Contemporanul » Istorie - Documente - Politică » Învingerea Ungariei şi ocuparea Budapestei

Învingerea Ungariei şi ocuparea Budapestei

În ziua de 26 iulie 1919, după alungarea trupelor maghiare la Vest de Tisa, Comandantul trupelor româneşti din Transilvania, generalul G.D. Mărdărescu, ordonă urmărirea în continuare a resturilor armatei maghiare pentru preîntâmpinarea regrupării acestora

Pentru români, Războiul Mondial nu s‑a terminat în 1918, căci România a fost atacată de către armatele ungureşti, care au depăşit graniţa provizorie stabilită de conferinţa de pace de la Paris din 19 martie 1919. Este vorba de luptele din Munţii Apuseni (16‑18 aprilie 1919).

Situaţia merită o discuţie mai amplă, pe care n‑au făcut‑o istoricii români. Ungaria, deşi înfrântă în Primul Război Mondial, la care a participat ca parte integrantă din Imperiul Austro‑Ungar, şi‑a declarat „independenţa faţă de Austria” la 3 noiembrie 1918, ca toate celelalte ţări din Imperiul Austro‑Ungar. Numai că Ungaria nu făcea parte din Austria, ci din Imperiul Austro‑Ungar, şi, ca atare, s‑a declarat independentă faţă de sine! Oricum, ea nu fusese în situaţia Serbiei, Cehiei, Slovaciei etc., şi chiar dacă s‑a despărţit de Austria, de care nu era dependentă, ca Serbia, Cehia etc., ci aliată, a fost învinsă odată cu aceasta. Prin declaraţia „independenţei” însă, ea a fost considerată şi acceptată la conferinţele internaţionale, la care a şi emis pretenţii teritoriale, de parcă ar fi fost aliată cu ţările învingătoare. Mai mult, guvernul Ungariei independente n‑a fost de acord cu împărţirile teritoriale impuse de ţările învingătoare şi de aliatele acestora. Ceea ce înseamnă că a continuat politica Imperiului Austro‑Ungar. Mai mult, a continuat şi războiul Imperiului Austro‑Ungar împotriva României, intenţia fiind, în mod evident, de ocupare a Transilvaniei, şi de ce nu, a întregii ţări, aşa cum intenţiona s‑o facă şi armata austro‑ungară! La care se adaugă şi crimele făcute în teritoriile ocupate, cu intenţia vădită de exterminare a populaţiei româneşti. Şi aceasta sub privirea îngăduitoare a trupelor franceze, care, în mod normal, erau trupe de ocupaţie a Ungariei adverse, contra căreia luptaseră, ca şi împotriva turcilor şi a bulgarilor.

Poate că situaţia se datora şi iscusinţei cu care au negociat reprezentanţii Ungariei pe plan internaţional. Iscusinţă demnă de admirat, dar ale cărei consecinţe s‑au dovedit dezastruoase pentru populaţia română, şi, dacă situaţia n‑ar fi fost reglementată, cel puţin parţial, după instaurarea dictaturii comuniste în Ungaria, ar fi fost dezastruoasă pentru toată zona balcanică, aceasta devenind comunistă cu aproape patru decenii mai devreme, adică din 1919 faţă de 1945. Curioasă rămâne totuşi poziţia statelor europene învingătoare faţă de această situaţie. Dar nu trebuie să uităm că ele au tolerat, în fond, şi revoluţia bolşevică din Rusia şi cea comunistă din Germania.

Ei bine, revoluţia comunistă din Ungaria a fost înăbuşită de către armata română şi aceasta din cauza împrejurării speciale de a se afla singură, cum a fost în tot timpul războiului, în faţa armatelor ungare din fostul Imperiu Austro‑Ungar, transformate în armată revoluţionară invadatoare. Aceasta, în prealabil, în numele Republicii Sovietice Ungare, condusă de Béla Kun, a ocupat Slovacia (fosta ţară din componenţa Imperiului Austro‑Ungar), care solicitase independenţă. Pornind războiul ungaro‑cehoslovac, la 20 mai 1919, la 16 iunie 1919 cucereşte aproape toată Slovacia şi instaurează Republica Sovietică Slovacă, având la conducere pe jurnalistul ceh Antonin Janousek.

Încurajaţi de succesele din Cehoslovacia, trupele Ungariei Sovietice au atacat armata română amplasată pe linia Tisei. Este greu de interpretat războiul acesta, care continua, de fapt, luptele începute în Munţii Apuseni, după atacarea României. De data aceasta, atacul trupelor maghiare avea semnificaţia de „eliberare” a teritoriului care aparţinuse, ce‑i drept, Austro‑Ungariei şi fusese doar promis României. Dar cazul era asemănător Slovaciei. Dacă ar fi pierdut românii, ungurii ar mai fi înfiinţat o republică socialistă sau ar fi anexat doar teritoriile cucerite.

Dacă în cazul Cehoslovaciei se foloseşte sintagma „războiul Ungaro‑Cehoslovac”, care s‑a soldat cu ocuparea Slovaciei şi înfiinţarea Republicii Sovietice Slovace, şi războiul contra României ar putea fi numit „războiul Ungaro‑Român”, numai că acesta ar fi al II‑lea, primul război ungaro‑român fiind cel declanşat cu atacul României din zona Munţilor Apuseni. Ce‑i drept, şi guvernele maghiare care au declanşat războaiele au fost diferite: primul era guvernul condus de Mihály Károlyi (până la 20 martie 1919), care continua politica anexionistă a Ungariei din alianţa cu Austria, deşi pierduse Croaţia, Slovenia şi Dalmaţia, care vor alcătui ulterior Iugoslavia, intenţiona să ocupe Transilvania. Al doilea guvern era condus de Béla Kun, care, deşi comunist, avea aceleaşi tendinţe anexioniste. La 20 iulie 1919 armata ungară, formată din peste 200.000 de soldaţi, atacă trupele române de la graniţa fixată pe Tisa. Atacul a fost declanşat pe un front larg din zona de Sud şi spre Centrul traseului Tisei. În primele zile, datorită surprinderii atacului, trupele maghiare au avut succese, obligându‑i pe români să se retragă, dar la 25 iulie începe contraatacul, care va fi devastator. Unităţile maghiare se retrag în dezordine şi, din cauza conducerii revoluţionare, degradării superiorilor, indisciplinei şi dezertărilor, multe formaţiuni de luptă maghiare se dizolvă după confruntarea cu armata română.

În ziua de 26 iulie 1919, după alungarea trupelor maghiare la Vest de Tisa, Comandantul trupelor româneşti din Transilvania, generalul G.D. Mărdărescu, ordonă urmărirea în continuare a resturilor armatei maghiare pentru preîntâmpinarea regrupării acestora, şi distrugerea lor completă. Înaintarea a continuat până la ocuparea Budapestei, iar restul trupelor maghiare au capitulat. „S‑au predat trupelor noastre, relatează generalul Mărdărescu, 6 divizii, cuprinzând 1.235 ofiţeri, peste 40.000 soldaţi, 348 de tunuri de diferite calibre, 2 guri de foc de 305 mm, 332 mitraliere, 52.000 arme, 4316 carabine, 579 revolvere, 190 puşti mitraliere, mii de săbii şi pumnale, precum şi o enormă cantitate de muniţii şi material de război de toate categoriile, între care şi 87 de aeroplane. Aceste cifre reprezintă capturările făcute şi inventariate până la data de 9 august; ele au fost mărite considerabil prin capturările şi dezarmările ce s‑au făcut ulterior”.

Ştim că în decursul luptelor, de la cele din Munţii Apuseni, cele din zonele din dreapta şi din stânga Tisei, până la ocuparea Budapestei, au murit mulţi dintre cei 200.000 de soldaţi maghiari, au fost răniţi, au dispărut, au dezertat ori s‑au predat, dar şi trupele româneşti au avut pierderi. După unele date ar fi pierdut aproape 12.000 de soldaţi, dintre care 3.670 au murit.

Toate acestea dovedesc faptul că Războiul Ungaro‑Român (sau „războaiele”) dintre 16 aprilie 1919 şi 4 august 1919, în continuarea sau nu a celui Mondial, care a produs numeroase distrugeri, jertfe de vieţi omeneşti şi s‑a încheiat cu o mare victorie a trupelor româneşti, care au învins toată armata maghiară şi au ocupat toată Ungaria, înnăbuşind cu această ocazie şi revoluţia bolşevică din Ungaria, ar fi meritat o atenţie deosebită, iar în cărţile noastre de istorie un loc de cinste. Nu s‑a făcut acest lucru, nici măcar acum, la un secol de la petrecerea evenimentelor.

Se poate spune că mai sunt câteva luni până în aprilie şi mai multe până în august. Aşa este, dar tare mă îndoiesc (deci cuget) că ceea ce nu s‑a făcut în 100 de ani se va face în câteva luni …

Alexandru Surdu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Alexandru Surdu

Alexandru Surdu, filosof, membru titular al Academiei Române. S‑a născut la Braşov (24 februarie 1938). A absolvit Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1952–1955) şi cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1958–1963). A studiat logică simbolică şi fundamentele ştiinţelor [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now