Contemporanul » Istorie - Documente - Politică » Victor Voicu: Unirea Basarabiei cu România – o strălucită izbândă identitară românească

Victor Voicu: Unirea Basarabiei cu România – o strălucită izbândă identitară românească

Anul Centenarului Marii Uniri (1918-⁠2018)

Unirea din 27 martie 1918 trebuie consfinţită şi evocată fără ezitare ca o izbândă a românismului în Basarabia, după peste 100 de ani de eforturi de rusificare şi schimbări demografice majore. Sentimentul conştiinţei identitare a românilor basarabeni a fost de neclintit. Unirea Basarabiei cu România niciodată nu a fost recunoscută de Rusia şi Ucraina. Dar Basarabia şi românismul au rezistat, rezistă şi vor rezista.

Războiul ruso-⁠turc din 1806-⁠1812, unul din cele 14 conflicte ale celor două imperii, ca şi alte conflicte între imperiile învecinate, i-⁠a costat mult pe românii din principatele române, acestea fiind, fie teatru de război, fie zone de tampon şi de prăduire. Destinul poporului român a fost dramatic, mai ales a acelei părţi a acestuia, condamnată să trăiască sub dominaţia brutală a unui imperiu în expansiune. Anexarea Basarabiei de către Imperiul ţarist după pacea de la Bucureşti, semnată la Hanul lui Manuc, este percepută de istorici ca o dramă şi o mare nedreptate. Astfel, prin tratatul din 28 mai 1812 „turcii cedau, fără să cunoască măcar limitele exacte, un teritoriu care nu le aparţinea şi care face parte dintr-⁠o ţară a cărei integritate teritorială se angajaseră să o respecte”, spune Nicolae Iorga.

Scindarea Moldovei, presupune pierderea a mai mult de jumătate, respectiv 48% din teritoriu, la care se adaugă Bucovina 11%, anexată de habsburgi.

Principatele române au ieşit din acest război decimate şi ruinate aşa cum recunosc şi autorităţile ruseşti în 1813: „Această ţară jefuită şi pustiită de operaţiunile militare… prezintă un pustiu vast şi nepopulat”. (v. Vlad Mischevca)

Una din consecinţele anexării Basarabiei a fost exodul populaţiei peste Prut. Timp de 105 ani Moldova din stânga Prutului s-⁠a transformat treptat în Gubernia Basarabia cu dramatice consecinţe politice, economice, sociale, culturale şi spirituale. Politica demografică promovată de ţarism a schimbat structura populaţiei prin strămutarea populaţiei româneşti şi înlocuirea cu alogeni privilegiaţi. Cultura şi spiritualitatea românească a suferit major datorită rusificării intensive, interzicerea limbii române în instituţiile de stat şi în şcoală, după 1828. Credincioşii ortodocşi basarabeni au fost rupţi de biserica Moldovei şi alocaţi la Patriarhia rusă, cărţile bisericeşti în limba română fiind înlocuite cu cele în limba rusă.

Biblioteca publică din Chişinău deţinea în jur de 15000 volume la sfârşitul secolului al XIX-⁠lea, dar nici o carte în limba română. În 1897 doar 10,5% din bărbaţi şi 1,4% din femeile de origine română ştiau să scrie sau să citească (94% erau analfabeţi). Pentru comparaţie, de partea dreaptă a Prutului, în 1899, 21% erau ştiutori de carte, iar în 1912, 39%. Modificările demografice sunt relevante. În 1817 populaţia Basarabiei era de 500.000 persoane din care: 420.000 români (86%), ucrainieni (6,5%), evrei (4,2%), lipoveni sau ruşi (1,5%), greci (0,7%), armeni (0,6%), bulgari şi găgăuzi (0,4%). În 1856 în Basarabia se aflau 990.000 locuitori, din care 738.000 români, adică 74%.

În 1862 românii reprezentau 68,5% dintre locuitorii Basarabiei, procent care scade, însă fără ca populaţia românească să piardă preponderenţa. Marele nostru diplomat Nicolae Titulescu, referindu-⁠se la anexarea Basarabiei în 1812, preciza: „ Prin această concesie Turcia a violat pur şi simplu contractul său şi Rusia a devenit complicele violării unui contract de drept internaţional. Or, complicitatea la violarea unui contract de drept internaţional nu poate crea dreptul”.

În 1914 istoricul francez Alfred Rambaud arăta: „Un congres s-⁠a reunit la Bucureşti în 1812. Rusia a renunţat la Moldova şi Valahia, dar a păstrat Basarabia, ţară românească”. Şi pentru a nu fi bănuiţi ca suntem lipsiţi de obiectivitate documentară vom cita şi pe unul din fondatorii marxismului, Friederich Engels: „Dacă pentru cuceririle Ecaterinei şovinismul rus mai găsesc unele pretexte – nu vreau să spun de justificare, ci de scuză – pentru cuceririle lui Alexandru nu poate fi vorba de aşa ceva. Finlanda este finlandeză şi suedeză, Basarabia – românească, iar Polonia congresului – poloneză… aici avem de-⁠a face pur şi simplu cu o cucerire prin forţă a unor teritorii străine, pur şi simplu cu un jaf ” (v. Mircea Muşat şi Ion Ardelean, 1983). Astfel, prin acest tratat s-⁠a generat o nouă problemă: problema Basarabiei care dăinuie şi astăzi.

Administraţia rusească a început prin abuzuri. Peste 30 000 de ţărani au trecut Prutul pentru a scăpa de brutalităţile noii administraţii. Consulul Austriei constata: „Afară de puţine excepţiuni, toată lumea se supune sceptrului rusesc cu cea mai mare neplăcere“. Ţăranii din Basarabia, în 1816, spuneau despre noua ocârmuire: „În fiecare clipă dăm tot felul de lucruri şi nimeni nu ne întreabă dacă ne mai rămâne ce le dăm”; „ Dăm pentru curieri, dijma turmelor şi a albinăritului, şi atâtea alte dări, întreţinem soldaţii de serviciu şi îi hrănim, iar ei iau cu forţa tot ce găsesc în casele noastre şi mănâncă, ba ne mai şi bat ca să le dăm ceea ce n-⁠avem şi ne terorizează apoi să le dăm chitanţe” (după N. Iorga, Adevărul asupra trecutului şi prezentului Basarabiei, Bucureşti, 1940, traducere din limba franceză Dorina Florian).

Se interzice limba română în biserică şi în şcoală. În 1839 se solicită guvernului provinciei introducerea limbii române în şcolile populare, dar foarte reduse numeric. După războiul Crimeii (1853-⁠1856) românii sperau să se obţină libertatea Basarabiei. S-⁠a obţinut numai Basarabia sudică cu judeţul Cahul. În 1877, Ţarul Alexandru II începe un nou război cu Turcia. Problema redrocedării Basarabiei revine în actualitate. Eforturile lui Ion C. Brătianu alături de Mihail Kogălniceanu de a introduce în tratatul de alianţă condiţii de integritate teritorială a României au fost zadarnice, rezultând că garanţiile îi vizau preponderent pe duşmani şi mai puţin pe aliaţi, adică pe ruşi.

Soarta însă adesea favorizează pe cei neînfricaţi. În contextul luptelor, ruşii sunt încolţiţi la Plevna de Osman Paşa, iar ţarul cere ajutor armatei române, care a dat dovadă de un strălucit eroism.
La insistenţele lui Brătianu, privind doleanţele românilor, ţarul răspunde că România nu va regreta ajutorul acordat Rusiei. Dar Basarabia de sud revine din nou Rusiei.

Conştiinţa identitară românească se trezeşte însă şi se consolidează, inclusiv şi nu în ultimul rând, prin literatura românească de pe ambele maluri ale Prutului.

La Tratatul de la San Stefano din 3 martie 1878 România, Serbia şi Muntenegru nu au fost invitate, nefiind considerate state beligerante, deşi armata otomană a fost înfrântă la Plevna, Griviţa, Smârdan, Rahova şi Vidin cu contribuţia şi eroismul Armatei Române. Osman Paşa, care i-⁠a înfrânt adesea pe ruşi, nu s-⁠a considerat înjosit, în demnitatea sa, să-⁠şi predea sabia colonelului român Mihail Cerchez.

Congresul de la Berlin a încercat să corecteze erorile Tratatului de la San Stefano. România a sperat şi de această dată să fie invitată, dar aşteptările i-⁠au fost înşelate. A fost sfătuită să accepte pierderea Basarabiei de sud. Lordul Beaconsfield (Benjamin Diraeli) scria: „În politică, ingratitudinea este adeseori răsplata celor mai mari servicii”, vizând aportul românesc şi victoria Armatei române asupra Porţii otomane, dar şi modul cum a fost tratată România.

Desigur a fost recunoscută independenţa României, dar fără să recapete sudul Basarabiei.

La 100 de ani de la răpirea Basarabiei, respectiv la 16 mai 1912, Nicolae Iorga rostea o cuvântare impresionantă, spunând printre altele: „Ruşii vor serba ca o zi de bucurie centenarul anexării. Noi va trebui să o comemorăm ca o zi de durere şi ca o zi de trezire a speranţelor pe care le dă totdeauna dreptul veşnic, care nu poate fi învins, nici cucerit ”.

Dezmembrarea imperiului rus s-⁠a produs în urma revoluţiei ruse din februarie 1917, context în care popoarele de sub dominaţia ţaristă au intensificat lupta pentru afirmarea identităţii naţionale şi aplicării principiului autodeterminării şi organizarii de state naţionale. În privinţa stării de spirit a românilor basarabeni evocăm mesajul din mai 1917 al patriotului român basarabean Alexei Mateevici: „Suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, aşezat în România, Transilvania şi Bucovina. Fraţii noştri îşi zic români. Aşa să ne zicem şi noi”.

Lungul proces de rusificare, de peste 100 de ani, nu dăduse prea multe roade, nici demografic, nici asupra spiritului identitar, românii fiind încă, în proporţie de peste 65%, dornici de eliberare.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest