Contemporanul » Istorie - Documente - Politică » Trianon. O pace plină de învăţăminte

Trianon. O pace plină de învăţăminte

Dacă sufletul este întruchiparea trupului şi desăvârşirea lui (entelecheia, cum îi zicea Aristotel), iar Sufletul Românesc îi cuprinde pe toţi românii, atunci, chiar dacă ar rămâne unul singur rătăcit pe undeva, ar trebui să‑i simţim lipsa

După capitularea Ungariei Sovietice în războiul contra României (16 aprilie 1919 – 4 august 1919), puterile Antantei au intrat într‑o adevărată fibrilaţie în faţa perspectivei de încheiere a unei păci separate a României cu Ungaria, din care prima ar fi avut de câştigat enorm prin recuperarea pagubelor pricinuite României, începând cu anul 1916, de către trupele Austro‑Ungariei. Aşa se explică acel „ultimatum”, pe care l‑au adresat României, de a‑şi retrage trupele din Ungaria. Printr‑o pace româno‑ungară s‑ar fi stabilit şi viitoarea graniţă, şi anume aşa cum a fost promisă României în 1916, pentru care au şi luptat românii pierzând peste 800.000 de ostaşi.

Armata română, ascultătoare, s‑a retras din Ungaria până pe graniţa promisă, adică pe râul Tisa (22 noiembrie 1919). În continuare, de parcă nimic nu s‑ar fi întâmplat, au venit somaţii şi pentru retragerea de pe râul Tisa.

Ce‑i drept, regimurile bolşevice, mai ales prin propagandă, nu‑şi arătaseră încă adevărata faţă, deşi conducătorii marilor puteri ar fi trebuit să fie mai bine informaţi. Şi puteau să fie, căci despre Republica Sovietică a Bavariei auziseră, ca şi despre miile de răniţi şi morţi, ca şi despre cele 700 de persoane executate la 3 mai 1919 la München. Dar auziseră, probabil, şi despre crimele bolşevicilor din Rusia, mult mai ample, şi despre trupele „albilor”, conduse de Anton Denikin, lăsate fără muniţie şi alimente pentru a fi exterminate de bolşevici. Dar aceasta înseamnă că şi atitudinea faţă de Ungaria Sovietică, despre care se ştia că ocupase Slovacia şi o transformase în Republica Sovietică Slovacă, era determinată de anumite interese. Alt­fel nu se explică de ce era tolerată în defavoarea României, care, în planurile comuniste, trebuia să facă legătura între Ungaria, Ucraina şi Rusia Sovietică. De alt­fel, începuseră deja înaintările spre România ale trupelor ucrainene şi ruseşti. Motiv pentru care şi românii vor trimite trupe din Ungaria spre Basarabia. Situaţia era complexă în Sud‑Estul Europei, iar reprezentanţii Statelor Unite şi ai Marii Britanii nu prea înţelegeau nimic şi nici nu erau interesaţi în mod special de aceste zone, cu excepţia, fireşte, a petrolului românesc, despre care ştiau toţi că merită să negociezi. Se va vedea ulterior ce venituri vor obţine marile puteri din „avântul economic” al României Mari. Până atunci însă România trebuia speriată serios de către artizanii păcii de la Paris. În orice caz, graniţa cu Ungaria trebuia mutată mai la răsărit, ca pedeapsă a excesului de zel pe care l‑au dovedit militarii români în apărarea propriei ţări şi a democraţiei împotriva comunismului.

Au fost zadarnice străduinţele delegaţiilor româneşti pentru stabilirea unei graniţe naturale, pe râul Tisa, între Ungaria şi România, respectând şi cerinţele barierelor etnice. La Trianon, România a pierdut jumătate din Crişana în favoarea Ungariei, practic, a fost nevoită să‑i cedeze acest teritoriu, care se găsea sub ocupaţia armatei române.

În partea de Nord a Marmaţiei, în mod bizar, s‑a ţinut cont de limita graniţei pe Tisa, lăsând în afara României două treimi din Maramureşul Istoric locuit de români. Ce‑i drept, în favoarea Cehiei, care s‑a şi mirat de această donaţie, dar a primit‑o cu bucurie. Situaţia s‑a repetat, de data aceasta cu ocuparea prealabilă de către sârbi, cu acordul trupelor franceze, a unei părţi considerabile a Banatului până la Dunăre. În amintirea, poate, a contribuţiei sârbeşti la declanşarea Marelui Război!

Istoricii români nu insistă asupra acestor pierderi, şi n‑au insistat prea mult nici politicienii români din vremea aceea. Se consideră că bucuria era prea mare pentru recunoaşterea Unirii cu România a Transilvaniei, a Bucovinei şi a Basarabiei. S‑a produs, practic, o dublare a populaţiei din România, de la 7 la 14 milioane de locuitori. Dar situaţiile nu trebuie privite numai statistic, în număr de locuitori şi kilometri pătraţi. Mircea Vulcănescu vorbea despre „comunitatea destinului” ca factor fundamental în menţinerea identităţii naţionale. Românii din Nordul Marmaţiei, din Vestul Crişanei şi din Banatul Sârbesc şi‑au pierdut comunitatea destinului românesc şi au fost sortiţi pieirii, chiar dacă ţările în care i‑au mânat destinul n‑ar fi fost şi n‑ar fi rămas până în zilele noastre atât de pornite împotriva minorităţilor naţionale.

Dacă sufletul este întruchiparea trupului şi desăvârşirea lui (entelecheia, cum îi zicea Aristotel), iar Sufletul Românesc îi cuprinde pe toţi românii, atunci, chiar dacă ar rămâne unul singur rătăcit pe undeva, ar trebui să‑i simţim lipsa. Să nu uităm de pilda păstorului care îşi lasă turma pentru a găsi oaia cea rătăcită. Căci, în mod evident, lăsată singură şi neocrotită, ea va pieri sfâşiată de fiarele pădurii.

Pacea de la Trianon a fost şi mai este considerată, tot statistic vorbind, de către mulţi maghiari fie nedreaptă, fie dezastruoasă pentru Ungaria. Şi nu este vorba numai de Vestul Crişanei şi de Transilvania, pe care ungurii le‑au pierdut în favoarea României, ci de fiecare ţară vecină, care, în conformitate cu principiul autodeterminării etnice, şi datorită pierderii războiului de către Austro‑Ungaria, au beneficiat de teritorii, pe care, în decursul timpului, le‑au ocupat maghiarii după stabilirea lor în Pannonia. Au avut, ce‑i drept, o politică de maghiarizare eficientă, cu toate că, cel puţin până la Primul Război Mondial, nu reuşiseră să maghiarizeze total populaţia romano‑pannoniană pe care au găsit‑o acolo în secolul al X‑lea, dar au maghiarizat multă populaţie slavă, extinzându‑şi dominaţia asupra ţărilor vecine din toate punctele cardinale. Aşa s‑a întâmplat şi cu daco‑romanii din Transilvania.

Extinderea teritoriului ocupat şi stăpânit vremelnic de către maghiari s‑a făcut cu expansiunea populaţiei maghiarizate în toate zările, dar fără să constituie, cu mici excepţii, zone mari cu predominanţă ungurească.

În 1919 s‑au plâns că, în afara graniţelor, stabilite de către marile puteri la Trianon pentru Ungaria, au rămas câteva milioane de maghiari. Este adevărat, dar aceştia erau, şi aşa au rămas, împrăştiaţi în diferite ţări, nefiind nicăieri majoritari şi fiind pretutindeni venetici din timpuri cunoscute istoric. La care se mai adaugă şi alianţa cu Austria, şi atrocităţile comise în timpul războiului, şi înfrângerile suferite.

Nu trebuie să uităm nici atitudinea rău voitoare faţă de minorităţile naţionale pe care le‑au asuprit oricând au avut ocazia. Atitudinea ostilă faţă de România, în mod special, se datorează numărului relativ mare de maghiari, dar oricum minoritari, din România, şi faptului că, în trecut, au ocupat şi au stăpânit vremelnic o parte din Transilvania. Aceasta, fără să ţină seama de faptul că în România populaţia maghiară proliferează şi se bucură de drepturi chiar mai multe decât în ţara lor, pe când populaţia romano‑pannoniană a dispărut aproape total din Ungaria şi nu are nici un drept. La fel s‑a petrecut şi cu celelalte naţionalităţi minoritare din Ungaria. Au dispărut cu totul. Facem aici abstracţie de atrocităţile pe care le‑au comis ungurii, ori de câte ori au avut ocazia, mai ales asupra populaţiei româneşti.

Oricum, pentru români „Trianon” este un cuvânt care ne evocă cele mai frumoase clipe trăite de naţia română, de ultimii supravieţuitori ai romanităţii orientale, care, ce‑i drept, este pe cale de dispariţie. Şi nu numai de acum, ci, aşa cum o tot spunem, chiar din timpul marilor noastre victorii, de când am început să‑i lăsăm în afara Ţării pe unii sau pe alţii dintre fraţii noştri, cu toate că ştiam foarte bine că îi vom pierde pentru totdeauna.

Alexandru Surdu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Alexandru Surdu

Alexandru Surdu, filosof, membru titular al Academiei Române. S‑a născut la Braşov (24 februarie 1938). A absolvit Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1952–1955) şi cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1958–1963). A studiat logică simbolică şi fundamentele ştiinţelor [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now