Contemporanul » Istorie - Documente - Politică » Politica faptului împlinit în crearea României moderne (II)

Politica faptului împlinit în crearea României moderne (II)

Ziua de 1 Decembrie 1918 este un simbol naţional nu pentru că atunci s‑a unit o provincie sau alta cu Ţara, ci pentru că atunci s‑a încheiat un proces (început în secolul al XIX‑lea, la 1848 şi chiar mai devreme) şi s‑a statornicit România Întregită

Este clar că unirea românilor era un act de legitimitate istorică şi că toate provinciile unde românii erau majoritari trebuiau să facă parte din România, numai că nimeni nu credea în concomitenţa alăturării tuturor provinciilor. Mai mult, toate evoluţiile din epocă păreau să fie contra unui asemenea proces: încă din anul 1916, al intrării României în război, capitala şi sudul ţării au fost ocupate de germani şi aliaţii lor; apărarea părţii de ţară rămase libere (cu centrul la Iaşi, unde, între 1916 şi 1918, s‑au aflat curtea regală şi instituţiile centrale ale statului) s‑a făcut foarte greu, cu imense sacrificii; victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, din iulie‑august 1917, nu au avut efectele benefice scontate, din moment ce Rusia a devenit, în octombrie‑noiembrie acelaşi an, stat bolşevic (comunist) şi a ieşit din război; pacea de la Buftea‑Bucureşti, încheiată de România cu Germania, în martie‑mai 1918, ciuntea în mod substanţial teritoriul Vechiului Regat şi prevedea înfeudarea României faţă de Germania (şi, parţial, Austro‑Ungaria) pentru următoarea sută de ani. Cine să fi putut crede, chiar şi în vara anului 1918, în apoteoza petrecută cu România şi în România la sfârşitul anului?

Mai trebuie subliniat faptul că provinciile s‑au unit cu ţara‑mamă fără condiţii. Discuţii aprinse şi contradictorii au fost destule în acest sens, mai ales printre liderii transilvăneni. Cel puţin o grupare semnificativă dintre românii ardeleni a preconizat anumite condiţii şi condiţionări ale unirii, puse în faţa autorităţilor române. O variantă a Rezoluţiei de la 1 Decembrie cuprindea asemenea aspecte. Numai că înţelepciunea unor lideri, în frunte cu Iuliu Maniu, a biruit în faţa alternativelor neviabile, creatoare de separatisme. Maniu – după exemplul conducătorilor bănăţeni – le‑a explicat colegilor săi, în zilele premergătoare unirii şi mai ales în preziua deciziei istorice de la 1 Decembrie 1918, că singurul scop major al adunării era unirea şi că singurul lucru care trebuia decis era tot unirea, restul chestiunilor trebuind să apară sub formă de propuneri (principii) adresate guvernului şi parlamentului României. De aceea, unirea cel mai greu de pus în practică, aceea a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului, s‑a făcut numai cu prevederea unei autonomii provizorii a provinciilor unite (numite generic Transilvania şi „părţile” din Ungaria), autonomie destinată să dureze numai până la întrunirea Adunării Constituante. De altminteri, aşa s‑a şi întâmplat, încât Consiliul Dirigent (cu rol de guvern provizoriu al Transilvaniei) şi Marele Sfat Naţional (cu rol de parlament provizoriu) s‑au dizolvat la momentul respectiv, iar Transilvania a intrat, la 4 aprilie 1920, în administrarea directă a autorităţilor centrale de la Bucureşti. În afara deciziei de unire – înscrise la modul imperativ în Rezoluţie – restul prevederilor sunt propuneri (sugestii) de funcţionare democratică, în acord cu principiile democraţiei occidentale, a Regatului României. Între ele, este cuprinsă şi ideea autonomiei tuturor cultelor religioase şi confesiunilor. Nicio prevedere şi nicio propunere din acest document nu se referă la vreo formă de autonomie acordată minorităţilor etnice. Statul român de după 1918 a respectat în parte aceste propuneri din Rezoluţia de la Alba Iulia, dar anumite derapaje în raport cu aceste principii au produs nemulţumiri, deopotrivă printre unii lideri ai minorităţilor şi ai românilor din Transilvania.

Ziua de 1 Decembrie 1918 este un simbol naţional nu pentru că atunci s‑a unit o provincie sau alta cu Ţara, ci pentru că atunci s‑a încheiat un proces (început în secolul al XIX‑lea, la 1848 şi chiar mai devreme) şi s‑a statornicit România Întregită. De altfel, curtea regală a revenit de la Iaşi în capitala sa istorică, la Bucureşti, exact în 1 Decembrie 1918, aureolând acel moment istoric cu încă o semnificaţie. Unirea aceasta s‑a făcut în împrejurări internaţionale şi interne favorabile, cauzele înfăptuirii actului (actelor) fiind multiple. În centrul acestor cauze este însă, fără îndoială, nevoia legitimă a românilor de a avea statul lor naţional şi unitar, aidoma tuturor popoarelor. La înfăptuirea unirii ne‑au ajutat şi anumiţi factori externi – victoria Antantei, sprijinul unora dintre marile puteri, poziţia SUA, defecţiunea Rusiei, forţele democratice internaţionale etc. – dat a primat voinţa de unire a românilor. În deceniile premergătoare războiului, în anii de război, în 1917 şi 1918, liderii politici, intelectualii români, membrii partidelor naţionale şi social‑democrate româneşti, bisericile româneşti, Astra şi celelalte entităţi culturale, organizaţiile studenţeşti, asociaţiile de femei etc. au umblat din regiune în regiune, din deal în deal, din sat în sat şi chiar din om în om, ca să le explice tuturor de ce unirea face puterea şi de ce este bine să ne strângem energiile naţionale într‑un singur şuvoi. Astăzi este, pentru unii, greu de înţeles acest efort uriaş, iar pentru alţii devine chiar subiect de contestare, de negare, de bagatelizare. Izvoarele sunt însă grăitoare şi ele vorbesc despre demnitatea românilor care au clădit statul naţional unitar modern şi despre conştientizarea acestui act. Acei români nu au fost un aluat moale în mâinile artizanilor lumii – cum se insinuează grăbit şi tendenţios uneori, în cunoştinţă ori în necunoştinţă de cauză – ci au avut conştiinţa importanţei actelor lor. Unele dintre marile puteri ne‑au ajutat – aşa cum au făcut cu toate regiunile în care aveau interese – dar nu ne‑au dat nimic de gratis şi, mai ales, nu au acţionat ele în locul nostru şi pentru binele nostru. Prin dubla alegere a lui Cuza, prin radicalele sale reforme democratice din 1959‑1866, prin aducerea rapidă a prinţului străin la 1866, prin proclamarea şi apărarea independenţei pe câmpurile de luptă, la 1877‑1878, prin neutralitatea armată din 1914‑1916, prin deciziile de unire luate în acord cu regulile occidentale, românii au pus marile puteri în faţa faptului împlinit şi le‑au obligat ca – alături de propriile interese – să acorde atenţie şi intereselor poporului nostru. Nu ne‑am făcut ţara împotriva niciunui alt popor, nu am urmărit să lezăm pe nimeni, ci ne‑am afirmat dreptul la existenţă liberă şi demnă. Dreptul acesta decurge din cele mai avansate principii şi din cel mai legitim ideal al tuturor popoarelor: libertatea naţională şi dreptul naţiunilor de a trăi libere, după cum decid ele însele. Popoarele cu mentalitate imperială şi dominatoare au ieşit, fireşte, zdruncinate din război şi, prin desprinderea de statele lor multinaţionale a fostelor minorităţi, s‑au considerat adânc lezate, pedepsite aspru şi frustrate. De aici, în urma unor intense campanii ale liderilor lor, aceste popoare şi state au fost îndreptate spre revizionism. Dar majoritatea popoarelor europene de atunci a avut motive de optimism şi de satisfacţie, de la finlandezi şi baltici până la polonezi, români, cehi, slovaci şi slavii de sud. Nu a rezultat după Marele Război o Europă perfectă, dar a rezultat, fără îndoială, una mai bună, în statele căreia proporţia minorităţilor scăzuse la mai puţin de jumătate faţă de situaţia din 1914 şi în care marea majoritate a popoarelor supuse de odinioară aveau acum state proprii.

Nici România, ca ţară, nu este perfectă. Noi, românii, îi cunoaştem cel mai bine măririle şi decăderile, bunele şi relele. Dar a ne cantona noi singuri numai în cele neîmplinite, a ne nimicnici singuri, a ne tot blama şi lamenta este complet neproductiv, este demobilizator şi chiar nedemn. Mai ales că sunt destui în afară care ne urmăresc, ne analizează şi ne veştejesc destul, cu motive ori fără motive. Câteodată este bine să‑i lăsăm şi pe alţii să ne laude sau să ne critice, pentru ca noi să luăm aminte şi să ne reconsiderăm – dacă este cazul – poziţiile. La un secol de la împlinirea idealului politic naţional, s‑ar cuveni să adoptăm nu atitudini defetiste, ci realiste, nu să ne denigrăm, ci să ne îndemnăm către viitor.

Nu am avut nici noi, românii, o istorie excepţională, imaculată şi plină de glorie, dar nici nu am fost sclavii tuturor, neputincioşi şi nevolnici, cum se susţine în mod extremist de către anumite voci. Am avut lungi epoci de cumpănă, de supunere şi de îngenunchere, dar ne‑am şi ridicat periodic, apărându‑ne moşia cea mică a fiecăruia. Prin asta, prin micile noastre moşii individuale (refăcute prin reformele agrare de la 1864 şi 1921), am ştiut să construim, să conservăm, să nu pierdem de tot şi să recuperăm şi moşia cea mare care este Ţara. Am trăit, prin înaintaşii noştri, momente grele, de chin şi de jale, dar şi clipe sublime sau „ore astrale”, cum a fost ziua de 1 Decembrie 1918. Este bine să nu le uităm nici pe unele şi nici pe altele, dar acum, la ceasul acesta, e firesc să ne lăsăm copleşiţi de Ziua Unirii noastre, de marea sărbătoare pe care s‑o punem pe versurile „Poemelor luminii”.

Ioan‑Aurel Pop

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Ioan-Aurel Pop

Ioan-Aurel Pop (n. 1 ianuarie 1955, Sântioana, Cluj) Este un istoric român, academician, profesor universitar, din 2012 rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, din 2018 președinte al Academiei Române. Cariera științifică: Din 1989 este doctor în istorie, cu o teză [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now