Din ultimul număr:
Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Abcronia perihoretică

Abcronia perihoretică

În carte există însă o sugestie hegeliană de înţelegere a întrepătrunderii mistice. În capitolul despre mulier rixosa, Sorin Lavric pomeneşte o propoziţie a lui Hegel care este de fapt judecata‑nucleu a cărţii: „Pura cunoaştere de sine în absolută alteritate“. Hegel se referă la momentul în care celălalt încetează să fie o limită, modelul acestei situaţii find trinitatea

În Ştiinţa logicii a lui Hegel mersul firesc al conceptelor este întrerupt din când în când de o intervenţie externă, care face ca digul care limitează circulaţia gândului să plesnească. O astfel de mână externă care aduce uneori devieri de la albia principială a ideii îşi face des simţită prezenţa în scrisul lui Sorin Lavric. Mă refer la exagerarea voită care animă textele sale şi care poate deveni la un moment dat iritantă. În ceea ce mă priveşte nici azi nu pot citi eseuri ca Filosofia ca act de credinţă sau Sindromul gândirii abstracte (din volumul 10 Eseuri) fără să mă ridic nervos de la masă şi să vorbesc singur prin casă. Asta face ca textele scrise de el să nu te lase niciodată indiferent, ceea ce nu e puţin lucru, având în vedere camioanele de cărţi‑somnifer care apar în fiecare an. Dar în acelaşi timp exagerarea căutată tinde să acopere evoluţia experienţei spirituale din scrisul lui. E ca atunci când ratezi esenţa unei picturi din cauza unor tuşe prea groase. Nu despre croielile acestei mâini externe voi vorbi în această recenzie, nici despre adeziuni sau respingeri ideologice, ci despre experienţa spirituală pe care am întrezărit‑o citind cartea.

Drumul ar trebui să înceapă cu cele zece scheme şi să se sfârşească cu intuiţia unităţii mistice. Există însă o problemă logico‑metafizică a desfăşurării schemelor ca punct de pornire: ele sunt obţinute prin inducţie (p. 12), iar nici o schemă obţinută în acest fel nu poate avea pretenţia de a epuiza un domeniu (aşa cum vrea autorul la p. 228). Orice desfăşurare speculativă are nevoie de elemente a priori, pe care le putem găsi menţionate scurt la p. 28: „La fel cum timpul, a cărui curgere nu poate fi pricepută cu ajutorul logicii (identitatea, noncontradicţia şi terţul exclus blochează curgerea de orice fel, procesul în genere, schimbarea, adică metabole‑ul), femeia nu poate fi înţeleasă pe seama unor noţiuni convenţionale […][c]eea ce înseamnă că, metafizic vorbind, femeia nu poate fi subiect al unei judecăţi de tip S‑P (subiect‑predicat).” Prin urmare, nucleul întregii cărţi poate fi dat de polaritatea apriorică timp‑judecată. Femeia, adică pasivul, este timpul, iar judecata, adică activul (la Kant actul judecării este mereu o activitate de legare a reprezentărilor), este bărbatul. Cele zece scheme ar putea fi deduse din acest sâmbure a priori căpătând astfel o dimensiune speculativă pe care nu o au dacă sunt obţinute prin inducţie. De exemplu, schemele 4, 5 şi 7 ar putea fi deduse din alcătuirea metabolică a timpului, menţionată în citatul de mai sus. Pe scurt, Sorin Lavric foloseşte timpul ca exemplu pentru una dintre scheme, în vreme ce el e mai degrabă un temei al lor. Inversarea pe care am făcut‑o este cerută de logica însăşi a cărţii, unitatea mistică de la finalul drumului făcându‑se simţită prin transfigurarea timpului.

Ceea ce este comun în analiza tuturor celor şase tipuri de mulier este dezintegrarea lumii. Toate detaliile par să fie simple trepte care pregătesc prăbuşirea lumii, în urma căreia mintea şi timpul se pot ridica spre starea lor suspendată, posibilă numai prin încordarea dată de prezenţa unei nimfe: „Fără această tensiune supărătoare, nu aş fi trăit actele spirituale pe care le‑am descris” (p. 218).

Împreună cu mulier abscondita, situaţia reală a nopţii a fost transfigurată în „intuiţia a ceva tainic”, cei doi ajungând să plutească „suspendaţi într‑un punct de neputinţă” (p. 67). O pulverizare a lumii are loc în plimbarea prin cimitir cu mulier ludica, când elementele reale date de vremea respingătoare, de inutilitatea activităţii şi de stânjeneala dintre cei doi sunt transfigurate într‑o „stare suspendată”, mintea intrând în „ipostaza vidanjă pregătită să intuiască misterul sacru din spatele unei situaţii sordide” (p. 90). În faţa Patriarhiei, prezenţa lui mulier rixosa stârneşte o respingere violentă a întregii lumi. În însingurarea celor doi „restul lumii era exclus”, chiar şi Hristos ar fi fost „izgonit ca un intrus penibil” (p. 118). Topirea lumii din jur este însoţită, la fel ca în restul cazurilor, de transfigurare: „trăsătura efemeră a clipei” este compensată de legământul fără vorbe învăluit de prezenţa Bisericii, astfel „nămolul din vintre […]fusese transfigurat” (p. 120). La fel ca Faust, care începe să vadă lumea altcumva după scurta atingere a mâinii Margaretei, o mână pusă pe genunchiul lui mulier domina face perceptibilă liniştea din spatele bătăilor de ceas. Sporirea liniştii cauzată de apariţia şi dispariţia muştei înfăşoară totul într‑o „plapumă de tăcere”, într‑un fel de timp din spatele ceasului. „Şi atunci s‑a petrecut desprinderea […] răcoarea aceea însoţită de o linişte grea […] ducându‑mă pe un vârf de suspendare a minţii […] Câteva secunde plutisem într‑un limb din unghiul căruia intuisem subţirimea descreierată a feliei în care se petrece viaţa” (p. 147‑48). În trecerea de la „sacadarea pendulei de ceas” la cele „câteva secunde de desprindere a minţii” putem vedea limpede procesul de trecere de la timpul real la cel mistic prin descompunerea lumii datorată potenţării spiritului de către elementul feminin. Procesul de metamorfozare a raportului timp‑judecată iese limpede la iveală în actul spiritual prilejuit de mulier fornicata. Metabole‑ul ireductibil al femeii scutură trecerea liniară a timpului, dând naştere unor „fracţiuni de secundă” pline de „imagini frământate[…] un soi de iureş pe care mintea îl percepea ca pe o procesiune la care nu lua parte” (p. 173), timpul rostogolindu‑se într‑o „clipă suspendată” (p. 174). Timpul comprimat sub forţa gravitaţiei câmpului de nuri al nimfei e învăluit şi adus la unitate de concept în judecata masculină „E o plinătate de concept în coaja copacului, nu ar mai lipsi decât o nimfă culcată lângă trunchi pentru a‑i întregi armonia” (p. 174). Absurditatea judecăţii nu face decât să dea expresie aberaţiei timpului. Să numim judecata care ridică la concept o deviere de la Chronos judecată abcronică. Prin urmare, conform logicii cărţii, femeia (la fel ca timpul) nu poate să fie subiectul unei judecăţi de tip S‑P, dar poate să fie încorporată într‑o asemenea judecată, metamorfozând‑o. Adică transformând o judecată cronică (care exprimă un eveniment în timpul liniar) într‑una abcronică, a cărei absurditate direcţionată deschide porţile regiunii mistice. Ceea ce confirmă ce am spus mai sus: miezul logic al cărţii nu stă în cele zece scheme, ci în raportul timp‑judecată. În fine, mulier placida provoacă o stare inferioară suspendării minţii şi a timpului, anume deschiderea simţurilor spre forfotul inaparent al vieţii, ieşirea nu mai e din timp, ci din propriul eu. „Eram atât de sătul de otrava din mine încât, sub apăsarea ei, am ieşit în afara mea […] spre a gusta spectacolul din jur” (p. 204).

Toate cele şase acte spirituale au aceeaşi structură: prezenţa femininului reuşeşte să extragă esenţa de spirit dintr‑o întâmplare reală care frizează absurdul şi inutilitatea, ducând la surparea lumii şi la proiectarea situaţiei într‑un timp suspendat din sânul căruia poate fi întrezărită o unitate mistică imposibil de atins, transfigurarea timpului putând fi uneori ridicată la concept într‑o judecată abcronică. Numai prezenţa nimfei poate face timpul să plesnească, ridicându‑l la un alt regim, ea fiind întruparea însăşi a metabole‑ului: „tectonica din zvârcolirea lăuntrică a nimfei e susceptibilă de o înţelegere mai curând mistică decât de una logică” (p. 30). Doar zbaterea misticoidă din care e croită esenţa femeii poate stârni rupturi în real prin care un intelect masculin‑faustic poate întrevedea Unul tainic din care femininul şi masculinul sunt căzuţi. Această „pereche în varianta mirabilă a trăirii unul prin celălalt” (p. 38) este vârful speculativ al cărţii. Unitatea mistică este precum imaginaţia kantiană din care ţâşnesc atât timpul, cât şi judecata.

În carte există însă o sugestie hegeliană de înţelegere a întrepătrunderii mistice. În capitolul despre mulier rixosa, Sorin Lavric pomeneşte o propoziţie a lui Hegel care este de fapt judecata‑nucleu a cărţii: „Pura cunoaştere de sine în absolută alteritate”. Hegel se referă la momentul în care celălalt încetează să fie o limită, modelul acestei situaţii fiind trinitatea. Şi Sorin Lavric ajunge în acest punct: „Eşti prin ea în aceeaşi măsură în care şi ea este în tine. E întrepătrunderea umană ca replică la perihoreza ipostasurilor divine” (p. 176). Ca în nişte mici Fenomenologii ale spiritului, Lavric porneşte în fiecare capitol de la senzaţiile joase trăite alături de o femeie pentru a ajunge la momentul speculativ în care starea suspendată de care atârnă cei doi oglindeşte unitatea de tip perihoretic, susceptibilă de a fi parţial ridicată la concept într‑o judecată abcronică.

Abcronia perihoretică mi se pare a fi tema cărţii, una prin care Sorin Lavric se reîntâlneşte, în fond, cu Noica, pentru care: „sinele individual, prin simpla, dar deplina sa unire în alt sine individual, poate ţine în cumpănă sinele universului, cerurile, fiinţa ca fiinţă” (Devenirea întru fiinţă, Tratat de ontologie, 39).

Decoct de femeie este o căutare vie a sensului acestei propoziţii.

Dragoș Grusea

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now