Din ultimul număr:
Contemporanul » Istorie - Documente - Politică » Trei proiecte de ţară şi două generaţii de oameni de stat

Trei proiecte de ţară şi două generaţii de oameni de stat

Celelalte momente în noiembrie 1918 au fost făcute la Cernăuţi şi în Alba Iulia în condiţii internaţionale absolut noi şi dătătoare de speranţă. Oricum, toate cele trei momente ale celui de‑al treilea proiect de ţară sunt profund naţionaliste (cuvântul fusese folosit pentru prima oară în Franţa, cu puţin timp înainte), ţinând de un naţionalism superior, comparabil celui italian al lui Cavour şi celui german al lui Bismarck. Un naţionalism care aşeza firesc şi cuviincios ţara în Europa şi în lume

Pornind de la cunoscuta vorbă potrivit căreia oamenii de stat sunt cei care se gândesc la generaţiile viitoare, iar oamenii politici la alegerile viitoare, îmi iau libertatea să afirm că România modernă a fost opera celor dintâi de‑a lungul unui secol prefaţat de momentul revoluţiei paşoptiste şi postfaţat de cel al instaurării dictaturii comuniste (punct culminant al altor episoade de autoritarism regal, legionar şi antonescian).

Oamenii de stat ai modernităţii româneşti sunt realizatorii celor trei proiecte de ţară care s‑au numit Unirea cea mică din ianuarie 1859, Independenţa din 1877 – 1878 şi Unirea cea Mare din martie – decembrie 1918 şi ei aparţin generaţiei 1820 şi generaţiei 1865 – 1870, date reper pentru ivirea pe lume a acestor personalităţi. Toţi aceşti făuritori de Românie, şcoliţi aproape toţi în străinătate şi reveniţi în patrie, au fost şi oameni ai cărţii, aproape toţi membri ai Academiei Române, particularitate, adaug, care îi distinge pe toţi oamenii noştri de stat şi îi face irepetabili în condiţiile de după 1950, în epoca totalitară şi în cea post-decembristă.

Dacă primul proiect de ţară a putut fi socotit o capodoperă politică românească – inaugurând acţiunea faptului împlinit înaintea marilor puteri care doreau fie o unire parţială (convenţia franco‑engleză de la Osborne), fie Principate Unite, dar cu doi domni (Convenţia de la Paris), lucrul a fost posibil şi printr‑o solidaritate a elitelor – repetată şi în celelalte două proiecte – şi printr‑un altruism politic remarcabil, începând cu caimacamul Grigore Alexandru Ghica, continuând cu Vasile Alecsandri, cu Costache Negri şi cu Nicolae Golescu.

A pregătit ideologic primul proiect unionist Nicolae Bălcescu şi l‑a întruchipat cu asupra de măsură Alexandru Ioan Cuza – pentru unii dintre noi ei sunt superlativele patriotice până astăzi –, l‑au servit în diferite chipuri – aşijderea şi al doilea proiect naţional – C. A. Rosetti, căruia mişcarea liberală, dar şi începuturile Academiei Române îi datorează nu puţin, „beiul de Samos”, ambasadorul la Londra, prim-ministru şi de patru ori preşedinte al Academiei Române, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu unind aievea timpul Academiei Mihăilene cu cel al Academiei Române pe care a şi prezidat-o, cel fără de care nici reformele lui Cuza, nici proclamarea neatârnării statale nu pot fi evocate, în fine, Ion C. Brătianu, iniţiatorul aducerii lui Carol de Hohenzollern, întemeietorul Partidului Liberal şi „vizirul” a cărui guvernare de un deceniu a consolidat tânărul regat românesc (a doua iniţiativă românească conducând la faptul împlinit se leagă de acest remarcabil om de stat, când marile puteri europene s‑au văzut silite să recunoască prinţul străin pe care – spre deosebire de cazul grecesc şi bulgăresc – nu‑l voiseră pe tronul de la Bucureşti).

Al treilea proiect de ţară şi ultimul realizat de români în epoca modernă este Unirea din 1918. Era momentul căderii celor trei monarhii care creaseră în această parte de continent aşa‑numita situaţie „inter‑imperială” – abdicarea lui Nicolae al II‑lea Romanov, a lui Carol I de Habsburg şi a lui Mehmet al V‑lea Reşid, deschizând calea spre republicile succesoare, iar în istoria românească anul 1918 a fost unul început sub norii negri ai ocupaţiei Puterilor Centrale, ai tratativelor de la Buftea şi ai oneroasei păci de la Bucureşti (neratificată de regele Ferdinand), dar încheiat cu apoteoza de la Alba Iulia. A fost anul de graţie în care a doua generaţie amintită a dat măsura morală şi politică a autenticilor oameni de stat: cea a lui Vasile Goldiş, Iancu Flondor, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Ion I. C. Brătianu (probabil cel mai important lider român al tuturor timpurilor).

Primul act al Marii Uniri a fost realizat, cum bine ştim, de patrioţii din Basarabia trecuţi repede de la ideea autonomiei în cadrul unei noi Rusii revoluţionare la Unirea cu patria mamă. De la Vasile Stroescu şi Pavel Gore la Onisifor Ghibu şi Ion Inculeţ, de la Pantelimon Halippa şi Daniel Ciugureanu la Constantin Stere – cel ce proclama că drumul spre Alba Iulia trece prin Chişinău –, aceştia au fost cei care în martie 1918 au venit să se unească cu o ţară sfâşiată, parţial ocupată, învinsă. Rămâne meritul istoric al acestei generaţii – nu mai puţin cel al lui Alexandru Marghiloman, care a mers în Basarabia în numele naţiunii române spre a consfinţi actul votat de Sfatul Ţării – de a fi realizat primul pas unionist.

Celelalte momente în noiembrie 1918 au fost făcute la Cernăuţi şi în Alba Iulia în condiţii internaţionale absolut noi şi dătătoare de speranţă. Oricum, toate cele trei momente ale celui de‑al treilea proiect de ţară sunt profund naţionaliste (cuvântul fusese folosit pentru prima oară în Franţa, cu puţin timp înainte), ţinând de un naţionalism superior, comparabil celui italian al lui Cavour şi celui german al lui Bismarck. Un naţionalism care aşeza firesc şi cuviincios ţara în Europa şi în lume. Era ceea ce avea să scrie în anii interbelici Nicolae Iorga, unul dintre făuritorii de seamă ai Unirii celei Mari: „Pentru orice ţară şi orice neam sunt anumite mari probleme de care atârnă dreptul şi viitorul lor. Astfel vechimea locuinţii neamului în patrie, dovedirea unor însuşiri mai înalte, rolul pe care îl joacă în omenirea întreagă”. Se făcea tot pe atunci, ecoul cuvintelor istoricului naţional, un alt om de stat, puţin mai tânăr, dar cu o reputaţie internaţională de prim rang, diplomatul Nicolae Titulescu, pe care nicio minte lucidă nu‑l poate acuza de xenofobie: „Omenirea nu mă interesează, dacă România nu‑şi găseşte locul în sânul ei”.

Făuritorii principali ai ultimului proiect de ţară de acum o sută de ani au dispărut, cei mai mulţi, înaintea ultimului război, iar câţiva, victime ale totalitarismului de diferite nuanţe şi scriu apăsat că ultimii oameni de stat ai României au pierit, ca Iorga, în pădurea de la Strejnic, în 1940 sau în temniţa de la Sighet, ca Maniu, în 1953. Iar şirul de vârste nedemocratice ale României, din februarie 1938 până în decembrie 1989 a făcut imposibilă apariţia unor figuri de independentă anvergură statală, şi, implicit, a unor proiecte de ţară pe care oamenii politici de duzină, oricât de onorabili, nu le pot concepe şi realiza.

Evident că nu se poate accepta ideea că aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană ar fi fost proiectele noastre de ţară – ştim bine că ele, cu părţile lor bune şi cu cele mai discutabile, au fost comune mai multor naţiuni ‑, iar unicul demers major care ar fi putut deveni al patrulea proiect românesc, unirea cu Basarabia, prezintă dificultăţi şi subtilităţi de politică internaţională pe care o ţară ca a noastră, cu o politică externă foarte modestă, nu le poate asuma şi gestiona acum.

De exact 65 de ani – iau ca reper moartea lui Iuliu Maniu – România nu mai cunoaşte un om de stat, situaţie puţin obişnuită, dar explicabilă prin deceniile precomuniste, comuniste şi postcomuniste. La prăznuirea unui veac de la consumarea ultimului proiect de ţară oamenii politici români – dintre care niciunul nu poate pretinde statura de om de stat – au măcar datoria de a reflecta la acest trecut şi de a învăţa ceva din el.

Răzvan Theodorescu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now