Din ultimul număr:
Contemporanul » Istorie - Documente - Politică » România Mare (1920‑1940)

România Mare (1920‑1940)

Este remarcabil faptul că românii au reuşit într‑un timp record reunirea administrativă, teritorială a Ţării, marile provincii fiind conduse o vreme de reprezentanţii locali ai românilor. Reuşita se datorează în mod special situaţiei demografice, adică predominanţei covârşitoare a românilor din toate provinciile

„Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este”, România Mare, ca vis milenar al românilor, descendenţi ai daco‑romanilor, favorizaţi de arcul Carpaţilor şi în grija Maicii Domnului, spre deosebire de daco‑pannonieni, ocupaţi definitiv de năvălitorii maghiari; de traco‑romani, ocupaţi de bulgari, greci şi sârbi, şi de illiro‑romani, ocupaţi de albanezi, ale căror idealuri de unire pieriseră cu mult înainte, numele lor fiind deja şterse pentru totdeauna din istorie, ca şi al traco‑geţilor ai căror urmaşi au fost, s‑a înfăptuit cu greu şi cu multe jertfe în 1918. Apoi, cu pierderi succesive, ordonate de marile puteri învingătoare, s‑a definitivat, spre bucuria românilor cuprinşi între graniţele stabilite şi prohodul celor mulţi rămaşi în afară şi sortiţi pieirii.

Orice s‑ar spune, România Mare, darul Maicii Domnului, a rămas ca o amintire a Romanităţii Orientale, a Orientului Latin, şi, ca un fel de „azil al sărmanilor”, a fost şi locul de refugiu şi de supravieţuire a restului de oropsiţi ai soartei. Nu este de mirare că unii dintre aceştia, cum au fost machedoromanii, au devenit cei mai mari naţionalişti români, mari cărturari, artişti şi oameni de cultură. Problema era însă, fireşte, ce vor face românii cu darul acesta, şi, ca de obicei, ce‑i vor lăsa marile puteri să facă.

Este remarcabil faptul că românii au reuşit într‑un timp record reunirea administrativă, teritorială a Ţării, marile provincii fiind conduse o vreme de reprezentanţii locali ai românilor. Reuşita se datorează în mod special situaţiei demografice, adică predominanţei covârşitoare a românilor din toate provinciile.

S‑ar putea considera că, de la început, România Mare a fost un stat de mare omogenitate românească. Toate discuţiile referitoare la minorităţi, mai ales în legătură cu cea maghiară, nu erau puse corect. Maghiarii erau mulţi nu faţă de po­pulaţia României Mari, ci faţă de restul
po­pulaţiei maghiare. Aceasta, cu toate că după 1918 au fugit din România majoritatea criminalilor de război maghiari şi secui, majoritatea funcţionarilor şi administratorilor maghiari, jandarmi, poliţişti, politicieni, latifundiari şi intelectuali naţionalişti – toţi care se aşteptau la represiuni sângeroase, cum ar fi făcut‑o ei în locul românilor. Aşa se explică de ce, din 1920, după o scădere drastică a numărului de maghiari, aceştia au proliferat. Cauza o constituie lipsa oricărei represiuni româneşti, ci, dimpotrivă, împroprietărirea maghiarilor rămaşi, ca şi a românilor din toate provinciile, în mod egal, în detrimentul marilor latifundiari, de orice etnie. Printre aceştia erau, fireşte, şi grofii maghiari, majoritatea fugiţi din România.

Împroprietărirea etnicilor străini, şi mai ales a celor care luptaseră împotriva românilor, a fost una dintre consecinţele Reformei Agrare din 1921, act legislativ fără precedent în istorie, pe care mulţi îl consideră principala cauză a viitoarelor tulburări etnice ale maghiarilor din România. Nu trebuie uitate însă angajamentele României de respectare a minorităţilor etnice. Faptul că numai România le‑a respectat este o altă problemă, ca şi faptul că în loc de recunoştinţă din partea acestora a avut de înfruntat cele mai teribile represiuni din istoria contemporană a Europei.

Mai ales împroprietărirea din 1921 se poate spune că a fost o binefacere pentru marea masă a populaţiei din România Mare, pentru satul românesc şi pentru ţăranul român, pentru terranul, adică „omul pământului”. A fost o adevărată renaştere a tradiţiilor şi a obiceiurilor, pe care au şi început să le studieze marii noştri folclorişti şi etnografi. Au fost şi anii în care, după recompensele aduse urmaşilor de eroi căzuţi la datorie în timpul războiului, s‑au ridicat sutele de monumente în amintirea soldaţilor români şi s‑a instituit pentru multă vreme Cultul Eroilor, care a culminat cu înălţarea Marii Cruci de pe Muntele Caraiman.

Era vremea când în satele României Mari nu mai existau săraci şi parcă dispăruseră şi marii bogătaşi sau nu se mai arătau ca în alte timpuri. Preoţii îşi redobândiseră încrederea şi se bucurau de cinstea credincioşilor, indiferent de orientarea lor. În Ardeal li se acordaseră privilegii şi greco‑catolicilor, sprijiniţi de Iuliu Maniu, şi se arătau în bună înţelegere cu ortodocşii. Nimeni nu mai era umilit şi nu mai trăia cu spaima zilei de mâine. Fantoma capitalismului, care bântuia prin Europa, nu‑şi arătase colţii încă. Lucian Blaga făcea, pe bună dreptate, Elogiul Satului Românesc, căci preotul, notarul şi învăţătorul erau pe atunci la mare cinste şi au devenit simboluri naţionale. Se părea, vorba lui Octavian Goga, un mare cântăreţ al Satului Românesc, că ni s‑a stins de‑atunci necazul, ce demult ne petrecea, şi‑ntre stelele de pază am avea şi noi o stea. Şi se credea că aşa va fi pe vecie, căci „veşnicia s‑a născut la sat”, zicea şi Blaga Poetul.

Faptul că toate acestea nu erau poveşti o dovedeşte recunoaşterea României din vremea aceea ca una dintre ţările cu cea mai mare creştere economică din lume. România era pe primul loc în Europa la producţia de grâu şi pe locul patru în lume, la fel era situaţia şi la porumb, la floarea-soarelui şi la ulei.

Dar şi pe plan industrial o duceam bine. La extracţia de petrol eram tot pe primul loc în Europa şi pe locul şase în lume. La aur, la alte minereuri şi la cărbune eram pe locul doi, după Suedia. Atunci s‑au înfiinţat marile întreprinderi româneşti de exploatare a subsolului, de siderurgie, metalurgie şi construcţii de maşini. Bătrânii braşoveni îşi mai aduc aminte de uriaşa „fabrică” de avioane IAR, care era pe locul al treilea în Europa şi pe locul patru în lume pentru viteza şi altitudinea la care ajungeau aparatele de zbor. Este vorba despre uzinele care au devenit apoi de tractoare şi au fost falimentate după 1990. Dar am auzit cu toţii de uzinele Malaxa, Titan şi altele, la fel de vestite, ca şi de sutele de mii de muncitori antrenaţi în industria românească.

În aceste condiţii era firească şi dezvoltarea învăţământului agrar şi industrial. De pe vremea aceea datează celebrele „şcoli de ucenici”, dar şi cele superioare de ingineri şi de ştiinţe, până la marile noastre universităţi. De Universitatea de la Cluj, numită a „Daciei Superioare”, ştim de la Sextil Puşcariu că a fost înfiinţată de şaguniştii braşoveni, în 1919, pe care îi recunoşteai după chipiele uniformei de la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, când se duceau la celebrele petreceri studenţeşti.

Ca rezultat, generaţiile celebre de inventatori români, de savanţi, de scriitori, de artişti şi de filosofi, care ne‑au făcut vestiţi în lumea întreagă.

Au existat pe vremea aceea şi oameni politici capabili şi doctrine economice serioase. Era pe atunci Partidul Naţional‑Liberal (PNL) şi cel Ţărănesc (PNŢ). Dar libertatea politică fiind mare, existau şi partide extremiste, de stânga şi de dreapta, şi chiar etnice, ca Partidul Maghiarilor din România. Cele naţionale au luptat însă pentru prosperitatea României Mari şi pentru apărarea intereselor româneşti pe plan internaţional. Cine n‑a auzit de Ion I. C. Brătianu sau de Iuliu Maniu şi, mai ales, de Regele Ferdinand.

Cea mai importantă era însă Constituţia României din 1923, care era considerată una dintre cele mai democratice legi fundamentale din Europa. Ea garanta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, fără deosebire etnică, de limbă sau religie, egalitatea cetăţenilor în societate şi înaintea legilor ; libertatea conştiinţei şi a întrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului. Era instituit votul universal, egal şi direct, obligatoriu şi secret. Faptul că o astfel de constituţie putea să fie favorabilă României s‑a dovedit. Dar şi libertatea prea mare era de prevăzut că va duce la dificultăţi, provocate de forţele ostile României care proliferau nestingherite. Este vorba despre forţele politice interne, dar nici cele externe nu erau în adormire. Oricum, ele au trecut la acţiune, aproape simultan, anul 1938 fiind unul de cumpănă pentru viitorul României Mari.

Nimeni nu se aştepta însă la marile calamităţi care vor urma şi România Mare era încă fericită, ca cetatea aceea din povestea lui Albert Camus, spre care se îndreptau câţiva şobolani, în aparenţă lipsiţi de orice importanţă, dar care aduceau cu ei bacilul ciumei, al celei negre, al celei roşii şi al celei portocalii.

Dar populaţia era încă liniştită şi cei mai mulţi o duceau bine. Eu am cunoscut oameni care au trăit pe vremea aceea în România Mare, plugari şi surducani din Ţara Bârsei, dar şi intelectuali şi chiar filosofi de talie mondială. Unul dintre aceştia, care mi‑a fost cel mai apropiat, se numea Constantin Noica. El a scris o carte despre Bucuriile simple, pe care a mai apucat să le „guste” în România Mare, după care s‑a „înfruptat”, am putea să zicem, cu prisosinţă de fructele amare ale dezastrului, neuitând totuşi să ne lase şi nouă câteva spre „degustare”.

Alexandru Surdu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Alexandru Surdu

Alexandru Surdu, filosof, membru titular al Academiei Române. S‑a născut la Braşov (24 februarie 1938). A absolvit Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1952–1955) şi cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1958–1963). A studiat logică simbolică şi fundamentele ştiinţelor [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now