiv (773 de pagini) din corespondenţa lui Cehov a mai apărut la noi, în 1963, la fosta Editură pentru Literatură Universală, într‑o excelentă traducere semnată de Otilia Cazimir şi Nicolae Guma.

Prima scrisoare din volumul de faţă – structurat tematic – e datată aprilie 1879, când Cehov avea 19 ani. Este expediată din Taganrog fratelui său Michail, aflat la Moscova. Ultima îi este adresată la 23 decembrie 1890 lui A.S. Suvorin şi se referă la povestirea Gusev, apărută în ziarul Novoe vremea în numărul din 25 decembrie 1890. Scrisoarea ce deschide volumul nu este însă prima dintre cele trimise de Cehov, ci prima din cele care s‑au păstrat, căci, notează editoarea, se ştie din surse sigure că minimum 100 de scrisori ale lui Cehov din perioada adolescenţei şi a tinereţii s‑au pierdut definitiv.

În opinia lui Emil Cioran „adevărul despre un autor este de căutat mai degrabă în corespondenţă decât în opera sa. Cel mai adesea opera este o mască”. Pare că autorul Exerciţiilor de admiraţie îl avea în vedere şi pe Cehov când făcea această afirmaţie. Dar să fi citit oare „aristocratul îndoielii” corespondenţa genialului rus, unul dintre scriitorii săi preferaţi?! Oricum, corespondenţa lui Cehov confirmă avant la lettre pe deplin aserţiunea marelui moralist. Nu pot să nu mă gândesc cu regret că un plus de relevanţă în linia adevărului de care vorbeşte Cioran l‑ar fi adus numeroasele scrisori, trimise ori primite de Cehov, ce s‑au pierdut (circa 1500) sau altele care au fost distruse. De pildă, cele ale lui A.S. Suvorin, scriitor, personalitate de prim-plan a epocii, între altele, editorul celui mai influent ziar rusesc – Novoe vremea – şi proprietarul celei mai mari edituri din Petersburg, căruia, notează Sorina Bălănescu, Cehov i‑a făcut confesiuni de maximă importanţă. În ele Cehov şi‑a dezvăluit „partea cea mai enigmatică şi mai bizară a trăirilor sale”. Din păcate, pe când se afla în exil, Suvorin a ars toate cele 337 de scrisori pe care i le adresase lui Cehov, după ce le‑a recuperat de la sora scriitorului, Maria Pavlovna Cehova. Suvorin le revendicase fiindcă ele ar fi conţinut „multe secrete ale istoriei ruse, care ar fi trebuit să rămână secrete pentru opinia publică”. Totuşi, conţinutul lor, menţionează Sorina Bălănescu, a fost reconstituit, probabil atât cât s‑a putut reconstitui, din memoriile şi jurnalul personal al lui Suvorin.

Talentul epistolier al lui Cehov nu e cu nimic mai prejos în comparaţie cu cel al prozatorului şi dramaturgului. Un talent enorm pe care l‑a slujit cu pasiune. Cehov ilustrează, şi ca autor al unei vaste corespondenţe, postulatul goethean: geniul nu e numai o chestiune de calitate, ci şi de cantitate. Sorina Bălănescu consemnează în prefaţa acestui prim volum că în numai 29 de ani, adică între 1875 – când era încă elev de liceu şi trimitea misive din localitatea natală Taganrog familiei sale ce se mutase la Moscova – şi 28 iunie 1904, dată la care expedia din staţiunea balneară germană Badenweiler ultima sa scrisoare, Cehov a trimis 4400 de epistole. Ele au alcătuit substanţa a nu mai puţin de 12 volume din seria Opere complete, publicate sub egida Academiei Ruse între 1974 şi 1983. 500 de scrisori cu caracter preponderent intim sunt păstrate, conform mărturiei lui Donald Rayfield, cel mai avizat biograf al lui Cehov, la care face trimitere şi Sorina Bălănescu, în fondurile muzeelor Cehov din Moscova, Ialta, Sumî şi Taganrog, precum şi în arhivele Bibliotecii de Stat din Moscova.

Scrisorile lui Cehov sunt texte ce nu au doar scopul de a informa sau de a relata un fapt; unele, nu puţine, sunt evocări şi analize ample, iar altele, precum cele expediate din diferite puncte şi etape ale fabuloasei călătorii în insula Sahalin, alcătuiesc un jurnal sui generis scris sur le vife. Când a mai avut timp şi energie ca, în cele trei luni şi câteva zile de şedere în îndepărtata insulă, să facă recensământul întregii populaţii şi să întocmească 10 mii de fişe statistice şi documente e de domeniul miracolului. Este recolta unei experienţe (călătoria a durat peste şase luni) cât o întreagă viaţă, ba chiar cât mai multe vieţi, experienţă care l‑a maturizat brusc ca om şi ca scriitor. La întoarcere mărturisea: „Îmi ajunge! Pot să zic: am trăit! Am fost şi în iad, fiindcă aşa îmi rămâne în memorie Sahalinul, şi în rai, adică pe insula Ceylon”. Corespondenţa este pentru el „o necesitate vitală. Cehov scrie scrisori aşa cum respiră – sunt zile când expediază trei sau patru scrisori”, consemnează Sorina Bălănescu, subliniind totodată valoarea documentară a acestei corespondenţe: „Pentru istoricii literari, scrisorile sunt un bun nepreţuit, o cardiogramă precisă care surprinde palpitul vieţii şi al creaţiei autorului de geniu, depăşind valoarea strict biografică”. Depăşind, aş zice, nu doar valoarea strict biografică, ci şi pe cea istorico‑literară, căci în ele, cu verbul editoarei, palpită, aşa‑zicând, şi spiritul unei epoci, încât nu doar istoricii literari pot beneficia de conţinutul lor, ci şi istoricii culturii în general. În scrisori, Cehov este prozator, moralist, critic exigent şi sincer cu alţii şi cu sine, consultat şi solicitat de diferiţi autori să‑şi spună opinia despre scrierile lor, cu o concepţie clară, modernă privind arta literară („concizia este sora talentului”) şi rolul literaturii, în fine, un analist lucid şi aplicat, situat departe de ideologii, de curentele tradiţionale sau de cele la modă şi de diversele teorii care nu o dată sterilizează opera literară şi parazitează lectura ei. E limpede că în concepţia sa religia creatorului trebuie să fie adevărul vieţii, iar tema fundamentală: drama existenţei şi a condiţiei umane. Dar, dincolo de toate, ceea ce impresionează este calitatea literară a corespondenţei lui Cehov. Avea dreptate A.N. Pleşceev, scriitor contemporan cu el, citat de Sorina Bălănescu, să spună că lectura ei este precum cea a unei „opere literare scrise cu talent”. De altfel, relevarea valorii literare a corespondenţei lui Cehov a stat şi în intenţia editoarei: „Ne‑a ispitit ideea de a convinge, prin selecţie, că această corespondenţă este, înainte de toate, literatură de primă mână. Epistolaria nutreşte opere de ficţiune, dar o şi concurează, ca har al invenţiei şi construcţiei poetice”.

Epistolarul atestă concepţia estetică a lui Cehov bazată pe lecţia de neocolit a marilor creatori ai artei şi literaturii universale până în prezentul său, privirea fiindu‑i însă îndreptată mereu spre viitor. Un viitor pe care îl intuieşte şi îl preconizează. Simptomatic este, de pildă, un dialog epistolar care are ca temă raportul dintre estetică şi morală, dintre literatură şi, aşa‑zicând, morala comună. O consecventă cititoare şi mare admiratoare a sa, Maria Vladimirovna Kiseliova, proprietara unei moşii unde familia Cehov şi‑a petrecut vilegiatura în trei veri la rând, ea însăşi scriitoare, îi trimite o epistolă extrem de critică, pe un ton „tăios”, e cuvântul ei, privind povestirea lui Cehov Mocirla, apărută în Novoe vremea. Scrisoarea este reprodusă aproape integral de Sorina Bălănescu în secţiunea Note şi comentarii. Citez din textul ei ca probă de critică dintr‑o perspectivă moralistică superficială şi, dincolo de aparenţe, profund inadecvată la natura obiectului supus discuţiei, opera literară: „Încep prin a spune, preabunule Anton Pavlovici, că foiletonul pe care mi l‑aţi trimis nu‑mi place deloc, dar deloc, deşi sunt convinsă că la părerea mea se vor asocia extrem de puţine persoane. Foiletonul este bine scris – cititorii‑bărbaţi vor regreta că soarta nu le‑a scos în cale o Suzană ca aceea a dumneavoastră, care ar fi în stare să dea frâu liber destrăbălării; femeile o vor invidia în secret, însă mare parte a publicului va citi cu interes şi va spune: «Are curaj, Cehov ăsta, bravo lui!»./ Probabil că cele 15 ruble vă sunt pe plac, la fel şi ecourile critice, însă mie personal mi‑e ciudă că un scriitor de valoarea dumneavoastră, adică un om hărăzit de Dumnezeu, îmi arată numai «o grămadă de bălegar». De murdărie, de ticăloşi şi ticăloase colcăie lumea, iar impresia pe care o lasă nu este nouă, în schimb, cu câtă recunoştinţă privim scriitorul care, când trece prin toată duhoarea grămezii de bălegar, scoate de acolo un bob de mărgăritar. Dumneavoastră nu sunteţi miop şi puteţi găsi uşor acest bob – şi atunci mă întreb: la ce bun o singură grămadă? Daţi‑mi bobul de mărgăritar, pentru ca din amintirea mea să se şteargă toată murdăria mediului: de la dumneavoastră eu am dreptul să cer asta, iar pe cei care nu sunt în stare să deosebească şi să găsească omul în mulţimea de animale cu patru picioare eu nu‑i voi citi (…) Poate că ar fi fost mai bine să tac, însă ard de nerăbdare să vă mustru şi pe dumneavoastră şi pe redactorii dumneavoastră, care vă distrug talentul cu atâta indiferenţă. De‑aş fi redactor, eu, în interesul dumneavoastră, v‑aş restitui acest foileton”.

Cehov îi răspunde pe larg şi pe puncte într‑o scrisoare expediată din Moscova la 14 ianuarie 1887. După ce, cu mult umor şi mai ales cu ironie, o sfătuieşte pe Kiseliova să se pregătească pentru o replică „răzbunătoare”, încurajând‑o să „fie tare” şi „să se ţină strâns de spătarul scaunului”, el formulează o serie de consideraţii dintre cele definitorii privind concepţia sa despre condiţia literaturii şi datoria scriitorului de a şi‑o asuma, despre raportul dintre literatură şi morală. Extrag doar câteva: „Eu, ca şi dumneavoastră, ca şi criticii din întreaga lume, nu dispun de nici un fel de date sigure, ca să am dreptul să neg această literatură (de factura celei a povestirii Mocirlan. m.). Nu ştiu cine are dreptate: Homer, Shakespeare, Lope de Vega, în general scriitorii vechi, care nu se temeau să se afunde în «grămada de bălegar», dar care erau mult mai constanţi în privinţa moralei, sau scriitorii contemporani, meticuloşi pe hârtie, însă atât de reci şi de cinici în suflet şi în viaţă? (…) Trimiterea la Turgheniev şi la Tolstoi, care au evitat «grămada de bălegar», nu clarifică problema. Dezgustul lor nu demonstrează nimic; înaintea lor, a existat o generaţie de scriitori care considerau că este murdar nu numai să prezinţi «ticăloşi şi ticăloase», ci şi să descrii funcţionari de un rang inferior celui de consilier titular. Nici o perioadă, oricât de înfloritoare ar fi, nu ne dă dreptul să tragem concluzia în favoarea unui curent sau altuia. (…) Publiciştii, juriştii şi medicii iniţiaţi în toate secretele păcatului omenesc nu sunt cunoscuţi ca imorali; scriitorii realişti de cele mai multe ori sunt mai morali decât arhimandriţii. Şi, în definitiv, nici o literatură nu poate, cu cinismul ei, să întreacă viaţa reală”. Cehov concede că lumea este plină de „ticăloşi şi ticăloase”, dar atrage luarea aminte că datoria literaturii nu constă în scoaterea din grămada lor a unui „bob de mărgăritar”. Asta ar echivala cu „negarea literaturii însăşi” pentru că, îşi afirmă el convingerea: „Literatura artistică de‑asta şi se numeşte artistică, pentru că înfăţişează viaţa aşa cum este în realitate. Scopul ei este adevărul necondiţionat şi cinstit. (…) Sunt de acord: «bobul de mărgăritar» e un lucru bun, însă literatul nu este cofetar, nici cosmetician şi nici animator; el este un om angajat, care are un contract cu propria conştiinţă şi datorie”. Această scrisoare, apreciază Sorina Bălănescu, este „o pledoarie pentru adevărul artistic, împotriva falsei pudori şi a falsului moralism. Se dovedeşte o dată în plus că scriitorul Cehov depăşeşte nivelul percepţiei estetice comune. Scrie pentru alte vremuri, pentru alt tip de cititor”. Apoi, aş observa, consideraţiile lui Cehov ne conving încă o dată, dacă mai era nevoie, că literatura presupune şi reflecţia asupra literaturii.

Închei remarcând ţinuta impecabilă a ediţiei. Notele, comentariile, referinţele critice şi bibliografice, prefaţa acestui prim volum dau impresia că Sorina Bălănescu ştie totul despre Cehov, despre lumea şi epoca sa, ca şi despre posteritatea marelui scriitor. Este o şansă rară pentru orice casă editorială care se respectă să beneficieze în realizarea unor asemenea proiecte (sunt prevăzute să apară încă două volume din corespondenţa lui Cehov) de competenţa unor specialişti ca Sorina Bălănescu. Editura Polirom nu o putea rata.

Constantin Coroiu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantin Coroiu

Constantin Coroiu nascut la 6 octombrie 1943. Istoric literar, Publicist, Critic literar si jurnalist cultural cu o bogata si diversa activitate; a fost multi ani realizator de emisiuni literare la Radio Iasi si Radio Bucuresti, membru al Uniunii Scriitorilor din [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now