Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Viaţa unui scriitor aparent lipsit de biografie

Viaţa unui scriitor aparent lipsit de biografie

O biografie a lui M. Blecher, scriitorul care şi-⁠⁠a trăit cea mai mare parte a vieţii la orizontală, încorsetat în ghips, care a murit la nici 29 de ani, atunci când cei mai mulţi dintre noi abia începem să avem o biografie, poate părea un pariu greu de câştigat

Deşi e clar că, în ultimii douăzeci-⁠treizeci de ani, cota lui M. Blecher este în vizibilă creştere (formula romanelor sale convenind noii sensibilităţi „autenticiste” a literaturii de după 1980), autorul Întâmplărilor în irealitatea imediată nu a beneficiat, până de curând, de o tratare critică pe măsura entuziasmului „redescoperirii” sale (datorată unor critici precum Nicolae Manolescu, Nicolae Balotă, Mihai Zamfir, Ion Pop ş.a.). Cărţile semnate de Radu G. Ţeposu, Iulian Băicuş, Gheorghe Glodeanu şi Sergiu Ailenei nu au reuşit să capete „greutatea” exegetică pe care opera unui scriitor important o merită. Apărută în 2011 şi reeditată acum, într-⁠⁠o formă adăugită, lucrarea lui Doris Mironescu Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei, mi se pare de departe cea mai bună carte despre Blecher de până acum. Criticul a realizat şi o ediţie critică excelentă, în extraordinara serie de „Opere fundamentale”, coordonată de Eugen Simion.

 

Un alt fel de biografie

O biografie a lui M. Blecher, scriitorul care şi-⁠⁠a trăit cea mai mare parte a vieţii la orizontală, încorsetat în ghips, care a murit la nici 29 de ani, atunci când cei mai mulţi dintre noi abia începem să avem o biografie, poate părea un pariu greu de câştigat, dacă rămânem fideli vechii viziuni asupra unei astfel de lucrări, ca aglomerare de evenimente, ca reţea de relaţii. O ştie, mai bine decât toţi, Doris Mironescu, care îşi expune, încă din Argument, metoda de lucru şi modul de înţelegere a efortului său „reconstitutiv”: „…Biografia este muncă de interpretare, lectură împotriva curentului, încercare de descifrare a «logicii narative» din spatele cutărui document, fie el literar sau nu. Ea nu doreşte să fie o reconstituire epică a vieţii autorului, un «roman» al acesteia. Suntem nevoiţi să abandonăm naraţiunea continuă din start, din raţiuni metodologice. În schimb, vom urmări contrastele între «chipurile» scriitorului, aşa cum apar ele în documente personale sau în amintirile diferiţilor raportori, cu delimitarea faptului nud faţă de construcţia imaginară şi imagologică.” Prin urmare, se doreşte refacerea unei biografii spirituale, mult mai importante decât o searbădă înnodare a suferinţelor şi bolilor lui Blecher, condimentată inevitabil de o atitudine necritică empatică. Criticul nostru are, însă, suficiente rezerve de raţionalism pentru a ocoli o atare soluţie; de altfel, el denunţă încă din prima pagină a cărţii sale şi „pericolul mitizării, al ratării subiectului din exces de zel, al înlocuirii individului-⁠⁠autor cu personajul abstract care i-⁠⁠a scris (şi, se înţelege, i-⁠⁠a «trăit») opera”. Blecher este, la urma urmelor, un mare scriitor, nu un bolnav care, sărmanul, a scris câteva cărţi în care şi-⁠⁠a inventariat, defulându-⁠⁠se, manifestările bolii.

Prin urmare, metoda oportună este aceea de a privi în permanenţă biografia prin operă şi opera prin biografie; ceea ce nu înseamnă confundarea planurilor, explicarea operei prin viaţă, dar nici acceptarea morţii structuraliste a autorului. Criticul descoperă în mediul copilăriei lui Blecher, în Romanul provincial, în lucrurile care definesc acest spaţiu în care modernizarea este incompletă, dând naştere kitsch-⁠⁠ului nu doar recuzita Întâmplărilor din irealitatea imediată, ci şi un anumit tip de sensibilitate. Sunt pagini excelente, care ascund o insistentă documentare, despre târgul moldovenesc, despre atmosfera specifică începutului de secol XX, despre involuntara „parodie a valorilor modernităţii” pe care non-⁠⁠spaţiul („nelocul”) provincial o înscenează ş.a.m.d. Nu e vorba de o simplă paradă de erudiţie (căci autorul consultă gazete locale, acte din arhivele oraşului ori din istoria familiei, evocări, interviuri), ci de o tentativă (reuşită) de a reconstitui peisajul cultural, ambientul spiritual în care s-⁠⁠a format cel ce avea să devină romancierul atât de cunoscut. Sigur, adesea cercetătorul este ademenit să îşi pună la lucru propria imaginaţie, dar una informată, care nu denaturează lucrurile. În anumite momente ale cărţii, strategia lui Doris Mironescu îmi aminteşte de metoda pe care Ilina Gregori o numea, în Ştim noi cine a fost Eminescu?, „parabiografie”. Adică reconstituirea faptelor aşa cum ele trebuie să se fi petrecut, în logica unei exigente cunoaşteri a epocii, a mediului, a ideilor, a concepţiilor etc. Puse în dialog cu opera, aceste decupaje dintr-⁠⁠un trecut provincial capătă sens; e limpede că în romanele lui Blecher tema provinciei nu este un moft livresc, ci provine dintr-⁠⁠o viziune care s-⁠⁠a născut în adolescenţa sa. Dar această constatare, ea singură, nu explică reuşita estetică, care este o altă problemă.

„Dandysmul bolii”

Fireşte, criticul nu se fereşte de refacerea momentelor strict biografice atunci când aceasta este posibilă. Aşa, de pildă, adolescentul Maniu (numele de alint în familie) apare ca un tânăr energic, deşi nelipsit de infuziuni melancolice, care pozează uneori în poet, interesat, oricum, de tot ce mişcă în viaţa culturală a Romanului şi nu numai. Plecarea la studii în Paris va constitui o revelaţie, o mutare din margine către centru. Declanşarea bolii nu îl transformă într-⁠⁠o victimă sigură. Doris Mironescu demontează convingător imaginea consacrată despre suferindul trist, lipsit de orice voinţă de a trăi, zăcând în sanatorii mizerabile. Interpretează lucid imaginile care au rămas din perioada şederii la Berck, nu înainte de a sublinia confortul material al bolnavului: „Fotografiile îl arată pe Blecher întins în grădina sanatoriului sau pe malul mării, zâmbind şi dând impresia unui tânăr aflat în vacanţă în timpul unui odihnitor sejur pe litoral, ori alungit ştrengăreşte în trăsură.” Privite cu atenţie, imaginile nu lasă a se vedea nimic din mitul dramatic care l-⁠⁠a învăluit multă vreme pe scriitor. Biograful are însă inteligenţa de a nu se lăsa înşelat şi de a nu fabrica ipostaze şocante: deşi există, e clar, un anumit „dandysm al bolii” care ar consta în „neutralizarea ei morală printr-⁠⁠o prelucrare estetică”, e limpede că suferinţele scriitorului sunt crâncene, iar adaptarea sa la noua condiţie nu e facilă. Dar ea are loc cu maximă demnitate, căci Blecher refuză să fie compătimit, să fie redus la condiţia de bolnav, după cum refuză să creadă şi în nobleţea suferinţei fizice, care ar garanta reuşita artistică. Dimpotrivă, observă inspirat criticul său, una dintre marile teme ale literaturii sale este „boala ca parodie a existenţei”.

Doris Mironescu reconstituie cu acurateţe debutul autorului (negând informaţia surorii, conform căreia acesta ar fi avut loc în presa romaşcană), colaborarea la celebra publicaţie Le Surréalisme au service de la Révolution, lecturile, preferinţele, prieteniile autorului, colaborările în presa culturală a vremii, cu eseuri, analizează scurt, dar precis textele de început ş.a.m.d. Din aceste punct de vedere, lucrarea este ireproşabilă. Dar lucrul cel mai important este că, aşa cum o reconstruieşte critic, biografia lui Blecher devine o componentă esenţială a propriei opere. Abia în acest punct începe construcţia criticii, abia în astfel de analize de nuanţă Doris Mironescu îşi scoate la iveală întreaga fineţe a analizei. Raportând opera autorului la fundalul literar al epocii, criticul observă: „Autenticitatea nu reprezintă pentru Blecher un concept literar sau un fapt de stil, ci o problemă esenţială a adevărului unor experienţe desfăşurate la marginea spectrului raţiunii.” Există o consecvenţă a omului Blecher, încercat de umilinţele fizice ale bolii şi temele scrisului său, care capătă o intensă motivaţie existenţială. Cărţi precum Întâmplări în irealitatea imediată sau Vizuina luminată (Inimi cicatrizate este, voit, altceva) nu au doar o miză estetică, ci mai ales una de ordin ontologic, presupunând o implicare fără rest în actul scrierii. Mizând mai curând pe literalitate decât pe strategiile consacrate ale literarităţii, acestea amestecă voit registrele (verosimilul şi oniricul, în special), impunând o viziune inedită asupra lumii, care se opune celei „apocrife”, luată permanent ca punct de reper. Blecher îşi scrie cărţile în orizontul apropiat al morţii, de care era conştient; nu are vreme nici măcar să cizeleze, darămite să mai şi trişeze.

 

Miza ontologică a scrisului

Criticul surprinde admirabil această osmoză între viaţă şi operă, remarcând cu fineţe: „Literatura era un răspuns adresat bolii, semnificând rezistenţa individului la «degringolada» organismului prin opera imaginaţiei şi a inteligenţei. De altfel, cum va sublinia în câteva rânduri, cel mai hotărât în Vizuina luminată, nu boala sau suferinţa va fi marea temă a scrierilor sale, ceea ce ar fi reprezentat recunoaşterea unei înfrângeri, ci absurdul existenţei, «greşita» întocmire a lumii, sub forma unui protest înaintat unei instanţe superioare (Dumnezeu, publicul, posteritatea, acea parte a propriei fiinţe care îl judecă implacabil?) în numele dreptului imaginarului, al visului şi al creaţiei artistice. Este o formă de a refuza statutul de bolnav şi atâta tot, de a nu-⁠⁠şi echivala întregul personalităţii cu suferinţa ultimilor ani.” De altfel, Doris Mironescu descoperă o anumită „logică” a operei, care este o permanentă fugă de biografia nudă: „Întâmplări în irealitatea imediată reprezintă, prin rezerva titlului, o timidă propunere de lărgire a universului considerat real, o deschidere a vieţii către partea ei de imaginar şi libertate. Inimi cicatrizate (sau mai bine Ţesut cicatrizat, titlul dorit de autor pentru cel de-⁠⁠al doilea roman al său) ar putea indica pătimirea şi asimilarea suferinţei, ca şi, ipotetic, depăşirea acesteia prin «cicatrizarea» rănilor, în primul rând, a celor spirituale. În cele din urmă, Vizuina luminată aduce promisiunea unei revelaţii. Spaţiul autoobservării, interiorul conştiinţei şi cel al corpului, sunt privite într-⁠⁠o nouă lumină, cea a cunoaşterii de sine şi a cunoaşterii lumii, cu zonele ei de realitate şi irealitate, aduse laolaltă. Citind astfel parcursul scriitoricesc al lui Blecher, putem vedea în opera blecheriană un mod de a învinge, nu pentru că autorul şi-⁠⁠a uitat astfel suferinţele concrete atâta timp cât a scris-⁠⁠o, ci pentru că a căutat să depăşească aceste suferinţe, supunându-⁠⁠le unei «lecturi» creatoare, dătătoare de sens.” Am citat abundent tocmai din dorinţa de a demonstra câştigul exegetic pe care această biografie a lui M. Blecher, scriitorul care nu crede în posibilitatea memoriei de a reconstitui trecutul, îl aduce în privinţa revalorificării operei sale. Comentariile de mai sus nu se vor verdicte estetice, căci scrierile analizate depăşesc cu mult concepţia „gratuităţii” sau a „inutilităţii” actului artistic. Pentru Blecher, scrisul devine o problemă vitală, de adaptare la condiţia sa precară, fizic şi chiar spiritual. De aceea, tot ceea ce scrie în ultimii ani ai vieţii ţine de o miză ontologică, rezolvată prin mijloace literare.

 

Vocaţia critică

Înainte de a încheia, trebuie să mai notez foarte buna documentare a acestei biografii atipice. Doris Mironescu ştie tot despre autorul său, îi comentează nu doar corespondenţa, umplând amplele spaţii albe, ci deprinde „logica” existenţei personajului, modul său de a se raporta la lume. Aportul strict documentar este unul extrem de important: nu doar că avem de a face cu cea mai convingătoare imagine despre autorul Vizuinii luminate, dar multe informaţii sunt inedite. De pildă, analiza manuscrisului Berck, o variantă a romanului Inimi cicatrizate. Criticul compară cele două versiuni, remarcă diferenţele şi mai ales subliniază ceea ce pierde cartea tipărită prin renunţarea la unele pagini din prima formă. Mai remarc, grăbit, că, pentru a nu cădea în capcana compătimirii scriitorului de care se ocupă, stilul este unul permanent controlat, precis, deloc inflamat şi pândit de riscul unui patetism care nu are nici o legătură cu scrisul lui Blecher.

Cartea lui Doris Mironescu, Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei este unul dintre cele mai bune debuturi din critica ultimilor 20 de ani, lăsând şi promisiunea unei replici exegetice care să se ocupe de opera autorului. Oricum, mi se pare că a devenit acum o certitudine publică ceea ce ştiam, de altfel, de mult: Doris Mironescu este un critic cu o adevărată vocaţie, de o seriozitate şi probitate pe care doar disponibilitatea de a scrie, ca un veritabil îndrăgostit de literatură, „dinăuntrul” ei le poate egala.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Bogdan Creţu

Bogdan Creţu (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este conferențiar doctor la Catedra de Literatură română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale, Editura [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest