Geo Constantinescu: O restituire necesară: eseistica din exil a lui Vintilă Horia
Readucerea în ţară a operei acestui mare român universal, a acestui mare Om al secolului XX, este o datorie. Ne bucurăm că în această secătuire a spiritului românesc, în această secetă de repere în spaţiul din care a fost expulzat scriitorul, dar pe care l-a binecuvântat printr-o operă, există oameni care fac eforturi să-i dea locul meritat şi în istoria literaturii române
Volumul Eseistica lui Vintilă Horia - deschideri către transdisciplinaritate, realizat de scriitorii şi cercetătorii Mihaela Albu şi Dan Anghelescu, a apărut, în condiţii excepţionale, la Editura Aius, Craiova, în 2015, cu ocazia aniversării centenarului naşterii marelui scriitor.
Cartea se referă şi cuprinde o parte dintre eseurile lui Vintilă Horia publicate în limba română în diverse reviste culturale ale diasporei române din Occident, unde scriitorul s-a autoexilat, după 1945, o dată cu supunerea României de către trupele sovietice şi instaurarea regimului de inspiratie bolşevică. Pentru că 
între anii 1940-1944 activase ca reprezentant al ambasadelor României la Roma şi Viena, în calitate de şef de cabinet al Ministerului Propagandei, în 1946 Vintilă Horia a fost condamnat la Bucureşti, în contumacie, de un aşa-zis Tribunal al Poporului la 25 de ani de muncă silnică, tânărul scriitor a rămas în străinătate. După 23 august 1944, împreună cu soţia, a cunoscut viaţa în lagărele germane, până la eliberarea lor de către trupele engleze. După aceea a trăit în calitate de exilat în Italia (1945-1948), în Argentina (1948-1953) şi de atunci în Spania cu o întrerupere de 4 ani (1960-1964) când s-a stabilit la Paris, unde câştigase Premiul Goncourt pentru romanul scris în limba franceză Dumnezeu s-a născut în exil, premiu pe care a fost nevoit sa-l refuze, datorită unei campanii politice murdare pornită de la Bucureşti, cum că scriitorul ar fi făcut parte din Mişcarea legionară. La această campanie s-au raliat şi câţiva scriitori de stânga francezi, desigur stipendiaţi de regimul comunist din România. Adevărul era că el a publicat în ţară la unele publicaţii cuziste, dar ştim că A. C. Cuza se desprinsese de Legiune din 1927, când profesorul ieşean s-a desolidarizat public şi ireconciliabil de acţiunile violente şi criminale ale fanaticilor lui C. Z. Codreanu.
După 1990, au fost traduse în limba română unele romane ale scriitorului (poezia a fost în permanenţă scrisă în limba maternă), a mai apărut o carte de eseuri publicate în ţară până la exil, recent a fost descoperită şi publicată de editura Vremea o carte de memorii, scrisă tot în limba română; rămân însă încă multe din scrierile sale apărute în italiană, franceză şi spaniolă necunoscute publicului român. Prin urmare, studiul şi culegerea de eseuri realizate de cercetătorii Mihaela Albu şi Dan Anghelescu constituie una din încercările reuşite de a-l readuce pe marele creator exilat în ţara pe care a fost nevoit să o părăsească şi în care n-a mai avut timp să se reîntoarcă, scriitorul plecând din această lume în 1992.
Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate aduce aşadar în atenţia publicului cititor aspectele mai puţin mediatizate ale personalităţii scriitorului Vintilă Horia şi, mai cu deosebire, activitatea sa de eseist cu mari deschideri către transdisciplinaritate.
Cartea se deschide cu un studiu amplu în care este prezentată mai întâi, pe scurt, generaţia din care a făcut parte scriitorul, câteva note biografice, o schiţă a activităţii sale literar-publicistice din ţară, care s-a constituit drept bază solidă pentru bogatul palmares de mai târziu, precum şi o analiză a eseisticii scrise în exil. La activitatea de scriitor sunt adăugate informaţii asupra celei de conferenţiar şi de profesor, oferind cititorului român de astăzi date necunoscute (sau doar parţial cunoscute). Anexa include o selecţie din studiile şi eseurile publicate în limba română în revistele exilului. Unele dintre acestea, chiar dacă au mai fost republicate în ţară în anii din urmă, sunt – în opinia noastră – de importanţă primordială în edificarea tiparului eseistic gândit de V. Horia, precum şi a temelor predilecte, dar şi a modului de analiză şi interpretare a unor probleme filosofice, literare şi politice prin care scriitorul a fost recunoscut ca unul dintre cei care realizaseră o sinteză inovatoare prin ştiinţa reunificării contrariilor.
În anexă sunt inserate de asemenea un set de scrisori de la şi către Vintilă Horia, acestea contribuind la reliefarea personalităţii destinatarului ori a expeditorilor, dar şi a epocii în care ei au trăit. Unele pasaje vin să completeze totodată şi istoria literaturii noastre.
Din întregul volum se desprinde cu claritate faptul că eseurile lui Vintilă Horia pun în lumină nu numai un mare maestru al cuvântului, ci şi un gânditor la curent cu noile descoperiri ale ştiinţei şi filosofiei contemporane, precum şi o mare conştiinţă a secolului trecut.
Readucerea în ţară a operei acestui mare român universal, a acestui mare Om al secolului XX, este o datorie. Ne bucurăm că în această secătuire a spiritului românesc, în această secetă de repere în spaţiul din care a fost expulzat scriitorul, dar pe care l-a binecuvântat printr-o operă, există oameni care fac eforturi să-i dea locul meritat şi în istoria literaturii române, după cum şi-a câştigat-o, cu multă trudă, dar şi cu mult succes, în istoria limbilor universale, de împrumut.
