Contemporanul » Lecturi - Cronici - Despre Cărți » Maria Niţu: Hans Dama – peisagistul a două lumi

Maria Niţu: Hans Dama – peisagistul a două lumi

În spaţiul fragil şi accidentat al diasporei româneşti, Hans Dama este ataşatul nostru cultural, o instituţie de reper, întru susţinere şi respect

Hans (Johann) Dama, bănăţeanul de etnie germană (născut în 1944, Sânnicolau Mare), transplantat în 1974, la 30 de ani, din cetatea Timişoarei – „mica Vienă”, în Austria, la Viena, este emblemă a unităţii multiculturale (cu atât mai pregnant în acest an al Centenarului Unirii).

Prin întreaga activitate de om de cultură complex, de lingvist (specialist în romanistică, în dialectologie – cu studii despre dialectul şvabilor dunăreni –⁠ întemeietor al Asociaţiei Şvabilor Bănăţeni din Austria), poet, traducător, eseist, autor de proză memorialistică şi de călătorie, promotor cultural pe axa Timişoara – Viena, împlineşte un rol pontifical (în sensul originar, de creator de punţi), de configurare întru temeinicie a unei autostrăzi în acest spaţiu de geografie literară Mitelleuropa.

Volumele apărute în ediţie bilingvă română-germană, revenirea lui periodică în România, în locurile natale, arată că sentinţa limba e patria mea nu are valabilitate absolută, căci bănăţeanul nu s-⁠a implementat definitiv în patria limbii germane (spaţiul originar). Heimatul, acel dulce „acasă”, „sweet home” este în fapt locul natal şi al copilăriei, cu oamenii săi, în acea comunitate a afinităţilor de cultură şi civilizaţie, întemeiate de la naştere, când, à la Freud, elemente din copilărie îţi marchează personalitatea pentru întreaga viaţă. Este totodată ca reintoarcerea la cuib, precum păsările migratoare revenite din ţările calde.

Ca poet, Hans Dama este încadrat în lirica bănăţeană de expresie germană.

Vechiul premiat pentru poezie, încă din 1963, din studenţie (când a obţinut Premiul pentru poezie al revistei „Viaţa studenţească”), deşi acaparat apoi de cercetări ştiinţifice, rămâne fidel pasiunii pentru poezie, împletind traducerile din poezia română, cu creaţia proprie. Traduce mai ales din Blaga (fiind şi premiat la Festivalul „Lucian Blaga” de la Sebeş-Alba) simţindu-⁠l afin pe poetul şi filosoful care a locuit la Lugoj, în Casa de la Vie şi în Casa Bredicenilor, deci, apropiat de plaiul natal şi care în timpul studenţiei a locuit şi la Viena. În diverse cronici (Zenovie Cârlugea, L. Bagiu etc. ) s-⁠a observat şi analizat filonul expresionist din poezia sa, de factură blagiană.

Sensibilizat de natură, dar în aceeaşi măsură şi de aspecte sociale, de suferinţele oamenilor sub vremi şi vremuri, dezvoltă ca teme centrale timpul şi destinul, etern universale. Această dominanţă este devoalată şi de întarsierea în titluri de volume: Tăvălugul destinului (1993), Capriciile destinului (2006), Răstimp (2008), În umbra timpului (2011), În devenire trecerea se coace (2013).

În privinţa traducătorului, pentru o poezie a esenţelor, nu se putea o alegere mai bună ca Simion Dănilă, „gânditorul de la Belinţ”, traducătorul en tittre în română al operei antume integrale a lui Nietzsche (la editura Hestia, Timişoara), şi mai ales, începând din studenţie, a versurilor filosofului. Tandemul s-⁠a cimentat şi prin mai multe afinităţi: legătura afectivă – ca fii de onoare ai aceleiaşi regiuni natale, formaţia intelectuală comună de filologi, cu preocupări de dialectologie, traduceri în spaţiul convergenţelor culturale româno-⁠germane, pasiuni în atingeri similare filosofico-⁠poetice prin Blaga şi Nietszche etc.

Într-⁠un interviu, Simion Dănilă arăta cum formaţia de lingvist şi de dialectolog îl ajută să înţeleagă subtilităţile, nuanţele limbii, cu atât mai necesare în traducerea de poezie, care este atât de delicată, pe muchia de cuţit a sensurilor figurate, în glisarea rafinată şi inefabilă între conotativ şi denotativ, text şi subtext etc.

Într-⁠o astfel de formulă, volumul Tu Felix Austria: Gedichte, ins Rumänische von Simion Dănilă, Verlag Pollischansky, Wien, 2017 (ca şi altele bilingve, tot în traducerea lui Simion Dănilă) se impune analizat ca o carte scrisă la patru mâini, cu doi autori, prin simbioza indestructibilă între cei doi.

Tandemul de prietenie e pecetluit şi prin deschiderea cărţii cu o poezie dedicată lui Simion Dănilă, în care autorul îi realizează portretul cu sensibilitate, cu veridicitate psihologică şi cu căldură prietenească prin adresare familiară directă, la persoana a doua singular. Îi surprinde elementele definitorii ale personalităţii: pasiunea vieţii, „ce ţi-⁠ar fi viaţa fără Nietzsche“, alteţea intelectuală „măreţe gînduri”, munca susţinută pe măsura titanului, „neobosit şi pururi truditor”. Întru complexitate, este în acelaşi timp tăcut, însingurat, ca un pustnic retras din mondenitate, „în odaia-⁠ţi pustnicească”, departe de vacarmul social şi în acelaşi timp modest peste măsură, generos, darnic în prietenie, „tăcut − cu prietenie,/ înconjurat de o aureolă vie/ ce veşnic îţi emană modestie”.
Preţuind aceasta, poetul se defineşte prin vocaţia prieteniei. Coroborat este poemul dedicat lui Rudi Röhrich din copilărie, la 70 de ani de prietenie, „prin timp şi zări nu ne-⁠am pierdut/ fidelitatea sfântă”, citând ca reper definiţia dintr-⁠o baladă a lui Schiller „fidelitatea nu-⁠i o goală amăgire”.

Predilecţia este pentru versul clasic, aducând peisajelor muzicalitatea cadenţei versurilor în ritm şi rimă, o muzicalitate a naturii îmbinată cu eufonia versurilor.

Simion Dănilă, prin măiestria sa, a păstrat notele armonice ale prozodiei, în versuri cantabile şi a îmbogăţit-⁠o prin rime rare, cu migală de orfevrier: „Cercul meu din jur de ce/ se-⁠nchide, nu deschi-de-⁠se?/ De ce prin hopuri ne târâm/ în drumul spre acest tărâm?”

Volumul Tu Felix Austria preia în titlu o parte dintr-⁠un vehiculat distih din secolul al XVII lea „…tu felix Austria, nube“ („tu, fericită Austrie, căsătoreşte-⁠te“) din politica fructuoasă a căsătoriilor din epoca imperială. Cuprinde poeme adunate si din alte volume, cu datări diferite, între 2011-⁠2017, pentru un ciclu compact, separat, unitar, explică autorul, ca un omagiu într-⁠o imagine panoramică şi coerentă, completă, de anvergură, a patriei mame adoptive în evantaiul frumuseţilor sale alpine.

Opul se constituie într-⁠un pandant la cartea Banat. Gedichte (Banat. Poezii), 2015, ca omagiu naturii celor două ţări-⁠mame (una biologică, cealaltă adoptivă), în versuri scrise cu afecţiune şi admiraţie. Hans Dama devine peisagistul de suflet a două lumi. Această tandreţe generează imagini de pastel bucolice, idilice, o poezie peisagistică romantică, visătoare. Idilismul este încrustat în titluri, „idilă serală”, „idilă de vară“.

Este o poezie de atmosferă, o atmosferă vrăjită, prinsă în „vrăji astrale”, ca un „miraj”, una romantică, prin momentul zilei predilect al serii, spre nocturn, învăluind în umbre realul, generator de mister (firesc, căci după distincţia lui Călinescu de teorie literară, spiritul romantic este nocturn, selenar – al nopţii, al lunii, singuratic, pe când cel clasic este solar, diurn – al soarelui, al miezului zilei, explozie de vitalitate, social). Momentul predilect „soarele-⁠n apus” predispune la „visări elegiace” în „răcoarea serii”. Este o terapie revigorantă, de gândire pozitivă, in„liniştea serii”, uitând de griji, cu optimismul unei noi zile. Se ilustrează afirmaţia lui Amiel, că natura este „un état d’âme”, o stare de suflet, imaginea sa are chipul stării noaste sufleteşti.
Starea de tihnă, dominantă, de odihnă binefăcătoare, se opune disconfortului din forfota metropolei. Este momentul de răgaz ce „deschide lumi de visuri”, într-⁠un peisaj, cu ecouri din Eminescu, vegheat de luceafărul de seară, fidel şi liniştitor, acel astru nemuritor care ştie ale noastre depărtări de muritori, o idilă între „Pădurea Vieneză şi Luceafărul”. Imaginile auditive sunt în surdină, discrete, piano pianisimo, silenţioase, întru adormire.

Deşi Mircea Popa, exegetul clujean, în prezentarea antologiei Ecouri răzleţe, analizându-⁠i discursul liric, îi defineşte creaţia o „poezie intelectualistă”, „tinzând spre abstractizarea expresiei şi reducerea la maximum a bagajului emoţional”, în fapt, aici, poetul fie porneşte de la o stare emoţională reflectată într-⁠un peisaj căruia în final îi găseşte un corespondent ideatic, fie este invers, oricum, mereu miza este emoţională, nimic nu rămâne în abstractul ideatic. E drept că intervine o luciditate poetică în organizarea materialului poetic, dar totul se carnalizează prin tensiunea poetică a implicării emoţionale, a trăirii ideii. Implicarea lucidă este pentru a găsi imaginea ideală întru esenţializare, a stăpâni materia şi nu a fi stăpânit de ea, „maîtriser”, nu „être maîtrisé”.
Pandant la localizările din Banat (unele reluate şi aici în a doua parte a volumului, de diverse, „vermischte”: „Dealul Ţiganilor din Recaş”), aici peisajul este particularizat prin toponime germane, „Dimineaţă de iulie în Jassing”, „Toamnă pe Lamingbachtal din Tragöss”, Ţara Şvabilor de Sus – Hochschwabland etc.

Pădurea este centrul gravitaţional, elementul central în peisaj, ca un simbol arhetipal „Cabana din pădurea alpină”, „ Gânduri în pădurea hibernală”, „Plimbare prin pădure”, eminescian („fiind băiet păduri cutreieram”).

Suzerană este „Pădurea vieneză“, cu împrejurimile sale, devenit loc poetic, simbol cultural, prin valsul clasic al lui Strauss, „Povestiri din Pădurea vieneză”, volumul iradiind ca o replică, omagiu, variaţiuni simfonice în versuri.

Irumpe un regal de imagini vizuale (pastelul fiind de fapt un termen preluat din pictură), într-⁠un evantai de nuanţe coloristice, prin schimbarea de culori a peisajului după diferite momente ale zilei şi ale anului, „După amiază de vară în Padurea Vieneză“, „Apus de soare în Pădurea Vieneză“ etc. Trecând peisajele prin toate anotimpurile de la iarnă, la vară, primăvară, toamnă, poemele sunt o variantă sui generis la Anotimpurile lui Vivaldi.

Cum „ut pictura poesis”, imaginile delicate ce combină belşug de lumini, cu pete de umbre, într-⁠o atmosferă de intimitate caldă, te transpun în lucrările piesagiştilor, la impresioniştii cu imagini de pe podul Londrei, Sena, ori la fineţea vedutelor lui Canaletto.

Nu sunt pasteluri pure, ci suport pentru gânduri de filosofie existenţială, fiecare imagine având un echivalent de meditaţie. Natura personificată alină, ascunde în noapte deznădejdile şi deschide lumi de visuri. La polul opus „prăpădul“ apocaliptic, vijelia cu aspru-⁠i chip dărâmă totul şi moartea chiuie biruitoare.

A doua parte, „Vermischte Gedichte” cuprinde poeme în diversitate tematică.

Dacă în prima parte era natura şi omul, acum, în prim plan este omul, cu tot arsenalul de luptă pe viaţă şi moarte. Aparent diverse, poemele reiau de fapt, nuanţat, temele fundamentale, timpul şi destinul. Vectorul se inversează, se porneşte de la gândul poetic, ideea meditativă, cu functie educaţională, poemele sunt seminarii de educaţie morală, împărtăşire de înţelepciune, la divan, sfătos, sub forma unui dialog socratic , ori de poeme interogative, cu întrebări retorice. „Iar modestia? – Un nimic/ e important să strigi un pic”.

Apar versuri libere, fără corsetul de ritm şi rimă, pentru mai multă libertate impusă de desfăşurarea densă a ideilor. Titlurile exprimă motivele, ideile meditative.

Scrie despre „ timpul vietii” când viaţa e transformată în destin, notând „fundamentele vieţii” cu plecări, cu grijile de fiecare zi, cu îndoieli, falsă conştiinţă de sine, sub vălul deşertăciunii… Este angajat civic, ia atitudine, din responsabilitate civică, pe acel „drum pavat cu spini”. Ecourile eminesciene de data aceasta sunt din Împărat şi proletar, contra celor proşti de la conducere, impostori, care se cred deştepţi şi ne pot manipula cu minciuni, ne pot transforma în „perdanţii cei molâi”. Prin avertismentul „Să n-⁠alergaţi orbiu prin hăuri!” induce parcă o trimitere la Parabola orbilor a lui Hieronimus Boch, când cei orbi îi conduc pe ceilalţi, care se ţin, în şir indian, unul de altul, solidari, spre groapă. Este un îndemn, scris în 2017, ca ecou la zilnicul imn naţional Deşteaptă-⁠te, române!, actual după atâţia ani postdecembrişti, când e nevoie de rebelii unei noi revoluţii, Piaţa Universităţii redivivus.

Această atitudine vine şi dintr-⁠o hipersensibilitate a emigrantului, acutizare a simţului dreptăţii şi revoltei contra injustiţiei, a militării pentru respectarea libertăţii şi a demnităţii omului, rezultantă dintr-⁠un lanţ de frustrări şi umiliri istorice şi sociale. O nesiguranţă şi vulnerabilitate a pelegrinului între margine şi centru de imperiu, de civilizaţie şi cultură.

Este o glisare între persoana întâi şi a doua plural, voi /noi, prin asumare, implicare, solidaritate, împărtăşind aceeaşi soartă, nedelimitat de destinul colectiv, eu şi tu „ca stânca vom sta”.
Tonalitatea este înverşunată, deloc optimistă, disperată, torturat de îndoieli, când totul în jur pare pustiu distrus, „primejdia pândeşte..”

Adresarea directă este din asumarea disperată a rolului de îndrumător şi învăţător, ghid de supravieţuire într-⁠o lume confuză, ghid de luptă, ca învăţăturile unui Neagoe Basarab către fiii patriei sale. În acest buruieniş însă, crede tonifiant în „fundamentele vieţii” care înving cenuşiul cotidian, „asemeni licuricilor în noaptea de vară”. În spaţiul fragil şi accidentat al diasporei româneşti,

Hans Dama este ataşatul nostru cultural, o instituţie de reper, întru susţinere şi respect.

■ Hans Dama, Tu felix Austria: Gedichte, ins Rumänische von Simion Dănilă, Verlag Pollischansky, Wien, 2017.

Articolele din numărul curent le găsiți aici (Click)

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest