Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Aura Christi: Cum iubesc poeţii. Poezia abisală

Aura Christi: Cum iubesc poeţii. Poezia abisală

Nu orice tip de poezie, ci corolarul, vârful ei imposibil, locuit de câţiva aleşi ai lumii, în aerul tare, îmblânzit de condori şi culmi veşnic înzăpezite, veşnic însingurate: poezia abisală, rădăcinile-⁠i luxuriante trăgându-⁠şi sevele din realitatea abisală – aparent obscură – a fiinţei. Realitatea arheică, realitatea guvernată de Arheus, i-⁠ar fi spus, probabil, Mihail Eminescu, în ale cărei pământuri nevăzute „se-⁠ncearcă universul”

Eu (tu), în orele noastre cele
mai bune, suntem aceiaşi.
Marina Ţvetaieva

Lectura repetată a Romanului epistolar e o incursiune spirituală puternic transfiguratoare pe un continent guvernat de suflete gemene, familiarizate cu limbajul geniului de a fi ei înşişi, în timp ce se oglindesc în cealălalt cu o intensitate din care s-⁠ar hrăni armate. Oglindindu-⁠se în celălalt, fiecare dintre ei se regăseşte pe sine însuşi prin ocheanul Legii Iubirii. Ferice de cei ce iubesc; a lor e împărăţia cerurilor aici, pe pământ! Povestea acestor iubiri rămâne, în realitate, povestea întoarcerii la el însuşi a fiecăruia dintre cei trei poeţi. Căutându-⁠l pe celălalt şi scriindu-⁠i, fiecare pe sine însuşi se găseşte în celălalt şi se vede, se scrie, se lasă scris prin ochii celuilalt, care… îi aparţin şi nu-⁠i aparţin, în egală măsură, căci sunt, în realitate, ai eului superior, regăsit în propria interioritate şi proiectată în celălalt. E un soi de mecanism vrăjit, complicat şi, în esenţă, atât de simplu, încât l-⁠ar înţelege un copil de şapte ani, căruia i se pulverizează tiparul, conform căruia oamenii nu zboară – pentru că sunt oameni, şi nu păsări –, şi, el, copleşit de această descoperire simţită prin toţi porii, strigă cât îl ţin bojocii fiinţei, de-⁠l aude şi-⁠l îngână şi iarba, şi cerul: „Sunt om şi sunt pasăre în acelaşi timp!”

Există poveşti de iubire care sunt mai mult decât ceea ce sunt: prilej de a reveni în matca firii superioare din alt unghi. Un unghi mai înalt, mai pur şi… era să zic mai definitiv. Prin ocheanul iubirii vezi – cu o claritate atroce, din ce în ce mai limpede – că totul se regăseşte în forul tău lăuntric: şi lumina, şi promisiunile ei, şi abisurile-⁠i adânci, care nu ezită o fracţiune de secundă în vârtejurile lor să te atragă, spre miezul acestora să te îmbrâncească, să te adune şi… cu o lipsă de măsură desăvârşită, să-⁠ţi strângă fiinţa toată în acel salt violent de pe o limită în craterul alteia, mai adâncă şi mai iremediabilă, harponându-⁠te spre un alt tip de lume, spre un alt tip de cunoaştere, în a cărei ţară imposibilul îşi diluează esenţa, transfigurându-⁠se şi, totodată, transfigurându-⁠te la rădăcina rădăcinilor fiinţei. În timp ce arunci o privire scurtă şi rece în urmă, ca şi când ai fi vrăjit de tot şi, totodată, lucid până în măduva oaselor, urmăreşti cum ard toate punţile care te-⁠ar duce spre ceea ce ai fost altădată. Există iubiri care sunt, aşadar, mai mult decât ceea ce arată primul nivel – suprafeţele-⁠i nelipsite de strălucire –: un prilej de a renaşte în matricea sinelui superior; Fichte îi spune Eul absolut, între acesta şi eul individual neexistând, fireşte, un semn de egalitate. Roman epistolar e o asemenea poveste de iubire. Prin aceste scrisori-⁠poeme, unice în literatura universală, cei trei poeţi se livrează unul altuia, se urmăresc, se pândesc şi se cuceresc, hrănindu-⁠se unul din altul. Se reţin fără efort intensitatea comunicării, registrul gnomic, sentenţial, complicitatea fără fisură, dotată cu forţa „întregului cer”. E ceva atât de nelumesc şi lumesc, totuşi, în această carte! E un luminiş care te conduce spre o Republică a poeţilor. Tensiunea dintre cele trei spirite superioare transcende o relaţie de iubire, mărturisită de la distanţa câtorva mii de kilometri şi transformată într-⁠o experienţă unică. Rilke, Ţvetaieva şi Pasternak reprezintă două uriaşe culturi, recunoscute şi admirate; poate, singurele din spaţiul european, care au avut acces, prin vârfurile lor intangibile, la iraţionalitatea umană, văzută în profunzimile ei, când şi când, departe de a fi luminoase.

Romanul infuzat de lirism se citeşte şi se reciteşte dintr-⁠o respirare, mai exact, cu răsuflarea tăiată. Printre personaje se află Lev Tolstoi, Leonid Pasternak, Serghei Esenin, Vladimir Maiakovski, Lou Andreas Salomé, Ilia Ehrenburg ş.a. Înaintea tuturora, însă, sunt Rainer Maria Rilke, Marina Ţvetaieva şi Boris Pasternak. Un triunghi alcătuit de doi poeţi care scriu în limba lui Karamzin, Lermontov şi Dostoievski, nefiindu-⁠le străină germana şi franceza, şi un poet german, cu origini slave, care îi dau într-⁠atât de furcă în prima tinereţe, încât învaţă rusa, călătoreşte cu Lou în Rusia, dorindu-⁠şi ulterior să se stabilească la Moscova. Culmea e că – rămas fără mijloace de subzistenţă – nu pregetă să facă demersuri în acest sens! Ce nebunie frumoasă, frumoasă şi lipsită de patina spiritului practic! În absenţa acestuia însă, vezi cu o claritate senină, bucuroasă şi aproape împlinită, cât de practic e Rainer atunci când se mişcă pe nisipurile, când şi când, mişcătoare ale fiinţării în fiinţă – ca să recurgem la limbajul heideggerian – şi ale instrumentului folosit în aventura superioară de a exprima fiinţa şi modul în care se articulează viaţa redusă, din timp în timp, la esenţă: poezia. Nu orice tip de poezie, ci corolarul, vârful ei imposibil, locuit de câţiva aleşi ai lumii, în aerul tare, îmblânzit de condori şi culmi veşnic înzăpezite, veşnic însingurate: poezia abisală, rădăcinile-⁠i luxuriante trăgându-⁠şi sevele din realitatea abisală – aparent obscură – a fiinţei. Realitatea arheică, realitatea guvernată de Arheus, i-⁠ar fi spus, probabil, Mihail Eminescu, în ale cărei pământuri nevăzute „se-⁠ncearcă universul”, folosind poetul ca instrument, ca pretext şi vehicol. Aşadar, poezia care ţinteşte abisurile fiinţei. Unul dintre extrem de puţinii exegeţi, care au scris temeinic despre acest tip de poezie – poezia iscată sau, mai exact, irumptă din abis – este filosoful Martin Heidegger. (Se cuvine, notăm pentru noi înşine, recitite amplele-⁠i demersuri referitoare la modul în care se apropie de abisul fiinţei Rilke, Trakl şi, mai cu seamă, Hӧlderlin.)

Relaţia epistolară debutează cu un preludiu: două călătorii de informare şi documentare, întreprinse de Rainer şi Lou. Sunt amândoi tineri, frumoşi, nebuni; „nebuni de legat” exclama Ianoşi în râsul în cascade al colegilor de redacţie, membri ai tribului Conte, referindu-⁠se la cei doi peregrini luminoşi, care se ţin de mâini fie înaintând pe străzile Moscovei, prin parcuri, librării, fie în timp ce asistă la slujbe în bisericile pravoslavnice şi silabisesc cuvintele limbii ce vine de pretutindeni şi trece ca un val prin ei, peste ei, printre ei. Rilke învaţă asiduu rusa. Traduce din Cehov, Pescăruşul. Îşi doreşte să tălmăcească şi Unchiul Vania. Îi scrie, în această ordine de idei, lui Anton Pavlovici. Apoi se apleacă cu lua­re-⁠aminte peste Nopţile albe, traducând un fragment din una dintre operele primului Dostoievski. Împreună cu Lou şi tatăl lui Boris, artistul plastic Leonid Pasternak – pictorul căruia i se datorează, în realitate, închegarea relaţiei epistolare între cei trei poeţi – îi fac o vizită contelui Tolstoi la reşedinţa sa moscovită; în timpul primei vizite rilkeene în urbea în care – spre stupoarea Magului de la Iasnaia Poliana – mai nimeni nu salută pe nimeni, Boris Pasternak are zece ani. Aproape aceeaşi echipă îi face ulterior o altă vizită, în celălalt „bârlog” al sălbaticului uriaş: Iasnaia Poliana. Vrăjitorul de la Iasnaia îi primeşte cu căldură. Mai târziu îi răspunde la fel de afabil poetului praghez de expresie germană, despre care la câţiva ani după revoluţia bolşevică se va răspândi zvonul că a plecat la dreapta Domnului.

Mai târziu, după acest fragment de istorie literară, stabilit cu familia sa în Germania, Leonid Pasternak află din paginile presei culturale despre aniversarea de 50 de ani a autorului capodoperei Elegii duineze, îl caută à bout de souffle şi îi scrie, bucuros că zvonurile referitoare la moartea poetului nu sunt decât ceea ce sunt. Pictorul e grăbit să-⁠l anunţe că atunci când se vorbeşte despre moartea cuiva aflat în viaţă încă, ruşii cred că ţinta neadevărurilor va avea parte de o viaţă lungă, în inima Domnului. Gura lumii, mde, spune vrute şi nevrute; dacă o iei în serios, rişti să rămâi mască de cel puţin şapte ori pe zi. Bucuria reîntâlnirii epistolare a pictorului Pasternak – unul dintre autorii existenţei poetului cu acelaşi nume – cu unul dintre cei mai cunoscuţi, traduşi şi admiraţi în epocă poeţi este, previzibil, debordantă. Rilke are o reacţie pe măsură: îi scrie prietenului de odinioară – cu care îi făcuse, pe vremuri, o vizită contelui Tolstoi – despre realitatea superioară care e pentru el Rusia, despre prietenii ruşi din capitala luminilor, despre cultura dăruită lumii de Puşkin şi experienţa a ceea ce se numeşte, în general, suflet slav. În prima tinereţe, Rilke a scris poeme în limba lui Mihail Lermontov – realitate, brusc, irumptă în actualitatea-⁠i sufletească debordantă, ale cărei ecouri transpar în scrisorile către iubita, scumpa Marina, care îl citeşte cu inima, mărturisindu-⁠i că nu e singurul lector. Oceanul e la câţiva paşi distanţă. Rainer începe, iarăşi, în scurtele-⁠i escapade pariziene – şi nu numai –, să caute prezenţa ruşilor. O realitate refulată mai bine de un deceniu urcă, încet, treptat, la suprafaţa fiinţei, dând peste margini.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Aura Christi

Aura Christi, poet, romancier, eseist și traducător român. S-a născut la Chişinău (Republica Moldova), la 12 ianuarie 1967. Este absolventă a Liceului teoretic român-francez „Gh. Asachi” din Chişinău (1984) şi a Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat (1990). Debut [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest